Patericul

C. Învăţăturile

Cuviosul Leonid se deosebea printr-o înţelepciune a practicilor duhovniceşti, fiind un îndrumător al sufletelor celor care alergau la el după ajutor şi un tămăduitor al neputinţelor şi bolilor lor.
Vorbirea de rău şi clevetirea sunt diferite, iar judecata este altceva. Una este ispita spre o faptă ruşinoasă şi alta este cuvântul rău: când judeci, atunci te transformi în judecătorul (osânditorul) aproapelui şi vrei să te aşezi pe tronul unicului Judecător Hristos.

Credinţa se pierde din cauza neîncrederii, evlavia – din cauza îndrăznelii, iar folosul învăţăturii – din cauza curiozităţii.

Curiozitatea se alungă prin „credinţa că Dumnezeu împreună cu tine merge înaintea altora ca să nu te mândreşti; ţine-te sub ascultarea Lui“.
Cel care are puţină credinţă vie, niciodată nu se va îndoi – cu ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este greu de făcut.
Ţine-ţi mintea în iad şi ia aminte la pildele oglindite în Sfânta Scriptură. Vrei să ai parte de chinurile veşnice din cauza plăcerii păcatului vremelnic? Înţelege că eşti muritor.
În ce fel se poate încălzi sufletul îngheţat? Prin cuvântul lui Dumnezeu, prin rugăciune, smerenia inimii faţă de Dumnezeu în toate situaţiile, nu numai în stările exterioare, ci şi în cele interioare.

Ceea ce îţi doreşti, Dumnezeul cel Atotputernic îţi va da după inima ta, căci începutul şi izvorul virtuţilor îl constituie hotărârea, dorinţa de a face binele.

Străduieşte-te să fii cât mai atent la tine, iar nu să judeci faptele şi atitudinea altora faţă de tine, căci dacă nu vezi în ei iubirea, atunci nici în tine însuţi nu vei avea dragoste. Unde este smerenie acolo este şi simplitate, iar pe acestea Dumnezeu nu le va supune judecăţii. Dumnezeu nu dispreţuieşte rugăciunile, însă uneori nu îndeplineşte dorinţele lor tocmai pentru că intenţia Lui supremă este de a rândui totul mai bine. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu – Atoatevăzătorul – ar îndeplini cu desăvârşire dorinţele noastre? Eu cred, deşi nu aprob, că toţi ar muri şi ar ajunge în pământ.
Îngâmfarea care poate veni în urma virtuţilor este potrivnică lui Dumnezeu. Cei care trăiesc fără să fie atenţi la sine niciodată nu se vor învrednici să primească daruri.

Din scrisorile cuviosului Lev
despre îndepărtarea de reaua tovărăşie

Câţi pot spune: „Îndepărtează-te de gălăgie, fereşte-te de oamenii nefolositori“? Foloseşte-ţi voinţa şi râvna în a face ceea ce e plăcut lui Dumnezeu şi în a dobândi darurile veşnice. Totul se schimbă în timp, însă ceea ce e veşnic rămâne pe veci. Nu îngădui gândurilor bune să se împrăştie; toate sunt deşertăciuni dacă nu zidesc sufletul pentru mântuire şi nu îl sfinţesc prin frica de Dumnezeu. Îngerul păzitor îţi apără inima ta cu gânduri paşnice. Vă las ca un rugător nevrednic şi mult păcătos

11 iulie, anul 1839
Obştea cuviosului Tihon

Despre boală şi ascultarea
voii lui Dumnezeu

Boala, după cum îmi dau seama, este mai mult din cauza grijilor lumeşti; în acest caz vă rog să nu vă tulburaţi mai mult, să vă supuneţi voii lui Dumnezeu în toate lucrurile şi prin aceasta, după cuvântul Sfântului Apostol (Pavel, nota red.). Dumnezeu vă va fi grabnic ajutător în treburile frăţiilor voastre.

8 decembrie, anul 1839

Despre gândurile rele

Am primit scrisoarea frăţiei voastre; în ea îmi explicaţi că în timpul rugăciunii vă vin gânduri din cauza cărora se tulbură sufletul. În acest caz al împrăştierii gândurilor la rugăciune, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu ne tulburăm, ci să ne smerim şi să le îndepărtăm şi atunci e posibil să ne liniştim. Despre aceasta ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul când ajunge la treapta a patra: „Străduieşte-te întotdeauna ca gândurile care te năpădesc să le aduni la un loc. Dumnezeu vrea ca tu, în timpul rugăciunii, să nu poţi dobândi alte gânduri. Nu deznădăjdui, fii luptător împotriva gândurilor, însă cu blândeţe. Niciodată însă să nu lupţi împotriva gândurilor care vin de la îngerul păzitor“.

Despre dorinţa de călugărie

Îţi doresc din toată inima să dobândeşti pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Am primit scrisoarea ta şi am observat în chip deosebit că ai dorinţa de a răspunde chemării monahale. Această dorinţă este bună însă, ca să o îndeplineşti trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi să nu fii o ramură care se clatină în toate părţile. Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască acest al doilea botez, care înseamnă vieţuire în chip îngeresc. Mai înainte ţi-am trimis o scrisoare; nădăjduiesc să o primeşti astăzi. Îţi încredinţez darul lui Dumnezeu şi de-acum încolo voi nădăjdui în mântuirea ta ca un rugător nevrednic şi mult păcătos.

Despre întristări în clevetiri

Voi vă îmbolnăviţi pentru că aţi săvârşit clevetiri şi calomnii la adresa celor mai mari, celor egali şi apropiaţi ai voştri ca nişte oameni nesăbuiţi ce sunteţi; acesta este semnul clar al iubirii de sine.

Chiar dacă sunteţi nevinovaţi, conştiinţa trebuie să vă mustre după cum zice Mântuitorul nostru: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine; bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 10–12).

Despre citirea cărţilor duhovniceşti

Negăsind nimic în mine, nici în faptă, nici în minte ca să vă dau învăţăturile pe care le căutaţi, vă sfătuiesc să recurgeţi la acei cuvioşi care, trăind cu evlavie, au ajuns la îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu, primind daruri cum sunt smerita înţelepciune, curăţia, nepătimirea şi au dobândit de la Dumnezeu darul ştiinţei pentru învăţătura şi luminarea multora, predându-ne nouă operele şi cărţile lor. Voi, având minţile formate, citiţi învăţăturile lor nu numai din curiozitate, ci din dorinţa de a le înfăptui după putere. Aveţi posibilitatea să treceţi sub ascultarea şi darul lui Dumnezeu şi să găsiţi drumul adevărat şi drept.

Căutaţi-vă îndrumător duhovnicesc care să poată, după credinţa voastră, să vă dea sfaturi sănătoase şi bune pentru fiecare faptă, cuvânt şi gând.

Despre neliniştea sufletească

Am primit scrisoarea frăţiei voastre pe data de 11 august; prin ea am văzut tulburarea frăţiei voastre şi durerea că v-aţi întors de la noi cu sufletul răvăşit. Vă consideraţi vinovat datorită împotrivirii voastre, însă nici eu nu îndrăznesc să mă consider înţelept şi vrednic să dau tuturor învăţături despre modul de viaţă, dar pacea şi luminarea minţii în acest veac sunt la cei care se duc în cercul „Luminii Mari la Hristos Domnul“. Dar dacă vine cineva cu credinţă şi inimă nefăţarnică învingându-şi raţiunea şi voinţa, pe acela Dumnezeu cel puternic îl va înzestra cu cuvânt de învăţătură. Iar pe cei care vin cu îndoieli şi fără credinţă ca să-l întrebe pe prooroc, acelora Dumnezeu le dă cuvânt împotriva poftei inimii lor.

Totuşi neliniştea aceasta ar trebui să vă arate unde să căutaţi liniştea. Ea v-a obligat să-mi scrieţi mie care sunt mărginit la minte: astfel v-aţi deschis rănile iar „deschizând rănile – după cuvintele părinţilor – nu înseamnă că se înrăutăţesc, ci că se vindecă“. Fie ca Domnul să vindece şi boala sufletească pe care o aveţi ca să recunoaşteţi şi să mărturisiţi adevărul.
Când nu aveţi linişte, să ştiţi că, de fapt, nu aveţi smerenie. Aceasta a arătat-o Domnul prin următoarele cuvinte care ne descoperă unde să căutăm liniştea. El a zis: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11, 29). Voi vreţi ca în puţin timp să ajungeţi la desăvârşita dragoste a lui Dumnezeu, care este cununa virtuţilor însă negăsindu-o în voi, vă neliniştiţi. În loc de aceasta trebuie să dobândiţi smerenia, să vă consideraţi nevrednici de înălţimea ei şi întotdeauna mintea să coboare în adâncul smereniei.
Aceasta v-ar putea linişti. Dar tulburarea voastră să o socotiţi pedeapsă pentru trândăvie şi încălcarea poruncilor lui Dumnezeu.

Mângâiere la moartea aproapelui

Cu un sentiment de mâhnire am aflat din scrisoarea onorabilului M. vestea despre sfârşitul soţiei iubite, după voia lui Dumnezeu. Ştiu că pentru frăţia voastră această despărţire e o mare nenorocire şi, judecând după neputinţa firii noastre, nu se poate să nu vă întristaţi gândindu-vă la fiinţa cea mai apropiată inimii şi întrebându-vă unde să căutaţi mângâiere? În sfânta credinţă. Pentru cei care nu cred şi nu nădăjduiesc în viaţa veşnică nu există mângâiere în pierderea celor apropiaţi.

Însă noi, deşi suntem păcătoşi, avem nădejde în mila Atotbinefăcătorului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu şi Domn, Iisus Hristos Care Şi-a vărsat pentru noi nepreţuitul Său Sânge şi ne-a dat încă din viaţa aceasta viaţă veşnică.
Sfântul Apostol îi mângâie pe cei credincioşi astfel: fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, „ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că, de credem că Iisus a murit şi a înviat tot aşa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El“ (I Tesaloniceni 4, 13–14).

Soţia frăţiei voastre era o adevărată creştină, care şi-a păstrat credinţa până la sfârşitul vieţii şi cu ea a plecat la Domnul, deşi nu s-a împărtăşit înainte de a muri cu Sfintele Taine. Vă întristaţi mai mult pentru că nu cunoaşteţi judecăţile ascunse ale lui Dumnezeu! Dacă citiţi în cărţile Sfinţilor Părinţi veţi găsi multe exemple. Nu vă întristaţi şi puneţi-vă toată nădejdea în binefacerile nespuse şi în mila iubitorului de oameni Dumnezeu.