Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Delirul indus (Laseque si Falret) apare la copii mai mici, sau cu un nivel cognitiv modest, care traiesc în preajma unor bolnavi psihici, ale caror idei le accepta si le preiau, initial sub forma unor idei prevalente, pentru ca apoi sa se structureze un delir de aceeasi intensitate cu cea a inductorului. Delirul poate fi anulat prin izolarea indusului de inductor, sau prin disparitia delirului la cel din urma.

Delirul masturbantilor (Kretschmer) apare la tineri sensibili, scrupulosi si orgoliosi, care traiesc rusinos faptul ca se masturbeaza. Delirul se declanseaza la un moment-cheie, bolnavul simtindu-se permanent ridiculizat, ironizat, cunoscut de toata lumea.

Delirul de persecutie al surzilor si hipoacuzicilor (Kraepelin) se dezvolta prevalent prin complexe de inferioritate cauzate de deficitul senzorial respectiv. Bolnavul care traieste dureros izolarea cauzata de necomunicare, dezvolta cu timpul atitudini supracompensatorii de orgoliu excesiv si rigiditate, sugerând o asa numita "constitutie paranoica". Încep interpretarile delirante, pacientul crezând ca toata lumea vorbeste despre el, îl ironizeaza.

Dezvoltari prin izolare socio-culturala. Apar ca urmare a unei reactii paranoide situationale, care evolueaza timp îndelungat si se structureaza în cazul unui mediu pe care bolnavul îl percepe ca ostil (emigranti, persoane cu grad mare de invaliditate).

Dezvoltarile hipocondriace. Hipocondricii sunt persoane care, ca si senzitivii, prezinta o modalitate astenica de reactie la evenimente, fiind predispusi la a proiecta, la a atribui unor trairi alte cauze decât cele reale. Spre deosebire de senzitiv, care proiecteaza aceste trairi în exterior, hipocondriacii le leaga de disfunctii proprii, somatice. Dupa Braun, aceste trasaturi astenice si introverte, intersectate sau nu de momente revendicative, se dezvolta totdeauna pe un fundal depresiv. Pentru Kahn, hipocondrul devine un psihopat de tip complex, a carui principala particularitate este usurinta cu care se decompenseaza în situatiile mai dificile de viata, sau în perioadele critice ale dezvoltarii sale. Tendinta de a investi în propriile organe trairi afective neplacute poate fi consecinta unei gândiri magic-animiste, de unde frecventa mai crescuta a fenomenului hipocondriac în reactiile si dezvoltarile celor cu intelect subliminar, sau proveniti din medii subculturale. Mecanismul dezvoltarii hipocondriace poate debuta brusc, dupa o "reactie primitiva", modelata de trasaturile de personalitate descrise, sau insidios, în contextul unor psihotraume repetate, sub actiunea acelorasi trasaturi. Trairile generatoare de hipocondrii pot fi bolile somatice, spaima legata de integritatea corporala, situatiile de revendicare, refugiul în boala. Trasatura principala a oricarei hipocondrii este intentionalitatea, tradusa prin fuga catre boala si prin refuz al vindecarii. H. Ey diferentiaza mai multe forme: hipocondricul anxios constitutional (anxios, hiperemotiv, duce o existenta aservita prescriptiilor dietetice si medicamentoase), hipocondricul obsedat (prezinta nozofobie), hipocondricul isteric (isteria pune în miscare un mecanism hipocondriac de conversie; se poate spune ca ea trece dincolo de hipocondrie, fabricând boli care scad angoasa inerenta delirului hipocondriac), hipocondricul paranoiac (agresiv, tiranic, revendicativ, dispretuitor, adesea cu hipocondrie viscero-abdominala, sau genito-urinara). Hipocondria poate apare ca un epifenomen în cadrul unor entitati nozografice psihiatrice, în functie de structura caracteriala si de circumstantele exterioare, uneori, ea poate ajunge la intensitatea deliranta.

Dezvoltarile depresive cuprind, de regula, o simptomatologie nevrotica.

Iatrogeniile reprezinta un grup polimorf de tablouri clinice, factorul psihotraumatizant fiind atitudinea gresita a medicilor, sau personalului medical fata de pacient. Tabloul clinic poate fi de tip obsesiv fobic, depresiv-anxios, paranoid, declansat de afirmatiile precipitate ale unor medici, diagnostice gresite, interpretarea eronata a polipragmaziei, sau a unor simptome, de catre pacient.

Evolutia dezvoltarilor prevalente este legata de conflictualitatea intrapsihica, datorata participarii factorilor de personalitate prevalenti, în care complexul ideo-afectiv morbid continua sa-si exercite actiunea, corelat cu factorii de mediu si socio-familiali.

Terapia farmacologica este eficienta numai pentru reducerea intensitatii simptomelor: anxietate, cenestopatii, depresie, etc. Psihoterapia individuala, mai ales axata pe sugestie, da rezultate slabe. Mai eficienta este psihoterapia de grup, care realizeaza atât resocializarea, cât si o confruntare obiectiva cu ideile si opiniile celorlalti.