Outline of research on social inclusion in moldova

Boxa 1.1. Mahbub Ul Haq despre dezvoltare umană
"Scopul de bază al dezvoltării constă în extinderea alegerilor oamenilor. În principiu, aceste opţiuni pot fi nelimitate şi se pot schimba în timp. Oamenii adesea îşi apreciază realizările lor nu numai prin creşterea veniturilor, dar şi prin accesul mai bun la cunoaştere, la nutriţie şi servicii de sănătate, prin siguranţa mijloacelor de existenţă şi securitatea împotriva criminalităţii şi a violenţei fizice, prin asigurarea libertăţii politice şi culturale, precum şi prin sentimentul de participare la viaţa comunităţii. Obiectivul de dezvoltare constă în crearea unui mediu favorabil pentru oameni care să se bucure o perioadă mai îndelungată de o viaţă sănătoasă şi creativă "(Mahbub Ul Haq, 1990).

Dezvoltarea umană necesită îndepărtarea surselor majore care duc la privaţiuni de libertate ca sărăcia şi excluziunea socială, tirania, numărul redus de oportunităţi economice, privaţiunea socială sistematică, neglijarea facilităţilor publice, precum şi intoleranţa sau supraimplicarea guvernelor represive.

În ciuda creşterilor fără precedent înregistrate de economiile ţărilor dezvoltate, lumea contemporană neagă libertăţile elementare ale unui număr mare de oameni ca libertatea de a-şi satisface foamea, de a atinge un nivel suficient de hrană, de a obţine remedii pentru bolile tratabile sau oportunitatea de a avea îmbrăcăminte şi adăposturi adecvate, sau de a se bucura de apă curată, sau de facilităţi sanitare. În alte situaţii lipsa libertăţii se concretizează în lipsa serviciilor publice de calitate, precum cele de asistenţă socială, asistenţă medicală, de educaţie, sau a instituţiilor eficiente de menţinere a ordinii publice şi a păcii în zonă. În alte cazuri încălcarea libertăţii derivă direct din negarea de către regimurile autoritare a drepturilor politice şi civile şi din restricţii impuse asupra libertăţii de a participa la viaţa socială, politică şi economică a comunităţii³.

Dezvoltarea umană poate fi văzută în acelaşi timp şi ca proces şi ca rezultat. Ea reprezintă un proces în măsura în care prin intermediul acesteia se lărgesc opţiunile. Ca rezultat, dezvoltarea umană presupune rezultatele provenite din posibilităţile mai largi de alegeri. La fel, dezvoltarea umană presupune două procese simultane – cel de formare şi dezvoltare a capacităţilor oamenilor şi cel de utilizare a capacităţilor dobândite în realizarea alegerilor lor.

Cu toate că conceptul de dezvoltare umană se extinde practic asupra tuturor domeniilor vieţii umane, în analiza acestui proces trei domenii sunt considerate principale şi integratoare a celorlalte domenii ale vieţii umane, şi anume: durata vieţii, nivelul de educaţie şi accesul la resursele economice necesare pentru un trai decent.

Dezvoltarea umană este un concept larg, care cunoaşte o evoluţie permanentă. Astfel, conceptul dezvoltării umane este legat, nemijlocit, de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Dacă dezvoltarea umană vizează extinderea posibilităţilor şi libertăţilor de care beneficiază membrii unei comunităţi, drepturile omului reprezintă un stimulent în perfecţionarea continuă a instituţiilor şi a sistemelor sociale care facilitează sau asigură aceste posibilităţi şi libertăţi. Alte domenii de alegere, cărora oamenii, de asemenea, le atribuie o valoare înaltă, constituie participarea la viaţa socială. Din punctul de vedere al dezvoltării umane, toate acestea sunt necesare pentru asigurarea productivităţii şi creativităţii, a dezvoltării continue a capitalului uman existent, a sentimentului individului de apartenenţă la o comunitate. În ultimă instanţă, dezvoltarea umană este dezvoltarea oamenilor, pentru oameni şi prin oameni.

Dezvoltarea umană este legată şi de securitatea umană. Foarte mult timp conceptul de securitate a fost interpretat doar ca securitate teritorială împotriva agresiunii din exterior sau protecţie a intereselor naţionale în politica externă, ori siguranţă globală împotriva ameninţării cu o catastrofă nucleară. Această noţiune se referea mai degrabă la ţări şi naţiuni decât la oameni. Era neglijată preocuparea legitimă faţă de oamenii simpli, care aveau nevoie de securitate în viaţa lor de zi cu zi. Or, pentru mulţi dintre ei, securitatea simboliza protecţia împotriva pericolelor de maladii, foamete, şomaj, crimă, conflict social, represiune politică şi a primejdiilor legate de mediu. Securitatea umană vizează nu doar securitatea teritorială ori securitatea statelor ca naţiuni. Aceasta cuprinde şi securitatea oamenilor în viaţa lor de fiecare zi. Securitatea umană ar putea fi definită ca o libertate a omului faţă de anumite privaţiuni, cât şi ca o libertate de anumite frici percepute de el. Există, bineînţeles, o legătură între securitatea umană şi dezvoltarea umană: acestea se consolidează reciproc. Progresul înregistrat în unul dintre aceste domenii sporeşte şansele de progres în celălalt, dar şi nereuşita unuia va înmulţi riscurile de eşec in celălalt.

Egalitatea genurilor este o altă faţetă a dezvoltării umane. Cadrul dezvoltării umane se bazează pe ferma convingere că orice strategie sau efort de dezvoltare, care neglijează jumătate din umanitate, nu poate avea un caracter durabil. Acest cadru consideră că abilităţile femeilor se extind odată cu eliminarea lacunelor în ceea ce priveşte capacităţile, bazate pe aspectele de gen. Cadrul dezvoltării umane pledează în favoarea oportunităţilor egale pentru femei în toate domeniile vieţii – pe plan economic, social, cultural şi politic. Acesta se opune discriminării împotriva femeilor, încălcării drepturilor lor şi pericolelor specifice lor – de exemplu, siguranţa personală, violenţa in familie sau abuzul sexual.

La fel, atât sărăcia cât şi excluziunea socială văzute, respectiv, ca o lipsă a resurselor necesare pentru un trai decent şi privarea indivizilor în realizarea drepturilor lor fundamentale au tangenţe strânse de conceptul de dezvoltare umană în sensul în care acestea limitează esenţial şansele unei dezvoltări umane. Astfel, cercetările asupra sărăciei şi a excluziunii sociale, precum şi asupra modalităţilor de depăşire a acestor flagele sociale completează teoria dezvoltării umane.
1.1.2. Ce este excluziunea socială?
Conceptul de excluziune socială este de dată mai recentă în sfera cercetării sociale. El a avut o evoluţie independentă de termenul „sărăcie”, fiind legat de ideea de drepturi ce decurg din calitatea de cetăţean al unei ţări. Dacă sărăcia a fost definită, iniţial, în raport cu venitul, excluziunea socială a fost definită în raport cu drepturile sociale, cum este dreptul la muncă, dreptul la locuire, dreptul la servicii de sănătate, dreptul la educaţie. Unii autori consideră sărăcia drept un efect al proceselor de excluziune socială, şi nu excluziunea ca punct-terminus al procesului de sărăcire. Oricum, relaţia dintre cele două concepte este de intercondiţionare.

În prezent, conceptul de excluziune socială este tot mai frecvent preferat clasicului termen de „sărăcie”, asemenea sintagmei „promovarea incluziunii sociale”, care o înlocuieşte treptat pe cea de „măsuri de combatere a sărăciei”. Preferinţa pentru termenul de excluziune socială este determinată de necesitatea unor indicatori şi măsuri transparente, uşor de transformat în obiective ale programelor de guvernare.

Popularitatea termenului de "excluziune socială" precum şi existenţa mai multor definiţii nu sugerează o înţelegere comună cu privire la conţinutul conceptului. Cu toate acestea, în literatura de specialitate sunt prezente mai multe încercări de a sintetiza abordările existente ale conceptului dat, având o importanţă destul de mare pentru o mai bună înţelegere a excluziunii sociale, precum şi de a găsi mecanisme viabile care să permită monitorizarea acesteia.