P. P. Panaitescu

în Colecţia

„BIBLIOTECA ENCICLOPEDICĂ DE ISTORIE A ROMÂNIEI"

au apărut:

Şerban Papacostea — Românii în secolul al XIII-lea. între cruciată şi Imperiul mongol, 192 p.; broşat, 1 600 lei; legat, 2 100 lei.

Cartea Românii în secolul al XIII-lea. între cruciată şi Imperiul mongol, aparţinând reputatului istoric Şerban Papacostea, inaugurează la Editura Enciclopedică o prestigioasă colecţie — „Biblioteca Enciclopedică de Istorie a României" —, consacrată celor mai însemnate aspecte şi procese ale istoriei naţionale şi universale. Lucrarea înfăţişează evoluţia lumii româneşti în secolul al XIII-lea, trecerea ei de la formele străvechi de organizare în care a vieţuit timp de secole la statul de sine stătător — de la voievodat la domnie —, în cadrul larg al marilor desfăşurări de istorie universală în care s-a desăvârşit acest proces.

Ciocnirea celor două mari forţe universale — Cruciata, cu forţele care au slujit-o, şi Imperiul mongol — a alcătuit şi cadrul general al lumii româneşti care, în împrejurările extrem de grele create de aspiraţiile de hege­monie şi dominaţie ale marilor puteri şi pentru a se putea apăra cu eficacitate împotriva tendinţelor acestora, şi-a creat acum statul propriu.

Descoperirile cele mai însemnate cuprinse în acest volum se datorează demersului novator al autorului, care a integrat datele de istorie românească cunoscute în dinamica marilor procese de istorie contemporană care le conferă semnificaţia reală şi profundă. E istoria unei vaste ciocniri de forţe politice, militare şi spirituale şi a efortului românilor de a-şi apăra identitatea şi de a-şi salva existenţa colectivă în marile înfruntări ale vremii; e istoria etapei finale a îndelungatei tranziţii a lumii româneşti de la etnie la naţiune, proces în desfăşurarea căruia întemeierea Ţării Româneşti a alcătuit turnantul decisiv.

Cartea Românii în secolul al XIII-lea. între cruciată şi Imperiul mongol cuprinde în paginile ei un fragment însemnat din ceea ce istoricii au numit: o enigmă şi un miracol istoric, poporul român. Enigma şi miracolul nu au fost altceva decât continuitatea românească în condiţiile aspre care au înso­ţit permanent istoria românească, continuu întreruptă de invazii şi ocupaţii străine, şi desăvârşirea continuităţii prin crearea unui stat românesc, punctul de reazem absolut necesar al constituirii si dezvoltării naţiunii române.

Adolf Armbruster — Romanitatea românilor. Istoria unei idei, 344 p.; broşat, 1 850 lei; legat, 2 400 lei.

Lucrarea Romanitatea românilor. Istoria unei idei, aparţinând

cunoscutului istoric sas Adolf Armbruster, vede acum lumina tiparului la

Editura Enciclopedică într-o a doua ediţie, revăzută şi adăugită, în colecţia

Biblioteca Enciclopedică de Istorie a României'' coordonată de

academicianul profesor Şerban Papacostea.

Creaţie fundamentală a istoriografiei postbelice, prezentul volum tratează şi rezolvă una dintre cele mai de seamă probleme ale istoriei naţionale, aceea a identităţii poporului român în dimensiune istorică, aşa cum a înţeles-o ştiinţa istorică europeană în Evul Mediu.

Acestei lucrări unice, autorul i-a consacrat ceea ce era mai valoros în fiinţa lui: pasiunea cercetării, din care a rezultat masa imensă de informaţie erudită aşezată la temelia construcţiei; competenţa, care i-a permis să explo­reze cele mai variate şi dificile terenuri ale documentaţiei; şi, last but not least, capacitatea de a domina, adică de a organiza, vastul material investigat sau, cu alte cuvinte, de a duce până la capăt actul de creaţie intelectuală.

Cartea lui Adolf Armbruster este — aşa cum s-a mai arătat — „rezultatul întâlnirii dintre o temă istorică majoră şi un istoric pe măsura însemnătăţii ei".

Intre cărţile ce urmează să apară în prezenta colecţie:

Max Demeter Peyfuss — Chestiunea aromânească.

Cartea lui Max Demeter Peyfuss, o versiune dezvoltată a tezei de doctorat susţinută de autor în anul 1971 la Facultatea de filosofie a Universităţii din Viena, este un studiu consacrat evoluţiei istorice a aromânilor. Autorul aduce argumente de ordin istoric, etnografic şi lingvistic în examinarea „chestiunii aromâneşti". Problema diplomatică şi politică aromânească s-a ivit în a doua jumătate a secolului trecut, o dată cu afirmarea pe arena politică a aromânilor ca grup etnic revendicându-şi drepturi egale cu ale altor popoare şi autonomie culturală şi religioasă în interiorul unui alt stat (Imperiul Otoman).

Autorul analizează unele chestiuni controversate, ca aceea a etnogenezei aromâneşti, convins fiind că informaţia istorică exactă este singura modalitate de a tempera „manifestările exacerbate ale subiectivităţii",

262

printre care situează naţionalismul excesiv.

„Chestiunea aromâneasca" rămâne deschisă cercetătorilor, care sunt invitaţi să studieze în continuare arhivele din Bucureşti, Atena, Londra, Paris

S.3.

Gheorghe J, Brătianu — Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române.

Timp de câteva secole, din Evul Mediu târziu până în epoca modernă, societatea europeană a fost structurată pe stări şi ordine, grupuri socio-profesionale şi politice definite prin statute diferite, în raport cu locul ocupat în viaţa socială şi politică de membrii lor. Expresie a unei concepţii ierarhice asupra societăţii, care stabilea deopotrivă îndatoririle si drepturile sau privilegiile fiecărui ordin şi ale fiecărei stări si, înlăuntrul acestora, ale fiecărui individ. în funcţie de rostul lor social-economic, politic şi spiritual, lumea stărilor şi-a găsit instrumentul de reprezentare corespunzător faţă de monarhia centralizatoare şi apoi faţă de cea absolută, în instituţia Adunărilor de Suiri, precursoare a parlamentelor moderne. Stările şi monarhia întemeiată pe stări au caracterizat o clapă însemnată din istoria Europei, până când ierarhia aristocratică şi privilegiul s-au destrămat sub loviturile revoluţiilor democratice din secolul al XVIII-Jea şi al XlX-lea.

Este unul din meritele cele mai de seamă ale marelui istoric care a fost Gheorghe I. Brătianu de a fi descoperit şi în istoria medievală românească existenţa stărilor şi a regimului de stări, de a fi definit rostul şi specificii! lor şi de a fi urmărit evoluţia lor de la primele atestări documentare, ulterioare întemeierii Ţării Româneşti şi Moldovei, până în secolul al XlX-lea. Rod a! unor îndelungate cercetări şi al unui şir de studii pregătitoare, ca şi al reflecţiilor istoricului asupra grelelor împrejurări prin care trecea România în timpul celui de Al doilea război mondial şi după încheierea acestuia, precum şi asupra perspectivelor regimului constituţional al ţării, cartea Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principalele Române, redactată in regimul domiciliului obligatoriu ia care a fost supus autorul <1948— 1950), este una dintre cele mai de seama creaţii ale activităţii istoriografice a lui Gheorghe I. Brătianu şi una din cele mai însemnate realizări ale istoriografiei române. Apărută în exil, în limba română, la aproape un sfert de secol după moartea silnică a autorului ei, cartea e deopotrivă expresia unei etape tragice a istoriei naţionale si un moment culminant al istoriografiei române.

2C3