Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

Stabilirea valorii obiectului unei acţiuni

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2209

Dosar nr.7179/325/2008

Şedinţa publică de la 30 septembrie 2009

Completul compus din:

Gheorghe Buta	-	Preşedinte
Daniela Elena Marta	-	Judecător
Maura Olaru	-	Judecător
Elena Niţă	-	Magistrat asistent

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda împotriva sentinţei civile nr.11 din 23 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia Comercială.

La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta-reclamantă S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda şi intimata-pârâtă I.D.V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care învederează instanţei că recursul este declarat şi motivat în termen şi legal timbrat şi că la dosar s-au depus: originalul dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, aferente recursului, de către recurenta-reclamantă, prin poştă, înregistrate la data de 28 septembrie 2009; cerere formulată de recurenta-reclamantă S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda, prin care solicită conexarea prezentei cauze la dosarul nr.7177/30/2009, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia Comercială, cu termen de judecată la data de 18 februarie 2010- prin fax, la data de 29 septembrie 2009.

Înalta Curte, deliberând asupra cererii de conexare formulată de către recurenta- reclamantă S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda, urmează a o respinge, ca nefondată, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.164 alin.1 Cod procedură civilă, după care, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile sau alte cereri formulate, apreciază cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

ÎNALTA CURTE,
Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.14452 din 18 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.7179/325/2008, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta S.C. E.Rom S.R.L. împotriva pârâtei I.D.V. în favoarea Tribunalului Timiş.

Iniţial, prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 6 mai 2008, sub nr.7179/325/2008, reclamanta S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda a chemat în judecată pe pârâta I.D.V., solicitând instanţei ca, în urma probatoriului administrat, să pronunţe o sentinţă civilă prin care să constate intervenirea de drept a rezoluţiunii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, precum şi să oblige pârâta la restituirea avansului primit ca urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată între părţi la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 Euro, în echivalent în lei la data plăţii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta I. V. a depus întâmpinare la dosar, la data de 23 iunie 2008, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2008, pârâta I.D.V., prin apărător, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara privind soluţionarea prezentului litigiu, având în vedere litigiul comercial şi că valoarea convenţiei părţilor depăşeşte suma de 100.000 lei.

La termenul din 18 noiembrie 2008, Judecătoria Timişoara, în baza art.137 alin.1 Cod procedură civilă, a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara, invocată de pârâtă la termenul anterior, pe care, după ce a luat concluziile de admitere ale reprezentantului pârâtei şi, respectiv, de lăsare la aprecierea instanţei, ale reprezentantului reclamantei, prin sentinţa civilă nr.14452 din 18 noiembrie 2008, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Timişoara a reţinut că terenul din convenţie urma să facă parte din fondul de comerţ al reclamantei, în vederea realizării obiectului principal de activitate al acesteia de cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare (fila 55), astfel încât litigiul este unul comercial patrimonial în înţelesul art.3 pct.1, art.4 şi art.56 Cod Comercial, raportat la decizia nr.32/9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.

A mai apreciat instanţa că aceeaşi soluţie s-ar aplica şi în cazul în care litigiul ar fi calificat drept unul civil, deoarece valoarea de 208.800 euro a obiectului convenţiei părţilor depăşeşte şi valoarea de 500.000 lei prevăzută la dispoziţiile art.2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă.

Primind cauza spre judecare, Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr.56/PI din 30 ianuarie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi, în consecinţă: a declinat competenţa soluţionării cererii formulate de reclamanta S.C. E.Rom S.R.L., în contradictoriu cu pârâta I.D.V., în favoarea Judecătoriei Timişoara; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Timişoara, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr.11 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia Comercială, în baza art.22 Cod procedură civilă, raportat la art.1 pct.1 şi art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin însuşi petitul doi al acţiunii reclamanta a evaluat obiectul litigiului ca fiind de 12.500 euro, contravaloarea avansului achitat la momentul încheierii convenţiei a cărei rezoluţiune se solicită.

De altfel, chiar dacă acţiunea formulată de reclamantă nu avea un petit secundar evaluabil în bani, în raport de obiectul principal al acţiunii, cauza ar fi fost tot de competenţa judecătoriei, deoarece conform deciziei nr.32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.830 din 10 decembrie 2008: „Dispoziţiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit. a) şi b) şi art.282¹ alin.1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare”.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda, solicitând admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă: desfiinţarea sentinţei atacate, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi stabilirea naturii litigiului ca fiind una comercială, şi nu o natură civilă; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, care poate fi încadrat, în drept, în prevederile pct.9 al art.304 Cod procedură civilă, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele motive:

1. Sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât, în speţă, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Timişoara, însă, natura litigiului este una comercială, şi nu una civilă, aşa cum în mod greşit, s-a stabilit prin sentinţa atacată.

În concluzie, petitul principal privind constatarea rezoluţiunii promisiunii de vânzare-cumpărare nu intră în categoria obiectelor cererilor în materie comercială neevaluabile în bani, fiind considerat a fi evaluabil în bani.

2. Pe de altă parte, valoarea petitului secundar, valoare la care s-a raportat, de altfel, şi instanţa în vederea stabilirii taxei de timbru, nu depăşeşte valoarea de 100.000 lei pe care o prevede art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, pentru a deduce soluţionarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiş.

Din aceste considerente învederate, pe care instanţa le-a avut în vedere, anume aceea că obiectul cauzei deduse judecăţii are o valoare de până la 500.000 lei, practic se stabileşte şi natura litigiului, şi anume, ca fiind una civilă.

Însă, natura litigiului este evident una comercială, întrucât prin însuşi obiectul de activitate al societăţii reclamante-recurente, S.C. E.Rom S.R.L., se stabileşte că obiectul principal de activitate al acesteia este cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.

3. Mai mult decât atât, odată cu promovarea prezentei cauza în faţa Judecătoriei Timişoara, a mai fost promovat şi litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr.7177/325/2008.

Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.7177/325/2008 a parcurs aceleaşi stadii procesuale ca şi prezenta cauză, în sensul că a fost declinată de la Judecătoria Timişoara, iar Tribunalul Timiş a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr.8/COM/12 martie 2009, s-a pronunţat în sensul că a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş - Secţia Comercială.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept, indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Primul motiv de recurs nu este fondat, instanţa soluţionând în mod corect conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş, prin stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei S.C. E.Rom S.R.L. Chisoda, precum şi împrejurarea că imobilul ce formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare urma a fi afectat activităţilor comerciale desfăşurate de aceasta, obiectul său principal de activitate reprezentându-l cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare, litigiul dedus judecăţii are natură comercială, conform art.3, raportat la art.7, cu aplicarea art.890 din Codul comercial şi, din acest punct de vedere, este supus reglementărilor speciale în materie, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa teritorială.

Mai mult, rezoluţiunea actului care face obiectul litigiului, derivă dintr-o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a unui teren afectat activităţii comerciale a reclamantei, urmând a face parte din fondul de comerţ al acesteia, promisiune care este, deci, şi ea, un contract comercial; aşadar, litigiul dedus judecăţii este un litigiu comercial, aflându-ne în prezenţa unei fapte de comerţ.

2. Nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în sensul că nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art.1 pct.1 Cod procedură civilă, raportat la art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă.

Astfel, obiectul cauzei deduse judecăţii îl formează o acţiune în constatarea intervenirii de drept a rezoluţiunii privind promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată între părţi la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 euro, în echivalent în lei la data plăţii, iar temeiul de drept invocat este cel prevăzut de art.969, 1020 şi 1320 Cod Civil.

Aşadar, în mod corect Curtea de Apel Timişoara a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art.1 pct.1 Cod procedură civilă, potrivit cu care: „Judecătoriile judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date de lege în competenţa altor instanţe”, cu referire la prevederile art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, conform cărora: „Tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei ...”, prin raportare la limita valorii legale de 100.000 lei.

3. Cea de-a treia critică formulată în motivarea recursului, în sensul că a mai fost promovat şi litigiul ce a format obiectul dosarului nr.7177/325/2008, litigiu cu privire la care Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr.8/COM/12 martie 2009 s-a pronunţat în sensul că a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş - Secţia Comercială, nu poate fi primită, întrucât instanţa nu este ţinută de soluţiile pronunţate în alte cauze, ea fiind ţinută a soluţiona recursul cu care a fost învestită prin raportare strict la împrejurările de fapt şi de drept ale litigiului aflat în faţa sa.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E.ROM S.R.L. Chisoda împotriva sentinţei civile nr.11 din 23 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia Comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.

Preşedinte,	Judecător,	Judecător,
Gh.Buta	D.E.Marta	M.Olaru

Magistrat asistent,

E.Niţă

Red.	E.N.
Dact.	N.E./30.10.2009
Ex.	5

Curtea de Apel Timişoara - Secţia Comercială

Judecător: Petruţa Micu

3. 
   Rolul activ al judecătorului
   

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

 

 

Decizia nr.779/2008

Dosar nr.4359/85/2006

 

 

Şedinţa publică de la 27 februarie 2008

Deliberând asupra recursului de faţă,

Reclamanta SC M. SRL a solicitat obligarea Primăriei Cisnădie la plata sumei de 101.957,22 lei contravaloare lucrări de modernizare a drumului motivat de faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul de execuţie din 2003 pentru lucrările de modernizare drum dar pârâta nu a achitat preţul nici după ce lucrările de remediere au fost recepţionate.

Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr.948 din 3 aprilie 2007 a respins acţiunea reclamantei reţinând că, în lipsa procesului - verbal de remediere a lucrărilor executate necorespunzător şi a neîndeplinirii obligaţiilor din art.13 din contract, respectiv a notificării pârâtei pentru recepţia finală nu poate fi admisă acţiunea.

În apelul reclamantei, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.42 din 6 iulie 2007 a respins ca nefondat acest apel.

S-a reţinut că reclamanta nu a făcut nicio dovadă că ar fi remediat deficienţele şi nici nu a notificat-o pe pârâtă pentru efectuarea recepţiei lucrărilor pretins remediate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art.312 alin.(5) C. proc. civ.

Se susţine că, în mod greşit instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii probei cu martori şi nu a stăruit în aflarea realităţii că lucrările necorespunzătoare au fost remediate.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Din practicaua sentinţei civile nr.948 din 3 aprilie 2007 rezultă că reclamanta a solicitat ca pârâta să depună procesul - verbal de recepţie finală care se află în posesia Primăriei dar instanţa de fond a respins această cerere.

În apel reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză pentru a stabili dacă lucrările ce făceau obiectul contractului au fost executate, de ce calitate sau dacă au fost remediate cele apreciate ca necorespunzătoare.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi remediat deficienţele şi că nu a stăruit în efectuarea expertizei.

Potrivit dispoziţiilor art.129 alin.(5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului putând ordona administrarea probelor necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.

Reţinerea de către instanţa de apel ca fiind justificat refuzul de plată întemeiat pe excepţia neexecutării corespunzătoare a contractului nu s-a bazat pe suficiente elemente de fapt nestabilindu-se o situaţie de fapt clară care să permită aplicarea legii.

Hotărârea pronunţată astfel este nelegală şi potrivit art.314 C. proc. civ. va fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Urmează a se dispune efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă lucrările au fost executate corespunzător sau remedierile s-au făcut şi dacă s-a întocmit proces - verbal de recepţie sau s-a făcut notificarea la Primărie pentru recepţia finală.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de reclamanta SC M. SRL Sibiu şi pârâta Primăria Cisnădie.

Casează decizia nr.42A din 6 iulie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2008.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1564 Dosar nr.1516/108/2006

Şedinţa publică de la 22 mai 2009
Completul compus din :
Adriana Chioseaua - Preşedinte

Ioana Dragomir - Judecător

Dorica Toacă - Judecător

Ana Maria Cojocaru - Magistrat Asistent

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S. A. S. Ş. şi pârâta SC A. A. G. SRL HORIA împotriva deciziei civile nr.172 A din 29 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara Secţia Comercială.

La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă S. A. S. Ş. şi recurenta pârâtă SC A. A. G. SRL HORIA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că ambele recursuri sunt legal timbrate, fiind motivate şi declarate în cadrul termenului procedural, şi că ambele recurente au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură întâmpinare însoţită de acte, respectiv răspuns la întâmpinare , după care :

Înalta Curte, constatând dezbaterile închise, în temeiul art.150 raportat la art.297 şi 316 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată şi reţine recursurile spre soluţionare, în ceea ce priveşte fondul cererilor de recurs, în condiţiile în care s-a solicitat judecarea pricinii în temeiul art.242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.
ÎNALTA CURTE
Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I - Reclamanta S. A. S. Ş. a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 9 februarie 2006 pe rolul Tribunalului Arad, obligarea pârâtei SC A. A. G. SRL la plata diferenţei de arendă datorată în temeiul contractului de arendare încheiat cu pârâta la data de 3 martie 2004 precum şi rezilierea contractului urmare nerespectării obligaţiilor asumate de pârâtă.

Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca prematur introdusă prin sentinţa civilă nr.985 din 29 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Arad, sentinţa ce a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare de Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr.208 din 21 noiembrie 2006 care, a statuat că procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art.720¹ Cod procedură civilă nu se impune a fi realizată, în raport de obiectul principal acţiunii introductive – rezilierea contractului de arendare.

II - În rejudecare, Tribunalul Arad – Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa comercială nr.105 din 28 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta, reţinând , în esenţă, că reclamanta societate agricolă constituită în baza Legii nr.36/1991, prin contractul de arendare nr.2 încheiat la data de 3 aprilie 2004 cu pârâta în calitate de arendaş a transmis acesteia spre folosinţă o suprafaţă de 98,05 ha teren agricol, pe care reclamanta, la rândul său îl avea în arendă de la Societatea A. P. Şiria, context faptic care, în raport de dispoziţiile art.22 din Legea nr.16/1994 - Legea arendei, potrivit cărora orice act de subarendare este nul, a impus, în opinia instanţei concluzia respingerii ca neîntemeiate a acţiunii.

III Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe , a fost admis de Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială prin decizia civilă nr.172/A din data de 29 septembrie 2007, sentinţa apelată fiind schimbată în tot în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanta, rezilierii contractului nr.2 din 5 aprilie 2004 şi obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 62.000 lei cu titlu de penalităţi şi 2.331 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, analizând probele administrate în cauză, în raport de susţinerile şi apărările formulate de părţi, a constatat că, contractul încheiat la 3 aprilie 2004 prin care au fost reglementate raporturile stabilite de părţi, având ca obiect exploatarea unei suprafeţe de teren şi obţinerea de beneficii, are natura juridică a unui contract de arendă.

În sensul acestei dezlegări, instanţa a avut în vedere faptul că reclamanta este o societate agricolă, înfiinţată în baza Legii nr.36/1991, terenurile agricole pentru care le deţine fiind aduse numai în folosinţa societăţii de asociaţii, care şi-au păstrat dreptul de proprietate asupra acestora, fapt confirmat de înscrisurile depuse la dosar, reprezentând cererile de înscriere în societate, titlurile de proprietate ale membrilor, tabelul nominal cu membrii asociaţi.

Apărarea pârâtei, în sensul că terenul a fost obţinut de reclamantă în baza unui contract de arendă încheiat cu societatea agricolă Podgoria a fost înlăturată de instanţă, în raport de înscrisurile care atestau titlul sub care reclamanta deţine terenul agricol şi de absenţa unui contract de arendă încheiat cu Societatea A. P. Şiria, în condiţiile în care, arendarea, ca operaţiune juridică impune încheierea advaliditatem a unui contract în formă scrisă.

Constatând totodată, că terenul ce a făcut obiectul contractului de fost predat reprezentanţilor pârâtei, că aceasta a achitat reclamantei o parte din drepturile ce i se cuveneau, refuzând să achite diferenţe potrivit clauzelor contractului. Instanţa reţine neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâta şi consecinţa pe plan juridic a rezilierii contractului şi obligării pârâtei la sumele solicitate.

IV Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs, în termen legal.

1 - Recurenta reclamantă Societatea Agricolă Speranţa Şiria a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată ce i-au fost acordate, susţinând că, urmare admiterii acţiunii introductive, nu au fost avute în vedere şi cheltuielile efectuate în prima fază procesuală, cheltuieli constând în plata taxei judiciare de timbru, respectiv 1486 lei şi onorariu de avocat 600 lei, solicitând, admiterea recursului şi obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenţii şi la plata sumelor arătate.

2. Recurenta pârâtă a solicitat prin cererea de recurs, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei pe fond în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:

- hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină în condiţiile în care instanţa a refuzat să cerceteze valabilitatea contractului şi să ţină seama de faptul că terenul nu a fost predat pentru a fi lucrat; concluzia instanţei este consecinţa răstălmăcirii sau interpretării greşite a probelor administrate şi lipsei de rol activ prin neadministrarea unor probe concludente pe aspectele contestate care au vizat nefolosirea terenurilor agricole ce au format obiectul contractului şi faptul că cele 50 ha lucrate în parcela A 689 nu aparţin reclamantei;

- hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea prevederilor art.129 Cod procedură civilă şi a dispoziţiilor care reglementează administrarea probelor;

V- Asupra recursurilor

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele de nelegalitate invocate constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

1. Critica recurentei-reclamante pe aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate nu relevă nici un aspect de nelegalitate, în raport de dispoziţiile legale prevăzute în codul de procedură civilă, art.274, care reglementează plata cheltuielilor de judecată de către partea căzută în pretenţii la cererea părţii adverse.

Or, cererea reclamantei apelante, astfel cum a fost formulată nu a vizat decât cheltuielile de judecată din faza procesuală a apelului, respectiv taxă de timbru şi onorariu de avocat, sume ce au fost acordate, potrivit dispoziţiilor procedurale susmenţionate, care au în vedere şi principiul disponibilităţii părţii, în sensul că plata cheltuielilor de judecată se face în limita sumelor cerute şi în măsura în care au fost dovedite.

2. Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă SC A. A. G. SRL, Înalta Curte constată sub un prim aspect că, deşi prin cererea de recurs sunt indicate motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, argumentele recurentei nu vizează ipotezele prevăzute de dispoziţiile legale pe care se întemeiază , aspectele criticate referindu-se la chestiuni de fapt şi de reapreciere a probatoriilor administrate, care nu pot face obiectul controlului de legalitate pe calea recursului, cale extraordinară de atac nedevolutivă.

Altfel spus, situaţiile evocate de recurentă nu se convertesc în motivele de nelegalitate indicate.

În acest sens Înalta Curte constată sub aspectul motivului prevăzut de art.304 pct.7 că niciuna din cele 2 teze la care se refera pct.7 din art.304, respectiv „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii de cauză” nu este demonstrată prin argumente concrete, distinct de faptul că hotărârea astfel cum este motivată îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.281 Cod procedură civilă, motivele de fapt şi de drept care au dus la schimbarea soluţiei fondului fiind expuse clar şi explicit în considerentele hotărârii.

Pornind în analiza sa, de la stabilirea naturii juridice a contractului încheiat de părţi, hotărârea cuprinde nu numai concluzia instanţei ci şi raţionamentul logico juridic care a impus-o, cu referire la probatoriilor administrate, şi la dispoziţiile legale care definesc contractul de arendă, aspecte care nu sunt combătute în nici un mod prin motivele de recurs formulate.

Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a încălcat obligaţiile impuse de art.129 -130 Cod procedură civilă, care consacră principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestei reglementări, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia din părţi.

Dispoziţiile art.129-130 astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de Urgenţă nr.138 din 14 septembrie 2000 au în vedere faptul că procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părţile au obligaţia să-şi probeze susţinerile, în condiţiile, în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, a de a veghea la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului se circumscrie respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi a principiilor care guvernează procesul civil.

Intervenţia judecătorului de a ordona probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, sau de a cere lămuriri şi explicaţii, constituie un drept al judecătorului, atunci când consideră necesar, fără ca prin această intervenţie să se substituie părţii care este datoare să îşi dovedească susţinerile, deoarece s-ar încălca grav cerinţa de imparţialitate în raporturile cu părţile procesului.

Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S. A. S. Ş. şi pârâta SC A. A. G. SRL HORIA împotriva deciziei civile nr.172/A din 29 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A.Chioseaua I.Dragomir D.Toacă

MAGISTRAT ASISTENT

A.M.Cojocaru

Red.AC

Dact.SA/5 exp.

3.06.2009

Curtea de Apel Timişoara - Secţia Comercială

Jud.Anca Buta

Jud.Petruţa Micu

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2235 Dosar nr.47226/3/2007

Şedinţa publică de la 1 octombrie 2009
Completul compus din:

Veronica Rădulescu - Preşedinte

Veronica Popescu - Judecător