Potaissa christiana


Titanicul şi Uniunea Europeană



Yüklə 137,2 Kb.
səhifə2/2
tarix18.01.2019
ölçüsü137,2 Kb.
#100301
1   2

Titanicul şi Uniunea Europeană


În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Titanic, cel mai mare vapor cu aburi din lume la acea vreme, s-a scufundat în Atlantic la două ore şi patruzeci de minute după ce se lovise de un aisberg.

Accidentul a însemnat nu doar pierderea unui proiect ingineresc remarcabil, dar şi moartea a 1517 pasageri. Din cei 706 oameni salvaţi, 60% proveneau din rîndul pasagerilor de clasa I, 44% de la clasa a II-a şi 25% de la clasa a III-a.

Sub titlul „The Great Shipreck as Analogy”, apologetul creştin G. K. Chesterton a publicat în numărul din 11 mai 1912 al revistei The Illustrated London News un text în care catastrofa Titanicului este interpretată ca un semn al decăderii lumii occidentale: oare pierderea simţului măsurii, al direcţiei, al istoriei nu o arătau deja tot mai limpede?

În numele unor abstracţii şi al unor lucruri elementare înţelese tot mai strîmb dar numite adevărata civilizaţie, lumea europeană se va întoarce în acea barbarie unde, chiar dacă va mai exista curaj, acesta nu va mai fi orientat de reflexele bunătăţii.

El spune „ale bunătăţii” şi nu, aşa cum ne-am fi dorit, ale „carităţii creştine” fiindcă încă de pe atunci nu se mai putea pune problema unei alternative creştine unanim acceptate. Dar, în căutarea unui aliat compatibil în privinţa principiilor generale, creştinul nu avea nici o ezitare dacă era pus să aleagă între cele două tabere care se confruntau atunci ca şi acum: cea a dreptului natural (reprezentată, în articolul de mai jos, de liberalismul clasic în persoana domnului Stead) şi cea a dreptului formal, definită prin lipsa totală de aprehensiune pentru conceptul de natură umană şi pentru cel de scop (reprezentată de liberalismul iluminist în persoana domnişoarei Pankhurst).

Pentru cei din primul grup, teoria dreptului derivă din caracterul naturii umane. Pentru cei din urmă, teoria dreptului este fundamentul abstract din care este extrasă ulterior o formulă convenabilă şi la nesfîrşit reformulabilă de umanitate. Chesterton vedea cu tristeţe că, în cele din urmă, domnişoara Pankhurst va dobîndi drept de vot – mai mult, că va cîştiga alegerile. Aceasta este situaţia în care Europa se află astăzi.

Cu riscul de a transforma alegoria lui Chesterton într-o hiperbolă, să încercăm să ne imaginăm integrarea României în Uniunea Europeană ca pe o participare la un alt proiect ambiţios, dacă nu cumva de-a dreptul ca pe o îmbarcare la bordul navei de lux după care a tînjit atîta timp.

Aceasta nu vrea să spună că orice călătorie întreprinsă în condiţii confortabile este suspectă din capul locului, ci că noii pasageri n-ar trebui să-şi piardă capul în euforia generală. Dimpotrivă, în contextul limitării drastice, la limita supravieţuirii (a „raţionalizării”, suna eufemismul) a resurselor naturale şi morale de pe insula comunistă, ei ar trebui să poată aprecia cu recunoştinţă înzestrările noilor confraţi.

Românilor li se oferă în plus prilejul şi obligaţia de a verifica în mod regulat hărţile, starea tehnică a sistemului de navigaţie precum şi capacitatea profesională şi umană a personalului de a menţine cursul navei şi atmosfera de bună voire de la bord.

Starea de veghe

Mai ales, noii pasageri trebuie să amintească neîncetat că, cel puţin pînă ajungem la destinaţie, nu ne aflăm într-o croazieră de plăcere: piraţi şi furtuni pe mare, revolte la bord, amnezia celui care se ştie la adăpost (Luca 12, 16-21), nenumărate sînt situaţiile care pot duce la întreruperea călătoriei sau, şi mai grav, la deriva vasului.

Oricît de dificile se vor dovedi a fi noile încercări, celor care vor şti să rămînă, sau mai bine zis să devină în sfîrşit creştini ortodocşi nu le va fi greu să găsească catargul salvator de care să se lege în împrejurări oricît de seducătoare; aceştia nu vor ezita nici să-L trezească din somnul său liniştit pe Căpitanul de drept al ambarcaţiunii atunci cînd vor înfrunta inevitabilele furtuni.

De ce creştini ortodocşi? Pentru că, spre deosebire de protestanţi, ortodocşii au o experienţă a navigării mai îndelungată cu aproape şaisprezece veacuri. Iar spre deosebire de catolici, ai căror navigatori s-au încrezut, o dată ajunşi în apele tulburi ale istoriei, mai degrabă în propria iscusinţă, fler şi experienţă personală, ortodocşii au păstrat neabătut vechile lor repere: Scripturile ziua, şi Tradiţia noaptea.

În condiţiile acestea, invocarea unui autor convertit la catolicism nu ar trăda oare mai mult decît o ironică stîngăcie? Să vedem. Mai întîi, Uniunea Europeană nu mai este de mult Europa de la începutul secolului XX – mentalitatea domnişoara Pankhurst menţionată de Chesterton în articol este astăzi mentalitatea dominantă în Europa.

Receptarea lumii cu uimire si in tihna

Să spunem aici că Chesterton însuşi este autorul unui volum întitulat Orthodoxy în care creştinismul este prezentat, ca în întreaga lui operă de altfel, ca o atitudine de receptare a lumii deopotrivă cu uimire şi în tihnă.

Cu uimire, pentru că lumea i se înfăţişează creştinului ca loc pe care omul îl descoperă în permanenţă nu doar în sensul spectaculozităţii şi ineditului, sentimente trezite de bună seamă de Titanic pasagerilor ce se îmbarcau copleşiţi cu aproape un veac în urmă, ci pentru că lumea aceasta este un loc pregătit anume pentru om.

În tihnă, pentru că această descoperire este însoţită de sentimentul lui „a fi acasă”. Deşi prin „ortodoxie” Chesterton înţelege creştinismul apostolic fără a-l limita la o anumită confesiune creştină, vedem că titlul tinde să se potrivească tot mai mult doar Ortodoxiei înseşi, de vreme ce numai aici lumea îşi mai păstrează resursele de noutate odihnitoare.



Proiectul Renaşterii a fost animat de dorinţa construirii unui Titanic, altfel spus, a construirii unei case pentru om prin aplicarea consecventă a unui canon diferit atît de cel revelat cît şi de cel clasic al unei perfecţiuni date şi a unei naturi stabile ontologic.

Problema aceasta devine cu adevărat interesantă însă de-abia cînd apare în registrul religios. Bunăoară, în felul în care este înţeleasă în mod obişnuit reacţia lui Petru în momentul Schimbării la Faţă de pe muntele Tabor.

Dimpotrivă, reacţia lui Petru ne spune nu doar că se minuna, ci şi că ştia de ce se minuna. Însă pe Tabor, Petru mărturiseşte locul omului şi de acest loc depinde şi identitatea lui.

Întrucît locul omului este lîngă Dumnezeu, locul omului este o minune, este minunat şi de aceea omul se minunează – iar minunarea lui sporeşte atunci cînd omul descoperă că acela este tocmai locul său, de vreme ce numai acolo îi este bine cu adevărat.

„Ortodoxia” de care vorbeşte Chesterton nu este altceva decît mărturisirea făcută de Petru pe Tabor prelungită în fiecare creştin. Căci „slăvirea” nu este „dreaptă” decît în măsura în care este expresie a unei minunări. Dar ce este minunea?

O întîlnire a cerului cu pămîntul. Întîlnirea dintre cer şi pămînt îl uimeşte pe bună dreptate pe cel obişnuit să privească susul şi josul ca separate, dacă nu chiar opuse.

Catastrofa Titanicului, reprezentativă pentru colapsul moral al societăţii moderne, o ilustrează mult prea elocvent, ne spune Chesterton, pentru a fi remarcată.

Există o legătură reală între astfel de catastrofe şi un anumit mod de a gîndi.

Un individ obişnuit care se duce pe mare într-o bărcuţă poate săvîrşi multe greşeli: poate că este superstiţios; poate că a luat prea mult rom cu sine; poate că s-a îmbătat; poate că se va îneca.

Lipsa priviegherii in Orasul-vapor

Un aristocrat care şi-a adus cu sine la bord nu doar maşina, ci şi garajul pentru maşină, trebuie să se simtă de parcă s-ar afla în propriul său parc.

Apare în supărătorul incident legat de domnişoara Sylvia Pankhurst care, imediat după catastrofă, s-a grăbit să asigure opinia publică că bărbaţii de pe Titanic le-ar fi interzis femeilor accesul la bărcile de salvare fiindcă aşa ar fi, chipurile, „regula pe mare”.

Oare ce îşi închipuie domnişoara Pankhurst că ar putea fi o „regulă”? Un soi de vasilisc? Cîteva sute de bărbaţi se află, în sensul precis şi literal al proverbului, între diavol şi marea adîncă.

În măsura în care se pot hotărî, sarcina lor este aceea de a accepta marea şi de a i se împotrivi diavolului. În ce fel presupune domnişoara Pankhurst că o „regulă” i-ar putea influenţa pe aceşti oameni în astfel de condiţii extreme?

Să creadă ea oare că fiecare bărbat care a manifestat o preferinţă pentru propria viaţă a fost amendat de comandant cu şase penny?

Dl. Stead a fost un bărbat mult prea mare şi brav pentru a face necesară ascunderea exagerărilor lui sau a toanelor lui încă şi mai extreme.

Puterea îi provenea dintr-o certitudine înflăcărată, pe care am diminua-o dacă am numi-o sinceritate, precum şi dintr-o foame şi sete de bunăvoinţă omenească. Cu un veritabil respect, am putea spune că era excesiv spre megaloman; o credinţă copilărească în marile imperii, marile corporaţii de presă, marile alianţe – marile vapoare.

A trudit asemenea unui Titan pentru acea combinaţie anglo-americană faţă de care vasul dispărut poate fi socotit drept emblemă. Iar la urmă, toate aceste lucruri mari s-au năruit în jurul său, pentru a lăsa loc unora încă şi mai mari: un curaj care a fost pe de-a-ntregul individual, şi o bunătate care era pe de-a-ntregul universală. Moartea lui poate deveni la fel de bine o legendă.

Gheorghe Fedorovici

Viata întru rating


Îi ştim – sunt peste tot. Domină fonico-vizual emisiunile sportive, dezbaterile politice, emisiunile mondene. Ştirile de senzaţie. Televizorul, presa, mass-media în general, toate au fost parcă inventate pentru a-i pune în valoare. Pentru a le amplifica la nesfârşit tâmpa măcăială.

Unii ne arată limuzinele de jumătate de milion de euro; alţii îşi trâmbiţează pedofiliile – la evenimente mondene, în paginile ziarelor. Pe sticlă la ore de maximă audienţă. Unii construiesc case, biserici, stadioane; alţii echipează autostrăzi. La o adică, cu toţii primesc trupul lui Hristos pe linguriţă şi se conformează preapodobnicelor tradiţii multi-milenare. De trăit nu trăiesc întru Hristos, ci întru rating.



Himere materialiste vs faradegrija hristica

Devenim nişte voyeuri insaţiabili. De la baba de la poarta bisericii care bate mătănii cu gândul la situaţia maritală a nepoatelor de prin cartier şi administratorul de sistem care verifică la sânge mesajele ce-i trec prin routere, până la puietul mesmerizat de fastul pedofiliilor televizate, cu toţii părem a degusta vieţuirea terţului evghenicos de lângă noi.

Privitoarea nubilă rămâne doar fizic în faţa televizorului; în gând, pubera se lasă prinsă în braţele vânjoase ale bunicuţului etern-înamorat, plimbată pe la Paris şi sărutată sub clar de lună în faţă bazilicii Sacré Coeur de Montmartre.

Restul se consolează fiecare cu ce poate. Unii se văd la volanul unor limuzine scumpe ce nu prea seamănă cu cohorta de Dacii din faţa blocului, alţii scapă de sufrageriile 3 pe 5 şi se văd lăfăindu-se în interioarele filmate cu generozitate de cameraman, ş.a.m.d.

Un lucru e sigur, opulentul show televizat are câte ceva pentru fiecare. În lipsa ghiveciului animat de pe sticlă – nasolie mare, ştiu, dar asta e, trebuie din când în când să mai ia şi teatraliştii câte-o pauză; măcar să verifice ratingul daca nu le ajunge timpul pentr-un pui de somn – ne umplem viaţa cu ce putem.

Excepţia face cruda realitate, prea dură pentru a o privi frontal. Ne interesăm aşadar de fata din Spania a vecinei de la 6, de casa de la ţară a colegului de la serviciu, de divorţul politic dintre palate, de amantlâcul unui jucător căzut, mai nou, în Serie B, de nurii unei blonde voluptoase, fostă consilier prezidenţial, care s-a expus câteva zile pe litoralul românesc, etc., etc.



Bârfa, cârcoteala şi voyeurismul sunt deopotrivă panaceu pentru realitatea cruda şi nesfârşită invitaţie la ne-muncă, la ne-acţiune – la lene.

O lene stearpă, ignobilă şi puturoasă mai ceva ca brânza de oi. Parapon mai puternic în calea muncii/eficienţei nu văd; poate doar prostia – în starea ei pură, neprihănită încă de profunzimile vieţii –, dar şi aici am ceva dubii.

Puţini sunt ce-i care-şi mai trăiesc astăzi viaţa. Opţiunea majorităţii faţă de propria existenţă îmi pare a fi pasivitatea. Se schimbă războaiele, intrate, se spune, în faza lor posteroică; stai, adică, în faţa unui calculator – sorry, centru de comandă – şi nenoroceşti o gloată de amărăşteni cu niscaiva bombe, rachete şi alte cele.

Dacă n-ar fi TV-ul să informeze prompt asupra pagubelor produse, mai că ar crede ipochimenul din faţa monitorului că testează vreo variantă ameliorată de Counter-Strike.

Se schimbă şi jocurile copilăriei; pironită în faţa monitoarelor marea majoritate a plozilor a uitat bucuria simplă a unui hoţii şi vardiştii. E la modă să stai într-o sală semi-iluminată alături de alte câteva duzini de copchii şi să te joci în reţea. Cu ochii pironiţi în monitor se plimbă, spune el, pe unde vor tastatura şi mausul lui.

Se schimbă şi bucătăria; obişnuiţi cu rebuturile E-urizate şi constrânşi de nişte bucătării-machetă nu mai ştim să gătim.

Tristul adevăr e că de când cu universul virtual am uitat să mai trăim. E suficient să deschizi computerul/televizorul/radioul şi primeşti de-acolo vieţi trăite de-a gata; nu mai trebuie să te tot osteneşti.

In loc de telenovele, prefera acatistele. Schimba filmele cu mataniile.

Agitatia da-o pentru o liniste paradisiaca.

Reculege-te. Limpezeste-ti mintea. Incalzeste-ti inima.

Practica faradegrija. Tinteste spre adevar.

Rosteste numele lui Iisus in fiecare secunda.

Asa nu vei mai trai intru rating, ci intru vesnicie.

Alexandru Nicolin

Marele dulgher nu face sicrie
Dacă ar fi lăsaţi, cetăţenii cimitirului s-ar urca pe gardurile lui şi ar urla în şosea, celor vii, angajaţi în depăşiri, marele adevăr: nu mai aveţi timp! Moartea vegetează în noi, ne rumegă degetele-n somn cu gingiile ei hâde. Mut şi rece, mortul este întruparea ireversibilului, a tragismului experienţei fizice a sufletului. Mortul are înscrise pe faţă toate răspunsurile, cei disponibili le citesc şi iau aminte. Moartea se ţine scai de viaţă, între ele s-a legat o cumetrie sigură.

Ne-am legat cu moartea prin certificatul de naştere, avem dreptul la repaus veşnic, creştem, avem de lucru, suntem încadraţi în câmpul morţii. Moartea aruncă în penibil toate actele individului, le zădărniceşte, îşi râde de ele. Omul în rut stă cu ea pe umeri, moartea, lăsată pe labe în mine, cel mai viu dintre cei vii.

Ia lasă, cioaro, scripca aia, ia uitaţi-vă, bre, cum stă moartea pe bradul cela de nuntă! Moartea e gaura neagră din turul vieţii, e lupul sanitar al hoiturilor noastre unse cu creme antirid. Trăim în complicitate, ar trebui să fim striviţi la fiecare pas. Sentimentul morţii se naşte atunci când copilul se descoperă în oglindă pentru prima dată.

Moartea este cel mai mare scandal. Raportată la ambiţiile omului, la frumuseţea femeii, la chicotul copiilor, finalitatea pe care o aduce moartea este de nesuportat: o mână de oase scoase din când în când pentru a face loc altora, rude terestre. Moartea la persoana întâi este doar o amânare. Am fost cruţat pe moment, chiar dacă voi mai trăi încă cincizeci de ani. Scadenţa se impune, murim singuri, chiar dacă tot satul ni s-a strâns în curte.

Har vouă, celor ce ronţăiţi lumina! Pentru religioşi, moartea este doar fizică, Domnu-i în Potir, destinul în cioburile parbrizului de după accident – oricum, ca să ajungi la Rai, trebuie să treci prin cimitir. Ateii nu pot gândi moartea până la capăt decât afară, la aer, pe balcon. Ei sunt speriaţi de moarte, de aceea nu vor să se rateze material.

În genere, ateii şi medicii legişti filozofează cel mai bine despre moarte, primii la beţie, ceilalţi la morgă. Morga este, dintre toate instituţiile de învăţământ, cea mai practică academie. Morga e vie ca un stadion la unsprezece metri, morţii sunt vii şi le citeşti pe frunte.



Totuşi, moartea, acel dric motorizat, acea mocăniţă funerară, de la învierea lui Iisus Hristos, se plimbă goală pe traseul vieţii. De ce? Pentru că Marele Dulgher nu face sicrie!

Octavian Darmanescu

Catharsis
Fii viu suta la suta. Cand vei mai fi increzator? Asuma-ti responsabilitatea. Accepta responsabilitatea deplina pentru comportamentul tau. Suntem de acord, “viata” ne poate rani. Speranta falsa e periculoasa, e patologica.
Fii atent in jurul tau la exemplele de speranta adevarata fata de speranta falsa. Increderea e o atitudine, iar atitudinile ni le insusim. Cuvantul “incerc” este un exercitiu periculos, elimina acest cuvant.
Grija” e o boala cumplia, fa-ti griji pozitive. Scapa de fricile universale: frica de a fi inferior, frica de a fi vulnerabil, frica de a fi respins. Frica nu e o neliniste fata de pericolul in sine, ci un raspuns la un potential pericol.
Intelege de ce iti este frica. De pedeapsa ? Scapi prin spovedanie. De iad? Te-a scapat Invierea. Arata un interes real fata de necazul altuia. Evita racelile si oamenii nervosi ori de cate ori poti. Esti oglinda vie a gandurilor tale.
Ce ai impresia ca ai sunt lucrurile tale, tot ceea ce posezi. Totusi, hainele se rup. Casele se invechesc. Masinile ruginesc. Averile scad.
Un turist il intreaba pe un preot sarac: “Numai atat aveti?” Preotul arata spre valiza turistului: “Dar dumneavoastra, numai atat aveti?” Turistul raspunde: “Eu sunt in trecere”. “Si eu la fel”, spuse preotul.
Oamenii maturi spiritual vad dincolo de ei insisi. Viata ta e demna de o motivatie nobila. Concentreaza-te asupra Solutiei. Perspectiva: care e cel mai rau lucru care ti se poate intampla, cand esti singur? Dar cand Neatinsul e cu tine?
La batranete, sfatuit sa incetineasca ritmul, Diogene raspunde ca e ultimul in cursa de stafeta, nu poate incetini. Tu cum te apropii de linia de sosire?
Asuma-ti responsabilitatea. Poti construi o viata noua, din apa si din Duh. Crede in ceva important. Viata ta e demna de o motivatie nobila. Fii tolerant. Vei deveni mai agreabil. Fii curajos. Foloseste frica pe o energie.


Iubeste. Pentru ca trebuie sa stii ce e bucuria. Fii ambitios. Un efort izolat nu iti va rezolva problemele. Zambeste. Nimeni altcineva nu o poate face in locul tau. Nu lasa necazurile din trecut sa iti dicteze deciziile ulterioare. Gaseste o cale de iesire si poti progresa.


Imi esti prieten? Inseamna ca imi dedici o parte din timpul tau. Ma asculti, dar nu ca un juriu. Regreti cand ma jignesti. Nu profiti de mine.
“Tontul” ambitios e suparat ca toti colegii rad de el. Citeste mult si e singurul care identifica o roca la ora de geografie. Ajunge doctor.
Faci alegeri zilnice: aspectul fizic, limbajul, comportamentul, oamenii de contact, informatiile, locurile, timpul. Alegeri esentiale: ceea ce crezi, ceea ce vei dobandi, ceea ce visezi, daca iti vei urma visele, valorile in care sa crezi, ceea ce inveti, cum inveti, cum reactionezi la necazuri.
Oricat de egoist se presupune ca ar fi un om, exista evident in natura sa unele principii care il fac sa se intereseze de bunatatea altora si fac fericirea lor necesara lui, desi nu are nici un profit direct din acest lucru, in afara faptului ca ii vede fericiti.
Daca vezi o victima ca se ineaca, sari sa o salvezi. Nu exista nici o dovada ca paianjenii au vreo idee despre scopul pentru care construiesc panzele, acela de a prinde muste. Esti crestin, iar scopul vietii este dobandirea Duhului Sfant. Nu esti confuz, stii de unde vii si incotro te indrepti.
Nou-nascutul in credinta simte lumea ca pe un amalgam zgomotos in plina expansiune. Educatia crestina e decisiva in formarea copilului. Copiii Kung din Kalahari au mai putine sanse sa toarne apa dintr-un pahar in altul. Copiii din Bali vor deveni dansatori priceputi, iar norvegienii schiori. Unii copii cumpara carnea de la supermarket, altii vaneaza. Crestinul inocent ca un copil va simti vibratia pacii, a linistei si a faradegrijei.
Dupa ce o furnica moare, substantele formate din corpul ei in descompunere stimuleaza alte furnici sa ii care corpul intr-o gramada de gunoi din afara musuroiului.
Daca o furnica vie e stropita cu substante emanate de corpul in descompunere, aceasta e carata la gramada de gunoi de celelalte furnici. Cand se intoarce, e carata din nou. Aceste incercari premature de ingropare continua pana cand mirosul mortii se imprastie. Scapi de orice miros al pacatului numai nerepetand faradelegea spovedita.
pr. Marius Matei


Yüklə 137,2 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin