Cândva, toţi copacii îşi păstrau frunzele verzi în tot timpul anului. În preajma Crăciunului, o mică pasăre nu a mai putut să plece în ţările calde pentru că avea o aripă ruptă. Cum să reziste vitregiei iernii? Tremurând de frig, s-a adăpostit în frunzişul unui mare stejar . Acesta a refuzat să o primească,gonind-o: - Pleacă de aici ! Îmi vei mânca toate ghindele ! Biata pasăre a părăsit copacul şi s-a refugiat între ramurile unui ulm stufos . - Nu poţi rămâne aici ! Îmi vei rupe frunzele! spuse el. Speriată, micuţa pasăre s-a ascuns atunci într-un tufiş care, însă, o alungă fără zăbavă : - Nu te vreau aici ! Îmi vei murdări crengile ! Respinsă de toţi copacii , pasărea s-a culcat în zăpadă aşteptând înspăimântată să moară de frig. Deodată , zări un brad care îi făcea semne să vină la el. Cu aripile îngreunate de frig, s-a târât până la el . - Aici, între ramurile mele, nu trebuie să te temi de nimic! Voi avea grijă de tine! o asigură plin de prietenie bătrânul brad . În seara de Crăciun , un vânt groaznic suflă peste pădure . Toţi copacii şi-au pierdut frunzele sub puterea sa . Bradul şi-a înfăşurat crengile în jurul micuţei păsări bolnave pentru a o adăposti. Îşi dorea atât de mult ca pasărea să nu moară, încât nu mai simtea nici frigul, nici viscolul. Frunzele lui, în lupta cu gerul deveneau din ce în ce mai ţepoase, dar nu se dădeau bătute. Pentru bunătatea şi curajul său Dumnezeu a hotărât ca bradul să-şi păstreze mereu frunza verde. Oamenii îl cinstesc şi îl aduc de Crăciun în casele lor ca semn al bogăţiei, bunătăţii şi bucuriei.
Uite, Vine Moş Crăciun
Povestea Lui Moş Crăciun
Legenda spune că Moş Crăciun era un om rău, inuman. Soţia lui, însă, era miloasă şi blajină. Ea i-a oferit adăpost Fecioarei Maria cånd aceasta era pe cale să nască, dar temåndu-se de månia lui Crăciun, a ascuns-o pe aceasta în iesle. Crăciun, aflånd de isprava sotiei, s-a înfuriat şi i-a tăiat måinile. Fecioara Maria a făcut o minune şi i-a lipit braţele Crăciuniţei. Minunea a avut şi efecte secundare, Moş Crăciun transformåndu-se în omul blajin, milos şi jovial pe care îl ştim astăzi: un personaj simpatic, rumen în obraji, cu o burtică prietenoasă şi cu barbă lungă şi albă. El este îmbrăcat într-un costum alb cu roşu şi poartă o curea neagra. În prezent, Moş Crăciun trăieşte în Laponia alături de soţia sa, Crăciuniţa, de spiriduşi şi de renii săi - reni care teoretic nu pot supravieţui în acea regiune, dar orice e posibil atunci cånd Moş Crăciun există. Cadourilor sunt pregătite de spiriduşii Moşului. În micuţa fabrică de la Polul Nord, ei realizează jucării exact pe placul copiilor. Fiecare copil cuminte care i-a scris lui Moş Crăciun îşi primeşte darul în noaptea de Ajun. Pe 24 decembrie, Moş Crăciun porneşte într-o călătorie în întreaga lume pentru a oferi daruri tuturor copiilor în sania sa magică trasă de cei nouă reni: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder şi Blitzen. Conducătorul acestora este Rudolph, renul cu nas roşu. Poate că nu a existat niciodată omul blajin care reuşeste să aducă zåmbetul pe buzele copiilor, dar uneori avem nevoie de vis, de magie n viaţa noastră. Poate ca mercantilismul campaniilor publicitare a abuzat de imaginea lui, dar cu siguranţă Crăciunul nu ar fi la fel fără el. Poate că bunătatea unui personaj imaginar ne ajută să trăim emoţia şi bucuria de a dărui din suflet.
În Aşteptarea Lui Moş Crăciun
Daruri De La Moş Crăciun
Săniuţa mea
Uite, săniuţa mea Zboară ca un fulg de nea. Când o sui pe derdeluş, Trage spre alunecuş. Când se vede sus, ei bine, Ar fugi şi fără mine. Dar n-o las. Pe gheaţa bună Lunecăm doar împreună.
Iarna
Din nou iarna s-a lăsat peste sat. Pomii sunt încărcaţi cu flori albe de nea căzute din înălţimile cerului. Trei zile la rând au fluturat deasupra lumii florile albe, aşezându-se, când oboseau din zborul lor, pe crengile copacilor şi pe fata neagră a pământului. Acum totul este alb, misterios, grandios şi zăpada este din abundenţă. A răsărit şi soarele care aruncă peste sat oglinzile razelor sale care parcă te orbesc. Copacii şi-au lăsat braţele în jos sub greutatea albului. Tufişurile şi ceilalţi copaci creează o dantelărie misterioasă de toată frumuseţea. Cuşmele albe ale caselor se sfârşesc în ţesuturi uriaşe. Monştrii cerului sunt norii cenuşii care cern zăpada. Un uriaş policandru îşi aprinde rând pe rând luminiţele. De ce nu place anotimpul iarna? Ne place anotimpul iarna foarte mult deoarece se aprinde sărbătorile şi împreună cu familiile sărbătorim naşterea d-ului Isus Hristos, cântând colinde pe la casele oamenilor.
Pe Derdeluş
Sus pe deal – zăpadă multă Chiote pe derdeluş, Şi-a ieşit ca să schieze, Cât un pumn, un căţeluş.
Poartă un fes roş’ pe cap, Iar la gât un şal pufos; Are cizme în picioare Şi se crede Făt-Frumos.
Ham-ham-ham! latră el vesel, Plin de fulgi şi promoroacă, “Să vedeţi copii, că schiul, Pentru mine este-o joacă!”
Lunecă rapid la vale, Dă din coadă, mai şi latră, Când deodată face-o tumbă - Schiul s-a lovit de-o piatră!
Singur, trist, privind la piatră, Mai că îi vine să plângă. Simte o durere mare Tocmai la lăbuţa stângă.
Dar, deodată, prin troiene, Se iveşte-un băieţel; Se apleacă şi-l mângâie, Blând şi tandru pe căţel.
“Ce-ai păţit cuţu sărace? Uite-un biscuit, îl vrei? Vino să te iau în braţe, Pe mine mă cheama Andrei!”
De mijloc încet îl strânge Şi-l ascunde sub cojoc. “Lasă, Pufi, nu mai plânge, Mâine vei avea noroc.”
