Pedagogie (II)

2. Strategiile didactice

Pentru a avea succes în instrucţie, trebuie prefigurat un traseu procedural bine contextualizat şi articulat. Strategiile didactice sunt demersuri acţionaleşi operaţionale flexibile (ce se pot modifica, reforma, schimba), coordonate şi racordate la obiective şi situaţii prin care se creează condiţiile predării şi generării învăţării, a schimbărilor de atitudini şi de conduite în contextele didactice diverse, particulare. Strategia cuprinde specificări şi delimitări acţionale, în vederea eficientizării procesului de transmitere a informaţiilor şi de formare a capacităţilor intenţionate. Strategia constituie o schemă procedurală astfel dimensionată încât să prefigureze o realitate educaţională în condiţii ce se pot modifica. Ea presupune o îngemănarea de intenţii, de resurse, de modalităţi de activare a acestora, de combinare şi suscitare a unor dispozitive „productive” de cunoaştere, de mobiluri, de credinţe, de valori.

Strategia didactică presupune mai multe dimensiuni:

• 
  dimensiunea epistemologică, în sensul că aceasta este un construct teoretic, congruent intern şi coestensiv cu anumite reguli stiinţifice;
  
• 
  dimensiunea pragmatică, în sensul că suita de intervenţii şi operaţii didactice trebuie să fie rezonantă cu situaţiile didactice concrete şi să le modeleze eficient;
  
• 
  dimensiunea operaţională, în sensul că strategia trebuie să „adune” mai multe operaţii, să le coreleze şi să le exploateze maximal în vederea generării efectelor scontate;
  
• 
  dimensiunea metodologică, întrucât strategia se va compune prin asamblări de metode şi de procedee didactice consonante şi compatibile reciproc.
  

Strategia este un semn al raţionalizării şi al dorinţei de reuşită, de eficientizare şi de pragmatizare a demersurilor didactice.

Strategiile de instruire comportă o împărţire şi o clasificare după mai multe criterii (cf. Iucu, 2001, p. 101):

1. 
   după demeniul conţinuturilor instrucţionale adiacente:
   
   1. 
      strategii cognitive;
      
   2. 
      strategii psihomotrice;
      
   3. 
      strategii afectiv-atitudinale;
      
   4. 
      strategii mixte.
      
2. 
   după operaţiile cognitive predominante:
   
   1. 
      strategii inductive (pe traiectul de la concret la abstract);
      
   2. 
      strategii deductive (de la abstract la concret);
      
   3. 
      strategii analogice (bazate prin translarea unor note sau explicaţii de la un domeniu la altul);
      
   4. 
      strategii transductive (prin apelul la raţionamente ma i sofisticate de natură metaforică, eseistică, jocuri de limbaj etc.);
      
   5. 
      strategii mixte (prin imbricarea procedeelor de mai sus).
      
3. 
   după gradul de structurare a sarcinilor de instruire:
   
   1. 
      strategii algoritmice (pe bază de structuri fixe, repetitive de acţiuni mintale sau de altă natură);
      
   2. 
      strategii semi-prescrise (cu registre largi privind libertatea de intervenţie, privind schimbarea traiectelor etc.);
      
   3. 
      strategii euristice (ce încurajează căutarea, descoperirea pe cont propriu, pe încercare şi eroare etc.).
      

Strategia didactică este un dispozitiv acţional ce se poate construi pe mai multe paliere sau componente:

1. 
   Mediul de organizare a situaţiilor de învăţare:
   
   1. 
      Formal, la nivelul orei înscrise în program;
      
   2. 
      Semiformal (peri-şcolar), în spaţiile şi contextele de dinainte sau de după intervalele stricte ale programului;
      
   3. 
      Extra-şcolar, prin activităţi corelative şi complementare traseelor didactice.
      

2. Forma de organizare a educaţilor:

1. 
   individuală;
   
2. 
   pe grupe;
   
3. 
   frontală.
   

3. După gradul de explicitare a conţinuturilor:

1. 
   directe;
   
2. 
   sugerate;
   
3. 
   ascunse.
   

4. După dimensiunea (cantitatea) conţinutului transmis:

1. 
   secvenţial;
   
2. 
   integrat, pe unităţi tematice;
   
3. 
   global.
   

5. După gradul de intervenţie sau asistenţă a cadrului didactic:

1. 
   permanent;
   
2. 
   episodic;
   
3. 
   combinat.
   

6. După coeziune şi gradul de legătură dintre diferitele secvenţe:

1. 
   episoade independente, autonome;
   
2. 
   episoade corelate pe un plan sincronic;
   
3. 
   episoade derivate pe un plan diacronic.
   

Temă de rezolvat

Identificaţi şi descrieţi cele mai nimerite strategii didactice de predare a disciplinei pentru care vă pregătiţi ca viitori profesori.
Schimbările actuale de politică educaţională au impus şi o altă perspectivă asupra actului de predare-învăţare-evaluare. Noul Curriculum Naţional este conceput în consens cu o nouă filosogie didactică. Atât didactica generală cât şi didacticile speciale se configurează după principii ce favorizează personalizarea predării şi formarea autonomiei educatului. Prevalenţa unor programe centrate pe achiziţiile elevilor determină un anumit sens al schimbării în didactica fiecărei discipline. Tabelul de mai jos (cf. Curriculum Naţional…, 1998) prezintă în antiteză caracteristici ale procesului de predare-învăţare din didactica tradiţională şi didactica actuală. Aceste caracteristici sunt exprimate la un nivel teoretic general; ele evidenţiază anumite accente şi nu definesc activitatea concretă la clasă a profesorilor, care în mod obişnuit combină trăsături din ambele tipuri de didactică.

Criterii	Strategii didactice
	Orientare tradiţională	Orientare modernă
Rolul elevului	Urmăreşte prelegerea, expunerea, explicaţia profesorului	Exprimă puncte de vedere proprii
	Încearcă să reţină şi să reproducă ideile auzite	Realizează un schimb de idei cu ceilalţi
	Acceptă în mod pasiv ideile transmise	Argumentează; pune şi îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege, de a realiza sensul unor idei
	Lucrează izolat	Cooperează în rezolvarea problemelor şi a sarcinilor de lucru
Rolul profesorului	Expune, ţine prelegeri	Facilitează şi moderează învăţarea
	Impune puncte de vedere	Ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere proprii
	Se consideră şi se manifestă în permanenţă ca un părinte	Este partener în învăţare
Modul de realizare a învăţării	Predominant prin memorare şi reproducere de cunoştinţe, prin apel doar la exemple "clasice", validate	Predominant prin formare de competenţe şi deprinderi practice
	Competiţie între elevi, cu scopul de ierarhizare	Învăţare prin cooperare
Evaluarea	Măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul)	Măsurarea şi aprecierea competenţelor (ce poate să facă elevul cu ceea ce ştie)
	Accent pe aspectul cantitativ (cât de multă informaţie deţine elevul)	Accent pe elementele de ordin calitativ (valori, atitudini)
	Vizează clasificarea "statică" a elevilor	Vizează progresul de învăţare la fiecare elev