Proiectarea eficientă a curricumului:
În planificările semestriale am respectat reglementările în vigoare privind conţinutul şi forma documentelor de proiectare. Am adaptat programul la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, la nivelul de pregătire al fiecărui elev în parte, al cărui feed-back s-a manifestat în notele obţinute prin evaluarea permanentă, în evoluţia elevilor în audiţii şi examenele de specialitate.
Dovezi: Planificările profesorilor pe anul şcolar 2017-2018
Listele cu elevii participanţi la audiţiile de clasă și la concursurile și la olimpiadele școlare.
Fişele de examen.
Realizarea curricumului
În calitate de şef de catedră a secţiei de pian am citit şi analizat cu multă atenţie toate rapoartele de activitate pe semestrul II. al colegilor mei de catedră. Am constatat că toţi colegii mei şi-au dus la îndeplinire planul care şi le-au propus. Au fost câteva excepţii de elevi care au fost bolnavi, sau mai slab pregătiţi dar şi acestea au recuperat destul de bine. S-au ţinut permanent legătura cu părinţii şi cu diriginţii elevilor. Realizarea competenţelor în timpul activităţii şcolare a fost urmărită cu maximă eficacitate, iar asigurarea caracterului aplicativ al cunoştinţelor predate a fost permanent verificată prin evoluţia elevilor la audiţii , recitaluri, spectacole realizate de liceul nostru.
Dovezi: Listele cu elevii participanţi la audiţiile de clasă
Fişele de examen
Evaluarea rezultatelor învăţării
Am aplicat evaluarea continuă şi sumativă, precum şi notarea conform reglementărilor legale din R.O.I al Liceului de Artă Plugor Sándor. Am elaborat şi aplicat teste, precum și bareme de corectare şi notare, în vederea realizării evaluărilor iniţială, continuă şi sumativă, având ca obiectiv stabilirea nivelului dezvoltării cunoştinţelor, aptitudinilor, atitudinilor, valorilor şi competenţelor elevilor pianiști, gradul în care au fost realizate competențele generale și specifice, precum şi ameliorarea şi dezvoltarea calitativă permanentă a procesului instructiv-educativ;
Am utilizat atât metode de evaluare tradiţionale, clasice, cât şi metode clasificate în literatura de specialitate drept metode moderne,
Am realizat notarea ritmică a elevilor, în conformitate cu prevederile documentelor școlare aflate în vigoare;
Am comunicat cu promptitudine rezultatele evaluărilor, atât elevilor, cât și profesorilor de specialitate și părinților acestora;
Am impus utilizarea autoevaluării şi a interevaluării, ca modalităţi de dezvoltare la elevi a competenţelor evaluative.
La sfârşitul semestrului toți elevii au avut examen de specialitate. Rezultatele tuturor elevilor şi implicit al profesorilor lor le-am putut urmării şi mai bine, fiind în comisia de examinare, unde fiecare dintre copii a prezentat câte o gamă din cele învățate prin tragere la sorți, cel puţin 2 sau 3 piese, clasele II – VIII, iar cei mari, liceenii minimum 3 piese.
Componența catedrei de pian – corepetiție:
-
Kőmíves-Bokor Zsuzsa: șef de catedră: pian, corepetiție
-
Bándi Anna: pian
-
Bándi Margit: pian, corepetiție
-
Constantin Rozalia: pian
-
Geréb Emőke:pian
-
Héjja Ágnes: pian, corepetiție
-
Imreh Claudia: pian, corepetiție
-
Kerezsi Gyopár Iringó: pian
-
Krecht Emese: pian, corepetiție
-
Márk Ildikó: pian
-
Miklós Mária: pian, corepetiție
-
Opra Monica: pian
-
Rápolti Irma: pian
-
Simon Vilmos: pian, corepetiție
-
Opra Balázs József: corepetiție
-
Kovács Janka Hanna: corepetiție
-
Szilágyi Herbert: corepetiție
Fiecare membru al catedrei este preocupat pentru pregătirea şi proiectarea activităţii didactice în conformitate cu competenţele vizate ale fiecărei lecţii şi în funcţie de stilurile de învăţare ale elevilor, să asigure corelări permanente între conţinutul programelor şcolare, proiectarea activităţii didactice şi desfăşurarea activităţii didactice la clase şi să ofere servicii educative de calitate.
În ceea ce privește evoluţia rezultatelor elevilor la disciplina de studiu, o parte din elevi au obţinut rezultate foarte bune şi au fost selectaţi pentru concursuri şi olimpiade şcolare. Am efectuat ore de pregătire suplimentară cu elevii participanţi pentru ca aceştia să obţină rezultate bune la aceste activităţi.
Activităţi ale catedrei de pian sem.II.:
-
În data de 23-24 februarie 2018 a avut loc la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș Concursul Național de interpretare a studiilor ” Șansă Egală”. Acest concurs a fost precedat de 2 audiții pregătitoare (în data de14, 16 februarie în Sala Festivă a Lic. de Arte „Plugor Sándor”).
Elevii care au participat la Concursul Național de interpretare a studiilor ” Șansă Egală” la Târgu Mureș:
Nr.
|
Numele şi prenumele elevului
|
Clasa
|
Profesor îndrumător
|
Premiul Obtinut
|
Punctaj
|
1.
|
Babos
Kata
|
IV
|
Rápolti Irma
|
II.
|
96,5
|
4.
|
Lázár Róbert
|
IV
|
Rápolti Irma
|
III.
|
90
|
3.
|
Odri Ochișan
|
VI
|
Imreh Claudia
|
Diplomă de Participare
|
72,5
|
4.
|
Sebestyén –Lázár Regina
|
VII
|
Kőmives-Bokor Zsuzsa
|
II.
|
95
|
5.
|
Varga Réka
|
VII
|
Imreh Claudia
|
Diplomă de Participare
|
70
|
11.
|
Sinka Noémi
|
IX
|
Rápolti Irma
|
Diplomă de Participare
|
75
|
-
În data de 20 februarie 2018 a fost organizată la Sala Festivă a Liceului de Arte „ Plugor Sandor” Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală, etapa Județeană, clasele III- VIII. De la catedra de pian au participat 6 elevi, iar rezultatele sunt următoarele:
Nr.
|
Numele şi prenumele elevului
|
Clasa
|
Profesor îndrumător
|
Premiul Obtinut
|
1.
|
Kovács Dániel
|
III
|
Krecht Emese
|
I.
|
2.
|
Babos Kata
|
IV
|
Rápolti Irma
|
I.
|
3.
|
Grosos Anja
|
IV
|
Opra Monica
|
I.
|
4.
|
Novăcescu Alessia
|
IV
|
Opra Monica
|
I.
|
5.
|
Sebestyén –Lázár Regina
|
VII
|
Kőmives-Bokor Zsuzsa
|
I.
|
6.
|
Vizi Gellért
|
VII
|
Krecht Emese
|
I.
|
Elevii care au obținut premiul I la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală, Faza Județeană, au mers mai departe la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală, Faza Zonală, clasele III- VIII, organizată la Liceul de Arte Nagy István -Miercurea Ciuc. A urmat o periadă intensă de pregătire din partea elevilor, iar profesorii pregătitori au ținut ore suplimentare:
-
în data de 28 februarie 2018 am organizat pentru cei 6 pianiști recitalul olimpicilor pt clasele III-VIII în Sala festivă al Liceului de Arte „Plugor Sandor”.
-
în data de 6 martie 2018 am organizat împreună cu catedra de suflători și percuție recitalul Olimpicilor pt clasele III-VIII la Centrul Cultural Arcuș.
-
în data de 7martie 2018 am ținut o sedință pentru catedra de pian unde am prezentat planificarea didactică pt. semestrul II, am stabilit datele pentru examenele de pian.
-
În data de 8 martie a fost organizată Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală, Faza Zonală, clasele III- VIII, secția pian la Liceul de Arte Nagy István din Miercurea Ciuc
Elevii Liceului de Arte „Plugor Sándor”, la catedra de pian au obtinut următoarele rezultate
Nr.
|
Numele şi prenumele elevului
|
Clasa
|
Profesor îndrumător
|
Premiul Obtinut
|
1.
|
Kovács Dániel
|
III
|
Krecht Emese
|
III.
|
2.
|
Babos Kata
|
IV
|
Rápolti Irma
|
II.
|
3.
|
Grosos Anja
|
IV
|
Opra Monica
|
Neprezentat
|
4.
|
Novăcescu Alessia
|
IV
|
Opra Monica
|
Mențiune
|
5.
|
Sebestyén –Lázár Regina
|
VII
|
Kőmives-Bokor Zsuzsa
|
I.
|
6.
|
Vizi Gellért
|
VII
|
Krecht Emese
|
Mențiune
|
-
în data de 26 martie profesorii Opra Monica, Constantin Rozalia și Rapolti Irma au organizat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna Concursul Județean de Interpretare a Studiilor unde elevii au obținutrezultate foarte bune și unde au participat aproape toți elvii catedrei de pian.
Cerinţele au fost: un studiu care corespunde fiecărei grupe de vârstă, conform programei școlare și a nivelul de pregătire al fiecărui elev.
-
În cadrul Târgului Educațional organizat de ISJ Covana catedra de pian a fost reprezentată de către elevii profesorilor Opra Monica, Constantin Rozalia, Krecht Emese și Kőmives - Bokor Zsuzsa.
-
În data de 17 mai a fost organizat la Târgu Secuiesc Concursul județean de interpretare a studiilor „Brillante” unde au participat elevii:
Nr.
|
Numele şi prenumele elevului
|
Clasa
|
Profesor îndrumător
|
Premiul Obtinut
|
1.
|
Dumuț Alexandra Agnes
|
I
|
Héjja Ágnes
|
I.
|
2.
|
Drângl Petru Adrian
|
I
|
Héjja Ágnes
|
I.
|
3.
|
Ábrahám Norbert
|
IV
|
Márk Ildikó
|
I.
|
Dostları ilə paylaş: |