Politici si Legislatie de Mediu

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 462.03 Kb.
səhifə3/9
tarix30.12.2018
ölçüsü462.03 Kb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9

VII. Strategia tematică pentru managementul deşeurilor10

Considerăm necesar clarificarea noţiunii de “deşeu”, chiar dacă nici o definiţie nu satisface în întregime această noţiune. Există mai multe definiţii ale deşeului11, astfel :



  • Din punct de vedere legislativ : Legea 426/2001 defineşte deşeul ca “orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa I B, pe care deţinătorul le aruncă, are intenţia sau obligaţia de a le arunca”.

  • Din punct de vedere al protecţiei mediului: un deşeu constituie o ameninţare din momentul în care acesta intră în contact cu mediul înconjurător.

  • Din punct de vedere economic :un deşeu reprezintă un obiect a cărui valoare economică este nulă sau negativă pentru deţinător la un anumit moment. Această definiţie exclude, însă o bună parte a deşeurilor reciclabile care au o anumită valoare economică.

Clasificarea deşeurilor12 :

      • Deşeuri municipale :

  • Deşeuri menajere : deşeuri provenite din activităţi casnice sau asimilabile cu acestea, colectate în amestec sau selectiv, dar şi cele asimilabile cu acestea generate în instituţii, industrie, comerţ (din totalul deşeurilor municipale, aproximativ 40% reprezintă materiale reciclabile din care circa 20% pot fi recuperate, nefiind contaminate).

  • Deşeuri menajere voluminoase : provenite din activităţile domestice care din cauza volumului mare sau a greutăţii nu pot fi preluate de colectorii normali şi care necesită o gestionare specială (ex. mobilier uzat, resturi de echipamente electrice, deşeuri verzi de grădină, etc.).

  • Deşeuri menajere periculoase : provenite din activităţile domestice care nu pot fi colectate împreună cu deşeurile menajere normale fără a se crea riscuri pentru mediu sau pentru persoane. Pentru aceste tipuri de deşeuri se mai folosesc şi termenii : “deşeuri menajere speciale” sau “deşeuri toxice în cantităţi dispersate, DTCD” (ex. vopsele, solvenţi, seringi, medicamente, baterii uzate, acumulatori, etc.).

  • Deşeuri stradale : sunt rezultate din exploatarea, întreţinerea sau crearea grădinilor publice şi de asemenea deşeuri organice rezultate din activităţi horticole profesionale. O parte din aceste deşeuri verzi, cele rezultate din grădinile particularilor sunt incluse în categoria deşeurilor voluminoase.

  1. Deşeuri industriale :

    1. Deşeuri industriale periculoase :

*Deşeuri industriale speciale : deşeuri de la vopsire, nămoluri de la staţiile de epurare, acizi uzaţi, emulsii uzate, etc.

*Deşeuri industriale în cantităţi dispersate: adezivi şi lipiciuri, baterii de maşină uzate, uleiuri uzate de la maşini, etc.

2. Deşeui industriale banale: piese rebutate, anvelope uzate, bidoane şi recipienţi, etc.

Precizăm că, în România doar 22% din totalul deşeurilor produse sunt valorificate, cea mai mare cantitate de deşeuri fiind eliminată prin depozitare, doar 1% din deşeuri fiind incinerate.

Procentul de deşeuri industriale care sunt valorificate este alcătuit din: deşeuri petroliere, metalice, vehicule şi echipamente uzate. Costurile de conformare pentru sectorul deşeuri se ridică la 3,8 miliarde Euro până în 2017. Aceste costuri sunt necesare pentru: construirea de depozite ecologice de deşeuri, închiderea depozitelor existente neconforme, introducerea/extinderea colectării selective.

Strategia tematică pentru managementul deşeurilor este una dintre cele 7 strategii conturate în cadrul PAM 6. Comisia a lansat în 2003 o consultare largă a tuturor celor implicaţi asupra opţiunilor politice pentru prevenirea şi reciclarea deşeurilor13.

Obiectivul strategiei este eliminarea relaţiei cauzale dintre rata creşterii economice/utilizarea resurselor şi cea a producerii deşeurilor. Sunt identificate următoarele aspecte principale14 :



    • Pentru formularea unei politici bune de prevenire a deşeurilor este necesară o analiză ştiinţifică, în prezent nu există date statistice de încredere;

    • În privinţa reciclării, trebuie să se pună accentul pe materiale în locul accentului pe produse care şi-au încheiat perioada de viaţă ;

    • O nouă dezbatere asupra definiţiei deşeurilor;

    • Necesitatea stabilirii unui nivel de reciclare comun tuturor statelor membre, etc.

Mangementul deşeurilor cuprinde următoarele elemente15:

A. Prevenirea.

Cea mai buna strategie de reducere a deşeurilor este cea care previne de la început apariţia deşeurilor. Prevenirea poate necesita modificări semnificative ale proceselor tehnologice, dar poate furniza cele mai bune rezultate de mediu şi economice


B. Reducerea cantităţilor de deşeuri generate de activităţi socio-economice:

  • Concepţia produselor: depinde de producător, care ar trebuie să le realizeze astfel încât să fie uşoară dezmembrarea lor pe produse cu acelaşi specific, pentru a face posibilă o procesare diferenţiată (ex. Fabricile de automobile care proiectează maşini în vederea separării lor pe piese metalice, plastice, sticlă etc. şi nu pe transformarea lor prin presare).

  • Diminuarea ambalajelor: producătorii ar putea fi stimulaţi prin taxe degrevante la produsele care s-ar recupera prin costurile provenite din circuitul gunoaielor şi reducerea poluării.

  • Diminuarea consumului: este o problemă specifică consumatorilor asaltaţi de reclame, vitrine.

C. Utilizarea:

  • Reutilizarea: aplicată în special sticlelor. Aici intervin mai ales cetăţenii, în cazul sticlelor normale care se pot reumple, de exemplu apă minerală, bere.

  • Reciclarea: este segmentul cel mai slab dezvoltat în România, prin care se pierd uriaşe cantităţi de materii prime: hârtie16, cauciuc, metal etc.

În domeniul Utilizării un rol important îl au şi pubelele publice diversificate pe produse. În acest sens sunt propuse câteva măsuri:

  • Crearea lanţului comercial pentru deşeuri;

  • Introducerea sistemului de pubele pe grupe de produse şi apoi a serviciilor de colectare, transport şi valorificare distincte;

  • Dezvoltarea reţelelor publice, în special cu caracter privat pentru colectare;

  • Educarea populaţiei prin responsabilizare, informare şi sisteme de amenzi, dar şi taxe de degrevare.


D. Procesarea:

  • Depozitarea controlată: “depozitele ecologice” care asigură în final, printr-o serie de construcţii în care un rol esenţial îl au odiverse produse noi denumite geosintetice, confinarea, închiderea, izolarea masei de deşeuri astfel încât să fie redusă la minimum poluarea mediului. Această problemă trebuie privită diferenţiat în funcţie de nocivitatea deşeurilor.

  • Compostarea: presupune o selectare prealabilă a deşeurilor pentru a rămâne numai cele cu un conţinut mare în materii organice, după care prelucrarea lor este relativ simplă: stropirea şi reamestecarea pe platforme din beton pe o perioadă de 3-4 săptămâni. În final se obţine un îngrăşământ de tipul gunoiului de grajd. Este cel mai ecologic procedeu de reinserare a deşeurilor în mediu.

Deşeurile care pot fi tratate biologic (compostate17) sunt, in principal, următoarele :

  • fracţia biodegradabilă din deşeurile menajere şi asimilabile;

  • deşeuri din grădini şi parcuri;

  • deşeuri din pieţe şi complexe alimentare;

  • resturi biodegradabile din industria alimentară;

  • namol rezultat din staţiile de epurare oraşeneşti.

Tratarea mecanică şi biologică (compostare) a deşeurilor este condiţionată de tipul deşeurilor şi modul de colectare. Colectarea selectivă este un proces de gestionare a deşeurilor municipale prin care materialele de origine casnică (domestică) care au un potenţial de reciclare (hârtie, carton, sticlă, plastic şi metal) sunt recuperate şi dirijate spre filierele de reciclare. Acest proces necesită o compostare “la sursă”, o colectare separată a materialelor secundare şi tratamentul lor într-un centru de recuperare.
Obiective


  • Contribuie la reciclarea materială şi organică,

  • Reduce fluxul colectării în amestec pentru tratare.

Factori limitativi (piedici)

  • Efortul cerut producătorilor particulari de deşeuri, prin urmare motivaţia este un factor esenţial în reuşita colectărilor selective,

  • Gestiune riguroasă a organizării sistemului de colectare selectivă .


Deşeurile care fac obiectul colectării selective

Se disting două tipuri principale de colectare selectivă:



  • Colectarea selectivă a deşeurilor “curate şi uscate” (sticlă, hârtie, cartoane, ziare – reviste, plastic, aluminiu),

  • Colectarea selectivă a părţii fermentabile a deşeurilor menajere sau “bio-deşeurile”.

Colectarea selectivă a deşeurilor depinde de:

    • contextele locale : tipul de habitat, densitatea populaţiei, etc.

    • natura şi numărul fluxului care trebuie tratat (partea reciclabilă a ambalajelor menajere, ziare – reviste, partea fermentabilă a deşeurilor menajere, etc.).

    • modalităţile de colectare

      • uşă în uşă

      • aport voluntar

      • colectare regrupată sau colectare mixtă etc.

  • organizarea colectării (frecvenţa colectării, echipamente de încarcare, tipurile de recipienţi sau de vehicule de colectare, etc.




  • Incinerarea: se poate introduce la un moment dat pe circuitul reutilizării şi reciclării, dar presupune o severă triere prealabilă pentru determinarea materialelor necombistibile.

Incinerarea poate fi: - cu adoas de combustibil, pentru deşeurile spitaliceşti sau pentru deşeuri periculoase sau speciale Problema substanţelor periculoase care afectează mediul şi sănătatea umană a fost adusă în atenţia publicului în special de accidentele petrecute în anii ’70 şi ’80 (Seveso-Italia din 1976, Bhopal-India în 1984 şi cel de la Basel pe Rin în 1986). La acestea s-a adăugat intensificarea transportului trans-frontieră a deşeurilor periculoase şi depozitarea acestora în special în ţările cu legislaţie de mediu mai permisivă (ţări slab dezvoltate şi în dezvoltare). Cantitatea de deşeuri periculoase generată anual nu este cunoscută dar este estimată la cca. 400 de milioane de tone din care 95% sunt produse de ţările dezvoltate economic (ex. SUA – 85% din total). Deşeurile periculoase se referă la: deşeuri non-nucleare industriale, pesticide, deşeuri chimice, deşeuri uranifere, cenuşi de incinerare etc.Dintre acordurile şi convenţiile internaţionale care au fost realizate pe marginea acestei probleme menţionăm: Convenţia privind Controlul Deplasării Transfrontieră a Deşeurilor Periculoase şi a Amplasării Lor (Convenţia de la Basel din 1989); Convenţia de la Bamako (Mali) viza interzicerea importului şi a depozitării deşeurilor periculoase în ţările africane etc..
- fără adaos de combustibil, eventual chia cu producere de energie termică, ceea ce presupune deşeuri cu o putere calorică de peste 1400kca/kg şi o umiditate sub 40%.

Incinerarea poate genera cenuşă care trebuie dusă în depozite şi gaze care sunt cu atât mai nocive cu cât temperatura de ardere este mai mică, nefiind indicat să se coboare dun 1.500°C18.



  • Piroliza: este un procedeu termochimic (mai rar utilizat) de transforamare a unor substanţe solide în substanţe gazoase ce condensează ulterior la diferite temeraturi, separând fracţiuni lichide combustibile. Reprezintă singura metodă de valorificare a deşeurilor din materiale plastice selectate din masa deşeurilor, incinerarea lor separată ridicând numeroase probleme tehnice şi de poluare.


Identificarea probelemelor legate de gestiunea deşeurilor19:

- Colectarea datelor şi caracterizarea deşeurilor;

- Colectarea selectivă a deşeurilor;

- Transportul deşeurilor;

- Stocarea temporară a deşeurilor;

- Lipsa valorii economice pentru diverse deşeuri;

- Diversitatea deşeurilor produse şi necesitatea diferitelor tehnici de tratare;

- Costul reciclării etc.


În ceea ce priveşte reciclarea şi valorificarea deşeurilor, în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor au fost stabilite anumite ţinte, amintim cîteva dintre acestea:

- Valorificarea materială şi energetică a circa 50% din deşeurile biodegradabile până în 2013;

- Valorificarea energetică a circa 50% din cantitatea de rumeguş până în 2013;

- Reciclarea în proporţie de 22,5% pentru plastic până în 2013;

- Reciclarea în proporţie de 60% în funcţie de greutate, pentru hârtie şi carton şi 50% pentru metale în 2008;

- Reciclarea în proporţie de 60% pentru sticlă, până în 2013.


Ca urmare a faptului că deşeurile reprezintă o ameninţare pentru sănătate şi pentru mediul înconjurător, au început să se dezvolte o serie de metode care uşurează luare unei decizii cu privire la sistemele de management aplicabile. Astfel, s-au dezvoltat o serie de metode utilizate pentru evaluarea sistemelor de management al deşeurilor:

- Modelul Analizei Ciclului de Viaţă (ACV): este utilizat pentru a evalua din punct de vedere al impactului asupra mediului şi efectele energetice ale sistemului de mangement al deşeurilor;

- Analiza costurilor sistemului de management al deşeurilor.

ACV, utilizat pentru a evalua impactul produs asupra mediului de anumite produse, nu oferă o soluţie ci oferă date de pornire în procesul de planificare pentru introducerea unei strategii de management al deşeurilor.

Ciclul de viaţă al unui produs începe din momentul extracţiilor materiilor prime şi se termină cu etapa de eliminare a produsului devenit deşeu.

Ciclul de viaţă al unui deşeu începe din momentul în care un produs devine deşeu şi se sfârşeşte atunci când acesta devine resursă – materie primă secundară (cum se întâmplă în cazul reciclării materialelor sau al recuperării energetice) sau atunci când deşeul este deus pentru stocare finală.

Impactul produs asupra mediului de către un anumit tip de sistem de management este influenţat de diverşi factori: caracteristicile deşeurilor, existenţa unei pieţe pentru fracţiunea recuperabilă a deşeurilor, eficienţa sistemului de colectare al deşeurilor etc.
Utilizarea durabilă şi gestionarea resurselor

naturale şi a deşeurilor în cadrul Agenţiei Europene de Mediu
Agenţia Europeană de Mediu (European Environment Agency, AEM) a fost înfiinţată prin Regulamentul 1210/90 al CEE din 1990 (modificată prin Regulamentul 933/1999 al CE şi Regulamentul 1641/2003 al CE). Decizia de a se stabili la Copenhaga a fost luată în anul 1993 iar, Agenţia a început să funcţioneze din anul 1994. Agenţia Europeană de Mediu este instituţia publică principală din Europa consacrată elaborării de informaţii oportune, la obiect, pertinente şi viabile, pentru întemeietorii de strategii şi public, în vederea susţinerii dezvoltării durabile şi pentru a ajuta la realizarea unor îmbunătăţiri semnificative şi măsurabile a mediului înconjurător din Europa.

Necesităţile societăţii în ceea ce priveşte apa, energia şi mineralele sunt în creştere şi dacă nu vor controlate, vor începe să creeze probleme pentru viitoarea dezvoltare economică şi şocială. Din ce în ce mai des, deşeurile sunt considerate ca o resursă potenţială: reutilizarea intensivă şi reciclarea materialelor, precum şi utilizarea lor eficientă în procesul de fabricaţie vor deveni o normă. Din ce în ce mai multe produse vor fi proiectate, comercializate şi licenţiate pentru a reduce la minimum cheltuielile în contul mediului ocazionate de producerea, utilizarea şi destinaţia până la şfârşitul vieţii lor.

AEM va continua să furnizeze informaţiile şi evaluări în vederea sprijinirii strategiilor de gestiune a deşeurilor şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, pentru a permite stabilirea de priorităţi, monitorizarea şi urmărirea, ca şi identificarea celor mai bune practici.

În următorii ani (până în 2008) priorităţile Agenţiei vor fi :



(a) Evaluări ale circuitului materialelor şi al deşeurilor

Sprijinirea intenţiilor politice la baza strategiilor tematice privind utilizarea durabilă a resurselor naturale şi reciclării deşeurilor.

Asigurarea unei reduceri globale semnificative a volumelor de deşeuri generate, decuplarea utilizării resurselor de creştere economică şi pentru a evita ca utilizarea acestor resurse, cu impactele asociate lor, să nu depăşească capacitatea de suportare a mediului. Produsele specifice vor include:

- sprijinirea strategiilor tematice în favoarea utilizării durabile a resurselor naturale şi a reciclării deşeurilor;

- evaluări ale fluxului de materiale şi deşeuri;

- analiza strategiei privind resursele naturale şi deşeurile, inclusiv evaluarea eficacităţii şi a stadiului de acţiune;

- dezvoltarea unor indicatori pentru prevenirea deşeurilor şi utilizarea resurşelor naturale;

- sprijinirea ţărilor membre în raportarea deşeurilor (inclusiv Directiva de condiţionare a deşeurilor) şi contabilitatea fluxului de materiale;

- sprijinirea Regulamentului privind statistica deşeurilor, inclusiv datoria de a revedea obligaţiile de raportare.

(b) Informaţiile despre cele mai bune practici

Facilitarea unei reduceri globale semnificative la utilizarea resurşelor şi volumelor deşeurilor generate, prin răspândirea informaţiei despre utilităţi şi instrumente politice. Produsele specifice vor include:

- identificarea şi răspândirea informaţiilor asupra celei mai bune practici şi a experienţelor de succes.

7. Planurilor de Acţiune pentru protecţia Mediului: Programul Operaţional Sectorial de Mediu

I. Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu)20 este strâns corelat cu obiectivele naţionale strategice prevăzute în Planul Naţional de Dezvoltare (PND) şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR), care se bazează pe principiile şi practicile dezvoltate la nivelul Uniunii Europene.

Obiectivele specifice POS Mediu sunt:

1. Îmbunătăţirea accesului la infrastructura de apă, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015.

2. Ameliorarea calităţii solului, prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe până în 2015.

3. Reducerea impactului negativ cauzat de centralele municipale de termoficare vechi în cele mai poluate localităţi până în 2015.

4. Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000.

5. Reducerea riscului la dezastre naturale, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.

În vederea atingerii acestor obiective, s-au identificat următoarele axe prioritare:

Axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată;

Axa prioritară 2 – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate;

Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea sistemelor municipale de termoficare în zonele prioritare selectate;

Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii;

Axa prioritară 5 – Dezvoltarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc;

Axa prioritară 6 – Asistenţa Tehnică.

Asistenţa Tehnică (AT) va asista implementarea şi monitorizarea programului şi va contribui substanţial la atingerea obiectivului global şi a celor specifice ale POS Mediu. Programul acoperă perioada 2007-2013, dar obiectivele sale urmăresc nevoile de dezvoltare ale României dincolo de 2013, prin punerea bazelor dezvoltării durabile a investiţiilor vizate. POS Mediu este unul din cele 7 programe operaţionale elaborate în cadrul Obiectivului “Convergenţă” pentru perioada de programare 2007 – 2013. POS Mediu a fost elaborat în conformitate cu cea de-a treia prioritate a PND 2007 – 2013 – “Protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului”, precum şi cu Prioritatea 1 a CNSR – “Dezvoltarea infrastructurii la standarde europene”. POS Mediu conţine elemente esenţiale pentru implementarea cu succes a Planului Naţional de Dezvoltare (PND) şi a CNSR în domeniul protecţiei mediului; obiectivul de bază îl constituie promovarea dezvoltării durabile a întregii ţări.

Bugetul total al POS Mediu pentru perioada de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,900 miliarde Euro, ceea ce reprezintă 23,4 % din sursele financiare alocate Cadrului Naţional Strategic de Referinţă. Din aceştia, 3,960 miliarde Euro reprezintă sprijinul comunitar, mai mult de 940 milioane Euro provenind din bugetul naţional. Sursele comunitare sunt asigurate din Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Axa Prioritară 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată ”
Obiective

Asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile

Asigurarea calităţii corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane;

Îmbunătăţirea calităţii cursurilor de apă

Îmbunătăţirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la staţiile de epurare a apelor uzate

Această prioritate va fi finanţată din Fondul de Coeziune.

Fundamentare

Această axă prioritară se adresează unuia dintre principalele puncte slabe identificate în analiza SWOT, care reflectă accesul redus la servicii publice de apă (52%), calitatea necorespunzatoare a apei potabile şi lipsa facilităţilor de canalizare şi epurare a apelor uzate în anumite zone. Serviciile publice din domeniul apei sunt de cele mai multe ori ineficiente, în special din cauza numărului mare de operatori mici, mulţi dintre aceştia având ca obiect de activitate şi alte activităţi (transport public, încălzire centrală, electricitate locală, etc), precum şi din cauza lipsei de investiţii pe termen lung, a managementului necorespunzator, a lipsei unor obiective pe termen lung şi a unor planuri de afaceri, etc.

Legislaţia românească în sectorul de apă este în vigoare şi conformă cu acquis-ul comunitar, dar sunt necesari paşi în ceea ce priveşte implementarea, în vederea conformării depline, în special în privinţa comunităţilor mici.

Ca urmare a negocierilor pentru capitolul 22 – Mediu, au rezultat pentru România o serie de angajamente ce implică investiţii considerabile în sectorul de apă şi apă uzată, în decursul unor perioade de tranzitie relativ scurte. În conformitate cu Tratatul de Aderare, România a obţinut perioade de tranziţie pentru conformarea cu acquis-ul pentru colectarea, descarcarea şi epurarea apelor uzate – până în 2015 pentru 263 aglomerări mai mari de 10 000 locuitori echivalenţi şi până în 2018 pentru 2.346 de aglomerări între 2 000 şi 10 000 locuitori echivalenţi. Perioade de tranziţie au fost obţinute, de asemenea, şi pentru calitatea apei potabile până în 2015, pentru conformarea cu Directiva 98/83. Mai mult, în urma negocierilor de aderare, România a declarat întregul sau teritoriu drept zonă sensibilă, acest aspect presupunând obligaţia ca toate aglomerările umane cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenţi să fie prevăzute cu staţii de epurare cu grad avansat de epurare, respectiv treapta terţiară. Ca urmare, deşi în majoritatea aglomerărilor urbane cu peste 100.000 p.e., sunt construite staţii de epurare, prin fonduri ISPA şi MUDP, fonduri suplimentare sunt necesare pentru a furniza extinderea lor, astfel încât să se asigure tratarea avansată (eliminarea azotului şi fosforului). Pentru aglomerările mai mici care nu au beneficiat de aceste programe trebuie construite/modernizate staţii de epurare care să asigure şi epurarea terţiară.

În pofida unei îmbunătăţiri semnificative a calităţii râurilor în România (scădere a nivelului principalilor indicatori de calitate CBO5 şi CCO, solide în suspensie, conţinutul componentelor periculoase), sunt încă necesare investiţii în special în vederea reducerii surselor punctiforme de poluare care cresc riscul de eutrofizare a receptorilor naturali. Luarea în calcul a angajamentelor mai sus menţionate, pe fondul unei serioase lipse a investiţiilor şi al unor servicii deficitare în sectorul de apă, presupune nevoi investiţionale semnificative în toată ţara.



Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə