3. Aspect clinic
Enurezisul primar este cel mai frecvent întâlnit (75-80% din cazuri, dupa Paule 1969) (Bullock, 1989). Este definit ca o stare de neînsusire a controlului sfincterian, tulburarea fiind de la nastere, ca o continuare a perioadei fiziologice de incontinenta. Enurezisul secundar apare dupa o perioada de cel putin un an (DSM IV, 1994), în care copilul a prezentat control sfincterian urinar. Enurezisul secundar este considerat a fi forma nevrotica (inclus în nevrozele posibil monosimptomatice ale scolarului mic, dupa unii autori), fiind expresia clinica a unor stari conflictuale ale copilului, care nu au fost neutralizate prin mobilizarea mecanismelor psihologice de aparare). Uneori, tulburarea are un caracter complex, conturând tabloul unei adevarate stari nevrotice, alaturi de enurezis fiind prezente si alte manifestari, secundare starii de conflictualitate intrapsihica: pavor nocturn, automatism ambulator nocturn, deprinderi nevrotice, balbism, labilitate emotionala, neliniste psiho-motorie, irascibilitate, dispozitie depresiva, insomnii si tulburari alimentare (Ionescu, 1993). Enurezisul este considerat nevrotic atunci când apare în afara unor conditii organice determinante si în prezenta unui factor psihotraumatizant decelabil. La adolescent se însoteste de aparitia semnelor generale de nevroza, cu tendinta la structurare prevalenta a personalitatii
În raport cu perioada de somn, sau de veghe, în care se produce pierderea de urina, se delimiteaza: enurezisul nocturn (hipnic), enurezisul diurn, forma mixta.
Dostları ilə paylaş: |
