Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Tulburarea de stress posttraumatic se refera la simptome caracteristice aparute ca urmare a expunerii la un stress extrem, implicând amenintarea de moarte, sau de vatamare serioasa, amenintarea la integritatea fizica, participarea la un eveniment ce implica moartea, vatamarea, sau amenintarea integritatii fizice a altei persoane, înstiintarea despre moartea neasteptata, sau violenta, vatamarea serioasa sau amenintarea cu moartea, sau ranirea, experimentata de un membru al familiei, sau de o alta persoana apropiata. Raspunsul persoanei la eveniment implica frica intensa, neajutorare, sau groaza. Simptomele caracteristice care rezulta din expunerea la trauma extrema includ reexperimentarea persistenta a evenimentului traumatic, persistenta evitarii stimulilor asociati cu trauma si scaderea responsabilitatii generale. Tabloul simptomatic este prezent mai mult de o luna, tulburarea producând distress clinic semnificativ si diminuare în aria sociala, ocupationala, sau în alte arii importante de functionare.

Evenimentele traumatice includ, dar nu sunt limitate la: lupte militare, atacul violent personal (atac sexual, fizic, furt), rapirea, luarea ca ostatec, atacurile teroriste, torturarea, încarcerarea ca prizonier de razboi, dezastre naturale sau provocate de oameni, accidente de automobil severe, diagnosticarea unei boli amenintatoare de viata. Evenimentul poate fi reexperimentat în diferite moduri. De obicei, persista amintirea recurenta si suparatoare a evenimentului, sau vise recurente în care evenimentul este retrait. În cazuri rare, persoana experimenteaza stari disociative, care dureaza de la câteva secunde la câteva ore sau zile, în timpul carora componentele evenimentului sunt eliberate si persoana se comporta ca si cum ar trai evenimentul în acele momente. Stimulii asociati cu trauma sunt evitati persistent, în aceasta evitare putând fi inclusa si amnezia unui aspect important al evenimentului traumatic. Responsivitatea diminuata la lumea exterioara, exprimata prin "slabirea psihica" si "anestezia emotionala" începe, de obicei, curând dupa evenimentul psihotraumatizant. Individul se poate plânge de scaderea interesului fata de activitati care îi placeau anterior, sau sa se simta detasat, sau înstrainat de alti oameni. Poate avea chiar senzatia de prabusire a viitorului. Apar si simptome persistente de anxietate care nu au fost prezente înainte de trauma (dificultati de adormire, cosmaruri, hipervigilenta, tresaririle exagerate). Uneori se semnaleaza si iritabilitate, crize de furie, dificultati de concentrare si de îndeplinire a sarcinilor.