Pecetea dumnezeului celui viu


FECIOARA MARIA: "PEDEPSIREA VA AVEA LOC”



Yüklə 1,71 Mb.
səhifə38/44
tarix21.12.2017
ölçüsü1,71 Mb.
#35546
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   44

FECIOARA MARIA: "PEDEPSIREA VA AVEA LOC”




Joi, 1 decembrie 2011, 23:00


(Acest mesaj a fost primit după o viziune care a durat 30 de minute, în timpul căreia Binecuvântata Fecioară Maria, plângea continuu şi acest lucru a dărâmat-o pe vizionară, care a spus că i se sfâșia inima, asistând la asta.)

Copilul Meu, tristeţea Îmi sfâşie inima din cauza răului care este evident în această lume, când văd sufletele pierdute, care se scufundă tot mai adânc în prăpastia întunericului, din care nu există întoarcere.

Satana îi batjocoreşte acum pe copiii mei şi fură cu rapiditate sufletele celor care nu trăiesc iubire faţă de Dumnezeu, în inima lor. E înfricoşător, copilul meu, că toate aceste suflete nu au habar ce vor avea de înfruntat după moarte.

Lacrimile mele de tristeţe curg fără oprire într-un râu de durere, când văd chinul şi suferinţa pe care Fiul meu le îndură chiar acum.



Mâna Tatălui Ceresc este gata acum să cadă pentru a pedepsi anumite părţi ale lumii. Acele naţiuni care planifică o teribilă atrocitate, pentru a ucide alte naţiuni, vor fi aspru pedepsite. Eu nu mai pot reţine Mâna Tatălui Meu, atât de mare este supărarea Sa.

Rugaţi-vă pentru cei ce vor suferi această pedeapsă severă. Rugaţi-vă pentru sufletele lor. Acţiunile lor trebuie să fie oprite, căci altfel vor distruge vieţile a milioane de copii sărmani, ai Mei. Acţiunile lor rele nu trebuie să fie permise, deoarece scopul lor este de a provoca distrugeri cumplite naţiunilor pe care le consideră dușmanii lor.

Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă înainte de pedeapsă, pentru uşurarea suferinţelor celor nevinovaţi.

Iubita voastră Mamă, Regina Tristeții

UN RĂZBOI TERIBIL ESTE ÎN PREGĂTIRE

Joi, 1 decembrie 2011, 24:00

Fiica Mea, o mare pedeapsă va cădea asupra lumii pentru a-i ocroti pe cei nevinovaţi.

Se pregăteşte o mare şi diabolică atrocitate ce-ar putea declanşa un teribil război mondial.

Mâna Tatălui Meu va cădea şi va pedepsi toate sufletele ademenite de satana. Nu li se va permite să-şi îndeplinească planurile dușmănoase.

Puţini dintre voi, copii, știți ce se întâmplă acum în lume, cu adevărat.

Sunt atât de precaute aceste grupări, încât ceea ce voi vedeţi că se derulează în faţa voastră, atunci când națiunile se atacă între ele, nu este chiar ceea ce pare să fie.

Se face o încercare deliberată de a crea un război care să ucidă milioane.

Tatăl Meu nu poate sta deoparte. El trebuie să intervină.

Rugaţi-vă, rugaţi-vă şi iar rugaţi-vă, copii, pentru salvarea sufletelor.



Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos
MILOSTIVIREA MEA ACOPERĂ TOATE RASELE, CULORILE ȘI RELIGIILE
Vineri, 2 decembrie 2011, 22:35

Draga Mea fiică, fii puternică şi gândeşte-te la vestea cea bună, când Milostivirea Mea îi va aduce pe mulţi dintre copiii Mei iubiţi, înapoi în Inima Mea Preasfântă.

Acele suflete sărmane şi nefericite care și-au dedicat viaţa răului, au nevoie de suferinţa ta pentru a putea fi salvate. Deşi acest lucru este foarte greu de înţeles și din punct de vedere uman, este greu de acceptat, tu trebuie să ai încredere în Mine. Propria ta suferinţă şi suferinţa discipolilor Mei devotaţi ajută la salvarea sufletelor. Nici una dintre acestea nu este în zadar. De asemenea, acest sacrificiu este un dar pentru Mine. Ţine minte, suferinţa voastră diminuează povara Mea.

Obosit de propria-Mi suferinţă, fiica Mea, abia aştept să-i îmbrăţişez în sfârşit pe copiii Mei, uniţi toţi împreună cu Tatăl Meu Veşnic.

Gândeşte-te la acest lucru astfel: cât de mare este bucuria când un membru iubit al unei familii emigrează şi apoi întoarce acasă după mulţi ani! Câtă fericire. Gândeşte-te la dorul părinţilor pentru fiul sau fiica lor pe care nu i-au văzut de mulţi ani şi cât de mult înseamnă pentru ei această reuniune.

Eu vă iubesc pe toţi, copii, cu o pasiune constantă. Aştept mult reunirea noastră ca să vă pot îmbrățișa strâns în braţele Mele pe fiecare dintre voi şi să vă ţin aproape de inima Mea. Familia Mea este gata să fie în sfârşit reunită, pentru prima oară de când a fost creat Paradisul pentru Adam și Eva.

Revărs Dragostea și Milostivirea Mea pentru ca să-i învăluie pe toţi copiii Mei din fiecare colţ al lumii, acoperind oamenii de orice naţie, culoare a pielii, religie şi pe toţi păcătoşii.

Aşteptaţi din timp acest mare moment. În sfârşit ura cumplită, suferinţa, neliniştea, neîncrederea, lăcomia, violenţa şi alte rele vor dispărea pentru totdeauna. Imaginaţi-vă cum va fi asta, copii, o nouă şi minunată eră de dragoste şi pace în lume.

Să nu lăsaţi pe nimeni să piardă această viaţă de fericire fără de sfârşit. V-ar plăcea ca vreunul dintre fraţii sau surorile voastre să nu fie incluşi? Pentru că dacă ei vor fi excluşi, vor suferi întunericul veşnic din focul iadului pentru eternitate. Aminti-vă asta, copiii Mei. Pentru eternitate. După aceea, nu mai este cale de întoarcere.

Rugaţi-vă ca toate sufletele să poată moşteni acest Paradis. Rugaţi-vă pentru sufletele celor pentru care vă îngrijoraţi. Rugaţi-vă pentru toate sufletele.



Isus, Salvatorul vostru şi Mântuitorul tuturor oamenilor

RUGACIUNEA CRUCIADEI DE RUGĂCIUNE (12) PENTRU A SE EVITA PĂCATUL MÂNDRIEI

Sâmbătă, 3 decembrie 2011, 19:40

Fiica Mea am nevoie de rugăciunile tuturor credincioşilor, astfel încât ei să poată salva sufletele celor răi. Mulţi sunt atât de plini de mândrie, proclamându-se ei înşişi cunoscători ai Învăţăturilor Mele, încât lipsa umilinţei lor, Mă îndurerează. Ei trebuie să se roage pentru harul de a deveni din nou mici şi de a se putea încrede în Mine. Cereţi-le să se roage această rugăciune:

"O Isuse, Te rog, ajută-mă să ocolesc păcatul mândriei când vorbesc în numele Tău. Iartă-mă dacă voi desconsidera pe cineva, în numele Tău Sfânt. Ajută-mă să ascult Isuse, când vocea Ta îmi vorbeşte şi umple-mă cu Duhul Tău Sfânt, ca să pot discerne adevărul Cuvântului Tău, când chemi omenirea. Amin. "





Yüklə 1,71 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   44




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin