Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Îndreptar diagnostic. Nu exista o linie de demarcatie clara între tulburarea de tip enurezis si limitele normale corespunzatoare vârstei de achizitie a controlului sfincterian vezical. Totusi, enurezisul nu trebuie diagnosticat la copii sub 5 ani pentru baieti si 6 ani pentru fetite, sau cu vârsta mentala sub 4 ani. Daca enurezisul este asociat cu alta tulburare emotionala, sau comportamentala, aceasta trebuie sa constituie diagnosticul principal numai daca emisiunea voluntara de urina apare de câteva ori pe saptamâna si daca si alte simptome manifesta o covariatie temporala cu enurezisul. Enurezisul apare uneori în asociatie cu encoprezisul; în acest caz trebuie diagnosticat.

7. Tratament

Sunt contraindicate metodele brutale, generând durere, sau teama cum ar fi: injectiile epidurale sau suprapubiene, pedepse fizice sau morale, trezirile nocturne, restrictiile de lichide sau sare, pedepsele de orice fel, bataia, obligarea copilului sa spele lenjeria. Se recomanda, în schimb, încurajarea copilului, crearea unui climat securizant cu rezolvarea conflictelor existente, calendar cu cruciulite, recompense, gimnastica mictionala, evitarea consumului de excitante (ciocolata, coca-cola, pepsi cola, cacao). Chimioterapia este, alaturi de psihoterapie, principala metoda de tratament a enurezisului. În principal, prin chimioterapie se urmareste: combaterea hipertoniei si spasmelor musculaturii vezicii urinare; reducerea diurezei - în special a celei nocturne; inhibarea hipertoniei parasimpatice; sedare - la copiii anxiosi, emotivi, agitati (cu simptome accentuate de nevroza - reactii nevrotice); combaterea infectiilor urinare. Dintre medicamentele utilizate mai frecvent în tratamentul enurezisului amintim: Driptane, Cisrelax, Adiuretin, Imipramina. Unii specialisti asociaza faradizari, ionizari, sirop vegetal din extract de patrunjel salbatic, pentru cresterea tonusului vezical.

Psihoterapia vizeaza în acelasi timp enureticul si familia sa (Tienari, 1997). În ceea ce-l priveste pe copil, într-o maniera care trebuie sa tina seama necontenit de personalitatea acestuia si specificul fiecarui caz în parte, se urmaresc: deculpabilizarea copilului, atenuarea sentimentului de vinovatie si rusine; mobilizarea lui în terapie prin conditionare pozitiva, lauda. Copilul este învatat sa construiasca un calendar de perete, cu rubrici goale corespunzatoare zilelor din luna respectiva, în care va desena soare care zâmbeste în zilele când a prezentat control sfincterian si nori atunci când a prezentat enurezis (figura nr. 19). Atunci când apar nori, familia nu va reactiona prin suparare, dar ziua "însorita" nu va fi trecuta cu vederea, fiind un motiv de bucurie generala, ocazie cu care se si ofera copilului o recompensa (bomboana, jucarie, etc.). Adolescentii sunt sfatuiti sa tina un calendar de buzunar, cu care se prezinta la control, în care vor taia cu o cruciulita rosie ziua cu succes si cu albastru esecul. Psihoterapia familiala urmareste tocmai transformarea anturajului într-un participant activ, rabdator si optimist în procesul terapeutic.