Originea si evolutia limbii romane

JOCUL IELELOR”

„Jocul ielelor e jocul ielelor”

Piesa „Jocul Ielelor” are ca punct de plecare reactiile sufletesti ale autorului care in mai 1916 asista la o bataie de flori la Sosea, in timp ce ziarele aruncate printre flori vorbesc despre Verdun.

Drama a absolutului, scriitura ilustreaza in fond principiul camil petrescian :”totul sau nimic” si axioma aceluiasi autor „cata luciditate atata drama”. Gelu Ruscanu, protagonistul discursului dramatic, cauta cu fervoare un sprijin in miscarea muncitoreasca pentru a rezolva unele probleme de ordin social in spiritul dreptatii absolute intrand in contradictie cu normele si legile ce guverneaza societatea. Fara sa inteleaga inutilitatea telului urmarit, incapabil sa faca vreo concesie, eroul sfarseste sinucigandu-se. Asadar ca in majoritatea operelor sale dramatice si epice, obsedat de conditia intelectualului vremii, apeland constant la propria experienta, Camil Petrescu procedeaza in consens cu ceea ce spunea, la timpul sau, dramaturgul Henrik Ibsen: „creatia mea este rezultatul starii mele de spirit si al zilelor mele morale” si aidoma acestuia, Camil Petrescu si eroii pieselor sale sunt dominati de setea de absolut, de adevar si echitate, de justitie si dragoste. Prieten cu Maria Sinesti, sotia ministrului de justitie, Gelu Ruscanu afla dintr-o scrisoare a acesteia catre el ca Saru Sinesti a omorat o batrana penru a intra mai repede in posesia averii sale. Decis sa publice scrisoarea indiferent de consecinte (publicarea scrisorii ar compromite-o pe Maria) , Ruscanu, intre timp, afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu nu a murit, dupa cum stia el, in urma unui accident, ci se sinucisese pentru o actrita oarecare, fapt cunoscut de Saru Sinesti. Incep tranzactiile : in schimbul tacerii Sinesti ii propune eliberarea din inchisoare a muncitorului Petre Boruga (grav bolnav) ; Praida ii cere sa accepte propunerea , dar acceptarea ar insemna abandonarea principiilor morale, chiar daca ea ar fii in sprijinul miscarii socialiste si ministrul ar continua sa functioneze in pofida crimei odioase savarsite. Se naste dilema: daca accepta tranzactia propusa devine complice „viata nu merita traita cu un astfel de pret”, daca incearca sa schimbe ceva, compromiterea ministrului, s-ar putea ca totul sa ramana cum a fost , imorala sa fie neclintita, injustitia sa se perpetueze. In consecinta, intrat in mreaja nedumeririlor si a intrebarilor fara raspuns, inapt sa gaseasca o rezolvare, sa faca o concesie, sfarseste iremediabil prin moarte: „Lumea asta din care iti tragi hrana este atat de abjecta incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu pretul complicitatii?”

Argumentul Mariei: „Nimic nu se intampla in lumea asta cum vrem noi… nimic nu are culorile pe care credem noi ca le are”. Dar dand in vileag tainele ce le detine, Gelu Ruscanu ar lovi in primul rand in Maria, care ar deveni prada opiniei publice si ar lovi exact pe aceea pe care o iubise.

Ceea ce-i spune Penciulescu l-ar putea dumiri: „Toti sunt pe rand victime si calai. Toti sunt legati intre ei, toti sunt daca nu frate, veri, ori au stat pe aceeasi strada, sau au invatat la aceeasi scoala…” In fata unei atare situatii, Gelu se intreaba pe buna dreptate „Adica sa acoperim faradelegile trecute cu una noua?” . Fara sa-si poata raspunde nici lui, nici celorlalti , incepe sa se chinuie, sa se framante in disperare. El nu poate accepta ideea ca adevarul nu se infatiseaza niciodata pe de-a-ntregul , alb sau negru, nici complet pur, nici complet corupt. In consecinta el spune : „Totul in lume este coruptibil… nimic nu e intreg si frumos… si nici nu poate deveni… toate se implinesc numai pana la o palma de pamant.” Gelu Ruscanu militeaza pentru dreptate si justitie absoluta. El contesta lipsa de obiectivitate a legilor ce guverneaza in societate si o guverneaza pe aceasta. Cauza lui e dreptatea insasi : ”Dreptatea este este deasupra noastra si e una pentru toata lumea si pentru toate timpurile”. In fond, el lupta pentru dreptatea individuala, dupa cum insusi afirma „ nu poate trece inaintea dreptatii tuturor”.

Protagonistul face parte din categoria celor care au vazut idei, dupa Penciulescu, Gelu a vazut „jocul ielelor” „Moartea sa este moartea cauzei sale” (Marian Popa).

Gelu exista si evolueeaza in piesa in raport cu Saru Sinesti. Principiul sau este injustitia, idealul spre care parca nazuieste : „Nu stii ce puternic este sentimentul superioritatii cand stii lucruri pe care cei interesati cred ca nu le stii”. Intre ei actioneaza Maria ca sotie si amanta, un fel de femeie fatala : „Gandesc uneori ca sunt in mine doua fiinte – una josnica, marginita si lasa… Si totusi e in mine o fiinta care sufera, care plange… care sangereaza pentru toate josniciile celeilalte”.

Deosebit prin felul de a fi si actiona este Praida, un om care pretuieste ideile lui Gelu, dar le intelege astfel : „Ideile sunt asa ca Steaua Polara.. sa mearga oamenii spre ele cand au carmaci bun… Dar nimeni nu s-a gandit vreodata sa ancoreze in Steaua Polara.” Critica literara a vazut in el un fel de „rezoneur” al dramei. Referindu-se la Gelu, Praida conchide: „ A avut trufia sa judece totul… S-a departat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijin. Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi… L-a pierdut orgoliul lui nemasurat.” In decursul desfasurarii actiunii se contureaza mediul celor de la ziarul „Dreptatea Sociala” – al socialistilor, mediul in care traieste ministrul Saru Sinesti, al celor puternici, ai zilei si intre acestea framantarile lui Gelu Ruscanu traind cu amintirea tatalui, iubirea pentru Maria si dorind sa infaptuiasca dreptatea in plan social. Un mijloc specific dramaturgiei de caracterizare a personajelor – un procedeu folosit intr-un chip cu totul nou in stilistica genului dramatic – il constituie la Camil Petrescu indicatiile scenice de la inceputul unui act, tablou, a unei replici. Acestea au multiple valori.

1. Valoarea de portret pregatit – anticipand firea, portretul moral.

Praida (actul I scena 2)

E un barbat voinic, frumos, ca de treizeci si cinci – patruzeci de ani, cu o barba patrata blonda, ingrijita. Fire de un calm episcopal, cu gesturi foarte legate, are o autoritate sigura, fara sa ridice niciodata tonul.

2. Cere colaborarea cititorului avizat in psihologie, filozofie, arta , moda, sport –

Gelu : (ii surade ca unui reusit la examenul de psihologie)

3. Uneori scurta indicatie completeaza replica.

Responsabilul : Tocmai asta seara !(Framantandu-se ingrijorat)

Tocmai asta seara…Dascu (nu se poate regasi, cauta sa se convinga parca) :

Dar… nu stiu…/N-am auzit nimic…

4.Alteori indicatia – abstracta – cere meditatie si o colaborare pe linia luciditatii autorului si eroilor. Nacianu – (asteapta cu sentimentul oblic al roluli sau).

Gelu (lucid, ca dungile unui fotospectru analitic)

5. In decursul unei conversatii indicatia poate fi de fapt o fina analiza pe langa replica ce de fapt doar o completeaza.Gelu : … Simt nevoia ca un om ca dumneata sa cunoasca aceasta imprejurare intima a mea…Praida (intim, si totusi cu o usoara rezerva, ca de statuie) :… Cine semneaza scrisoarea ?Gelu : (dupa o lunga pauza desi tulburat, intr-un act de vointa) :Doamna Maria (o imperceptibila sovaire) Sinesti…

Praida (pe a carui figura si din a carui atitudine nu se poate citi nici o impresie, cu aceeasi voce egala) : Cui ii este adresata ? Gelu (concentrat, cu toate liniile lui interioare voit innodate) : Mie … (A cazut o cariatida in hau./ E un rastimp de tacere densa).Praida (egal ca o spada) : O scrisoare de dragoste ?Gelu (se joaca stanjenit cu un presse-papier) : Da …

Praida (consimte cu delicatete la aceasta nevoie de confidenta) : Spune …

6. In scena de intalnire a socialistilor cu tovarasul lor din inchisoare – Petre – indicatiile analizeaza starile sufletesti :

Petre – (departat, caci toate resorturile sunt de mult sfaramate in el).

Petre – (din ceata amintirii).

- (ca o negura care intarzia in el , aproape, jos).

7. Indicatia completeaza cuvantul cu o ampla finalizare de atitudine.

Sinesti : Multumesc … Poti sa pleci (A ramas singur, isi strange ca obsedat mana dreapta, mare cu pumnul stang, intr-o actiune aprig urmarita si intrerupta in gand. Parca ar asculta in galeriile sapate in el insusi. Aprinde o alta tigara noua. Perdeaua se lasa incet).

8. Indicatia de la inceputul tabloului e apoi completata prin portretul personajului central din mediul prezentat.

Tabloul VI

Un budoar, nu lipsi de stil. In stanga, o canapea mare de tot cu spatar trilobat , ca si cum sr fi facuta din fotolii imense … oglinda mare , obiecte de toaleta … carti multe , neasteptat de multe, flori de asemenea. Pe masa un dejun abia inceput, un serviciu de cafea, altul de lichior…

Maria in deshabillé citeste o gazeta … Intra Roxana … Maria abia are timp sa ascunda gazetele …

Maria … Sunt putin obosita (E o frumusete tulbure, si tocmai prin asta tulburatoare, pe baza de nostalgie, profil suav si nervozitate. Nelinistitoare de asemenea, nu numai din pricina reactiilor ei bruste si excesive, dar si prin sensurile fulgurante ale acestor reactii.

Are un freamat…)

(Vazuta in treacat pare o frumuste mistuita de secrete grele, prada tuturor obsesiilor, cu dorinte neimpacate, deviate. In intimitate, o senzualitate de copil si de salbaticiune, fiindca are un corp proportionat si molatic, de felina. E fara masura in tot ce face. Acum e in ea o teroare de vietate incoltita si istovirea catorva nopti de insomnie).

9. Indicatiile se completeaza reciproc la cele doua personaje aflate in dialog si in duel.

Maria : (cu un cheag in inima, striga innebunita).

Sinesti (surazand intelegator…)

Maria (aproape agatandu-se de bratele lui, cu privirea sperioasa)…

Sinesti (ii mangaie lacom si timid bratele).

Sinesti (o ia puternic in brate)

Maria (se desprinde iar, dezarticulata).

10. Starile sufletesti ale personajului principal, cautator al absolutului in dragoste si viata sunt urmarite cu minutiozitate in evolutia spre deznodamant.

Gelu (pustiit sufleteste).

(frant in el)

(se inchide cu un soi de indarjire in el insusi, nu mai asculta nimic, parca ar trece pe un alt taram).

(Parca s-ar fi rasturnat in el dimensiunea unui orizont. Se scoala si face cativa pasi, ametit. Mainile parca nu stiu ce sa mai faca , se mangaie, se framanta una pe alta. Se ridica , ia o floreta din panoplie, o indoaie, ganditor loveste cu ea, concentrat. Pe urma vine iar la locul lui palid, inmarmurit, extenuat).

Gelu (se reface, ca adunat din sfaramaturi).

11. Indicatiile realizeaza procedeul antitezei radand contrastul intre medii sociale :

A. – se aude petrecere, se vad reclame de spectacole.

– intr-o cladire o familie saraca a hotarat sa puna capat vietii din cauza mizeriei.

Tabloul IX

„La Viena, Paris, Londra, Berlin, Roma, se joaca Vaduva vesela.

Siluete negre de dansatori si dansatoare de cabaret sunt proiectate transparent peste text, in ritmul masurilor din opereta, care razbat de jos din parc”.

B. – Pe acest fundal apare procurorul, medicul care constata sinuciderea sarmanilor.

• 
  Din nou reclama ca o uriasa crizantema de lumina.
  
• 
  Ceilalti invaluiti in amarnica tristete a mortii celor sarmani.
  

12. O scena intreaga poate fi doar indicatia unui tablou in care e incorporata intreaga lume de trairi a personajului aflandu-se in mediul sau.

Tabloul II

„ O incapere cu totul intunecata. Sinesti e acum barbat la patruzeci si sase de ani, inalt, lat in umeri, cu oase tari, si totusi cu aspect uscat, avand asa cum s-a mai aratat, ceva dintr-un taur negru negru, ciolanos si slab, cu privirea neadormita. Sta ganditor intr-un fotoliu, langa o masuta cu o lampa cu abajur verde intunecat, care nu lasa decat un con de lumina, puternic, dar ingust. Pe masuta un telefon, o cutie de tigari, un dosar. Nu se poate spune ce ora din noapte e. Omul fumeaza si gandeste aproape nemiscat, dand o impresie de concentrare grea ca o carapace. In conul de lumina cu reflexe verzui , trasaturile fetei lui inguste, lunguiete au o duritate de gravura.

Umerii obrajilor, nasul si barbia ii sunt ascutite.

Poarta o mustata neagra, tunsa scurt, aspra ca o perie.

In orbitele rotunde, mari, sub sprancenele stufoase ca sub o streasina, ochii au o fixitate lucioasa, agravata de cuta permanenta dintre sprancene.

Cand intoarce capul, profilul lui are o anomalie tulburatoare fiindca este de la occiput la barbie, rotund si foarte mare, ca si cand craniul aproape denudat ar fi fost turtit pe planurile urechilor late, lipite si ar fi crescut astfel in dauna fetii, ingustata.

In cabinetul lui doar banuit, omul e ca intr-o celula singuratica luminata, pe o mare intunecoasa , plecat peste un hau in care asculta tacut… Dupa catva timp, soneria telefonului. Abstras il lasa un timp sa sune, fara sa raspunda. Apoi ridica receptorul si cu o voce foarte grava si adanca : „Ministrul Justitiei!”.Asculta indelung ce i se spune, foarte atent, dar fara nici un fel de mimica, apoi spune linistit si plin :”Nu!”. Inchide telefonul si ramane pe ganduri, ca si cum ar continua sa asculte in el insusi. Perdeaua se lasa incet.”

Prin urmare piesa „Jocul ielelor” este concomitent, o drama de idei si una a inteligentei. Eroul asemenea creatorului sau traieste o drama care se circumscrie unui cerc, unde si de unde nu are iesire. Setea de adevar, dreptate sau atitudine, in fond, de absolut, caracterizeaza pregnant eroul si devine pasiunea lui imanenta. Din pacate insa ea nu este insufletita de intransigenta, ci de exasperare nesfarsita. „Dreptatea este absoluta” (B. Edvin). Aceasta nazuinta este de fapt, sensul dramei sale.

Paradoxal dar asa este, Gelu lupta pentru eradicarea nedreptatii ; dar in realitate o promoveaza, ajutand-o sa existe, el insusi acceptand viata sub semnul concesiilor (acestea sunt mult mai multe decat chiar crede el).

Din dragoste pentru Maria tace multa vreme si nu denunta crima ministrului. In cele din urma este gata sa-si sacrifice iubirea, sa dauneze chiar miscarii muncitoresti. De ce? Din dorinta de a ramane el si din dragoste arzatoare pentru adevar?

Drama sa o rezuma Penciulescu, expresia cinismului pragmatic : „Cine a vazut ideile devine neom … Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede un luminis, in lumina lunii, ielele grele si despletite jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom”. Caracterizarea aceasta o intregeste foarte bine pe cea facuta de Praida si amintita in randurile de mai sus. El alege dupa cum am aratat, sinuciderea ca o cale

de rezolvare a durerosului sau impas si procedeaza aidoma lui George Demetriu Ladima din „Patul lui Procust” sau din din piesele de sale de teatru „ Act Venetian” , „Mioara” si „Suflete tari”.

Sa nu uitam ca Gelu a descoperit o lume in dezordine fara coordonate morale sigure , fara nici un punct de reper solid. Viata ii apare ca o incarnare a desertaciunii, in care bucuria este promisiunea unui moment : „O fericire pe care nu o poti gandi durabila nu e fericire” exclama eroul.

Sinuciderea, optiunea lui pentru moarte e un protest prin care isi exprima dorinta de a-si ramane credincios lui si principiilor sale ce vizeaza absolutul.

Junimea

Convorbiri literare
Junimea=societate culturară constituită la Iaşi prin 1863-1864,după opinia fondatorilor ei,cinci tineri intelectuali:Titu Maiorescu,Petre Carp,Iacob Negruzzi,Vasile Pogor şi Theodor Rosetti pe care afinităţile dintre personalităţile lor îi unesc într-un cenaclu în care se dezbat public probleme culturale de seamă din epoca de după 1860:probleme de ortografie şi limbă,proiectarea unei antologii de poezie românească,organizarea unor conferinţe prin care să răspândească în public o serie de cunoştinţe istorice,politice,economice şi de cultură.

Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale ale vremii.

Istoric:

1.1864-1874 cu un caracter polemic,vizând problemele legate decultură,literatură,limbă.

2.1874-1885 etapa formărilor marilor clasici : Eminescu,Creangă,Caragiale,Slavici etc. .

În 1870-1890 literatura atinse apogeul în cele trei compartimente ale sale:proză,poezie

şi dramaturgie=epoca nmarilor clasici.

3.după 1885,"Junimea" şi redacţia de la "Convorbiri literare" se mută la Bucureşti.Revista cercetează înspecial filozofia,istoria,geografia;dobândeşte un caracter academic.
Convorbiri literare=revista cu cea mai mare longevitate;apare între 1867 şi 1944,

constituind cel mai important moment al presei româneşti.

Perioade:

1.1867-1886 reprezintă perioada de glorie.

2.1886-1944 apare la Bucureşti,avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi,predând apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu(Mihail Dragomirescu,Simon Mehedinţi,P.P.Negulescu,Rădulescu-Motru).

Scopul revistei:

-răspândirea spiritului de critică literară autentică.

-încurajarea liteaturii naţionale.

-combaterea imitaţilor operelor străine.

Colaboratori:

-Mihai Eminescu publică majoritatea poeziilor sale.

-Ion Creangă "subpublică" primele trei părţi ale "Amintirilor" şi poveşti.

-Ion Luca Caragiale "subpublică" majoritatea comediilor sale.

-Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti.

-Vasile Alecsandri,George Coşbuc,Panait Cerna,Octavian Goga,Dinu Zamfirescu,

I.Al.Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

Asemănîri cu paşoptiştii:

-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic românească,dar cu deschidere spre Europa.

-păstrarea elementului autohton naţional(nu prin imitaţie).

Deosebiri faţă de paşoptişti:

1.atitudine:

paşoptişti:exaltare,frenezie.

junimişti:spirit critic,analitic,măsură,luciditate.

2.vârstă:

paşoptişti:aproape adoleşcenţi.

junimişti:tinereţe maturizată.

3.configurare estetică:

paşoptişti:romantism.

junimişti:adaugă romantismului elemente clasiciste dar şi realism în stadiul incipient.
Titu Maiorescu

-îndrumător al culturii şi literaturii române-
Numele lui Titu Maiorescu este legat de societatea Junimea,care a fost întemeiată de Titu Maiorescu,P.P.Carp,Theodor Rosetti,Iacob Negruzzi şi Vasile Pogor.La societatea Junimea Titu Maiorescu şi-a început activitatea prin introducerea unei antologii a poeziei româneşti ,antologie ce cuprindea poezii ale lui Vasile Alecsandri,Grigore Alexandrescu.

Criterile după care Titu Maiorescu îşi realiza critica literară se vroiau exclusiv estetice.

În societate Titu Maiorescu era un mentor,lansând şi susţinând nume care s-au înscris în istoria literaturii .

În ceea ce priveşte problemele limbii,Maiorescu a închegat un sistem ortografic raţio-

nal prezentat în "Despre scrierea limbei române",articol în care criticul luptă împotriva publiciştilor ardeleni şi bucovineni,continuitori ai tradiţiilor latinizate.O altă problemă lansată de Titu Maiorescu este "Teoria formelor fără fond".Zoe Dumitrescu Buşulenga consideră că această teorie are un "dublu tăiş".Teoria se referea la ideea că :instituţiile împrumutate din alte părţi,din alte culturi,nu pot dăinui ca forme,"nu pot trăi decât dacă cresc din rădăcini autohtone".

În privinţa folclorului criticul junist vede în folclor temelia pe care se poate înălţa o cultură durabilă,plină de specific naţional.Începând cu Titu Maiorescu critica literară capătă rigoare,deşi uneori ea era prea aspră("Intră cine vrea,rămâne cine poate"),

prea judecătorească ,dar a fost necesară "într-un moment de creştere al litraturii".

În calitate de critic,Titu Maiorescu a fixat terminologia de specialitate în critică şi estetică;analizele pe care le-a făcut operelor lui Eminescu,Caragiale,Sadoveanu,Goga vor fi exacte şi pertinente(adevărate),dar în teoriile generale estetice el va rămâne într-un tărâm depăşit,acela al "artei pentru artă".

Eugen Lovinescu vorbind despre Titu Maiorescu considera:"critica lui Maiorescu a fost exclusiv culturală,normativă şi s-a exercitat numai în cadrele orientărilor generale.Ea a plecat de la constatarea unei realităţi."

Tudor Vianu atrage atenţia asupra justeţii judecăţilor lui Maiorescu şi asupra nuanţelor pe care criticul ştia să le pună în caracterizarea unor autori atât de diferiţi ca valuare.

Cât despre "O cercetare critică asupra poeziei de la 1867" :"Poezia,ca toate artele este chemată să exprime frumosul spre deosebire de ştiinţă care se ocupă de adevăr."

Ideea:deosebirea între artă şi ştiinţă,rolul poeziei şi al ştiinţei.

În concepţia lui Maiorescu,"ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna un simţământ sau o pasiune şi niciodată o cugetare exclusiv intelectuală".

Ideea:ideea din poezie este reprezentată de sentimente.

"Limba este materia primă a literaturii,aşa cum piatra sau bronzul pentru sculptură,

culorile pentru pictură,sunetele pentru muzică".

Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu există cuvinte poetice şi nepoetice.Unele trezesc imagini sensibile,altele nu.

"Observări polemice"este unul din studile critice cele mai închegate.Autorul nu este antitradiţionalist,dar critica lui Maiorescu este pertinentă acolo unde exagerarea şi entuzi-

asmulsupervicial tind să strâmbe adevărul.

"Poeţi şi critici"-unul dintre cele mai controversate ale lui Ttu Maiorescu.Esenţa criticului de a fi flexibil la impresile poeţilor.Esenţa poetului este de a fi inflexibil în propria sa impresie.

A făcut aprecieri despre:
Vasile Alexandri:

-"cap al poeziei noastre literare".Apreciază calitatea sa de culegător şi de poet ce a scris "doine şi lăcrimioare".Elogiază volumul "Pasteluri" pe care îl consideră "podoabă a literaturii noastre însufleţite de simţire curată şi puternică a naturii".Observă că acestea "sunt scrise într-o limbă frumoasă"."Rapsod al evenimentelor epocii în care a trăit".

Andrei Mureşian:

-a scris multe versuri dar s-a făcut cunoscut prin publicarea "Deşteptării României".

Octavian Goga:

-publicase volumul "Poezii " în 1805 şi îl propune pentru premierea academiei.

Elogiază forma frumoasă a versurilor,emoţile izvorâte din viaţa naţională.
Ioan Slavici:

-"Prin nuvele a dat bătrânei Europe prilejul unei emoţii esteticedin chiar izvorul cel curat al vieţii poporulut nostru".

Ion Creangă:

-era considerat un mare povestitor pe care îl putea aşeza alături de Floubert,Niev şi Dickens.

Mihail Sadoveanu:

-Este original prin:tipologie,descriere de natură,umor sobru,fond naţional,valoare morală.

Referirile sunt făcute la "Dureri înăbuşite","Crâşma lui Moş Precu","Povestiri","Şoimii" etc.
LIVIU REBREANU

“Ion”

=comentariu=

Romanul “Ion” este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru pamant. Intr-o lume in care statutul social

Romanul “Ion” este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru pamant. Intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de pamantul pe care-l poseda, este firesc faptul ca mandria lui Ion sa-l duca spre patima devoratoare pentru pamant. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori ca George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre.

Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor careia ii apartin.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care toti locuitorii satului Pripas se afla adunati la hora traditionala, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntasii satului, invatatorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug si “bocotanii” care cinstesc cu prezenta lor sarbatoarea. Hora este o pagina etnografica memorabila prin jocul traditional, vigoarea flacailor si candoarea fetelor, prin lauta tiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos. Lui Ion ii place Florica, dar Ana are pamant, asa ca el ii face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatal Anei, care se cearta cu Ion si-l face de rasul satului, spunandu-I “sarantoc”. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere cand se maritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se insurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea si se gandea sa-I asigure fetei o zestre atunci cand se va marita. Ion, flacau harnic si mandru, dar sarac, o necinsteste pe Ana si il obliga astfel pe Vasile Baciu sa I-o dea de nevasta impreuna cu o parte din pamanturi. Obtinand avere, Ion dobindeste situatie sociala, demnitate umana si satisfacerea propriului orgoliu.

In celalalt plan, familia invatatorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea isi zidise casa pe lotul ce apartinea bisericii, cu invoirea preotului Belciug. Relatiile invatatorului cu preotul se degradeaza cu timpul, de aceea Herdelea se teme pentru ca ar putea pierde toata agoniseala si I-ar ramane familia pe drumuri. Preotul Belciug, ramas vaduv inca din primul an, are o personalitate puternica, este cel mai respectat om din sat, avand o autoritate totala asupra intregii colectivitati.

In sat, domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au oarecare agoniseala, fapt ce face ca relatiile sociale sa fie tensionate intre “sarantoci” si “bocotani”, intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta patimilor, ceea ce face sa se dea in permanenta o lupta apriga pentru existenta.

Destinele personajelor sunt determinate de aceasta mentalitate, de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe sentimente, ci pe interese economice. Batuta de tata si de sot, Ana, ramasa fara sprijin moral, dezorientata si respinsa de toti, se spanzura. Florica, parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura de norocul pe care il are, desi il iubea tot pe Ion.

Desi asezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui patimase, nu se poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la Florica. Sfarsitul lui Ion este naprasnic, este omorat de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, asadar este o crima pasionala.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viata urmandu-si cursul.