Povesti care incep cu literea

ANIVERSAREA
A fost odata... o mica iepuroaica, pe nume Candida. 

In ziua aniversarii sale, ea afla cu bucurie ca cei 10 verisori ai ei vor veni sa o viziteze. Impreuna, aveau sa se distreze pe cinste! Insa mama Iepuroica era ingrijorata: nu era pregatita sa primeasca atatia invitati! "Ce-o sa ne facem? Nu avem decat trei farfurii, trei pahare si trei scaune: pentru mine, pentru tine, si pentru tatal tau!". 

Atunci Candida zise: "Nu te nelinisti, mama! Voi merge sa cer vecinilor nostri tot ceea ce ne lipseste pentru organizarea sarabatorii". Zis si facut. 

Merse la mama-Urs sa-i ceara zece scaune, apoi alerga sa caute zece farfurii la mama-Pisica. Broscutele promisera sa-i imprumute cescutele lor de indata ce-si vor termina gustarea. 

Mezinul familiei Cartita se arata foarte saritor: "Daca vrei, voi duce chiar eu mamei tale toate lingurile de care are nevoie!". Tatal si mama-Arici, prudenti si meticulosi ca intotdeauna, ii zisera: "vrem sa-ti imprumutam cateva pahare, dar trebuie mai intai sa le ambalam, unul cate unul, in hartie, pentru a nu se sparge!". 

Spre seara, mama Candidei era, in sfarsit, linistita: datorita adorabililor lor vecini, totul era gata pentru splendida aniversare. Insa, in ultimul moment, o telegrama le dadu o veste rea: "Suntem toti la pat cu oreion. Imposibil sa venim. La multi ani! Verisorii tai, iepurasii." Insa Candida nu se lasa descurajata si avu o idee geniala: "Pentru ca au fost atat de draguti cu noi, ii vom invita pe cei cinci frati-Broscuta, Pisicuta, cei doi Ursuleti, mezinul Cartita si Aricelul; astfel, vom avea exact zece invitati, asa cum am prevazut!"

B

BAMBI
A fost o data ca niciodata o poienita inflorita unde a venit pe lume un pui dragalas de caprioara. Il chema Bambi; era fiul Regelui padurii si toate animalele au venit sa-l vada.

Bambi avea o fire vesela si era foarte curios. Ar fi vrut sa cunoasca toate vietatile padurii. Dar cel mai mult ii placea sa se joace cu verisorii lui, Blanita-Mladita si Botic-Mic.

Pana la venirea verii, Bambi invatase multe lucruri de la mama lui: despre flori, despre fluturi, despre lacuste…

In plus, avea deja destui prieteni: iepurasul, soricelul, cintezoiul si veverita.

De cum a sosit toamna, au inceput ploile.

Intr-o zi, pe cand se juca impreuna cu prietenii, Bambi s-a ratacit.

Dar Regele padurii, Marele Cerb, l-a gasit si l-a dus inapoi la mama lui.

Iarna, o alta primejdie s-a abatut peste linistea padurii: vanatorii! Ei au sosit pe intinderea alba si au omorat, fara mila, multe animale. Pe mamica lui Bambi au doborat-o cu un glont.

La sfarsitul iernii, Bambi se facuse mare, dar adesea ii era dor de mama.

Regele padurii, tatal lui Bambi, il invata cu grija sa recunoasca mirosurile, ierburile si toate zgomotele.

Intr-o zi, Bambi a simtit in sold o durere ascutita: il ranise glontul unui vanator.

A reusit sa fuga cu greu si s-a dus la tatal lui, Regele padurii. Acesta l-a adapostit si l-a ajutat cu blandete sa se vindece.

Cand s-a intors in padure, animalele s-au bucurat sa il vada din nou printre ele.

Mai tarziu, Bambi a fost ales Rege.

Venise acum randul lui sa aiba grija de Blanita-Mladita si de celelalte animale.

BETISORUL NAZDRAVAN
Ariciul mergea spre casa. Pe drum, l-a ajuns din urma Iepurele, si au pornit impreuna. In doi drumul este de doua ori mai scurt.

Pana acasa drumul fiind lung merg si discuta.

Deodata, de-a curmezisul drumului… un betisor.

Luat cu vorba, Iepurele nu-l vazuse si se impiedica de el, mai sa cada.

- Ah, tu!... - s-a suparat Iepurele si a lovit betisorul cu piciorul, aruncand-ul cat colo.
Dar Ariciul a ridicat betisorul, l-a pus pe umar si a alergat sa-l ajunga din urma pe Iepure.

Vazand la Arici betisorul, iepurele s-a mirat:

- Asta nu-i un betisor oarecare - a explicat Ariciul. Este un betisor - nazdravan.

Iepurele n-a zis nimic, doar a mormait inciudat.

Au mers mai departe pana ce au ajuns la un raulet.

Dintr-un salt Iepurele a sarit pe malul celalalt si a inceput sa strige:

- Hei, Cap - Tepos, arunca betisorul, n-ai cum sa ajungi cu el aici! 

Ariciul n-a zis nimic, s-a dat putin inapoi, si-a luat avant, a infipt betisorul in mijlocul rauletului si dintr-un salt -- iata-l pe celalalt mal, alaturi de Iepure, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

De mirare, Iepurele a ramas cu gura cascata:

- Bravo tie, deci stii sa sari!

- Eu nu stiu nicidecum sa sar - a spus Ariciul, - m-a ajutat betisorul cel nazdravan -- peste toate - saritor. 

Au pornit mai departe. N-au mers mult si s-au trezit la o mlastina.

Iepurele sare din musuroi in musuroi. Ariciul merge in spatesi cu betisorul incearca tot drumul.

- Hei, Cap - Tepos, ce te tot tarasti acolo? Probabil, betisorul tau...

Dar n-a apucat Iepurele sa termine ce-avea de spus, ca a alunecat de pe un musuroi si s-a dus in smarc, pana la urechi. Acum- acum va incepe sa-nghita apa si se va ineca. 

Ariciul s-a catarat pe musuroi, cat mai aproape de Iepure, si-i striga:

- Tine-te de betisor! Cat poti de tare!

Iepurele s-a prins de betisor. Ariciul s-a incordat din toate puterile si l-a tras din mlastina pe prietenul sau.

Cand au ajuns pe loc uscat, Iepurele ii zice ariciului:

- Iti multumesc, Ariciule, ca m-ai salvat!

- Asta-i buna! Nu eu, ci betisorul cel nazdravan - din necaz bun salvator. 

Au mers mai departe si, chear la marginea unei paduri mari, intunecate, au vazut jos, pe pamant, un Puisor. Cazuse din cuib si tipa jalnic, iar parintii sai se roteau in zbor, pe deasupra lui, nestiind ce sa faca.

- Ajutor, ajutor! - ciripeau ei.

Cuibul era foarte sus - greu sa ajungi la el. nici Ariciul, nici Iepurele nu stiau sa se catare in copac. Dar o mana de ajutor trebuie sa dea.

S-a gandit Ariciul din nou cu folos.

- Stai in picioare langa copac, cu fata spre el - a poruncit el Iepurelui.

Iepurele a facut precum i s-a spus. Ariciul a asezat Puisorul pe capatul betisorului, s-a urcat pe umerii Iepurelui, a ridicat cat a putut betisorul, ajungand chear aproape de cuib.
Puisorul a mai ciripit odata si a sarit drept in cuib.

Ce s-au mai bucurat tatal si mama lui! Zburau in jurul Iepurelui si Ariciului ciripind:

- Multumim, multumim, multumim!

Iepurele ii spuse Ariciului:

- Bravo, Ariciule! Bine gandit!

- Asta-i buna! Nu eu, ci betisorul cel nazdravan - in sus - ridicator. 

Au intrat in padure. Cu cat inainteaza, cu atat padurea este mai deasa, mai intunecoasa. Iepurasului i se face frica. Dar Ariciul nu se lasa: merge inainte si cu betisorul da crengile la o parte.

Dar deodata, de dupa un copac, le sare in fata un lup, le inchide calea si maraie:

- Stai!

Iepurele si Ariciul s-au oprit.

Lupul isi linge botul, clantane din dinti si zice:

- Cu tine, Ariciule, n-am nici o treaba, esti tepos, dar pe tine, Urecheatule, am sa te infulec cu blana cu tot!

Iepurasul a inceput sa tremure de frica, s-a facut alb ca varul si nu se mai putea clinti din loc, de parca picioarele i-ar fi infipte in pamant. A inchis ochii - acum o sa-l infulece lupul.

Numai Ariciul nu s-a pierdut cu firea: a apucat zdravan betisorul si din toate puterile l-a lovit pe lup pe spinare.

Lupul a urlat de durere, a facut un salt inapoi, si, pe-aci ti-e drumul...
Fugea de-i sfaraiau calcaiele, fara sa se uite in urma sa.

- Iti multumesc, Ariciule, m-ai salvat si din gura Lupului!

- Nu eu, ci betisorul nazdravan - ce loveste - in - dusman, a raspuns Ariciul.
Si au pornit mai departe. Au trecut prin padure si au iesit la drum deschis. Dar drumul era greu, tot in urcus.

Ariciul inainteaza, sprijinindu-se in betisor, dar bietul Iepure a ramas in urma, mai sa se prabuseasca de oboseala.

Pana acasa nu mai este mult, dar Iepurele nu mai poate sa mearga.

- Nu-i nimic - a zis Ariciul, - tine-te de betisorul meu.

S-a prins Iepurele de betisor, iar Ariciul il trage dupa el.

Si Iepurelui i s-a parut ca-i este parca mai usor sa mearga.

- Uite - zice el Aeiciului - betisorul - tau- nazdravan m-a ajutat si de aceasta data. 

Asa l-a dus Ariciul pe Iepure pana acasa, unde de multa vreme il asteptau Iepuroaica si Iepurasii...

Se bucura cu totii de revedere, iar Iepurele ii spune Ariciului:

• 
  Ehei, daca n-ar fi fost betisorul tau fermecat, n-as fi ajuns sa-mi mai vad casa.
  

Rade Ariciul si ii raspunde:

- Iti daruiesc tie acest betisor, poate ti-o mai fi de folos.

Iepurele insa s-a impotrivit:

- Dar ce-o sa faci tu fara betisorul - asta - fermecat?

- Nici o grija - a raspuns Ariciul, - oricand se poate gasi un betisor, dar nazdravania lui - si a facut semn spre frunte - dar nazdravania lui uite unde este!

Acum Iepurele a inteles totul:

- Adevarat ai grait: important nu este betisorul, ci mintea luminata si sufletul bun!


BORTA VANTULUI
Era odata un om foarte sarac si cu o puzderie de copii, unul mai infometat decat celalalt. A muncit el o saptamana pentru un caus de graunte si dupa ce s-a dus la moara si a iesit cu un caus de faina, s-a iscat un vant puternic care i-a imprastiat toata agoniseala.

Omul nostru s-a suparat si s-a hotarat sa mearga si sa astupe borta vantului. Toti radeau de dansul, dar el era cat se poate de hotarat. Pe drum s-a intalnit cu Dumnezeu si cu Sfantul Petru, dar nu i-a recunoscut, pentru ca aratau mai altfel, tocmai ca sa nu fie recunoscuti.

Dumnezeu i-a spus omului sa lase in pace borta vantului, ca tot e prea departe si sa mearga acasa.

-Omule, i-a mai bine nuca aceasta, ca-i fermecata si cand vei ajunge acasa, dar numai si numai atunci, sa-i spui: "Nuca deschide-te!"

Omul a multumit pentru nuca si s-a intors din drum. A venit noaptea si el a poposit la un necunoscut. A povestit cum era treaba cu nuca si s-a culcat sa doarma. Sotia gazdei a schimbat nuca cu una obisnuita si dupa ce i-a spus: "Nuca deschide-te!" din nuca au iesit vite, cai, oi si cate si mai cate.

Cand a zis si omul la el, "Nuca deschide-te!", din nuca ce sa mai iasa, ca doar nu era o nuca fermecata. Omul s-a maniat din nou si a pornit la drum sa-l i-a la rost pe cel care i-a dat nuca si sa mai astupe si borta vantului. Cand l-a intalnit pe Dumnezeu, iar nu l-a recunoscut, ca arata cu totul altfel decat data trecuta. Acum l-a trimis pe om indarat cu un magar caruia trebuia sa-i zica: "Magar, baliga-te!", dar numai acasa la el.

La intoarcere a poposit la acelasi om, care i-a schimbat nuca. A povestit patania, iar omul si sotia lui, dupa ce s-au imbogatit pe seama prostului, abia asteptau sa-i fure si magarul. Tocmai treceau prin sat niste tigani si hapsanul a cumparat de la ei un magar, pe care l-a schimbat cu cel al omului. Magarul i-a umplut astfel si de bani.
Degeaba a batut omul acasa magarul, ca nu vazu de la el nici un galben. Acum s-a suparat si mai rau. S-a gandit ca-l va snopi in bataie pe cel care i-a dat magarul si de data aceasta cu siguranta va astupa borta vantului.

Acum Dumnezeu, care ii aparu sub alt chip i-a daruit o carje si borta vantului a ramas iar neastupata. Cel la care tot poposea ardea de nerabdare sa vada ce bogatii ii va mai aduce. Cand a vazut carja, a luat-o si a fugit cu nevasta-sa de s-au inchis in pivnita. Dar cand au zis "Carja incarjeste-te", carja a inceput sa-i bata si nu s-a mai oprit.

Dimineata, omul nostru s-a trezit de vaicarelile ce veneau din beci. I-au inapoiat omului si nuca si magarul si carja dupa ce au fost batuti mar.
Omul nostru era acum atat de bogat ca nu mai stia ce sa mai faca cu mot. A cumparat seminte de aur si din ele a crescut un lan cu totul si cu totul de aur, de a ajuns vestea si la imparat.

Imparatul a trimis soli, ca ar vrea si dansul niste seminte de aur. Dar omul a zis ca nu-i da si gata.

Imparatul a venit cu oaste ca sa-l invete minte pe om. Acesta a iesit si a spus: "Carje, incarjeste-te, la tot soldatul cate doua si la imparatul noua!" si-i puse pe fuga. De-atunci omul nostru a trait bine si nu l-a mai deranjat nici imparatul.