Perspective interculturale III

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 

Perspective interculturale - III 
  
 

Conferinte

  
  

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 

Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei

Institutul Intercultural Timisoara 
  
  

2000

Editia in limba franceza:

Approches de l�interculturel - III

ISBN 973-99486-9-3 

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 

Punctele de vedere exprimate in acest volum apartin autorilor; ele nu reflecta in mod necesar pozitia Consiliului Europei sau a Institutului Intercultural Timisoara.

Pentru reproducerea sau traducerea totala si/sau partiala, va rugam sa va adresati Programului Masuri de Incredere al Consiliului Europei, F-67075 Strasbourg Cedex sau Institutului Intercultural Timisoara, str. Miron Costin, nr. 2, RO-1900 Timisoara.

Este autorizata reproducerea unor extrase, cu conditia mentionarii sursei, si nu in scopuri comerciale.

Volum publicat, tradus in limba romana si difuzat de Institutul Intercultural Timisoara, str. Miron Costin, nr. 2, RO-1900 Timisoara, tel./fax: [phone], e-mail: [e-mail]; www.culture.ro/pages/intercult

Coordonator: Calin Rus.

Redactor: Alexandra Jivan.

Coperta: Octavian Focsan.

ISBN 973-99486-8-5

Tiparit in Romania, Timisoara, 2000, sub ingrijirea s.c. Agentia de Publicitate LEXUS s.r.l.

Fondat in 1949, in scopul realizarii unei uniuni mai stranse intre democratiile parlamentare europene, Consiliul Europei este cea mai veche institutie politica din Europa. Cu cele patruzeci si unu de state membre, Consiliul Europei este cea mai mare organizatie interguvernamentala si interparlamentara din Europa. Sediul sau se afla in Franta, la Strasbourg.

Dat fiind faptul ca numai problemele de aparare nationala sunt excluse din aria competentelor sale, Consiliul Europei isi desfasoara activitatile in domenii extrem de diversificate: democratie; drepturile omului si libertati fundamentale; mass-media si comunicare; probleme economice si sociale; educatie, cultura, patrimoniu si sport; tineret; sanatate; protejarea mediului inconjurator si amenajarea teritoriului; democratie locala si cooperare juridica. 

  
 

Programul Masuri de Incredere

1. Consiliul Europei si minoritatile

Programul Masuri de Incredere a fost elaborat in urma Summit-ului sefilor de state si de guverne din tarile membre ale Consiliului Europei, care a avut loc la Viena, in 1993. Aceasta intalnire la nivel inalt, care avea printre obiective si protectia eficace a minoritatilor nationale, a permis Consiliului Europei, pe de o parte, sa initieze Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, iar, pe de alta, sa obtina mandatul pentru elaborarea unui program de masuri de incredere, destinat ameliorarii tolerantei si intelegerii intre popoare.

Scopul acestui Program este, deci, sa sustina moral si financiar proiecte derulate de parteneri neguvernamentali, care au ca prim obiectiv promovarea de bune relatii intre minoritati si majoritate.

Specificitatea Programului Masuri de Incredere consta in aceea ca sustine, in cadrul unei organizatii internationale in care cooperarea interguvernamentala este puternic promovata, proiecte propuse, in mare parte, de diferite organizatii neguvernamentale. Nu in ultimul rand, importanta tot mai mare a problemelor inerente legate de relatiile minoritatilor cu majoritatea dintr-o tara, aduce in prim plan necesitatea ca, pe langa activitati negurvernamentale, sa se initieze o serie de activitati specifice in domenii strict legate de colaborarea dintre majoritate si minoritati.

2. Domenii de actiune ale Programului

Acest Program sustine proiecte care isi propun dezamorsarea eventualelor tensiuni dintre diferite comunitati, in scopul inlaturarii anumitor bariere care le separa. Obiectivul este de a permite celor interesati sa poarte un dialog, sa fie informati si sa lucreze impreuna, in scopul impartasirii unor experiente si al promovarii, astfel, a cunoasterii si a intelegerii reciproce.

Masurile de incredere pot sa actioneze in domenii diferite: democratie, drepturile omului, mass-media, educatie, cultura, coeziune sociala, cooperare transfrontaliera, tineret.

Proiectele derulate in aceste domenii vor actiona in special la nivel local. Acesta este si motivul pentru care ele sunt concepute ca proiecte pilot, care pot fi prezentate drept modele de actiune destinate sa genereze alte proiecte, de acelasi ordin.

Cele 41 de state membre ale Consiliului Europei: Albania, Andora, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croatia, Danemarca, Elvetia, Estonia, Finlanda, Franta, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Romania, Rusia, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria. 

 

Sumar

Preambul 

I. Promovarea perspectivei interculturale in educatie

I.1 Christine Liesse, Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si autonomie 

I.2 Jacques Chevalier, Mizele interculturalitatii in educatie . 
I.3 Manuel Ferreira Patrício, Despre educatia interculturala

II. Sensibilizarea mass-mediei fata de rolul ei in promovarea relatiilor interetnice armonioase

II.1. Brindusa Armanca, Mass-media si relatiile interetnice. Observatii despre presa romaneasca din regiunea de vest a Romaniei 
II.2. Nicolas Pélissier, Mediatizarea etnicitatii: reflectii pornind de la cazul razboiului din Iugoslavia

III. Cooperarea transfrontaliera si promovarea schimburilor intre institutiile minoritatilor, cele de cultura, educatie si societatea civila

III.1. Gheorghe Bogoevici, Dimensiunea culturala a integrarii europene. Rolul cooperarii transfrontaliere in promovarea comunicarii  interculturale 
III.2. Branko Komadina, Cooperarea transfrontaliera - granite in interior sau intre oameni? 
III.3. Calin Rus, Cooperarea transfrontaliera in domeniul educatiei: mize si oportunitati pentru stabilitatea regionala

  
  

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 

Preambul 

  
  
  
 

Volumul Perspective interculturale III este documentul final al unui proiect pilot coordonat de Institutul Intercultural Timisoara (I.I.T.) si sustinut de Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei. Este al treilea proiect de acest tip pe care Institutul Intercultural il propune diferitelor categorii ale publicului sau tinta. Prezentul volum regrupeaza textele conferintelor organizate in 1999 si 2000.

**

I.I.T. dispune de un Centru de Documentare, realizat gratie unei donatii din partea Consiliului Europei si a Fundatiei Kaiser din Liechtenstein. In acest context si in scopul promovarii obiectivelor fundamentale prevazute in statutul I.I.T., in 1999 si la inceputul anului 2000 a fost organizat un program de opt conferinte.

Amintim aici faptul ca Institutul din Timisoara a inaugurat in octombrie 1999 noul sediu al Centrului sau de Documentare, ca urmare a unui parteneriat plin de speranta cu Consiliul Judetean Timis si Biblioteca Judeteana Timis. Domnul Hans Christian Krüger, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei a fost prezent la Timisoara cu aceasta ocazie.

**

Temele conferintelor au fost definite in functie de axele principale de activitate ale Institutului si conform principiilor promovate de Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei. Trei teme au fost dezvoltate in cadrul programului din acest an:

• 
  promovarea perspectivei interculturale in educatie si intarirea relatiilor intre scoala si societatea civila intr-un context multicultural;
  

• 
  sensibilizarea mass-mediei fata de rolul ei in promovarea relatiilor interetnice armonioase si educatia pentru mass-media;
  

• 
  cooperarea transfrontaliera si promovarea schimburilor la nivelul institutiilor de cultura, educatie si ale minoritatilor si la nivelul societatii civile.
  

Multumim cu aceasta ocazie expertilor, institutiilor partenere in organizarea conferintelor si, nu in ultimul rand, Programului Masuri de Incredere pentru sprijinul acordat. 
  
  

Promovarea perspectivei interculturale in educatie. Intarirea relatiei scoala-societate civila intr-un context multicultural

 

• 
   Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si autonomie, Christine Liesse
  

• 
   Mizele interculturalitatii in educatie, Jacques Chevalier
  

• 
   Despre educatia interculturala, Manuel Ferreira Patricío
  

  
 

O reforma structurala profunda caracterizeaza astazi sistemul educativ romanesc. Reforma invatamantului primar, inceputa in cursul anului scolar 1998-1999 va fi urmata de cea a invatamantului secundar. Una dintre schimbarile importante consta in faptul ca scolile au dreptul sa aleaga continutul invatamantului pentru 30I din numarul total al orelor unui an scolar. Cu ocazia unei mese rotunde organizate in cadrul «Zilelor Institutului Intercultural Timisoara 1998», participantii au evidentiat, pe de o parte, dificultatile cu care se confrunta cadrele didactice in punerea in practica a masurilor de reforma si, pe de alta, necesitatea de a adapta o parte importanta a continutului invatamantului la contextul local si la nevoile reale ale comunitatilor, in special atunci cand scoala este situata intr-un mediu multicultural. Conferintele organizate pe aceasta tema si-au propus sa contribuie la formularea unor posibile solutii la aceste probleme, dintr-o perspectiva interculturala, bazata pe activitatile Consiliului Europei in materie. 
  
  
I.1 Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si de autonomie

 

Christine Liesse, Scoala Normala Catolica din Brabant-Wallon

  
  

 

Va propun, in deschiderea discursului meu, sa incercam sa sintetizam ideile in functie de dinamica urmatorilor trei termeni: interculturalitate, motivatie si autonomie. Daca imi permiteti, vom incepe cu cel din urma, autonomia.

• 
  Care sunt perspectivele ei esentiale in educatie si invatamant? Incotro se indreapta scoala? Educatia pentru autonomie este o prioritate sau nu?
  

Ma veti intreba, cu siguranta, «cum sa facem?».

• 
  Prin resursele noastre, astfel incat sa-i motivam si sa-i incurajam pe copii in a urma aceasta cale.
  

Cum ii putem stimula pe copii, cum ii putem motiva pentru a deveni cetateni responsabili si creativi daca nu tocmai prin calitatea relatiei pedagogice a carei bogatie va fi dimensiunea ei interculturala?

I. Perspective

• 
  De ce exista scoala?
  

Ca sa permita copiilor sa creasca, sa-si dezvolte spiritul, sufletul si corpul, in alte cuvinte, inteligenta, sensibilitatea si creativitatea. La ce fel de societate ar trebui sa ne aduca aceasta dezvoltare a fiecaruia? La o societate mai dreapta sau la o societate mai dura? Prin definitie, o societate inseamna barbati si femei care traiesc impreuna, mai mult sau mai putin in armonie. Insa, pentru ca fiecare copil sa poata sa-si ocupe, progresiv, locul in societate si sa poata deveni un cetatean activ, pentru ca acesti copii sa poata trai impreuna, este esential sa invete inainte sa traiasca impreuna.

Scoala are, deci, o dubla misiune:

• 
  sa permita fiecaruia sa creasca, sa-si dezvolte spiritul, sufletul, corpul si inima;
  

• 
  sa permita copiilor sa invete sa traiasca impreuna, sa traiasca unii cu altii, cu persoane diferite.
  

Si nu este tocmai simplu. Cele 2 aspecte ale acestei misiuni nu sunt contradictorii, insa misiunea in sine este paradoxala. Fiindca aceasta dezvoltare este uneori impiedicata de ceilalti. Nu pot sa spun ceea ce vreau, fiindca risc sa obtin un raspuns agresiv. Nu pot sa reactionez asa cum as vrea de fiecare data, pentru ca pot risca bataia de joc a altora sau chiar respingerea. Este posibil, deci, ca ceilalti sa ma impiedice sa fiu eu insumi sau, dimpotriva, ca eu sa ii impiedic pe ei. Ce inseamna atunci sa inveti sa devii tu insuti si, in acelasi timp, sa inveti sa traiesti cu ceilalti? Inseamna sa traiesti. Va propun 3 termeni: diferiti, egali si asemanatori.

• 
  Putem invata sa recunoastem si sa numim acel ceva in care suntem diferiti. Interculturalitatea are adeseori acest inteles: inainte de orice, respectul diferentelor. Este, fara doar si poate, un lucru pozitiv, dar nu suficient pentru a invata sa traim impreuna. "Voi sarbatoriti intr-un fel, la noi e diferit."
  

• 
  Dar diferit nu inseamna inegal. "La tine acasa sarbatoriti noul an intr-un mod. La noi e diferit."Nu putem face din aceasta diferenta de calitate o diferenta masurabila si ierarhizabila. Nu putem spune: "La tine nu e asa de bine ca la mine."Noi, cadrele didactice, suntem garantii acestei rigori a spiritului care vegheaza asupra respectului diferentelor.
  

• 
  Putem, in special, invata, cunoaste si intelege ceea ce ne leaga, ceea ce ne face sa fim asemanatori, ceea ce ne apropie. "Si noi le sarbatorim, de asemenea, pe bunicile noastre."
  

Suntem diferiti, dar nu inseamna ca unul este mai bun decat celalalt. E vorba aici de interculturalitate. Nu doar intre culturi diferite, dar si intre grupuri, intre familii, intre persoane. Definesc aici cultura ca un ansamblu de valori, de competente, un fel de a fi si, mai mult, un a putea deveni. Avem, toti, o cultura asemanatoare, aceea sfarsitului secolului XX; avem, in acelasi timp, culturi diferite: cele care tin de religiile noastre, de tarile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre. Suntem apropiati si indepartati in acelasi timp, asemanatori si diferiti si avem, cu totii, un potential valoric egal.

Recunoasterea si estimarea acestor diferente si similitudini este unica posibilitate ca oamenii sa poata deveni cu adevarat solidari. Cred ca este singurul drum de urmat pentru ca indivizii sa nu se mai calce in picioare, sa nu se mai umileasca, sa nu mai aiba dorinta unui raport de forte si a unui raport de dominare.

A fi autonom inseamna a gandi si a actiona prin sine insusi. Autonomia nu trebuie confundata cu independenta. Atunci cand vorbim de independenta unui camion, ne gandim la faptul ca nu mai depinde de aprovizionare. Pot sa fiu independenta si pot sa ma descurc singura in anumite situatii. In situatiile importante, lucrurile stau altfel. Depind de context. Depind de aerul pe care il respir, de temperatura din camera si depind, mai ales, de voi. Daca mi-ati fi spus ca relatia pedagogica nu va intereseaza deloc, nu as mai fi venit aici.

Ce inseamna sa fii autonom? Il citez aici pe Bruno Bettelheim, in Le C�ur Conscient (Inima constienta): "Autonomia nu inseamna afirmarea zgomotoasa a sinelui. Inseamna aptitudinea interioara a individului de a cauta un sens vietii sale. Orice societate depinde, atat in ceea ce priveste existenta sa, cat si dezvoltarea ei, de un echilibru intre afirmarea de sine a individului si interesul colectiv. Realizarea acestui echilibru duce la o constiinta crescuta a libertatii interioare si constituie baza unui sentiment de identitate si de respect de sine, de respect al celuilalt." Autonomie nu inseamna sa devii dependent de ceilalti. Nu inseamna nici sa fii independent si sa te descurci fara ceilalti. Definesc aici autonomia ca o capacitate de a deveni tu insuti in interactiune cu ceilalti. As deveni eu insami creand relatii pozitive cu ceilalti. Pentru noi, cadre didactice, este esential sa favorizam dezvoltarea persoanei si, in acelasi timp, sa favorizam relatii constructive in grup.

Autonomia si interculturalitatea sunt strans legate. Nu pot sa ma deschid celuilalt decat in masura in care am eu insami sentimentul de a fi un individ unic. Sau, invers, in masura in care am cu ceilalti relatii pozitive si binevoitoare, pot trai sentimentul propriei mele identitati. Daca venim din culturi diferite, bogatia poate fi imensa. A deveni autonom imi permite sa ma integrez intr-o societate multiculturala. Dimensiunea interculturala in educatie este un drum care favorizeaza acest sentiment de a fi in realitatea cotidiana o individualitate care nu seamana cu nimeni si cu nimic. Aceasta securitate interioara permite recunoasterea celuilalt unic si favorizeaza dorinta de cunoastere, de intelegere si de comunicare. Va dati seama ca nu este tocmai usor. De ce?

1. Pentru ca lumea in care traim nu merge tocmai bine

In aceasta lume, exista oameni care sufera si care mor, exista victime ale diferitelor razboaie. In aceasta lume, puteam citi in 1998: "In 1960, 20I din populatia mondiala traia in tarile cele mai bogate si avea un venit cu 30 de ori mai mare decat cel al celor 20I considerati cei mai saraci, iar in 1995, veniturile lor au fost cu 82 mai mari." Poate ca nu ne este chiar frica, dar suntem nelinistiti pentru copiii nostri. Iar copiii o simt si o stiu.

2. Pentru ca societatea nu merge nici ea prea bine

Stim ca sunt probleme de somaj, de saracie, de excludere, de tensiuni si de violenta. Un studiu publicat in presa din Belgia: Tot ceea ce vor sa schimbe a clarificat diferitele perioade de doliu pe care trebuie sa le tinem ca sa construim si sa schimbam lucrurile. "Trebuie sa tinem tot felul de dolii. Doliul statului de drept, doliul institutiilor democratice, doliul lucrului cu norma intreaga si al unei scoli care nu mai integreaza in adevaratul sens al cuvantului. Doliul increderii noastre in securitate si progres."

3. Pentru ca scoala nu merge bine nici ea

Fiindca scoala invata in loc sa permita sa se invete. Cercetarile efectuate de Jacques Tardif au aratat ca inainte de varsta de 9 ani, copilul vine la scoala ca sa invete sa citeasca, sa numere, sa scrie, sa faca anumite lucruri. Dupa aceasta varsta, perspectiva lui se schimba si el va veni la scoala pentru: a reusi, pentru a obtine note bune si pentru a-si face bine munca lui de elev. Un pediatru japonez explica acest lucru astfel: "Engleza pe care am invatat-o la scoala mi-a permis sa reusesc excelent la toate probele si examenele sustinute in aceasta limba, dar nu-mi permite sa lucrez, sa ma exprim si sa comunic cu persoane vorbitoare a limbii engleze!"

Se stie, de asemenea, - citez aici dintr-o ancheta efectuata de Universitatea din Liège - ca majoritatea persoanelor nu cred ca bucuria ar fi posibila la/in scoala. Pentru altii, se pare ca nu exista bucurie in a merge la scoala decat daca pot provoca acolo dezordine. Asumarea acestei misiuni de educatie si de invatamant este, deci, extrem de dificila intr-o lume aflata intr-o mutatie dureroasa si aleatorie. Ce putem atunci sa facem? Care este calea pe care trebuie sa o urmam? Calea ratiunii?

• 
  Prin ratiune?
  

Platon credea ca modalitatea prin care ii putem face pe oameni mai amabili unul cu celalalt este sa punem in evidenta ce au ei in comun: rationalitatea. Demonstrati oamenilor ca au tot interesul sa se inteleaga. Daca dupa razboi trebuie sa se faca pace, demonstrati-le ca violenta va provoca la randul ei violenta. Vom ajunge prin aceasta cale la un respect mutual?

Rationalitatea este un mod de gandire pe care il utilizam ca sa demonstram ca avem dreptate. Cautam sa convingem, sa demonstram si sa justificam. Unii confunda chiar inteligenta cu capacitatea de a convinge. De ce vrem sa convingem daca nu pentru a demonstra ca suntem mai puternici, mai inteligenti decat ceilalti? A convinge, a demonstra, a justifica vor induce aceleasi demersuri la celalalt, care, la randul lui, va dori sa demonstreze si sa convinga. Suntem angajati intr-o escalada. Ne gasim intr-un raport de forta.

Cum sa educam? Nu exista o reteta in acest sens. Sa incercam o relatie educativa care recunoaste, incurajeaza, valorizeaza persoana in scopul motivarii ei.

• 
  Prin motivatie
  

Incerc sa incurajez aceasta dinamica, aceasta putere interioara care permite copilului sa se ridice in picioare. Priviti-l atunci cand sare de pe prima treapta a scarilor; chiar daca a cazut, lasati-l sa sara in continuare, sa sara de pe a doua treapta. Cum sa numim aceasta energie daca nu "motivatie".

Cum sa o definim? "Ceea ce lipseste astazi este tocmai motivatia, care se traduce fie prin dorinta de a invata, fie prin libertatea de spirit si capacitatea de a lucra in echipa." (Philippe Bodson)

Motivatia este oare necesara in invatamant? Faimosul raport Aulich aminteste asteptarile societatii. Le voi puncta in cele ce urmeaza:

• 
  Ei vor dezvolta o capacitate de invatare pe parcursul intregii lor vieti, astfel incat sa poata fi in permanenta la curent cu schimbarile rapide din lumea in care traiesc.
  

• 
  Vor sti sa comunice foarte bine, atat in scris, cat si oral.
  

Marcel Lebrun, profesor la Universitatea din Louvain evidentiaza cele 5 etape ale oricarei forme de invatamant: motivare, informare, analiza, interactiune si productie.

Cum sa motivam daca nu prin relatie? Avem nevoie de ratiune, avem nevoie de sensibilitate, de afectivitate si avem nevoie de valori. Aceste 3 teritorii vaste sunt in noi si sunt resursele noastre. Le vom putea pune in miscare in cadrul muncii noastre, in calitatea relatiei pedagogice. Aceste resurse care ne permit sa aflam cum sa actionam, cum sa fim, fac obiectul celei de-a doua parti a discursului nostru.

II. Resursele

Nu putem obliga un copil sa se dezvolte. Nu putem decreta ca individul trebuie sa creasca. Nu putem sa-l incurajam sa se puna in miscare. Stim ca dorinta persoanei este cea mai puternica motivatie in evolutia fiintei umane. Cine poate motiva cel mai bine o persoana sa creasca si sa-si dezvolte inteligenta si talentele daca nu o alta persoana?

"La sursa oricarei motivatii este intotdeauna o persoana privilegiata de anturaj. Asta inseamna ca persoana cadrului didactic joaca un rol determinant. Prin atitudinile si comportamentele sale, profesorul poate sa genereze un interes mare pentru disciplina pe care o preda sau, dimpotriva, o respingere puternica."

Dispunem de mai multe resurse. Vom trasa, astfel, mai jos, 3 spatii care exista in noi, 3 stari inteioare care fac parte din noi insine. Voi face aluzie la analiza tranzactionala, care este, in acelasi timp o teorie a personalitatii si a dezvoltarii copilului, o teorie a comunicarii si ofera un ansamblu de instrumente de gestionare a relatiilor umane.

1. Protectia cucuvelei

• 
  Parintele normativ pozitiv (PN+)
  

Ca sa creasca, un copil are nevoie de un cadru de referinte. Pentru propria lui siguranta, trebuie ca parintii lui, iar mai apoi profesorii, sa defineasca regulile si legile, sa spuna ce este permis si ce este interzis. Ca si acasa, in clasa definim reguli de functionare si urmarim aplicarea lor. Exersarea unei autoritati inseamna sa fii ca un parinte, sa fii normativ. Este necesar, educativ si face bine. De ce? Pentru ca acest lucru va oferi securitate copilului. Este identic cu sentimentul de a fi o persoana care nu va fi amenintata, careia nu trebuie sa-i fie frica, pentru ca are o adevarata valoare si va fi respectata si bine tratata. Legile o protejeaza.

Pot sa fiu normativa in 2 feluri. Si acest lucru schimba tot. Pot sa dictez reguli juste, al caror sens l-am explicat si care sunt aplicabile. Nu sunt eu insami legea, sunt garantul respectului legii. Eu insami le respect, eu insami sunt un exemplu si le explic sensul. Daca mi se intampla sa nu le respect, o recunosc si-mi cer scuze. Dau cuvantul partii din mine care este Parinte Normativ Pozitiv. (PN+) Exemple: "Cum putem face atunci asta? Va explic." "Deschideti-va caietele si scrieti frumos data, sus, in dreapta paginii. Astfel tema voastra va fi prezentata foarte bine." "Ca sa putem iesi, pentru ca este foarte frig, fiecare isi va pune paltonul."

Sunt normativa si pozitiva atunci cand vorbesc si explic pericolele, riscurile, sanctiunile. O sanctiune corecta, care are sens si care permite celui sanctionat sa-si puna intrebari, sa gandeasca, o sanctiune formulata clar si care este aplicata dintr-o data, fara explicatii, este pozitiva.

• 
  Parintele critic sau parintele persecutor (PC-)
  

Pot sa devin exigent, prea exigent. Stabilesc, atunci, reguli punctuale, foarte rigide. Si veghez strict la aplicarea lor. Nu tolerez departarea de ele. Devin cadrul didactic care vede imediat greseala, care asteapta ca totul sa fie perfect. Critic constant si foarte sever, ca un parinte critic, care isi nelinisteste astfel copilul.

Exemple: "Intarzii intotdeauna!""Inca mai vorbesti?!" "E bine, dar tot ai facut prea multe greseli." "Ma mir ca n-ai spus nici o prostie astazi!"

Este un profesor rigid, tensionat, crispat. Este prea exigent, nu suporta sa fie pus in discutie. Intre Parintele Normativ Pozitiv si Parintele Critic Negativ (PC-) exista o frontiera care poate sa ne dea de gandit. Nu exista educatie posibila fara a face referinta la lege. Insa legea nu ajunge. Pentru a creste, copilul are nevoie de protectie si de bunavointa.

• 
  Parintele binevoitor (PB+)
  

Un parinte este de asemenea binevoitor, protector si incurajator. Profesorul binevoitor este zambitor, destins, rabdator, disponibil, atent. El creeaza o ambianta amicala si stimulatoare. Incurajeaza si valorizeaza. Sa-l privim pe cel mic cand merge in patru labe si cand se ridica pentru prima oara in picioare. La primul lui pas, suntem fascinati si il felicitam din tot sufletul. Daca se intampla sa cada la cel de-al doilea pas, nu-l vom pedepsi, ci il vom incuraja.

• 
  Parintele salvator (PS-)
  

Daca, dimpotriva, devenim prea buni, super-protectori, nu-l vom mai ajuta pe copil. Daca reactionam in locul lui, fara solicitarea lui explicita, atunci cand facem mai mult din 50I din drum, atunci cand il facem sa inteleaga ca nu va face bine un lucru si de aceea trebuie sa il ajutam, fara doar si poate ca nu il ajutam in adevaratul sens al cuvantului. Ii luam doar locul, vrem sa il salvam, ca si cum el insusi nu ar fi capabil sa se descurce. Vrand sa faca numai bine, Parintele Salvator din noi nu lasa loc altcuiva. Exemple: "Nu-i asa, da-mi tricoul sa-ti arat eu." "Daca iti dau un pahar cu apa, iarasi il vei varsa."(unui copil de 10 ani). "Alege asta, nu vei regreta, stiu sigur ce este bine pentru tine." "Lasa, o voi face in locul tau, pentru ca nu stii." Lacan spunea: "Daca ma pun in locul cuiva, in locul cui se va pune el?"

Platon ne-a avertizat asupra adultilor care inchid ochii si care nu-si mentin clar valorile. "Atunci cand tatii se obisnuiesc sa-si lase copiii sa actioneze singuri, atunci cand copiii nu mai tin cont de parerile parintilor, atunci cand cadrele didactice tremura in fata elevilor si prefera sa ii flateze, atunci cand, in cele din urma, tinerii dispretuiesc legile pentru ca nu mai recunosc nici o autoritate deasupra lor, ei, bine, atunci putem vorbi de tiranie."

Un Parinte Binevoitor Pozitiv este un parinte care asculta, care asigura, care consoleaza, ajuta, incurajeaza, chiar daca s-a inselat la un moment dat. Un adevarat profesor (PB+) nu incarca o materie, o face mai lejera. Nu in sensul ca suprima materia sau isi diminueaza exigentele. Arata cum trebuie facut pentru a se organiza mai bine, pentru a reusi intr-un domeniu sau lucru dificil. Exigenta este buna atunci cand poate fi discutata, cand are sens pentru ambele persoane, cand nu este nici rigida, nici prea dura. Un parinte prea bun, prea permisiv, care este gata oricand sa faca orice in locul copilului sau, un parinte supraprotector nu-i va permite copilului nici sa se maturizeze, nici sa-si asume riscuri.

Daca as putea alege un animal care simbolizeaza protectia, acesta ar fi cucuveaua. La greci, la azteci, la amerindieni, inclusiv la noi, cucuveaua simbolizeaza intelepciunea si clarviziunea. Cucuveaua poate sa vada in obscuritate, poate sa localizeze animalele in miscare. In trecut, cucuveaua avea calitatea de a intra in comunicare cu divinitatea si avea darul de a descifra misterele opace ale noptii. Atena, zeita intelepciunii, poarta pe umar o cucuvea care ii revela adevaruri pe care ea insasi nu le poate descifra. Bufnita este asociata, de asemenea, la amerindieni, cu clarviziunea. Acestea ar fi primele resurse pe care le putem pune in miscare: sa fim ca o cucuvea, sa oferim copiilor nostri protectia unei cucuvele. Ii vom incuraja astfel sa isi ia zborul, sa plece din cuib. Nici prea devreme, nici prea tarziu. Inseamna sa le dai voie sa evolueze. Acest prim cerc este cel al valorilor noastre. Avem valori. Prefer sa folosesc termenul de "valoare" in locul celui de "principiu". Principiile sunt legate mai degraba de o epoca si de educatie; valorile au o stralucire mai intensa si mai profunda. Ele traverseaza istoria. Aceste valori vor fi integrate progresiv de copil. De la varsta de 3 luni, copilul invata sa dea un raspuns comportamental adaptat stimulilor pe care ii primeste. Inregistreaza valorile, legile, regulile mai mari sau mai mici. De la varsta de 6 ani, va sti foarte bine ce este permis si ce nu, ceea ce poate fi discutat sau nu.

Educatia pentru autonomie si pentru respectul celuilalt trece printr-o faza de recunoastere a legii si a normei. Lucru cu atat mai important intr-o lume ca a noastra. "Suntem intr-o perioada in care nu ne simtim suficient de protejati de norma si de valorile interioare profunde, ca solidaritatea sau respectul naturii, care, de altfel, nici nu sunt complet integrate. Inotam intr-o criza de cautare in randul unei societati de consum, al carei mesaj este <>. Aceasta ideologie de consum nu este un progres pentru Umanitate. Ceva mai uman e pe cale sa se nasca." (Jean-Yves Hayez, pedopsihiatru UCL). In cazul in care le traim cu adevarat si atunci cand copiii vad ca suntem fericiti si mandri de ele, ele vor fi integrate de copii. Insa valorile si legile noastre nu ajung pentru a educa.

Daca acesti copii ar invata sa respecte doar autoritatea, ar mai exista adulti care ar astepta sa li se spuna ce trebuie sa faca. Ei se plaseaza cu cea mai mare bunavointa intr-un soi de dependenta, ca si cei mici. Sunt extrem de ascultatori, prea supusi. Putem vorbi si de cazul opus, cand adultii nu vor sa auda vorbindu-se de autoritate si, intr-o miscare de rebeliune si de revolta, fac legea, isi fac propria lor lege. Vorbim in acest caz de derivate ale legii celui mai puternic, de legea junglei, de legea mafiei.

Vom pune deci in miscare, simultan, alte resurse. Fiinta umana se structureaza in 3 ansambluri distincte si contigue:

- primul ansamblu: eul numit Parinte, care simbolizeaza legile, regulile, normele si valorile,

- cel de-al doilea: eul numit Adult, simbolizand strategiile noastre, cautarile si solutiile proprii;

- ansamblul cu numarul 3: eul Copil, care simbolizeaza emotiile si sentimentele fiecaruia dintre noi.

Cel de-al doilea ansamblu, eul Adult este o metafora, o imagine a capacitatii de a cauta solutii si actiuni eficace. Este ceea ce numim strategia ursului. 
  
 

2. Strategia ursului

Profesorii sunt adesea descurajati in fata complexitatii si dificultatii misiunilor lor. A fi cadru didactic inseamna, spun unii: "la fel de greu ca si cand vrei sa dai apa unui catar caruia nu ii este sete." Philippe Meirieu raspunde: "Atentie, nu am reflectat suficient la diferenta dintre un catar si un elev. Un catar va bea pana la urma, din cauza caldurii. Nimic nu ne poate face sa credem ca unui elev caruia nu ii este sete de teorema lui Pitagora o va bea vreodata! Cu un catar putem astepta. Cu un elev niciodata!"

Mi-am intrebat elevii de sute de ori ce ii poate motiva. De mai multe ori am obtinut raspunsul urmator: "profi motivati, ore mai interesante." I-am intrebat atunci pe profesori ce le lipseste ca sa poata oferi ce e mai bun din ei. Si am obtinut urmatorul raspuns: "elevi motivati". I-am intrebat si pe parinti, care mi-au dat urmatorul raspuns: "copii care sa invete, profesori dinamici si incurajatori. Pe scurt, toata lumea sa fie motivata." Ce putem atunci face ca celalalt sa fie ceea ce vrem si sa faca ceea ce ii cerem? Ce sa facem ca celalalt sa ne indeplineasca dorintele? Este ca si cum as vrea ca sotul meu sa ma inteleaga! Singura persoana de care putem vorbi este de noi insine. Suntem aici in mijlocul dimensiunii interculturale. Unul nu seamana cu celalalt.

Citeam recent intr-o revista niste cifre pe care le cunoasteti, fara doar si poate: «Atunci cand suntem atenti in mod constant, retinem 10I din ceea ce citim, 20I din ceea auzim, 30I din ceea ce vedem, 50I din ceea ce vedem si auzim in acelasi timp, 80I din ceea ce spunem facand in acelasi timp ceea ce gandim si, in special, ceea ce ne implica.»

A educa si a favoriza structurarea personalitatii inseamna a permite copilului sa ia lucrurile in mana, sa devina adult. Putem sa motivam pe altcineva decat pe sine insusi? Va avea cineva aceasta influenta asupra mea daca nu o vreau? Paradoxul este acela ca va fi cu atat mai putin posibil, cu cat doriti sa ma motivati mai mult. Si astfel riscati sa ma demotivati. Daca vrem sa actionam in functie de modul lor de actiune, daca dorim sa ii conducem, sa ii schimbam, vom induce o stare de rezistenta. De ce? Pentru ca nimeni nu vrea sa fie schimbat de altcineva decat de sine insusi. Ceea ce e un semn bun. Daca ar fi prea ascultatori, ar putea deveni supusi sau rebeli negativi. Dar noi am vrea totusi ca ei sa inteleaga, sa accepte, sa adere, sa impartaseasca viziunea noastra asupra lucrurilor si a proiectelor. Insa un proiect este dinamizant, entuziasmant in masura in care persoana poate sa isi proiecteze asupra lui propria viziune asupra lucrurilor.

Ca sa fiu eficace, te voi intreba: "Ce crezi? Cum vezi lucrurile? Ce propui?" Vom face apoi turul clasei pentru ca fiecare sa poata sa-si spuna parerea si sa fie ascultat. Nimeni nu cunoaste realitatea, vedem pe totul din punctul nostru de vedere. Doar tu insati poti sa te motivezi. Este, deci, necesar sa ai timp sa vorbesti, sa asculti, sa intrebi. Este necesar sa il determini pe copil sa exprime ceea ce gandeste, ceea ce simte, sa-si afirme fricile, resemnarea, dorinta, entuziasmul, tristetea. Este esential sa-l determini sa faca alegeri si sa-l inviti sa se decida. Este tot ceea ce putem face. Exista un mod de a invita incuraja si a acorda incredere.

Nu trebuie sa uitam rezultatele unei experiente americane, care dateaza din anii �40. Guvernul american vroia sa le motiveze pe casnice sa-si schimbe obisnuintele de consum. Cum sa o faca? Kurt Lewin, psiholog, si-a imaginat aceasta strategie:

Primul grup de femei a ascultat un conferentiar, care a incercat sa le convinga ca e mai bine sa consume mai mult lapte proaspat, aducand argumente si dovezi pentru. Cel de-al doilea grup s-a intalnit cu persoane resursa, in scopul ca persoanele membre ale grupului sa discute intre ele si sa ia in public decizia de a consuma mai mult lapte proaspat. Rezultatele arata o diferenta flagranta intre cele doua grupuri. Dupa 2 saptamani grupul "conferinta" are 15I de persoane convinse, grupul "decizie" mai mult de 40I de persoane convinse si active. Dupa 4 saptamani, grupul "conferinta" releva ca 12I dintre persoane pun in practica elementele de care tocmai au fost convinse si mai mult de 55I dintre persoanele din grupul "decizie" actioneaza in acest sens.

Daca spun: "Sebastian, fa-mi placerea sa-ti aranjezi jucariile.", copilul va invata sa actioneze pentru altcineva decat pentru sine insusi. El va invata sa faca placere cuiva, ceea ce este pozitiv. Dar daca nu invata decat sa faca placere cuiva, in momentul marilor rebeliuni va risca sa se opuna pe orice linie la cererile care ii sunt adresate. Si daca voi adauga: "Daca iti aranjezi jucariile, vei primi un joc!" Paradoxal, cercetarile au aratat: cu cat recompensa este mai mare, cu atat copilul este mai motivat. Dar daca s-ar adauga: "Daca nu faci curat, nu te duci la ziua lui Pierre!" Ne dam seama ca motivatia este slaba si relativ ineficace. Cea mai buna propozitie este: "E important sa inveti sa faci curat in camera ta si cred ca esti capabil sa o faci. Te rog."

Elie Wiesel ne povesteste: "Atunci cand ma intorceam de la scoala, mama nu ma intreba niciodata: <> Ma intreba intotdeauna: <>"

Este oarecum puterea unui urs pe care o putem cultiva in noi. Va propun ca animal simbol, ursul. Aveti ursi in Romania. "Stim ca omul de Neandertal venera ursul si il considera stapanul animalelor. Ursul era simbolul puterii si al fortei si in acelasi timp al intuitiei si al instinctului la celti."

Pentru amerindieni, puterea ursului este cea a introspectiei. "Ursule, invita-ma in aceasta caverna in care raspunsurile tale inteligente se impregneaza in liniste."

Primul pas al ursului: un limbaj al persoanei

A recunoaste persoana, oricat de tanara ar fi ea, ca persoana unica si foarte interesanta. Aceasta miscare interioara, aceasta vitalitate nu pot veni decat din persoana insasi. Nu putem sa starnim dinamismul interior, dorinta de a invata si de a creste prin prescrieri si constrangeri. A convinge prin lectii de morala este ineficace. A le spune ca trebuie sa ii respecte pe celalalt nu ajunge ca sa devina respectuosi fata de celalalt. Individul poate sa se deschida in fata dimensiunii etice in masura in care se simte in siguranta si iubit.

Oamenii nu invata decat daca simt nevoia. Putem intretine motivatia sau, dimpotriva, o putem face sa dispara prin neindemanare. Incurajarea, obtinerea unui rezultat bun ii stimuleaza in special pe cei care sunt deja motivati. Si chiar daca rezultatul era nesatisfacator, chiar daca invatarea se realiza, din experienta stim ca sunt adeseori niste procese de invatare fugitive sau superficiale.

Recunoasterea reciproca a pozitiilor respective, clarificarea limitelor si a modificarilor posibile, favorizeaza oarecum autonomia si ne departam astfel de impasul legat de supunere sau de rebeliune.

Cel de-al doilea pas al ursului: un limbaj pozitiv

Va propun un exercitiu minuscul. Puteti desena un om care pescuieste? Daca trec acum si ma uit la desene, sunt sigura ca voi vedea o gramada de oameni care pescuiesc. Nici o problema. Daca va cer acum sa-mi desenati un om care nu pescuieste? Ce desenati? Tot felul de oameni care fac o serie de lucruri: canta, merg, tricoteaza, dorm sau citesc? Sau, economic vorbind, acelasi desen, pe care l-ati taiat? Daca mergem pe strada si-l intrebam pe primul trecator, ce credeti ca ne raspunde? Pescuitul interzis. Este ca si cum v-as cere sa nu va ganditi la un elefant roz cu puncte albastre, ca si cum v-as cere sa nu uitati.

In sfarsit, emisfera dreapta a creierului nu inregistreaza negatia. Ne pierdem prea multa energie utilizand forma negativa. Robert SPERRY a obtinut Premiul Nobel pentru medicina pentru studiile sale asupra diferentierii emisferelor in 1981.

Cel de-al 2-lea pas al ursului este sa fii pozitiv. Daca un copil imi spune: "Nu mai vreau sa merg la scoala.", nu ii voi raspunde ca trebuie sa mearga. Ma voi interesa asupra a ceea ce simte el: "Nu iti place la scoala? Spune-mi ce se intampla." Si voi incerca sa am incredere in el in continuare. "Stii, cred ca esti capabil sa intelegi ca scoala este foarte importanta."

Stim ca un elev reuseste pentru ca este motivat! Dar in acelasi timp, stim ca un elev este motivat pentru ca reuseste. Ii vom aminti atunci copilului momentele bune pe care le-a avut la scoala. Chiar daca intentia este pozitiva, structura frazei negative nu ajuta prea mult. Atunci cand spun: "Nu ma mai enervez pe copii!"Ce inseamna sa nu ma mai enervez? Voi fi mai eficace in masura in care iau o decizie pozitiva. "Le ofer copiilor timpul pentru joaca si pentru destindere, apoi vine timpul pentru teme." Dorinta devine eficace atunci cand este personala si pozitiva.

In Cartea junglei, ursul Baloo se revela a fi un pedagog fara pereche. Putem sa ne inspiram din aceasta simbolistica si sa explicam elevilor ca suntem ca un urs. Ca suntem atenti la ceea ce se intampla cu ei, ca suntem sireti si pozitivi. La aceste simboluri putem sa adaugam un al treilea:

3. Jocul vidrei

Starea Copil din noi nu este legata de varsta. Starea Copil simbolizeaza simtirea. Este domeniul dorintelor si al emotiilor, al sentimentelor. Copilul nu isi va dezvolta propria autonomie decat daca va fi experimentat in ce masura viata lui din clasa ii permite sa fie el insusi, recunoscut de ceilalti. Nu va deveni autonom decat daca aceasta constiinta de sine insusi in relatie cu ceilalti ii face placere si ii confera bucurie. Copiii, intocmai ca si adultii, invata cu adevarat atunci cand le face placere.

Exista mai multe stari ale copilului. Copilul care intelege si accepta regulile este numit Copilul Adaptat Pozitiv (CA+). Starea care ne permite sa inventam si sa cream este numita Copilul Liber (CL+). Starea care ne permite sa ne exprimam intr-o maniera pozitiva revoltele impotriva nedreptatilor este Copilul Rebel Pozitiv (CR+). Starea care ne conduce sa exprimam o adaptare prea puternica, excesiva este numita Copil Supus Negativ (CS-). Starea care ne conduce la a exprima o libertate excesiva, care nu tine cont de ceilalti, care poate fi prejudiciabila, este numita Copil Liber Negativ (CL-). Starea care ne conduce sa exprimam o revolta destructiva si ineficace e numita Copil Rebel Negativ (CR-).

Pentru ca acest copil sa poata construi cu noi, adulti, aceasta stare interioara, e important sa-si poata exprima emotiile, sa invete sa gaseasca cuvinte potrivite, un moment oportun si o persoana potrivita. Inteligenta emotionala inspre care trebuie, in mod esential, sa fie condusi tinerii, inseamna capacitatea de a gestiona emotiile. Iar acest lucru se invata. Sa traversezi momente dificiel, sa realizezi impreuna cu cineva un proiect dupa ce ai trait momente de suparare, de agasare si de dezacord, sa reusesti la un examen exigent, de care iti era frica, sa reiei lucrurile in mana dupa ce ai fost descurajat, toate acestea pot sa-ti confere o adevarata bucurie.

Poate, deci, la scoala, impreuna cu noi, sa invete sa-si traiasca emotiile, sa si le exprime, sa fie ascultat, sa aleaga comportamentele cele mai constructive?

a) Frica

A putea sa-i spui profesorului ca ti-e frica, inseamna a putea sa-ti recunosti o parte din tine dintre cele mai profunde. Insa nu pot sa o spun decat daca sunt sigur ca nu voi fi bruftuit. Voi devansa, deci, ceea ce pot resimti copiii. "Daca la un moment dat va este frica, puteti sa o spuneti. Este mai inteligent sa o spuneti decat sa taceti, pentru ca nu vrem altceva decat sa vedem impreuna ce putem face ca sa nu ne mai fie frica."

Subestimam mult frica. Putem sa ne intrebam daca oamenii nu vor sa domine sau sa ignore de ceea ce le este frica. Frica este totusi o energie pozitiva, o energie care ne indica faptul ca avem nevoie de protectie.