Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Legislatie

Copilul, constituind capitalul de mâine al umanitatii, a fost ocrotit atât pe plan international, cât si de legislatia statului nostru. Ocrotirea se reflecta în norme legale care obliga la a face ceva în favoarea minorului, sau în norme legale care încearca sa-l fereasca de sfera unor relatii care-i primejduiesc buna dezvoltare si care totusi, daca se petrec asupra acestuia, le sanctioneaza drastic.

Pe plan international, la 20 noiembrie 1989, Adunarea generala a ONU a ratificat Conventia cu privire la drepturile copilului. Aceasta lege a fost adoptata si de statul român la 25 septembrie 1990. Articolele 19 si 20 ale acestei Conventii se refera la copilul abuzat:

"Articolul 19":

1. 
   Statele parti vor lua toate masurile legislative, administrative, sociale si educative corespunzatoare pentru protejarea copilului împotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau exploatare, inclusiv violenta sexuala, în timpul cât se afla în îngrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentantilor sai legali sau a oricarei persoane careia I-a fost încredintat.
   
2. 
   Aceste masuri de protectie vor cuprinde, dupa cum se va conveni, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând furnizarea de sprijin necesar copilului si celor carora le-a fost încredintat, precum si alte forme de prevenire, în vederea identificarii, raportarii, retrimiterii, anchetarii, tratarii si urmaririi pentru cazurile de rele tratamente aplicate copilului descrise mai sus, si vor cuprinde, deasemenea, dupa cum se va stabili, procedurile de interventie judiciara.
   

Articolul 20:

1. 
   Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul sau familial sau care, în propriul sau interes, nu poate fi lasat în acest mediu, are dreptul la protectie si un ajutor special din partea statului.
   
2. 
   Statele parti vor prevedea pentru acest copil o protectie alternativa în conformitate cu legislatia lor nationala.
   
3. 
   Aceasta protectie alternativa poate sa aiba forma plasarii într-o familie, adoptiunii sau, în caz de necesitate încredintarii într-o institutie corespunzatoare pentru copil. În alegerea uneia dintre aceste solutii este necesar sa se tina seama în mod corespunzator de necesitatea unei anumite continuitati în educarea copilului, ca si de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica "(Monitorul oficial nr. 109/1990)
   

Legislatia statului obliga prin reglementari cuprinse în Codul familiei si Codul penal la respectarea relatiilor sociale care asigura climatul optim de dezvoltare a copilului.

Pentru abuzurile pe care unii sunt predispusi sa le comita asupra minorului, Codul penal prevede în mod expres pedepse aspre, cu închisoare, în raport cu gravitatea consecintelor pe care faptele acestora le pot avea în viata minorului.

Astfel, într-o prima mare categorie sunt incriminate faptele ce constituie infractiuni la viata sexuala: violul cu mentiunea expresa daca este comis asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, raportul sexual cu o minora, seductia si coruptia sexuala.

Într-o a doua mare categorie de infractiuni sunt incluse faptele care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala: abandonul de familie, relele tratamente aplicate minorului si nerespectarea masurilor privind încredintarea lui.

De exemplu articolul 306 din Codul penal defineste relele tratamente: "Punerea în primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de catre parinti sau orice persoana careia minorul i-a fost încredintat spre crestere si educare, se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani" (Codul Penal), iar articolul 109 din Codul familiei prevede ridicarea drepturilor parintesti în anumite situatii: "Daca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtarea abuziva sau prin neglijenta grava în îndeplinirea îndatoririlor de parinte, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare, va pronunta decaderea parintilor din drepturile parintesti" (Codul familiei).

Daca prin infractiunile mai sus enumerate sunt sanctionate în mod expres faptele ce afecteaza buna dezvoltare a minorului, legea penala sanctioneaza si alte fapte care implicit se rasfrâng negativ asupra evolutiei copilului cum ar fi: punerea în primejdie a unei persoane în neputinta de a se îngriji, lasarea fara ajutor, lasarea fara ajutor prin omisiune de înstiintare sau care constituie de regula si forme agravante ale infractiunii tocmai prin pericolul grav ce-l reprezinta, afectând o valoare sociala deosebita - minorul si evolutia sa.