Planificarea integrată a activităților de învățare Proiecte tematice Texte suport Sugestii metodologice Documente curriculare
Yüklə 2,16 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 16. PRIMĂVARA
- RIDICHEA URIAŞĂ
- PEDEAPSA MÂŢEI
- CĂSUŢA DIN OALĂ
- ELEFANTUL DODO
- OUL DE PAŞTI
CAPRA CU TREI IEZI de Ion Creangă Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cu cel mijlociu erau tare obraznici, iar cel mic era harnic și cuminte. Într-o zi, capra chemă iezii și le zise:
„Trei iezi cucuiezi Ușa mamei descuieți! Că mama v-aduce vouă: Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare în spinare Mălăieș în călcăieș, Smoc de flori pe subsuori.
Apoi, Capra se duse în treaba ei și iezii traseră zăvorul la ușă. Cumătrul lup, care de mult aștepta un prilej să pape iezii, a tras cu urechea din dosul casei, când vorbea capra cu iezii. Cum plecă pe ușă capra, lupul și veni la ușă și începu: „Trei iezi cucuieţi Ușa mamei descuieți...”
Auzind aceasta, lupul se duse la un fierar ca să-i ascută limba și dinții pentru a-și subția glasul, apoi se întoarse la ușă și începu iar: „Trei iezi cucuieţi Ușa mamei descuieți...” ― Ei, vedeți, ziceți că nu-i mămuca! D-apoi cine să fie, dacă nu-i ea? Că doar și eu am urechi! Eu mă duc să-i deschid. ― Bădică! Bădică! Ascultați-mă și pe mine, nu este glasul mamei! Zise iarăși iedul cel mic. ― Tu vrei s-o ținem mult și bine pe mămuca afară? Eu, unul mă duc să-i deschid! zise iedul cel mare. Atunci, iedul cel mic se vârî iute în horn și, cu nasul în funingine, tăcea ca peștele, dar tremura ca varga de frică. Iedul cel mijlociu se ghemuiește cum poate sub o albie, tace și el ca pământul, dar tremura de frică. Însă iedul ce mare se dădu după ușă și... trase zăvorul. Lupul lihnit de foame, înșfăcă iedul și-l mâncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linse frumușel pe bot și începu să se învârtă prin casă, zicând: ― Eu am auzit mai multe glasuri! Unde să fie ceilalți iezi? Ia să mă odihnesc nițel. ― Să-ți fie de bine, nașule! Nu-i veni să tacă iedului de sub albie. ― Ia vino încoace la nănășelul, să te pupe el nițel! Zise lupul și ridică albia, apoi înșfăcă iedul de urechi și-l mâncă și pe acela. Apoi lupul se mai învărti o vreme prin casă, dar văzând că nu mai găsește nimic, așeză cele două capete ale iezilor în fereastră, și-apoi își văzu de drum. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic, se dădu iute jos și încuie ușa bine. Apoi începu a plânge cu amar după frățiorii săi neascultători. Când jelea el aşa, capra se întoarce acasă încărcată cu de-ale mâncării. Și de la depărtare zări cele două capete la fereastră.
Dar când se aporpie bine, un fior ca gheața îi trecu prin vine, un tremur o cuprinse. Ajunse totuși până la ușă și începu: „Trei iezi cucuieţi Ușa mamei descuieți...” Atunci iedul cel mic sări iute și-i deschise ușa, se aruncă în brațele mamei sale și, cu lacrimi amare, îi povesti toată pățania fraților săi mai mari. Capra rămase încremenită o vreme își plânse cu amar copilașii, dar se îmbărbătă și se hotărâ să se răzbune pe lup. Se apucă să facă bucate alese, apoi umplu o groapă cu jăratec și cu lemne, așeză nuiele și o rogojină peste lemne. Așeză pe rogojină un scăunel de ceară și merse de-l chemă pe lup la praznicul închinat feciorilor săi. Îi povesti și lupului, care făcea pe neștiutorul, toată pățania iezilor. Lupul dădu vina pe Moș Martin, pe care-l văzuse el umblând prin zmeuriș. Și din vorbă-n vorbă, capra și lupul ajunseră la locul praznicului.
Lupul se așeză imediat pe scăunel și începu să înghită cu lăcomie sarmalele întregi. Dumnezeu să-i ierte pe cei răposați, cumătră, că bune sarmale ai mai făcut! Și cum se ospătă el, buf! cade în groapa cu jăratec, căci scăunelul de ceară s-a topit și focul a cuprins nuielele şi rogojina. ― Văleu, cumătră! Scoate-mă de aici, că-mi arde inima-n mine! ― Ba nu, cumătre, că așa mi-a ars și mie inima după iezișorii mei! Faptă pentru faptă și arsură pentru arsură, cumătre! Dupa aceea capra și cu iedul cel mic au luat o căpiță de fân și au aruncat-o peste dânsul ca să se mai potolească focul. Și așa și-a răzbunat sărmana capră pierderea celor doi iezi, dar a scăpat și de cumătrul lup. MAMA Mamă, eşti pe lume Tot ce-i mai frumos! Ochii tăi sunt limpezi Glasul ţi-e duios. Dragostea ta mare, Mie-mi este scut, Mamă, ia-mă-n braţe, Vreau să te sărut! 16. PRIMĂVARA de Vasile Alecsandri A trecut iarna geroasă Câmpul iată-l înverzit, Rândunica cea voioasă La noi iarăși a sosit. Turturele se-ngână, Mii de fluturi vezi zburând Și pe harnica albină Din flori miere adunând. Cântă cucu-n dumbrăvioară Pe copacul înflorit, Salutare, primăvară, Timp frumos, bine-ai venit!
În grădină, mititel A sunat un clopoțel. Era albul ghiocel Ce în șoaptă a rostit: ”Hei, voi nu ați auzit? Primăvara a sosit!”
A fost odată un moşneag care îngrijea de gradină. A pus seminţe în pământ şi le-a stropit în fiecare zi. După ce au răsărit ridichile, moşul a avut grijă să plivească buruienile din jurul lor. După un timp, moşul a băgat de seamă că una din ridichi crescuse foarte mare, mai mare decat celelalte. Şi ridichea creştea din ce în ce mai mare, iar moşul se bucura. Când a văzut cât de mare a crescut s-a hotărât să o scoată. A apucat ridichea de frunze, a tras, a tras, dar n-a putut-o scoate. Atunci s-a gândit s-o cheme pe babă: ― Babo! Babo! vino de ajută să scot ridichea! L-a apucat baba pe moş de mijloc, moşul de ridiche şi au tras împreună, dar n-au putut scoate ridichea. Se gândiră să o cheme şi pe nepoţică. A apucat nepoţica de babă, baba de moş, moşul de ridiche şi au tras, au tras, dar n-au putut-o scoate. Atunci nepoţica zise: ― Să-l chemam pe căţel! Cuţu! Cuţu! vino de ne ajută să scoatem ridichea. S-a apucat căţelul cu dinţii de rochiţă nepoţichii, nepoţica de babă, baba de moş, moşul de ridiche şi au tras împreună, au tras, dar tot n-au putut scoate ridichea. ― Să chemăm pisica! a zis atunci căţelul. Pis! Pis! vino să ne ajuţi! A apucat pisica de căţel, căţelul de nepoţică, nepoţica de bunică, bunica de moşneag, moşul de ridiche şi au tras, au tras, dar n-au putut-o scoate. ― Să-l chemăm şi pe şoricel! a spus atunci pisica. Chit! Chit! vino să ne ajuţi! S-a prins şoricelul de pisică, pisica de căţel, căţelul de nepotică, nepoţica de babă, baba de moş, moşul de ridiche şi au tras, au tras şi iată că au scos ridichea din pământ. ― Ce ridiche uriaşă! s-au minunat ei. Numai unindu-se cu toţii au putut-o scoate din pământ.
― I-auzi, draga mea păpuşă, Zgârie mâţa la uşă! Dar eu nu-i deschid deloc, Că sunt supărată foc. A furat iar, ca o hoaţă, Un întreg picior de raţă, Şi-apoi, după ce i-a ros Toată carnea, pân-la os, A dus osul, binişor, În coteţul lui Azor. Ca pe el să-l bănuim
Deşi încă o iubesc, Trebuie s-o pedepsesc. C-a fost rea şi duşmănoasă, Şi n-o las să intre-n casă.
În mijlocul câmpului şedea o oală rasturnată; şi era oala aceea mare-mare, cât un butoi. Iaca trece pe acolo un şoarece şi vede oala aceea goală. "Bună casă e asta", îşi zise el. "A cui o fi?".
Dar nimeni nu răspunde. Se uită şoarecele în toate părţile, însă nu vede pe nimeni. Numai două muşte, care veniseră şi ele după mâncare acolo, se ridicară în doua picioruşe; dar şoarecele nici nu le-a luat în seamă. "Ia să mă mut eu aici şi să stau singur!". Şi s-a aşezat şoarecele în oală. Trece pe acolo o broscuţă. ― Casă-casuţă, cine locuieşte aici? ― Eu, şoarecele! Dar tu cine eşti? răspunde şoarecele din fundul oalei. ― Eu sunt broasca! ― Dacă vrei vino înăuntru şi-om trăi împreună. ― Bun de tot! Iaca, vin şi eu! Şi a sărit broasca în oală şi a stat cu şoarecele la un loc. Trece pe câmp un iepure. Şi văzând namila aceea de oală răsturnată, s-a oprit şi a întrebat:
Trece într-o zi pe lângă oala-căsuţă jupâneasa vulpe şi întreaba şi ea: ― Casă-căsuţă, cine stă aici? ― Noi trăim: iepurele-iepuraşul cu broasca-broscuţă şi şoarecele-şoricelul. ― Dar tu cine eşti? ― Eu sunt surioara voastră mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc? Că vai de capul meu, am rămas fără casă! ― Da, este! Intră şi-i vedea, ca pentru oameni buni e loc. ― Mulţumesc! Asta am aşteptat şi eu. Şi s-a aşezat vulpea în oală şi au trăit împreună multe zile. Vine lupul nu ştiu de unde. Vede oala mare: şi-a închipuit c-o fi cineva înăuntru.
Şi-a intrat lupul în căsuţă, şi-au trăit împreună. Nu ştiu de unde a venit şi ursul. Şi era mânios Moş Martin şi ostenit, că umblase toată ziua după mâncare. Şi cum a văzut oala aceea, nu şi-a închipuit că e o căsuţă cu oaspeţi înăuntru; şi s-a aşezat pe ea, ca să se odihnească puţin. Dar cum s-a aşezat, oala: pârr! Trosc! S-a sfărâmat în bucăţi şi ursul... ce-a făcut ursul? S-a ales cu o sperietură bună, iar ceilalţi au fugit care încotro au văzut cu ochii.
Dodo era un elefănțel nu prea zburdalnic, dar nici liniştit. Îi plăcea să se joace cum le place tuturor elefănțeilor. Mergea şi la şcoală la fel cum mergeau toți elefănțeii de vârsta lui. Astăzi s-a trezit cam târziu. Aseară nu s-a culcat la timp, când i-a spus mama lui şi acum tare ar mai fi dormit.
Într-un târziu a adormit, fără să se spele pe dinți şi pe picioare. Timpul parcă trecea mai repede în dimineața aceasta şi Elefănțelul Dodo nu se mai sătura de somn.
Într-un târziu s-a trezi, dar şi-a dat seama că abia avea timp să se îmbrace. S-a îmbrăcat repede cu uniforma, şi-a aruncat ghiozdanul pe spate şi din treacăt a înfulecat o felie de pâine cu unt şi gem, din cele pe care mama elefant i le pregătise. Mergea grăbit spre şcoală şi nici nu şi-a dat seama când şi-a pătat cu gem cravata. A ajuns la timp. Era agitație în clasă. Uitase că astăzi venea un profesor de dans să-i selecteze pentru trupa de dans a şcolii. Elefănțeii erau nerăbdători şi exersau care mai de care paşi de dans. Îi plăcea şi lui Dodo să danseze. Profesorul a sosit cu muzică. Toți au dansat şi la final profesorul i-a selectat. A fost selectat şi Dodo, iar profesorul i-a spus că este un dansator foarte bun. ― Acum să formăm perechi, a spus profesorul pornind din nou muzica. Dodo s-a îndreptat către elefănțica cu fundiță roz. Era colega din banca din față. Mereu îi admirase fundița. Dar elefănțica i-a întors spatele şi s-a îndreptat către alt elefănțel. S-a dus apoi către elefănțica cu ochelari, dar şi aceasta l-a refuzat. Rând pe rând, i-au întors spatele toate colegele elefănțele. Dezamăgit, s-a uitat în jur. Mai rămăsese doar o elefănțică la care nici nu mai îndrăznea să meargă. Era Elefănțica Deşteptățica, cea mai deşteaptă elefănțică din clasă. A venit elefănțica la el. ― Dansezi? l-a întrebat aceasta. Ruşinat şi nedumerit, Elefănțelul Dodo a acceptat fără să scoată o vorbă. ― Să te speli pe față! Şi pe mâini! Şi prin urechi! Eşti ciufulit! Să te uiți în oglindă înainte să pleci de acasă! i-a spus Elefănțica Deşteptățica, studiindu-l foarte atent. Ora s-a terminat. Dodo a dat fuga la baie şi s-a privit în oglindă. Era murdar de gem pe la gură şi avea cravata pătată. Dinții nu avusese timp să-i spele de dimineață. Nici pe față nu se spălase. Şi-a amintit că aseară nu se spălase nici pe picioare. Şi urechile... de când a făcut baie în cadă şi l-a ajutat mama nu le mai spălase. S-a spălat pe mâini, pe față, prin urechi, şi-a dat cravata jos de la gât, şi-a aranjat părul şi a plecat în clasă. Elefănțica Deşteptățica i-a zâmbit. Acasă nu a îndrăznit să-i povestească mamei ceea ce i se întâmplase, dar mama a înțeles. Elefănțelul Dodo nu a mai stat seara târziu să se joace, s-a spălat pe picioare, pe dinți, prin urechi, dimineața s-a trezit devreme şi a avut timp pentru toate activitățile de igienă personală. Înainte să plece, s-a mai uitat o dată în oglindă şi mulțumit de ce vede, şi-a salutat bucuros mama. La ora de dans toate elefănțelele ar fi dorit să danseze cu Dodo, care era cel mai bun dansator. Dar ştiți cu cine dansa Dodo? Bineînțeles, cu Elefănțica Deşteptățica.
La Învierea lui Hristos Oul roşu şi frumos Copii şi părinţi îl ciocnesc Si cu bucurie rostesc: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”
Ca să fiu bun croitor, Nu este deloc uşor! Dar e bine cine-nvaţă Meşteşug cu ac şi aţă, Căci, de haine, fiecare Are trebuinţă mare! Dar cei mai buni croitori Măsoară de zece ori Şi taie numai o dată Pânza bine măsurată, Şi apoi, cum el a vrut, La maşina de cusut, Croitorul iute coase Haine bune şi frumoase. Pentru băieţi şi fetiţe, Costumaşe şi rochiţe, Cămăşi, bluze şi fustiţe, Paltonaşe nou nouţe, Haine multe care-mi plac Cu aţă şi ac se fac! Yüklə 2,16 Mb. Dostları ilə paylaş:
|