Pr prof dr. George remete curs de dogmatică

Instituirea Botezului

Instituirea Botezului creştin începe cu propriul botez al lui Iisus în Iordan, socotit „primul act de botez creştin” (Idem, p. 11) prin care începe „istoria instituirii Botezului apostolic” (Ibidem), dar această instituire „nu trebuie înţeleasă simplu ca dată a istoriei lui Iisus ci trimite la realitatea supra-istorică a Paştilor” (U. Kühn, Sakramente, p. 149). Înţeles aşadar într-o viziune unitară, Botezul creştin se întemeiază „pe aceea că Hristos a venit în trup, a murit ca fiecare om, a înviat, s-a înălţat de-a dreapta lui Dumnezeu şi a revărsat pe Duhul peste ai Săi” (P. Brunner, Pro Ecclesia I, p. 139). Reprezentanţii noului curent sacramentalist luteran înţeleg legătura dintre instituirea şi fiinţa Botezului în mod asemănător cu teologii ortodocşi, întrucât mărturisesc expres că „puterea lucrătoare (die Wirkungskraft) a Botezului depinde de faptul că Domnul înviat în persoană a instituit Botezul printr-un verbum externum” (Ibidem, p. 141) şi, prin urmare fiinţa şi eficienţa Botezului, „tot ceea ce trebuie spus despre puterea Botezului” se bazează pe „aşezarea şi instituirea Botezului prin Hristos” (Idem, Ibidem). Teologia ortodoxă este de acord cu cea luterană că instituirea Botezului creştin este legată atât de Botezul lui Iisus în Iordan cât şi de întreaga activitate mântuitoare a lui Iisus Hristos pre-pascal şi post-pascal. Instituirea nu poate fi limitată la o singură parte, pentru că fiecare din ele dau Botezului creştin câte o dimensiune anume, care nu poate lipsi. Dar mai important este un alt lucru. Botezul Domnului este, în concepţia ortodoxă, nu numai un moment istoric şi un model pentru Botezul creştin, ci chiar conţinut şi eficienţă transformatoare asupra firii omeneşti şi firii cosmice în general. El are o dublă dimensiune şi direcţie. În primul rând, se referă personal la firea omenească a lui Iisus Hristos, iar în al doilea rând la firea umană a tuturor oamenilor. Prin botezul Său, Iisus Hristos „ridică şi arată pe o nouă treaptă umanitatea Sa, fiindcă – după învăţătura patristică – omenitatea lui Hristos se ridică progresiv pe noi trepte, transfigurându-se sub acţiunea energiilor divine necreate, care o străbat din momentul întrupării” (Vladimir Lossky, Essai sur la theologie mystique de l’Eglise d’Orient, Paris, Aubier, Editions Montaigne, 1944, p. 111). Dar acţiunea harică a energiilor divine, activă în botezul Domnului, nu a lucrat numai asupra firii umane a Mântuitorului ci, prin ea, asupra întregii firi omeneşti. Botezul a însemnat şi un act de comuniune specială a umanităţii cu Persoanele Sfintei Treimi. În Botezul Său, Iisus Hristos este Fiu al Tatălui şi ca om iar arătarea Duhului Sfânt este şi „semnul comuniunii noastre cu El, deoarece vine sub o formă văzută ca să cinstească umanitatea noastră” (Ibidem¸ p. 157). Sfinţii Părinţi identifică în mod consecvent Iordanul cu natura umană, în care Logosul divin s-a coborât ca s-o restaureze. „Aşadar pustia, aşa cum am spus, e firea oamenilor şi lumea aceasta, ca şi fiecare suflet în parte” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 47, în „Filocalia”, vol. III, p. 160), iar „valea prăpăstioasă este trupul fiecăruia” (Ibidem¸ p. 162). Atunci când se coboară în Iordan Hristos se coboară în interiorul umanităţii, pentru ca să lucreze din centrul ei îndreptarea şi sfinţirea ei. Astfel Hristos se arată ca „centru intim al întregii naturi omeneşti, ca un nou Adam” (Dumitru Radu, Semnificaţia soteriologică a Botezului Domnului¸ în rev. „Ortodoxia”, nr. 4/1955, p. 530), în aşa fel că „fiecare dintre noi îşi vede chipul său în cel ce se botează” (Ibidem). Trebuie înţeles deci că Iisus Hristos nu s-a botezat pentru Sine ci pentru noi şi chiar, se poate spune, în numele nostru şi în locul nostru. Sfântul Grigorie de Nazianz afirmă că botezul Logosului a fost „o comunicare de lumină dumnezeiască făcută întregii firi omeneşti” (Sf. Grigorie de Nazianz, Oratio XL, In Sanctum Baptismum, 2 Migne, P.G. 36, col. 361 B, apud D. Radu, Semnificaţia soteriologică …, p. 528). Momentul botezului Domnului înseamnă în primul rând o pătrundere mai profundă, mai intimă a energiilor divine ale Duhului în firea Sa umană, dar înseamnă, în al doilea rând, şi că firea noastră, a tuturor persoanelor umane, în virtutea comunităţii intime cu firea umană a lui Hristos se resimte şi ea într-o măsură de eficienţa soteriologică a lucrării baptismale din Iordan. Desigur că această eficienţă sau restaurare a chipului divin din om nu este la măsura evenimentelor majore ale Patimii, morţii şi Învierii Domnului; ea este o restabilire „parţială a chipului nostru prin pocăinţă” (D. Radu, op.cit., p. 523).

Evenimentul Botezului a însemnat o iluminare şi o cunoaştere mai apropiată a lui Dumnezeu, după cum recunosc şi protestanţii, sau „arătarea Luminii celei neapropiate care, ca o făclie de sus, cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-a luminat” (Mineiul, luna ianuarie, ziua 6), cum spune cultul ortodox. Dar el a însemnat mai ales îndreptarea cursului Iordanului (aşa cum arată textele biblice şi cântările din cultul ortodox), adică a cursului firii omeneşti. Instituind Botezul creştin prin botezul Său, Iisus Hristos „ne dezbracă de veşmântul ruşinos şi ne împodobeşte cu haina măreaţă a renaşterii” (Sf. Grigorie de Nyssa, In Baptistum Christi, Migne, P.G. 46, col. 593 B, apud D. Radu, op.cit., p. 522) căci fiecare din noi „leapădă în mod virtual veşmântul cel josnic şi cusut din zdrenţele lamentabile ale nedreptăţii” (Ibidem) şi se îmbracă cu cel al luminii şi al nemuririi.