Perioada: 06-12 Octombrie 2014

„Ştia să bată fără să lase urme”. Povestea unei femei abuzate de soţ, care a reuşit să se salveze pe sine şi pe cei doi copii

Adevărul, 07 octombrie 2014

De Ioana Nicolescu,

Era căsătorită de cinci ani, are doi copii şi în urma unei probleme financiare, Mihaela a fost executată silit din casa în care locuia. Atunci au început problemele. Soţul său a început să o bată pe ea şi pe fata cea mare şi, în urma unei bătăi crunte primite în preajma Crăciunului acum doi ani, Mihaela şi-a dat seama că dacă nu pleacă se nenoroceşte şi pe ea şi pe fetele ei.

Nu a avut ajutor substanţial să treacă peste situaţie, a fost ajutată doar de tatăl ei şi de două organizaţii nonguvernamentale care se ocupă de astfel de cazuri. "Există o statistică la nivel european care arată că una din patru femei a ajuns să fie victimă a abuzului în familie. E sunt una dintre ele", a început Mihaela povestea sa la conferinţa TEDx care a avut loc marţi la Bucureşti.

Nu a fost fotografiată şi filmată fiindcă a dorit ca identitatea sa să nu fie cunoscută publicului, însă a a aceptat să îşi spună povestea ca să dea un semnal de alarmă în societate în special pentru femeile care se află acum în situaţii de abuz în familie, ca să ştie că pot să scape de suferinţă.

Mihaela a detaliat mai mult din povestea ei pentru "Adevărul" relatând situaţia în care se găsea: "Eram căsătorită de cinci ani şi nu am văzut un semn clar că soţul meu ar fi violent, era o persoană cu studii superioare, la fel ca mine, însă după ce am fost executată silit din casa în care locuiam, au început problemele. Mi-am pierdut locul de muncă şi pe a doua fetiţă am născut-o prematur. Copila avea probleme de sănătate şi are certificat de handicap. Tatăl nu m-a lăsat să vin cu ea acasă ameninţându-mă să nu cumva să mă întorc de la spital cu "handicapata", a povesitit Mihaela, care a ieşit până la urmă cu copilul de la maternitate şi a revenit acasă.

Atunci au început bătăile. "Ştia să bată fără să lase urme, dădea doar la cap, mă ridica de păr şi mă trântea de pământ. Pe fata cea mare (4 ani) a bătut-o de asemenea. După ce dădea în ea, micuţa avea crize de respiraţie pe fond psihic fiindcă o bătea. Pe 27 decembrie 2012 am luat decizia să plec. M-a bătut atunci foarte rău şi mi-am dat seama că dacă nu plec, mă nenoroceşte şi pe mine şi pe copii", a spus femeia.

"Ordinul de protecţie este un mit"

Momentul plecării a fost foarte dificil fiindcă nu a avut multe persoane lângă ea să o susţină. Soţul a sunat la poliţie şi a reclamat-o drept persoană dispărută, deşi ea era într-un centru de plasament special pentru persoanele în situaţia ei, unde a ajuns cu ajutorul asociaţiilor ADRA şi ANAIS.

A început o luptă legală cu soţul ei, care îi trimitea ameninţări. "Ordinul de protecţie este un mit. L-am obţinut cu chiu cu vai în trei luni, nu în 48 de ore cum scrie în lege. Credeam că se vor linişti apele după aceea, dar poliţia poate să îi dea agresorului cel mult o amendă şi o atenţionare dacă încalcă ordinul. Cu toate că am avut în spate oameni care m-au ajutat, odată cu expirarea ordinului de protecţie, au început din nou ameninţările", a mai spus Mihaela. Acum a trecut peste cea mai grea parte a experienţei, însă trăieşte din indemnizaţii sociale şi este în căutarea unui nou loc de muncă.

"Nu aş fi putut să trec peste situaţie dacă aş fi fost singură. După expirarea ordinului am realizat că dacă o să clachez, îmi ia copiii definitiv şi că trebuie să fac ceva, să mă reinventez. Tot timpul acesta am dus o mare ruşine în spate că eu, acea femeie puternică, am fost bătută, umilită. Scoaterea din mediul nociv al femeilor care se află în situaţia mea e un început, dar soluţia este reintegrarea victimelor în societate. Uitaţi-vă în jur, un gând bun şi o faptă bună la momentul oportun fac totul pentru o victimă", şi-a încheiat povestea Mihaela.

Ea le sfăuieşte pe femei să fie foarte atente la semnale, să îşi dea seama din timp de caracterul partenerului şi cel mai important: să îi cunoască istoria relaţiilor precedente, fiindcă ea a aflat abia după divorţ că bărbatul care a bătut-o şi-a încheiat toate relaţiile de lungă durată cu acte de violenţă. De asemenea, în momentul în care iau pasul decisiv, să fie foarte bine informate asupra legii şi a posibilităţilor pe care le au de a scăpa.

http://adevarul.ro/news/societate/Stia-batafara-lase-urme-povestea-femei-abuzate-sotul-sau-reusitsa-salveze-sine-cei-doi-copii-violenta-tatalui-1_543411560d133766a8be6abb/index.html

Adevarul.ro, o femeie bătută este iar „amor cu năbădăi”?

Adevărul, 07 octombrie 2014

De Oana Baluta,

Într-un articol publicat pe adevărul.ro, violenţa asupra femeilor este numită eufemistic „iubire cu năbădăi”, iar bătaia „corecţie”.

Iubire cu năbădăi: mama a trei copii, snopită în bătaie de tatăl micuţilor, însă nu depune plângere.

Nu am mai întâlnit registrul lingvistic al amorului de ceva vreme în texte jurnalistice (?) despre violenţa asupra femeilor. Am văzut în schimb materiale bine realizate care mi-au arătat că şi la noi se poate scrie despre violenţă altfel decât prin îmbălsămarea jurnalistică a subiectului. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, aveţi aici reportajul Linei Vdovîi: casajurnalistului.ro şi materialul realizat de Oana Sandu şi Ana Maria Ciobanu: violenta.decatorevista.ro.

Sunt câteva elemente care nu pot lipsi din mintea unui jurnalist şi din construcţia unui articol referitor la violenţa asupra femeilor.

1.Mai întâi subiectul nu se bagatelizează pentru că nu scrii despre cum Ana şi Gheorghe însoţiţi de cei trei copii ai lor merg într-un parc de distracţii. Aşadar, „năbădăile” şi „corecţiile” sunt anapoda.

2. Dacă aş fi jurnalist(ă) m-aş întreba: ce fac instituţiile statului pentru femeile, victime ale violenţei? De ce m-ar interesa rostul acestor instituţii şi nu exclusiv numărul de like-uri şi de share-uri? Fiindcă presa este „câinele de pază al democraţiei”, adică veghează la corectitudinea instituţiilor statului. Bineînţeles că asta presupune muncă de documentare, să ştii care sunt aceste instituţii, atribuţiile lor, să afli şi opiniile organizaţiilor neguvernamentale privind adecvarea ori inadecvarea instituţiilor statului etc.

3. Ştim de prin cărţi şi din practica jurnalistică de calitate că presa descoperă erorile instituţiilor Puterii (Guvern, Parlament, de exemplu dacă trebuie să clarific). Întrebări cu duiumul se pot ridica, de exemplu: tergiversarea legislativă din zona prevenirii şi combaterii violenţei nu este o eroare? Nebugetarea programelor şi a strategiilor de prevenire şi combatere a violenţei împotriva femeilor nu este o eroare a Puterii?!

Există manuale de bune practici privind tratamentul mediatic al violenţei asupra femeilor. De exemplu, un instrument util de lucru este ghidul RTVE (Corporación de Radio y Televisión Española) privind reprezentarea violenţei împotriva femeilor în programele de ştiri. Info-spectacolul nu este formatul adecvat pentru violenţă. Sunt oare indicaţiile dintr-un astfel de ghid de nesuportat pentru presa privată?

„Iubire cu năbădăi: mama a trei copii, snopită în bătaie de tatăl micuţilor” publicat de Sabina Ghiorghe pe 6 octombrie nu are nicio legătură cu jurnalismul. El se află însă pe adevarul.ro şi poate fi confundat cu un material jurnalistic, dar nu este.

Este un text superficial şi leneş care aruncă în derizoiu o temă care nu ar trebui bagatelizată doarece arată o disfuncţionalitate a societăţii, a politicilor, a instituţiilor.

Problema este că textul nu se găseşte pe blogul Sabinei Ghiorghe, ceea ce înseamnă că o persoană din redacţie a văzut materialul şi a fost de acord cu publicarea lui, respectiv a identificat cum informează acest text cititoarele şi cititorii. Las în afara discuţiei misiunea de educare a presei, dar nu pot uita de informare. Cum informează articolul? Despre ce? Nu pot răspunde la aceasta întrebare pentru că nu observ informaţiile utile pentru cetăţeni. Poate cineva din redacţie îmi va exemplifica. Ce văd eu însă este că „articolul” vine în întâmpinarea unei alte misiuni a presei, cea situată în zona divertismentului. Este oare violenţa asupra femeilor o sursa de divertisment? Este etic să abordezi încălcarea drepturilor persoanelor (bătaia) ca o sursă pentru divertisment? Nu. Mai e nevoie să argumentez? Aş dori ca „redacţia” generic spus ori jurnalista să ne spună care este valoarea jurnalistică a textului şi cum se situează el în proximitatea eticii şi a informării.

http://adevarul.ro/news/societate/adevarulro-femeie-batuta-amor-nabadai-1_5433bcd30d133766a8bc6fa3/index.html