Partea intii

14≫ 371

i |i

XXIII

Luni avea loc obişnuita şedinţă a comisiei de la 2 iunie.

Alexei Alexandrovici intră in sala de şedinţe, dădu

bună ziua membrilor şi preşedintelui şi, ca de obicei, se

aşeză la locul său şi-şi lăsă mina pe hirtiile ce i se pregătiaeră.

Printre hirtiile acestea erau şi referatele necesare

şi rezumatul declaraţiei pe care urma s-o facă. De

fapt, lui mi-i trebuiau referatele, pentru că ţinea minte

tot şi n-avea nevoie de nimic care să-i ajute memoria ! Ştia

că atunci cind va veni timpul şi cind va vedea in faţa lui

chipul adversarului, care zadarnic va căuta să pară nepăsătoţ;

cuvintarea lui va curge de la sine mai uşor decit

dacă s-ar fi pregătit. işi dădea seama că ceea ce va spune

in cuvintarea sa era atit de insemnat, incit fiecare cuvint

va cintări greu. intre timp, ascultind un raport obişnuit,

Alexei Alexandrovici avea un aer foarte nevinovat şi inofensiv.

Privindu-1 pe acest om cu capul puţin aplecat

intr-o parte, cu o infăţişare obosită, ale cărui miini albe,

cu vine umflate, pipăiau delicat, cu degete lungi, cele două

margini ale coalei albe de hirtie din faţa lui — nimeni nu

şi-ar fi inchipuit că peste citeva clipe el va rosti cuvinte

care vor stimi o furtună ingrozitoare şi vor face pe membrii

comisiei să strige, intrerupindu-se unii pe alţii, iar pe

preşedinte să ceară respectarea ordinii.

Cind se sfirşi raportul, Alexei Alexandrovici anunţă cu

glasul său liniştit şi piţigăiat că are de făcut unele consideraţii

cu privire la organizarea celor străini de neam.

Atenţia tuturor se indreptă spre dinsul. Karenin işi drese

glasul şi, — fără să-şi privească adversarul, ci alegindu-şi,

aşa cum făcea totdeauna cind ţinea cuvintări, prima persoană

din faţa lui, de data asta un bătrinel mărunt şi paşnic,

care n-avea niciodată vreo părere in comisie — incepu

să-şi expună consideraţiile.

Cind Karenin ajunse la legea fundamentală şi organică,

adversarul sări in sus şi izbucni in protestări.

Stremov, care era de asemeni membru in comisie,

simţindu-se vizat, dădu şi el să se dezvinovăţească. intr-un

cuvint, avu loc o şedinţă furtunoasă.

372

Har Alexei Alexandrovici triumfă. I se primi propu-

H ' J I . Se numiră trei comisii noi. Iar a doua zi, intr-un

uuiumcut cerc din Petersburg, nu se vorbi decit de această

' 1. Izbinda lui Karenin era mai mare decit se aş-

A doua zi dimineaţă, marţi, Alexei Alexandrovici, trelu-

se, işi aduse aminte cu plăcere de victoria din ajun

■m-şi putu stăpini un zimbet, deşi ar fi vrut să pară nenlor,

cind şeful cancelariei sale, care vroia să-1 măgu-

.i-.-i, ii povesti zvonurile, ajunse pină la el, despre cele

'< ' ute in comisie. Lucrind cu şeful cancelariei, Alexei

i ndrovici uitase cu totul că era marţi, adică ziua hotă-

■ i intru sosirea Annei Arkadievna. De aceea, rămase

ii şi chiar neplăcut surprins cind feciorul veni să-i

.11W- sosirea ei.

\nna sosise la Petersburg dis-de-dimineaţă. in urma i );

r;imei sale, un cupeu fusese trimis la gară. Alexei

i.xandrovici ar fi trebuit deci să ştie despre venirea ei, i

n-o,intimpină la sosire. I se spuse că nu ieşise incă şi

lucrează cu şeful cancelariei. Anna porunci să i se comice

soţului său că sosise, apoi trecu in budoar şi in-|ui

să-şi despacheteze lucrurile, aşteptind să vină Alexei

'■xandrovici la dinsa. Dar trecu un ceas şi soţul nu veni. ■

duse in sala de mincare, sub pretext că trebuie să dea

■•poziţii şi vorbi dinadins tare, ca să-i atragă atenţia. Kanin

insă nu ieşi, deşi ea il auzi conducind pe şeful canlariei

pină la uşa biroului. Ştia că Alexei Alexandrovici i

pleca peste scurt timp la slujbă, ca de obicei, şi vroia I

vadă inainte de plecare, ca să hotărască impreună ra->rl

urile lor viitoare.

Si< plimbă prin salon, apoi se duse hotărită la dinsul.

II ni intră Anna in birou, Alexei Alexandrovici, imbrăcat

i uniformă, fără indoială gata de plecare, stătea la o măi

ţ i i , cu coatele rezemate, privind trist in faţa lui. Anna

ii văzu mai inainte ca el s-o observe şi inţelese că Alexei

Ah'xandrovici se gindea la dinsa.

Vuzind-o, el vru să se ridice, dar se răzgindi ; chipul i

>•!' imbujora — ceea ce Anna nu văzuse niciodată la dinwi

i l , apoi se ridică repede şi se duse spre ea. Ca să nu-i

Inttlnească privirea, se uita mai sus, la fruntea şi la piep-

373

tănătura ei. Se apropie de dinsa, o luă de mină şi o rugă

să se aşeze.

—imi pare foarte bine că ai venit, zise Karenin, aşezindu-

se lingă ea ; vru să mai adauge ceva, dar se

opri.

Deschise de citeva ori gura, insă nu scoase nici un

cuvint.

Anna, care se pregătise pentru această intilnire şi

venise

gata să-1 dispreţuiască şi să-1 acuze, acum nu ştia nici

ea

ce să-i spună şi—i era milă de dinsul. Această tăcere

ţinu

destul de mult.

—Serioja e sănătos ? o intrebă el in sfirşit şi, fără să

aştepte răspuns, adăugă : Astăzi nu iau masa acasă.

Tre

buie să plec numaidecit.

—Vroiam să plec la Moscova, spuse Anna.

—Nu, ai făcut foarte, foarte bine că ai venit, răspunse

Karenin şi tăcu din nou.

Dindu-şi seama că soţul său nu era in stare să-i vorbească,

incepu ea :

—Alexei Alexandrovici, zise ea, scrutindu-1 şi neluindu-

şi ochii de la privirea lui aţintită asupra

pieptănăturii

sale. Sint o femeie vinovată, o femeie rea... rămin insă

ceea

ce am fost, cum ţi-am mărturisit atunci, şi am venit

să-ţi

spun că nu pot schimba nimic,

—Nici nu-ţi cer aşa ceva, izbucni Karenin, privind-o

dintr-o dată hotărit şi cu ură drept in ochi. Bănuiam

asta.

Sub influenţa miniei, el işi recăpătase deodată toate

facul

tăţile. Dar după cum ţi-am spus atunci şi după cum ţiam

scris, urmă el cu glas ascuţit şi tăios, iţi repet şi acum

că

nu sint obligat să ştiu acest lucru. il ignorez. Nu toate

so

ţiile sint aşa de amabile ca dumneata, ca să se

grăbească

a comunica soţilor o veste atit de plăcută. Accentua

in

tr-un mod deosebit cuvintul -≪plăcută≫. Voi ignora

totul

atit timp cit lumea nu va şti nimic, cit timp numele

meu

nu va fi dezonorat. De aceea te previn că raporturile

noas

tre trebuie să rămină aceleaşi ca totdeauna. Numai

in

cazul cind dumneata te-ai compromite, aş fi nevoit să

iau

măsuri pentru a-mi apăra onoarea.

—Dar raporturile noastre nu pot rămine aceleaşi ca

inainte, rosti Anna sfios, privindu-1 speriată.

374

Cind Anna ii văzu iarăşi gesturile liniştite şi-i auzi vo-i

stridentă şi ironică, dezgustul ii birui mila de mai

dnte. li era teamă, dar vroia cu orice preţ să-şi lămu-

■ iscă situaţia.

— Nu pot să fiu soţia dumitale, de vreme ce... urmă ea.

Karenin rise răutăcios şi rece.

— Felul de viaţă pe care ţi l-ai ales se răsfringe prolubil

şi asupra ideilor dumitale. Dar respectul şi dispreţul

p i ' care le simt faţă de dumneata, vreau să spun, respect

■■ i 'a mult trecutul dumitale şi dispreţuiesc prea mult prenlul,

ar trebui să impiedice ca vorbele mele să poată fi

lorpretate in felul in care le-ai luat dumneata. Anna

oftă şi-şi lăsă capul in jos.

— Dealtfel, nu inţeleg un lucru, urmă el, infierbintini-

se. Cum se face că dumneata, care n-ai avut nici un

i'Upul să-ţi informezi cu atita brutalitate soţul despre ne-

'i''dinţa dumitale, ai deodată atitea scrupule in ceea ce

pliveşte indeplinirea indatoririlor dumitale de soţie...!

—Alexei Alexandrovici, ce ceri de la mine ?

—Cer să nu-1 mai văd aici pe acest om şi ca dum

neata să te porţi in aşa fel, ineit nici lumea, nici slugile

să

nu te poată invinui... Vreau să nu-1 mai vezi. Mi se

pare

i .1 nu-ţi cer mult. In schimb, ai să te bucuri de toate

drepi

urile unei soţii cinstite, fără a fi constrinsă să-ţi

indepli

niţi indatoririle. Asta e tot ce am avut să-ţi spun.

Dar e

i utipul să plec. Nu iau masa acasă.

Karenin se ridică şi se indreptă spre uşă. Anna se

■■' ulă şi ea. Inclinindu-se in tăcere, Alexei Alexandrovici

i> lăsă să treacă inainte.

XXIV

Noaptea petrecută de Levin pe căpiţă nu rămase fără

urmări pentru dinsul. Treburile moşiei pe care o gospoilflroa

pierdură in ochii săi orice interes. Cu toată recolta

imbelşugată, Levin nu intimpinase niciodată, sau cel puţin

Mţn i se părea, atitea neizbinzi şi hărţuieli cu mujicii, ca

In nnul acela. Acum inţelegea foarte bine pricina acestor

tlt'lzbinzi şi a acestor duşmănii. ineintarea simţită de el la

375

munca efectivă cu palmele, care adusese o apropiere intre

el şi mujici, faptul că jinduia soarta şi viaţa lor, dorinţa

de a le imbrăţişa traiul, dorinţă atit de fierbinte, incit in

noaptea petrecută pe căpiţă se preschimbase din vis in

hotărire, la indeplinirea căreia se gindise pină in cele mai

mici amănunte — toate acestea ii schimbară atit de mult

părerile despre gospodăria lui, incit acum nu mai putea

simţi interesul de mai inainte şi nu putea să nu-şi dea

seama că ceva supărător intervenise in atitudinea lui faţă

de lucrători şi că de aceasta depindea bunul mers al lucrurilor.

Cirezile de vaci selecţionate, de soiul Pavei, tot pămintul

ingrăşat şi arat cu plugul, nouă ogoare de aceeaşi

mărime, inconjurate de răchitiş, nouăzeci de deseatine de

părnint gunoit, arat adinc, semănătorile care lucrează in

rinduri, şi aşa mai departe — toate acestea ar fi fost minunate,

dacă ar fi muncit singur sau cu nişte tovarăşi care

să-i impărtăşească vederile. Dar acum Levin işi dădea

foarte bine seama (lucrarea lui despre agricultură, in cart;

elementul principal trebuia să fie muncitorul, il ajutase

mult in această privinţă) că gospodăria pe care o făcea nu

era decit o luptă aprigă şi stăruitoare intre dinsul şi muncitori

— luptă in care, de o parte, şi anume de partea lui,

era o veşnică şi incordată năzuinţă de a preface totul după

un model, socotit drept cel mai bun, iar de cealaltă parte —

rinduiala obişnuită a lucrurilor. Şi vedea că in lupta

aceasta, in ciuda celei mai mari incordări de forţe din

partea lui şi fără nici o sforţare, ba chiar fără vreun gind

rău din partea celorlalţi, se ajungea numai la rezultatul

că gospodăria nu făcea nici un pas inainte, că se prăpădeau

degeaba scule şi vite minunate şi se secătuia pămintul.

Lucrul principal nu era numai faptul că energia intrebuinţată

in acest scop se irosea zadarnic, ci şi imprejurarea

că nu putea să nu vadă acum, cind i se dezvăluise

rostul gospodăriei proprii, micimea scopului său slujit do

această energic. De fapt, care era lupta ? El se străduia

pentru fiecare gologan (şi nu putea să nu se străduiască,

deoarece, dacă şi-ar fi slăbit strădania, n-ar fi avut bani

ca să plătească muncitorii), pe cind ei căutau numai să lucreze

in linişte şi cu plăcere, adică după cum erau deprinşi.

376

I n ! eresul lui era ca fiecare lucrător să muncească cit mai

i . i u i t şi in acelaşi timp să umble cu băgare de seamă şi să

;>ft Rrijă a nu strica vinturătorile, grapele cu cai, maşinile

treier, făcind totul cu socoteală. Lucrătorul insă ar fi

ut, să muncească in condiţii cit mai plăcute, cu popasuri,

ii ales fără griji, in uitare de sine, fără să-şi pună mintea

incercare.

in vara aceea, Levin işi dădea seama de lucrul acesta i i

fiecare pas cind, trimiţind oameni să cosească trifoi i- ntru

fin in locurile cele mai proaste — năpădite de iarbă cir pelin

şi care nu erau bune de săminţă — ei coseau rind locurile

cele mai bune de săminţă şi spuneau că ^ le poruncise

logofătul. il mingiiau, in schimb, asi-ttvindu-1 că va ieşi

un fin minunat. Dar Levin ştia că rile se intamplaseră

astfel, fiindcă locurile acelea se ••mu mai uşor. Trimitea o

maşină de intors finul cosit ; r maşina se strica chiar după

cele dintii rinduri, fiindcă ijicului ii era urit să şadă pe capră

sub nişte aripi care invirteau deasupra lui. Oamenii ii

spuneau : ≪N-aveţi i o grijă. Femeile il intorc cit aţi clipi.≪■

Plugurile, aşa in erau folosite, nu slujeau la nimic, fiindcă

lucrătorului I venea in cap să coboare cuţitul ridicat in sus şi,

porul plugul, chinuia caii şi strica pămintul. Iar ei il rugau .1

lunci să nu se neliniştească. Caii scăpau in griu, pentru nimeni

nu vroia să fie paznic de noapte. Iar cind — cu • 1 o că el le

interzisese categoric — lucrătorii făceau cu iltnbul paza de

noapte, adormeau, pentru că munciseră i t ă ziua. Aşa se

intimplă cu Vanka ; acesta se căi de i- iitul săvirşit, spunind

: ≪Faceţi ce vreţi cu mine b> Trei "k' dintre cele mai frumoase

se imbolnăviră, fiindcă li dăduse drumul, neadăpate, pe o

otavă de trifoi. Ţăranii vmiră să creadă in ruptul capului că

vitele se umfla-■■\ clin pricina trifoiului şi, drept mingiiere, ii

povesteau hi un vecin căzuseră o sută douăsprezece vite in trei

zile. . i t c acestea se petreceau nu fiindcă cineva ar fi dorit i

facă rău lui Levin sau gospodăriei sale. Ştia, dimpo-,'ft, că

toţi il iubeau şi-1 socoteau ca un boier simplu fii eo era cea

mai mare laudă). Toate acestea se intim-i it.| numai fiindcă

oamenii vroiau să lucreze fără griji, i ii voie bună. Interesele

sale le erau nu numai străine şi

II 377

li de neinţeles, dar in mod fatal opuse intereselor celor mai

indreptăţite ale lor. Levin era nemulţumit incă mai demult

de felul cum işi purta el insuşi gospodăria. Vedea c-i

luntrea sa se dă la fund, dar nu găsea şi nici nu căuta

spărtura, minţindu-se poate intr-adins. Acum insă nu se

mai putea minţi pe sine. Gospodăria pe care o conducea nu

numai că nu-1 mai interesa, ci il şi dezgusta şi nu se mai

putea ocupa de ea.

Se mai adăuga prezenţa, la treizeci de kilometri, a lui

Kitty Scerbaţkaia, pe care dorea s-o vadă, dar nu se putea

hotări. Deşi Daria Alexandrovna il poftise cind fusese pi

la dinsa şi-i sugerase ideea să vină pentru a cere din n<

mina surorii sale care, după cum lăsase Dolly să se inţ

leagă, acum ar primi. Deşi el, cind a revăzut-o pe Kitt a

inţeles că nu incetase s-o iubească, totuşi nu se put<

duce la familia Oblonski, ştiind că acolo era ea. Faptul i o

ceruse in căsătorie şi fusese respins punea intre din.<, o

barieră de netrecut. „Nu pot s-o rog a fi Soţia mea numi

fiindcă n-a putut să se mărite cu omul pe care 1-a vrut

işi zicea el. Gindul acesta ii trezea un sentiment de răcea'

şi de ostilitate faţă de dinsa. „N-aş fi in stare să-i vorbe

fără un sentiment de mustrare ori s-o privesc fără mini'

Iar Kitty m-ar uri incă şi mai mult — ceea ce ar fi foari

firesc. Afară de asta, cum m-aş putea duce la ei, după cei

ce mi-a spus Daria Alexandrovna ? Cum aş putea oare

mă prefac că nu ştiu ceea ce mi-a vorbit ? Şi n-ar insemr

că ii vizitez din mărinimie, ca s-o iert şi să mă miloşi

vesc ? Eu să apar in faţa ei in rolul aceluia care iartă

vrea s-o onoreze cu dragostea lui !... De ce mi-a spus asi

Daria Alexandrovna ? Aş fi putut-o intilni din intimplar

Şi atunci totul s-ar fi lămurit de la sine. Dar acum asta >

cu neputinţă, cu neputinţă !"

Daria Alexandrovna ii trimise un bilet, cerindu-i o i

de damă pentru Kitty. „Mi s-a spus că ai o şa, ii seri:.

Dolly. Nădăjduiesc că ai să ne-o aduci chiar dumneata

Levin nu putu indura aşa ceva. Cum a fost in stare

femeie deşteaptă şi delicată să-şi injosească astfel sora

Scrise vreo zece bilete, le rupse pe toate şi trimise şaua

fără nici un cuvint de răspuns. Cum să scrie că va veni

cind nu se putea duce ? Să fi spus, pe de altă parte, că nu

378

Vn veni fiindcă il impiedică ceva sau fiindcă pleacă, ar fi

fust incă şi mai rău. Trimise şaua fără un cuvint de răsl>

uns, cu senzaţia că făcuse ceva ruşinos.

Chiar a doua zi, după ce incredinţa logofătului toată

tfuspodăria de care se dezgustase, Levin plecă intr-un judeţ

Indepărtat, la un prieten al său, Sviajski — in apropierea

moşiei căruia erau nişte bălţi minunate cu becaţine — şi

niro-i scrisese nu demult, rugindu-1 să-şi indeplinească

vrdica făgăduială de a-1 vizita. Bălţile cu becaţine din

Judeţul Surovski il ispiteau de mult pe Levin, care tot

II minase această călătorie din pricina treburilor gospodăririi.

Era mulţumit acum că pleca — indepărtindu-se de

vecinătatea familiei Şcerbaţki, dar mai cu seamă de gospodăria

lui — şi incă la vinătoare, care era pentru dinsul

mi mai bună mingiiere in toate necazurile.

XXV

Judeţul Surovski n-avea nici cale ferată, nici drum de

poştă. Levin porni intr-acolo cu trăsura lui.

La jumătatea drumului se opri la un mujic bogat, ca

NA dea de mincare cailor. Un bătrin chel, dar incă verde,

cu o barbă lată, roşie, incărunţită in dreptul obrajilor, desrhlse

poarta, lipindu-se de stilp, ca să lase loc troicii a intra

In curte. După ce arătă vizitiului un loc sub un şopron in

hfitătura cea nouă, curată şi ingrijită, cu urme de buşteni

≫m,,i, bătrinul il pofti pe Levin in casă. O femeie tinără,

furat imbrăcată, cu picioarele goale virite in galoşi, spăla

duşumeaua intr-o tindă proaspăt durată, aplecindu-şi

trupul. Speriată de ciinele care intrase după Levin, dădu

un ţipăt ; dar aflind că prepelicarul nu muşcă, rise numairti'cit

de spaima ei. Braţul său drept cu mineca suflecată

≪rAtă lui Levin uşa de la casa cea mare ; apoi, aplecindu-se,

frineia işi ascunse din nou faţa frumoasă şi spălă mai departe

podelele.

—Să pun samovarul ? intrebă ea.

—Fii atit de bună.

379

Casa cea mare era o odaie incăpătoare, cu sobă

olandeză şi cu un perete despărţitor. Sub icoane se afla o

masă vopsită in mai multe culori, o laviţă şi două scaune.

La intrare se găsea un dulăpior cu vase. Obloanele trase in

jos, şi in toată casa foarte puţine muşte. Totul era aşa de

curat, incit Levin avu grijă ca Laska lui, care fugise pe

drum şi se bălăcise prin băltoace, să nu păteze duşumeaua,

ii arătă un loc in colţ, lingă uşă. După ce privi odaia, Levin

ieşi in curtea de din dos. Femeia cea frumoasă cu galoşi

trecu repede inaintea lui după apă, la fintină, legănindu-şi

găleţile goale pe cobiliţă.

— Dă-i mai repede ! strigă voios bătrinul după dinsa şi

se apropie de Levin. Vă duceţi la Nikolai Ivanovici Sviajski,

nu-i aşa ? Şi dumnealui trage la noi, incepu el, vorbăreţ,

sprijinindu-se cu cotul de parmaclicul scării.

In timp ce bătrinul povestea cum il cunoscuse pe

Sviajski, poarta scirţii din nou şi ciţiva lucrători, intorşi de

la cimp cu pluguri de lemn şi cu grape, intrară in bătătură.

Caii care trăgeau plugurile şi grapele erau voinici şi bine

hrăniţi. Doi tineri, pesemne ai casei, purtau cămăşi de

stambă şi şepci ; ceilalţi doi, in cămăşi de cinepă — unul

tinăr, altul in virstă — erau argaţi cu simbrie. Bătrinul se

depărta de scară, se duse la cai şi prinse a-i deshăma.

—Ce au arat ? il intrebă Levin.

—Au prăşit cartofi. Avem şi noi o ţiră de pămint. Nu

mai pune calul jugănit la ham, Fedot, leagă-1 lingă

troică.

Să inhămăm alt cal.

—■ Ascultă, tătuţă, am spus să faci rost de nişte fiare

de plug. Le-ai adus ? il intrebă un flăcău inalt şi zdravăn,

se vede feciorul bătrinului.

— Uite-le colo... in sanie, răspunse unchiaşul invălătu

cind hăţurile luate de pe cai şi aruncindu-le la pămint.

Potriveşte-le pină ne punem la masă.

Tinerica nurlie intră in tindă cu găleţile pline, care-i

incovoiau umerii. Ca din pămint răsăriră citeva femei,

unele tinere şi frumoase, altele in puterea virstei, citeva

bătrine şi urite, cu copii şi fără copii.

Burlanul samovarului incepu să pufăie. Cei ai casei şi

argaţii, după ce isprăviră treaba la cai, se duseră la masă.

380

l^vin işi scoase merindele din trăsură şi pofti pe bătrin

la ceai. . . „,.,≫

— Eu I-am şi băut azi, zise gazda, pnmind cu vădita

plăcere invitaţia. Doar ca să vă ţin de urat.

La ceai, Levin află toată povestea-gospodăriei moşriea-

Kului. Acum zece ani, unchiaşul luase in arenda de la o

moşiereasă o sută douăzeci de deseatine de pămint, pe care

\v, şi cumpărase anul trecut, şi arendase incă trei sute de

tlrsoatine de la un moşier vecin. O parte din pamintul

≪nista, partea cea mai proastă, bătrinu] o subarenda. Cultiva

singur, impreună cu familia lui şi cu cei doi lucrători

năimiţi, vreo patruzeci de deseatine. Moşul se plingea că

i n - b urile ii mergeau prost. Levin insă inţelege că se pliniră

numai de ochii lumii, şi că, de fapt, gospodăria lui

l'iDpăşea. Dacă i-ar fi mers rău, n-ar fi cumpărat pămint

• II o sută cinci ruble deseatina, nu şi-ar fi insurat trei

i≪-fiori şi un nepot, nu şi-ar fi ridicat de două ori casele care

;i'seră, făcindu-le din ce in ce mai arătoase. In ciuda

vorbelor, se vedea că unchiaşul se mandreşte, pe; drept

cuvint, cu bunăstarea sa, cu feciorii, nepotul, nu-ile, cu

caii şi cu vacile lui, dar mai ales cu propăşirea ■ .podăriei

sale.

Din convorbirea lor, Levin văzu că bătrinul nu se fe-

■ le de inovaţii. Cultiva mulţi cartofi. In drum, in preajma

11ui ui, Levin văzuse cartofii moşului : li se scutura floaii

ţii dădeau in legat, pe cind ceilalţi abia infloriseră.

Ogorul hotărit pentru cartofi il lucra cu un plug de

h ' T imprumutat de la curtea moşierului. Semăna şi griu.

I' ■ Levin il uimi mai ales un amănunt, şi anume că bătri-

I H I I plivea secara şi dădea plivitura la cai. Văzind cum se

i' "soţite nutreţul acesta minunat, de cite ori nu vroise Levin

i 1 siringă ! Nu izbutise insă niciodată. Mujicul putea s-o

i u'ă şi nu ştia cum să laude mai mult nutreţul acesta.

—Tot n-au ce face femeile, scot grămezile la drum şi

i i ne căruţa de le ia.

—Insă la noi, moşierii, munca cu lucrătorii tocmiţi

merge prost, zise Levin intinzindu-i un pahar de ceai.

—Mulţumesc, răspunse moşul, luind paharul, dar rel'u/,

ind zahărul, căci ii mai rămăsese o bucăţică din

care

muşca. Cum poţi s-o scoţi la capăt cu lucrătorii ? adăugă

el.

381

Te duci de fipă. Uitaţi-vă la Sviajski. Ştim ce pămint arc

— unt, nu altceva. Şi nici dumnealui nu se prea laudă cu

recolta. Lipsă de supraveghere !

—Dar dumneata cum de te impaci cu lucrătorii ?

—Apoi asta-i treabă ţărănească. Toate le facem sin

guri. Dacă-i leneş careva — afară cu el ! Ne

descurcăm şi

cu ai noştri.

—Tătuţă, Finoghen cere dohot pentru căruţă, zise fe

meia cu galoşi intrind in odaie.

—Aşa-i povestea, boierule ! incheie bătrinul, ridicindu-

se şi, după ce-şi făcu pe indelete semnul crucii,

mulţumi

lui Levin şi ieşi.

Ducindu-se in odaia din dos ca să-si cheme vizitiul,

Levin văzu pe toţi bărbaţii la masă. Femeile, in picioare,

ii serveau. Feciorul cel tinăr şi voinic, cu gura plină de

casă, povestea ceva de haz. Toţi radeau cu hohote, plini de

voie bună, şi mai ales femeia cu galoşi, care turna ciorbă

in strachină.

Se prea poate că frumosul chip al femeii cu galoşi ajutase

mult la impresia de bunăstare pe care o făcuse asupra

lui Levin gospodăria aista. Această impresie era insă atit

de puternică, incit el nu se putea desface de ea.

Tot drumul, de la bătrin şi pină la Sviajski, Levin se

intorcea mereu cu gindul la gospodăria asta, ca şi cum ar

fi fost ceva acolo de care trebuia neapărat să ţină seamă.

XXVI

Sviajski era mareşal al nobilimii din judeţul său. Cu

cinci ani mai in virstă decit Levin, el se insurase de mult.

in casa lui trăia şi o cumnată tinără, pentru care Levin

avea o mare simpatie. Ştia că Sviajski şi cu nevastă-sa

doreau mult s-o mărite cu dinsul. Era sigur de asta, cum

sint siguri toţi tinerii aşa-numiţi candidaţi la insurătoare.

Totuşi, n-ar fi indrăznit să spună nimănui acest lucru. Ştia

de asemenea că deşi vroia să se insoare şi deşi această fată

drăguţă ar fi fost, după toate probabilităţile, o soţie minunată,

nu s-ar fi putut căsători cu dinsa, chiar dacă n-ar fi

fost indrăgostit de Kitty, după cum n-ar fi fost in stare să

382

do inalţe la cer. Acest gind ii otrăvea plăcerea pe care na-

Uftjduia s-o aibă in timpul vizitei la Sviajski.

Primind scrisoarea lui Sviajski şi invitaţia la vanătoare,

l<≪vin se gindise numaidecit la lucrul acesta. Totuşi, Konitluntin

Dmitrici işi zise că planurile acestea ale lui Sviajski

nu erau decit o presupunere neintemeiată a lui şi se hotări

≪A plece. Afară de aceasta, el vroia să se incerce pe sine intWfl,

revăzind-o mai de aproape pe cumnata lui Sviajski ;

II atrăgea şi viaţa casnică a lui Sviajski, care era foarte plăi'iUă,

şi mai ales il interesa insuşi prietenul său, tipul cel

inui pozitiv ai unui militant de zemstvă din ciţi cunoştea el.

Sviajski era unul dintre oamenii pe care Levin nu i-a putut

inţelege niciodată, oameni ale căror idei despre viaţă —

foarte consecvente dealtfel, dar totdeauna imprumu-t

11' • de la alţii — se desfăşoară pe un anumit făgaş, in timp

cţiunile lor — bineinţeles cit se poate de hotărate şi de

i;orice — merg pe un alt făgaş, in afara acestor idei şi i

iape totdeauna ciocnindu-se cap in cap cu ele.

Sviajski era un om cu idei extrem de liberale. Disprel

> i , . i protipendada şi socotea pe cei mai mulţi nobili ca fiind

111. l≪ tainici susţinători ai iobăgiei, dar care numai de

!• .mă nu se manifestau pe faţă ; privea Rusia drept o ţară

dută, ca Turcia, de pildă, şi găsea guvernul rus atit de t,

incit nici nu-şi dădea osteneală să-i critice in mod i .as

acţiunile. Totuşi, acest om era un funcţionar coni,

ilinicios şi un mareşal al nobilimii model ; iar cand pleca la

ilniin, işi punea totdeauna chipiul cu cocardă şi cu bandă

II>\<\Credea că nu se poate trăi cumsecade decit in străiii

A Ui te, unde se ducea ori de oite ori putea, ceea ce nu-1

impiedica să aibă in Rusia o gospodărie foarte intinsă, perfri

ţionată, şi să urmărească cu cel mai viu interes tot ce

t,v petrecea in ţară. Din punctul de vedere al evoluţiei,

i'lvlajski era de părere că mujicul rus se află pe treapta de

dintre maimuţă şi om ; cu toate astea, la alegerile zemstvă,

stringea cu cea mai mare plăcere mina mujicilor şi le

asculta păsurile. Nu credea in Dumnezeu, dur se ingrijea

foarte mult de imbunătăţirea vieţii clerului, U\v Iu

reducerea numărului parohiilor stăruise in chip de-uwblt să

se păstreze biserica din satul său.

383