Povesti care incep cu literea

A

ALADIN SI LAMPA FERMECATA

Traia odata in tara sultanului un baiat pe nume Aladin. El era tare sarac si-si petrecea timpul hoinarind din loc in loc si jucandu-se. Intr-o zi, pe cand se juca cu prietenii in piata din centrul orasului, se intalni cu dervisul. Dervisul purta o pelerina de matase si un turban mandru pe cap. El se adresa lui Aladin:

• 
  Mai baiete, nu esti cumva baiatul croitorului Mustafa? Ai vrea sa castigi cateva rupii?
  
• 
  Cum sa nu domnule! Fac orice munca ca sa castig cativa banuti, raspunse Aladin.
  
• 
  Atunci asculta-ma cu atentie! Tot ceea ce ai de facut e sa ma ajuti sa cautam o lampa veche. Lampa aceasta este ascunsa intr-o grota cu alte giuvaieruri. Tu esti singurul om care poti sa mi-o aduci. Vei gasi acolo o multime de bijuterii, poti sa le iei pe toate. Mie nu-mi trebuie decat lampa.
  
• 
  Asa sa fie, domnule.
  

Aladin urma pe dervis in afara orasului, indreptandu-se spre un loc parasit. Intrarea din fata grotei era acoperita cu o placa de piatra si putea fi data la o parte doar daca se rostea formula magica. Inainte de a patrunde in grota, dervisul ii dadu lui Aladin un inel care sa-l fereasca de toate relele. In timp ce dervisul rostea formula magica, Aladin se opri pe marginea lacului si incepu sa se joace aruncand pietre in apa. Era atat de preocupat de joaca sa, incat nici nu baga de seama ca dervisul rostise formula magica si ca usa grotei se deschise. Dervisul il striga pe Aladin si ii ceru sa coboare in grota. Aladin facu in tocmai si incepu sa coboare treptele. Dervisul il asepta afara si il tot grabea:

• 
  Aladin grabeste-te sa-mi aduci lampa!
  

Baiatul se uita in jurul lui si gasi o lampa cu ulei, tare veche si ruginita, si ii striga dervisului:

• 
  Domnule, de ce tocmai lampa aceasta veche si ruginita iti trebuie? Sunt aici atatea alte minunatii!… "Poate o fi fermecata?…" se gandi in sinea sa Aladin. Apuca lampa si se indrepta spre iesire.
  
• 
  Da-mi lampa! Ii porunci dervisul.
  
• 
  Ajuta-ma, te rog, sa ies de aici, il ruga Aladin pe dervis.
  
• 
  Mai intai dami lampa obraznicule! Striga dervisul.
  

La auzul acestei voci poruncitoare, Aladin incepu sa dea inapoi inspaimantat.

• 
  Daca nu-mi dai lampa, sa pieri odata cu ea! Il ameninta dervisul si incepu sa bolboroseasca formule magice. La rostirea acestor cuvinte, placa de piatra se ridica si bloca iesirea din grota. Aladin ramase in intuneric, si incepu sa strige catva timp, dar apoi isi dadu seama ca totul era in zadar si ca nimeni nu-l putea auzi. Incepu sa i se faca frig si chiar in momentul in care isi freca mainile cu disperare, din inelul pe care il primise de la dervis iesi un spiridus. Ochii ii ardeau in orbite si tinea mainile incrucisate pe piept. Apoi i se adresa lui Aladin astfel:
  
• 
  Eu sunt spiritul acestui si voi satisface dorinta celui care il poarta.
  - As vrea sa ma duc acasa rosti Aladin. Spiridusul nu zise nimic, dar in calipa urmatoare Aladin se gasi acasa cu felinarul in mana si cu inelul pe deget. Ii povesti mamei sale intamplarea ciudata prin care trecuse iar aceasta in timp ce il asculta pe baiat incepu sa curete lampa prafuita. In timp ce lustruia lampa aceasta incepu sa fumege si din fum incepu sa se ridice un gnom.
  
• 
  Eu sunt spiridusul aceste lampi si de azi incepand te voi servi pe tine. Astept ordinele tale!
  
• 
  De atunci, Aladin si mama sa nu au mai dus lipsa de nimic. Ori de cate ori se adresau lampii, aceasta le satisfacea toate dorintele. Anii au trecut si Aladin se facu un tanar chipes. Intr-o frumoasa dimineta, Aladin o zari in piata publica pe Iasmina, prea frumoasa fata a sultanului. Printesa era asa de frumoasa ca lui Aladin ii cazu draga de indata ce o vazu. Si sultanului ii fu pe plac tanarul asa ca ii dadu binecuvantarea tinerei perechi. Din acel moment si Aladin si Iasmina se mutara in palatul daruit de spiridus. Intr-o zi, pe cand printesa se gasea singura acasa, un negustor batran batu la usa palatului:
  
• 
  Cumpar felinare vechi si dau in schimb felinare noi! Striga el. Cine vrea sa faca schimb cu mine? Iasmina care nu stia de secretul lui Aladin, schimba iutevechea lampa cu una noua si aratoasa.
  

Cine credeti ca era negustorul? Era chiar dervisul cel rau!

Acesta, ce puse mana pe lampa se ivi spiridusul:

• 
  Eu sunt spiridusul lampii si de azi incepand tu esti stapanul meu. Iti astept ordinele!
  
• 
  Spiridusule, eu sunt noul tau stapan! Striga dervisul, si vreau sa ma duci pe un taram indepartat impreuna cu printesa si cu acest palat!
  

Cand Aladin ajunse acasa vazu ca palatul si printesa disparusera. S-a uitat in jur neajutorat si apoi si-a amintit de inel.

• 
  Du-ma la iubita mea, ii ceru el inelului, nu pot trai fara ea.
  

Cat ai zice peste, Aladin se trezi in bucataria dervisului, langa scumpa sa sotie, care tocmai pregatea ceaiul.

• 
  Scumpa mea pune praful acesta in ceaiul dervisului o ruga Aladin pe sotia sa.
  

Cand se intoarse dervisul, bau ceaiul si in cateva secunde dormea dus. Aladin lua lampa si il ruga pe spiridus sa-i duca acasa, cat se poate de repede. La vederea lor, sultanul incepu sa-i curga lacrimile de bucurie, iar poporul ii sarbatori asa cum se cuvine. Despre dervisul cel rau nu amai auzit nimeni niciodata, iar Aladin si Iasmina au trait in pace si fericire pana la adanci batranete.

ALI BABA SI CEI 40 DE HOTI
Traia odata in Persia, in vremuri de demult, un om pe nume Ali Baba. Era taietor de lemne si isi castiga tare greu painea zilnica din vanzarea lemnului pe care-l taia in padure.

Intr-o buna zi, tocmai cand isi lega magarusul de trunchiul unui copac, auzi tropot de cai prin locurile acelea nu prea umblate.

"Cine sa fie oare?" se intreba speriat Ali Baba.

Dupa ce ascunse magarusul in tufis, Ali Baba se catara in copac si se ascunse cum putu el mai bine printre crengi. Nu mai vazuse niciodata atatia calareti la un loc. Numara el vreo patruzeci, toti inarmati, care cu sabii, care cu pusti.

"Nu mi se par a fi oameni de treaba, isi spuse el. Cu siguranta sunt banditi! Dar oare ce-o fi in sacii aia doldora pe care ii cara dupa ei?"

Unul dintre ei, capetenia lor desigur, descaleca. Apropiindu-se de o stanca uriasa, intinse bratul si rosti solemn:

• 
  Sesam, deschide-te!
  

Pe data, stanca se rostogoli intr-o parte, dand la iveala o deschizatura in piatra. Hotii descalecara si ei si intrara unul dupa altul in pestera, ducandu-si sacii burdusiti la adapost.

Ali Baba nu cutezase sa coboare din copac. Dar iata ca hotii iesira din pestera, de data asta cu mainile goale.

"Drace, isi zise el, tare as vrea sa stiu mai multe…"

Dar, vai, nici nu se indepartasera bine hotii, ca stanca se si asezase din nou la locul ei, de parca nici nu s-ar fi clintit.

Numai ca Ali Baba nu uitase formula magica. Astepta cu rabdare venirea noptii, se dadu jos din copac si zise:

• 
  Sesam, deschide-te!
  

Se auzi un uruit infundat, pamantul i se misca de sub picioare si, iata, stanca se dadu la o parte.

Ali Baba intra si el in pestera…

Nu mica ii fu mirarea lui Ali Baba cand se pomeni in fata unor minunatii cum nu mai vazuse niciodata: podoabe, giuvaericale, gramezi de aur si argint, covoare, sipete din lemn sculptat si arme de mare pret, fiecare in teaca ei frumos cizelata.

Era o neasemuita comoara!

Cand se lumina de ziua, nevasta lui Ali Baba isi vazu barbatul intorcandu-se acasa cu un sac plin cu galbeni.

• 
  De unde ai galbenii astia? Il intreba ea speriata. Daca sunt de furat, n-am nevoie de asa ceva!
  
• 
  Stai linistita, ii raspunse Ali Baba. Nu inseamna ca am furat daca am luat de la hoti, mai zise el si ii povesti toata tarasenia. Si asta e doar inceputul. In pestera se afla de o suta de ori mai multe bogatii. De acum nu vom mai avea nici o grija.
  

Nevasta lui Ali Baba vru atunci sa numere galbenii. Numai ca erau atat de multi, incat se vazu nevoita sa ceara cu imprumut o banita de cantarit de la Casim, fratele lui Ali Baba, care era foarte bogat. Dar Casim avea si el o nevasta curioasa din fire.

• 
  Dar ce vrei sa cantaresti? isi intreba cumnata.
  
• 
  Pai, niste grau, o minti nevasta lui Ali Baba.
  

Cealalta n-o crezu si, ca sa nu ramana fara raspuns, puse un pic de grasime pe fundul banitei…

Cand Ali Baba ii inapoie banita, nu baga de seama ca un galben ramasese lipit de fundul vasului.

• 
  Ia te uita, sarantocul de frate-tau are bani de aur, ii spuse ea barbatului ei, roasa de invidie. Furios si invidios, Casim il chema la el pe Ali Baba.
  
• 
  Stiu ca esti bogat acuma, ii zise el mieros, si ma bucur foarte. Dar, ia spune-mi si mie, cum ai izbutit?
  

Si naivul Ali Baba ii povesti de-a fir-a-par totul.

Si iac-asa, ii spuse lui Casim cum venisera cei patruzeci de hoti, cum carasera ei bogatiile in pestera, ce vazuse el acolo si se minunase, locul unde se afla pestera si ii dezvalui pana si formula magica! Astfel ca, la caderea noptii, Casim iesi din oras, tragand dupa el zece magari incarcati cu saci si cufere, si o lua spre padure…

Nu-i fu deloc greu sa dea de pestera, iar bolovanul cel urias se dadu imediat la o parte dupa ce Casim rosti formula magica. Numai ca, pe cand se trudea el sa vare comorile in cufere, deja doldora, fara sa lase nici macar un galben pentru fratele sau, pestera se inchise.

• 
  Deschide-te odata, se infurie el. Haide… mai repede, deschide-te!…
  Incerca in fel si chipsa induplece stanca sa se dea la o parte. In zadar insa, Casim nu-si mai amintea cuvantul potrivit!
  
• 
  Cand, in sfarsit, isi aminti Casim formula corecta: "Sesam, deschide-te!", bolovanul se misca din loc si pestera se deschise, dar prin deschizatura dadura navala hotii, care se intoarsera cu noi bogatii. Scotandu-si sabiile din teaca, se napustira spre Casim strigandu-i:
  
• 
  Fa-ti rugaciunea, nemernicule, caci ai sa mori!
  
• 
  Vazand ca barbatul ei nu se mai intoarce, nevasta lui Casim dadu fuga acasa la Ali Baba si ii marturisi totul. Fara sa se supere, acesta o porni pe data in cautarea fratelui sau, pe care-l gasi facut bucatele de banditi. Cu mahnire in suflet puse ramasitele intr-un sac, pe spinarea magarusului, si o lua inapoi catre casa.
  

Multe lacrimi varsa nevasta lui Casim. Mult se jeli! In cele din urma, Ali Baba izbuti sa o linisteasca.

• 
  Ai grija, nimeni nu trebuie sa stie ce s-a intamplat, zise el. Eu am un pic de treaba cu Mustafa cizmarul.
  
• 
  Poti sa cosi un mort taiat bucati si sa-l faci la loc intreg? il intreaba el pe batranul cizmar, aproape orb. Daca faci asta pentru mine, o sa te rasplatesc bine. Dar tu sa nu sufli nimanui o vorba! Ai priceput?
  
• 
  Da, ti-o jur, ii raspunse Mustafa.
  

Si uite asa, corpul lui Casim fu cusut si facut intreg la loc. Apoi, vaduva lui Casim si slujnica ei, Morgiana, raspandira zvonul ca stapanul Casim era foarte bolnav. Astfel ca nimeni nu se mira atunci cand, intr-o buna zi, ele dadura de veste ca acesta raposase. Tot asa nimanui nu i se paru ciudat cand ele se instalara in casa lui Ali Baba; asa cerea traditia pe vremea aceea in Persia.

Dar cei ce s-au mirat cel mai tare au fost hotii. "Cum de a putut sa dispara din pestera nemernicul pe care l-am ucis? Se intreba cu nedumerire capetenia lor. Cu siguranta ca mai stie cineva locul si formula magica!"

Si atunci se hotari sa trimita pe trei dintre oamenii sai ca iscoade in oras.
Intamplarea a facut ca hotii sa dea tocmai de Mustafa.

• 
  Ia te uita! Prinsera ei a-si bate joc. Cine a mai pomenit un cizmar orb?
  
• 
  Asta nu ma impiedica sa cos! Protesta batranul. Saptamana trecuta am cusut un mort.
  

Degeaba se mai stradui el sa-si mai tina apoi limba, cativa galbeni il facura sa si-o dezlege.

Si astfel aflara hotii unde isi avea locuinta Ali Baba. Unul dintre ei facu o cruce cu creta pe poarta casei ca sa-si poata aminti locul.

"Amice, isi zise el in barba, o sa primesti in curand o vizita…"

Numai ca banditul nu avea de unde sa stie ca slujnica Morgiana il vazuse. De cum se lasa intunericul, ea se grabi sa insemneze cu creta toate casele din cartier, facand pe portile lor cate o cruce alba.

Capetenia hotilor se pomeni, asadar in mare incurcatura la vederea acelor semne pe toate portile. Si se infurie amarnic. Ca sa se mai racoreasca, puse sa li se taie capetele celor trei oameni.

Apoi, a doua zi, ii facu el insusi o vizita cizmarului, care se lasa momit e o punga plina cu galbeni si-l trada a doua oara pe Ali Baba:

• 
  Intr-acolo, zise el, aratand cu toiagul in directia casei acestuia.
  

Capetenia hotilor isi intipari bine in minte locul si se duse sa-si caute oamenii.
Trei zile mai tarziu, cand capetenia hotilor se infatisa la el acasa, Ali Baba, care nu-l vazuse prea deslusit la chip, nu-l putu recunoaste si-i dadu crezare cand acesta ii spuse:

• 
  Sunt negutator. Catarii mei au carat toata ziua treizeci si sase de chiupuri pline cu ulei pe care le voi vinde maine la targ. Animalele sunt istovite, ca si mine. N-ati putea sa ne dati gazduire pentru o noapte?
  

Ali Baba baga catarii in grajd, iar stapanului lor ii oferi o minunata cina si un pat bun intr-una din incaperile casei. Doar Morgiana simtea ca nu poate avea incredere in asa-zisul negutator. Si nu gresea…

Dar nu de ulei era vorba. In chiupuri se aflau ascunsi cei treizeci si sase de hoti, nerabdatori sa tasneasca si sa ucida pe toata lumea din casa.

Pe motiv ca trebuie sa aiba grija de marfa sa, capetenia iesi pentru cateva clipe in curte:

• 
  Stati linistiti, le sopti el hotilor, veti ataca atunci cand va voi da eu de stire. Inca n-a sosit momentul.
  

- Acum e momentul? Intrebara hotii ceva mai tarziu, cand auzira iarasi pasi in curte.

Ghinionul lor. Nu era capetenia, ci Morgiana, care se dusese dupa apa la fantana. Cum era isteata, pricepu pe data cine se ascundea in chiupuri si, ingosandu-si vocea, glasui:

- Nu inca… Si se intoarse la bucatarie.

Iar aici, lua un vas mare in care turna ulei incins. Se intoarse apoi tiptil in curte si varsa uleiul fierbinte in fiecare chiup. Nici ca mai avura hotii timp sa urle de durere. Cu totii pieira opariti cu ulei clocotit.

- Si acum e randul capeteniei, isi zise Morgiana…

Apropiindu-se de stapanul ei, Morgiana ii ceru ingaduinta sa danseze pentru a-si cinsti cum se cuvine oaspetele.

- Fireste, se invoi Ali Baba, incantat de ideea fetei. Aceasta se duse sa-si ia niste straie mai potrivite si ascunse un pumnal in cutele salvarilor. Cine ar fi banuit ca avea ea de gand? Cu siguranta nu banditul, care era numai ochi si urechi de incantare.
O privea vrajit pe fata care dantuia in fata lui. Cand o simti tot mai aproape de el, inchise ochii de placere. Si-atunci, Morgiana scoase din cingatoare pumnalul si i-l infipse in inima!

- Ce-ai facut, nefericito? striga Ali Baba ingrozit.

Dar cand Morgiana il duse afara si-i arata banditii ascunsi in chiupuri, Ali Baba ii spuse:

- Fii binecuvantata! Tu mi-ai salvat viata!

Iar a doua zi, tot la caderea noptii, Ali Baba, la fel de modest, se duse la pestera, calare pe magarul sau: comoara se afla acolo si-l astepta doar pe el si pe cei dragi lui. Ali Baba n-o uita pe Morgiana. Ea capata o zestre asa de frumoasa, incat ar fi putut sa traiasca ca o regina. Numai ca ea alese sa ramana credincioasa stapanilor ei si nu dori sa-i paraseasca. Ali Baba o lua in familia sa si de atunci incolo Morgiana deveni fiica lui.