Outline of research on social inclusion in moldova

5.3. Cine sunt excluşi?
5.3.1. Participarea la viaţa culturală a societăţii. Accesul redus la viaţa culturală din cauza:
Statutului socio-economic

Cei mai expuşi riscului excluderii culturale din cauza sărăciei sunt în principal locuitorii spaţiului rural. Republica Moldova este ţara cu cea mai mare pondere a populaţiei rurale în Europa, peste 64% din populaţie locuieşte în sate. Deci sărăcia afectează cea mai mare parte a locuitorilor ei, iar excluderea culturală este în sate un fenomen de masă. Am putea vorbi aici şi de o excludere spaţială a satelor în raport cu oraşele care au acces la mai multe surse de existenţă.

Lipsa unui loc de muncă care ar asigura venitul necesar pentru întreţinerea necesităţilor de viaţă, pe de o parte, excluderea indivizilor şi a familiilor de la munca colectivă, închiderea lor în problematica grupului mic, pe de altă parte, demoralizează comunităţile săteşti, le lasă ca liant social numai activităţile culturale, ceea ce produce un dezechilibru în sincretismul tradiţional al vieţii rurale. Scoaterea treptată din circuitul social a valorilor muncii colective tinde să reorganizeze după principii noi şi celelalte sfere ale vieţii comunitare: obiceiurile calendaristice şi de familie, obiceiurile de muncă, relaţiile de vecinătate determinate de norme seculare etc. Actualmente asistăm la procese destructive ce transformă evident cultura tradiţională, civilizaţia satelor, habitatul tradiţional. O parte însemnată de populaţie, în virtutea sărăciei, revine treptat la practici străvechi de întreţinere a necesităţilor vieţii, specifice începutului sec. al XX-lea (ţin vacă pentru a hrăni familia cu lactate, ţin un cal sau un măgar pentru a ara câmpul şi a transporta greutăţile, din economie ori din lipsă de combustibil încălzesc locuinţa cu lemne sau tizic etc.).

Au fost afectaţi de criză intelectualii din sate, în special învăţătorii, cei care în virtutea profesiei trebuie să aibă acces nelimitat la cultură, pentru a putea să-şi exercite funcţiile educaţionale. Salariile mici ca fapt general, nevoia de-a rezista provocărilor sărăciei îi impun pe învăţători să se ocupe de lucrările agricole de rând cu ceilalţi săteni, ceea ce a adus prejudicii statutului social al învăţătorului, dar l-a pus şi în imposibilitatea de-a se abona la ziare, la reviste, de-a cumpăra ultimele apariţii ale literaturii didactice de care are nevoie pentru a face faţă solicitărilor crescânde ale procesului educaţional. În aceeaşi situaţie sunt şi medicii, şi inginerii, şi agronomii, şi contabilii şi mulţi alţi profesionişti care, dacă n-au plecat peste hotare la muncă şi au rămas să activeze în sate, au fost nevoiţi să se reprofileze şi să renunţe la bunurile culturale necesare întreţinerii spiritului unui intelectual.

Au o situaţie economică mai bună satele care au moştenit din trecut o condiţie economică privilegiată: cele care situate aproape de oraşele mari şi locuitorii fac naveta muncind în oraşe; cele pe lângă care trece calea ferată, încât au beneficiat de transport, cele care s-au ocupat mai multe decenii de pomicultură, viticultură şi de cultivarea sfeclei, încât au putut să se ocupe şi de vânzarea produselor; satele care au o memorie socială deosebită pentru că locuitorii lor se trag din răzeşi (ţărani înstăriţi) sau din mazili (boieri îndepărtaţi de la divanul domnesc) şi au ştiut mereu să-şi administreze resursele după alte principii, mult mai riguroase. De regulă aceste sate sunt gazificate, au şi apeduct, chiar dacă nu totdeauna acesta lucrează, au clădiri moderne pentru şcoli, servicii medicale, magazine, local pentru bibliotecă, iar în ultimele decenii au dezvoltat afaceri mici sau mijlocii care contribuie inclusiv la completarea bugetului local etc.

Se profilează şi un alt grup de sate, din start defavorizate. Sunt o parte din satele raionului Orhei, Teleneşti, Rezina, Soroca etc. care decenii la rând au cultivat tutun. Sunt cele mai sărace sate. Populaţia lor suferă de boli şi îşi pierde repede capacitatea de muncă din cauza lucrului la tutun. Realitatea face că anume aceste sate nu sunt situate în apropierea drumurilor de fier, n-au apeduct, nu-s gazificate, grădiniţele lor de copii au fost închise, se pune problema închiderii şcolilor mici, nu beneficiază de asistenţa medicală necesară, nici de alte servicii la care au dreptul.