Perioada: 06-12 Octombrie 2014

CULTURĂ

Conferinţa de lansare a proiectului “Discriminări Urbane. Program de cetăţenie activă sensibil la gen” Dezbatere: Este Bucureștiul un oraș sexist?

Feminism-Romania.ro, 10 Octombrie 2014

Societatea de Analize Feministe AnA, în parteneriat cu Asociaţia Front organizează vineri, 17 octombrie 2014, Conferinţa de lansare a Proiectului “Discriminări urbane. Program de cetăţenie activă sensibil la gen”, ce va avea loc începând cu ora 17:00, la librăria Bastilia - Piaţa Romană no. 5 (la mansardă).

Este capitala României un oraş european, atent la problemele de incluziune, diversitate, egalitate? Este Bucureştiul un oraş sexist, homofob, transfob, rasist? Este Bucureştiul un loc sigur pentru femeile tinere sau cele mai în vârstă? Este un oraş în care a merge cu căruciorul în parc este o plăcere sau o corvoadă pentru părinţi? Se regăsesc femeile în memoria colectivă a acestui oraş?

Din dorința de a găsi răspunsuri, am propus proiectul “Discriminări Urbane. Program de cetăţenie activă sensibil la gen”. Astfel, în căutare de parteneri, idei și soluții vă invităm la un dialog interdisciplinar menit să găsească punți de legătură între preocupările și eforturile fiecăruia dintre noi legate de calitatea vieții în București.

Agenda întâlnirii:

Prezentarea proiectului și a echipei.

Discuții moderate legate de corelarea efortului nostru cu inițiative relevante la nivel de instituții guvernamentale, nonguvernamentale, sau individuale. Schimb de experiențe, informații, prilej de networking și colaborări viitoare.

Pentru mai multe informatii urmariti site-ul: http://www.discriminari-urbane.ro/.

Material realizat în cadrul proiectului “Discriminări urbane. Program de cetăţenie activă sensibilă la gen”, finanţat prin granturile SEE 2009– 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

http://www.feminism-romania.ro/discriminari-urbane/activitati-de-promovare/1213-conferina-de-lansare-a-proiectului-discriminri-urbane-program-de-cetenie-activ-sensibil-la-gen-dezbatere-este-bucuretiul-un-ora-sexist.html

Equalizer si inegalitatile politice

Adevărul, 03 octombrie 2014

De Titus Ţecheră,

Noul film al lui Denzel Washington este ceea ce v-aţi aştepta să vedeţi--un bărbat, acum îmbătrânit, cu capul ras--care trebuie să facă lucruri teribile, la care se pricepe atât de bine încât unii vor fi mai speriaţi de aceste abilităţi, de acest om, decât de ceea ce trebuie să facă.

Filmul este inspirat de un show the televiziune din anii '80--vă amintiţi poate Echipa de şoc?--este ceva asemănător. Un individ care nu mai crede în viaţa publică sau serviciul public decide să ajute oameni în viaţa privată.

Îndeobşte, acest fel de film nu atrage atenţia comentariului educat despre filme. Eu cred că asta este o greşeală foarte mare. Filmele produse de Hollywood probabil că nu sunt cele mai importante filme sau standardul de excelenţă în film, dar sunt cu siguranţă cele mai populare şi deci sunt unic capabile să ne arate ceva imporant despre noi înşine, despre faptul că mergem la cinematograf în numere foarte mari, ceea ce, într-un fel, înseamnă împreună. Pe deasupra, Hollywood-ul apără distincţiile dintre genurile cinematografice, ceea ce din nou merită ceva gândire, pentru că formalizează producţia cinematografică.

Vă scriu acum pentru a arăta felul, uneori subitl, alteori evident, chiar grosolan, în care acest film, acum popular, arată viaţa politică, viaţa erotică şi viaţa intelectuală, ca să spun aşa într-un film care ar putea fi luat numai ca o poveste de duzină sau o scurtă distracţie. Vă voi atrage atenţia asupra a două feluri de a ghida experienţa cinematografică, scenariul şi imaginea (includ aici cinematografie, montaj, &c.) şi felul în care clişeele unui gen le combină pentru a spune o poveste la mai multe nivele. Să vorbim deci despre pălăriile albe şi pălăriile negre, tipii buni şi tipii răi--despre cum elementele cinematografice compun un limbaj moral. De data asta, tipul bun este negru, tipul rau alb. Mai departe, tipul bun arată modest, în timp ce tipii răi pun la vedere opulenţa oamenilor bogaţi. Aceste elemente stilistice pregătesc o confruntare între clasa de mijloc şi oligarhi.

Povestea este simplă: Un om misterios este revelat treptat a fi un erou, o creatură extaordinară care sugerează nemurirea. Salvează oameni buni, dar slabi se oameni puternici, dar răi. Ajunge să îşi înţeleagă menirea ca erou şi se pregăteşte pentru a-şi risca viaţa sau a se sacrifica. Învaţă treptat că felul în care oamenii puternici trebuie să se poarte cu oamenii slabi este grijuliu şi cu respect pentru dificultăţile cu care se descurcă.

Titlul, Equalizer, arată în ce fel funcţionează egalitatea: Oamenii slabi trebuie întăriţi în faţa oamenilor puternici şi răi şi oamenii superiori trebuie să aibă grijă de şi respect pentru oamenii inferiori. În acest fel simplu şi popular, regizorul afirmă, ghidează şi întăreşte nu numai diferenţa dintre bine şi rău dar inegalitatea dintre oamenii puternici şi cei slabi! De-a lungul filmului, faptul că inegalitatea este parţial intelectuală este în continu sugerat prin calculele şi planurile făcute de erou, dar şi prin faptul că singurul om care face munca inteligentă de detectiv este un om atât de rău încât nu poate fi numit decât monstru. Inegalitatea este un lucru periculos...

Elementele de cinematografie şi scenografie sunt gândite să arate trei clase sociale. Pe primele două le-am introus. Imigranţii sunt în clasa de jos--lucrează şi trăiesc în locuri mici, murdare, unde claustrofobia se leagă de riscul incendiului. Aceşti oameni nu pot fi liberi pentru că sunt prea săraci--dacă nu ar fi trataţi ca sclavi de către poliţişti corupţi, ar fi sclavii necesităţii. Clasa de mijloc, sugerează povestea, ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru imigranţi şi să îi protejeze. Asta înseamna şansa unei slujbe care pregăteşte viaţa în clasa mijlocie (tânărul prieten al protagonistului), nu numai minimele cerinţe de justiţie. Acesta este felul regizorului de a atrage atenţia asupra unui fapt social important: Crimele violente se concentrează în puţinele cartiere populate de clasa de jos, care nu este apărată cum trebuie de către clasa de mijloc.

În clasa de mijloc, vedem două feluri de oameni. Un poliţist corupt şi protagonistul nostru, un erou. Amândoi trăiesc în case tipice suburbiilor, mici dar independente, care sunt necesare vieţii de familie, având loc şi o mică curte pentru copii, garaj pentru adulţi. Asta atrage atenţia asupra faptului că nici unul dintre bărbaţi nu are o familie. Este ceva în neregulă cu clasa de mijloc, se pare. Evident, alegerile de scenografie şi scenariu nu sunt investigaţii sociologice, ci opiniile unui artist--dar poezia poate foarte bine formula un fapt sociologic într-un detaliu de scenă sau de biografie (fictivă) a unui personaj (fictiv).

Ajunşi aici, vedem marele eşec al filmului--nu vedem comunitatea care este atacată sau care trebuie apărată. La un moment dat, devine evident că acţiunea se petrece în Boston (oraşul la modă din filmele americane, cel puţin de la Mystic River, The Departed încoace...) Dar nu ştim nimic despre viaţa în Boston--afară de un mic joc de baseball ("America's pastime") al echipei corporaţiei pentru care oamenii muncesc--acesta este felul poetului de a sugera ce ar trebui corporaţiile să facă dacă vor să construiască echipe adevărate. Faptul că nu vedem lumea care este ameninţată de unii imigranţi şi care însă ar putea fi îmbunătăţită de alţi imigranţi ne face foarte dificil de înţeles miza acţiunilor eroului nostru.

Tocmai această însingurare este exagerată de alegerile de scenariu care ne prezintă un om care trăieşte singur, o figură tăcută şi nocturnă, care se ascunde în spatele politeţii şi profesionalismului. Se pare că eroul nostru nu are nevoie de comunitate. Acest individualism dezintegrează lumea. Scenariul este aranjat astfel încât, treptat, acest bărbat învaţă să fie erou, adică să se sacrifice pentru binele comunităţii. Trebuie să înveţe ceva despre Boston. Ce? Nu ni se spune. Dar scenariul nu este lipsit de subtilitate: Numai după jumătatea filmului se adună indiciile despre această viaţă nocturnă: O dată ce se întoarce la obiceiurile sale eroice, eroul nostru poate în sfârşit să îşi învingă insomnia.

Nu este nevoie să citim scenele de noapte în cheie psihanalitică pentru a realiza că este vorba despre un om care încearcă să înveţe ceva despre sine noaptea ce nu poate fi văzut la lumina zilei. Asta este şi apărarea poeziei--gândiţi-vă şi la întunericul sălii de cinema şi la faptul că mergem seara la film--în lumea foarte ocupată cu munca în care ne trăim vieţile. Clişeele aici arată o bogăţie de semnificaţii ale nopţii. Noaptea lumea ilegală a crimei--nu numai a viselor--devine vizibilă, este vie. Asta întregeşte imaginea diurnă a oraşului.

De asemenea, noaptea preocupările minţii devin vizibile ca preocupări ale minţii, adică divorţate de acţiunile care se nasc din gânduri şi care le ascund--eroul nostru apare întâi ca cititor şi numai apoi ca erou. Asta este o sugestie subtilă despre educaţia tinerilor bărbaţi: Hemingway şi Cervantes (cele două romane pe care le citeşte). Astfel, întregul uman acţiune-reflecţie este constituit. Mai departe, omul este o creatură diurnă după natură. Noaptea, anumite trăsături sunt exagerate--insomnia este o boală, dar în acelaşi timp revelează anumite posibilităţi, în special dialogul bătrânului cu tânara fată pe care ajunge să o salveze. Relaţia lor este ambiguă, privată şi tandră. Regizorul, poate într-un fel neaşteptat într-un blockbuster, caută să sugereze diferitele posibilităţi ale unei asemenea relaţii fără să le determine complet, pentru a arăta că o iubirea ne însingurează de oraşul în care trăim, fie că este iubire de cărţi sau de femei.

Aceste scene sunt rare; filmul ne mişcă prin montaj de la viaţa ne noapte la viaţa de zi, de la viaţa din casă la viaţa din oraş, de la viaţa profesională normală la viaţa excepţională, de război, de la viaţa privată--cel mai intens trăită erotic--la viaţa publică--cel mai intens trăită fie în război, fie în politică. Vedem asta în două alegeri regizorale: Fata dispare după primul act, întorcându-se numai după deznodământ, deci viaţa privată dispare--în mijlocul poveştii, casele nu mai sunt private, ci sunt invadate şi distruse. Apoi, în mijlocul filmului, vedem grija cu care eroul nostru apără oamenii, îi ghidează pentru a-i ajuta nu numai cu cariera, dar cu viaţa şi în fine îşi asumă responsabilitatea pentru vieţile lor când sunt ameninţaţi.

Mai sunt multe de spus, poate voi reveni cu alte detalii pentru cei care au văzut filmul. Până una-alta, sper că v-am convins că atenţia acordată detaliilor este răsplătită de observaţiile şi legăturile pe care le puteţi face. Închei sugerându-vă că posibilitatea de lega într-un fel subtil asemenea observaţii este unul dintre motivele importante pentru care oamenii fac filme, aşa că ar trebui să ghideze într-o măsură şi audienţele.

http://adevarul.ro/entertainment/film/equalizer-inegalitatile-politice-1_542e4dc20d133766a8a0d493/index.html