Pr prof dr. George remete curs de dogmatică

Ritualul şi materia

Documentul ecumenic BEM, Lima, 1982, la care luteranii şi-au adus un aport considerabil, specifică amănunţit că „într-o slujbă completă a Botezului, ar trebui să se găsească măcar următoarele elemente: o invocare a Sfântului Duh; o renunţare la rău; o mărturisire de credinţă lui Hristos şi sfintei Treimi; folosirea apei; o declaraţie că persoanele botezate au dobândit o nouă identitate ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi, ca membri ai Bisericii, consideră că iniţierea creştină nu este deplină fără pecetea Duhului Sfânt, dăruit celui botezat şi fără participarea la împărtăşanie” (Documentul BEM sau Botez, Euharistie, Slujire, în rev. „Mitropolia Banatului”, nr. 1-2/1983, p. 28). Este de observat grija pentru un act baptismal complet şi pentru simbolismul lui.

Tot într-un document oficial, se cere ca ritualul botezului „să urmeze din ce în ce mai mult în cadrul serviciului divin al întregii comunităţi” (Wege zur Gemeinschaft, p. 32).

Misteriologia ortodoxă adaugă aici că în Biserica primară noii candidaţi se botezau în noaptea Paştilor, şi de aceea botezul lor ar trebui să stea mai strâns în legătură cu Sfânta Liturghie. Acelaşi document luteran subliniază de asemenea că „simbolul apei trebuie săvârşit cu suficientă claritate iar formula corectă de botez nu poate fi niciodată delăsată (unterlassen)” (Ibidem¸ p. 32). Documentele se referă şi la modul botezării prin cufundare, arătând că „actul cufundării poate exprima în mod concret faptul că, în botez, creştinul participă la moartea, la îngroparea şi la învierea lui Hristos” (Botez, Euharistie, Slujire, în „rev.cit”., p. 27).

Mai interesantă este noutatea sfinţirii apei şi a untdelemnului ca şi componente esenţiale ale Botezului, de care vorbesc mai nou unii sacramentalişti luterani. Aceştia menţionează expres „ritualurile sfinţirii apei şi a untdelemnului” (Riten der Wasserweihe und Olweihe) (G. Wenz, Einführung¸ p. 73), o noutate remarcabilă care, faţă de ritualul exasperant de gol şi arid de până acum, înţelege că sacramentul nu poate fi numai o teorie şi o predică ci trebuie exprimat în acte şi elemente materiale concrete care, conform Sf. Apostol Pavel, „se sfinţesc prin rugăciune şi prin cuvânt”.

Teologia ortodoxă descrie însă un conţinut mai bogat şi o spiritualitate cuprinzătoare şi transfiguratoare privind materia Tainei Botezului. În primul rând, ea observă că însăşi materia acestei lucrări harice este o determinare şi o înţelepciune divină. Mântuitorul Hristos a ales apa ca materie în care se încorporează şi se săvârşeşte Taina Sfântului Botez pentru că ea este, chiar de la facerea lumii de către Dumnezeu, materia primordială şi fundamentală a universului, expresia esenţială a vieţii corporale. În Sfânta Scriptură, se spune că la începutul lumii „Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor”. Desigur că această „apă” primordială nu este identică cu apa definită, determinată şi definitivă pe care o avem astăzi în universul material. Dar ea nu era nici o substanţă autonomă sau pasivă ci era „o energie indefinită, neluminată de nici o determinare, dar într-o mişcare universală … având în ea, prin creaţie, raţiunile tuturor formelor de existenţă” (D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, III, p.34). Apariţia tuturor formelor de viaţă, de după aceea, nu este altceva decât lucrarea sau imprimarea energiei Duhului Sfânt asupra şi prin această apă primordială (cf. Facere 1,2). Se poate spune că o parte din această apă primordială a născut formele de viaţă ulterioare, în toată diversitatea lor; iar cealaltă parte a luat forma de apă pe care o avem şi astăzi. Aceasta este înrudită în mod special cu „apa” primordială şi de aceea are calitatea de a fi „rezerva mobilă din care se nasc şi se alimentează sau se ţin în mişcare toate corpurile” (Ibidem¸ p. 35). Se ştie bine că toate formele de viaţă corporală îşi datorează mobilitatea şi viaţa cantităţii lichide din ele iar lipsa sau incapacitatea de a folosi apa înseamnă pentru toate imobilitate, rigiditate şi moarte. Prin urmare, apa reprezintă în mod eminent esenţa vieţii corporale şi de aceea a fost aleasă de către Mântuitorul să îndeplinească şi lucrarea harică a renaşterii omului nou, a creştinului, „din apă şi din Duh”. Precum la începuturi lumea s-a născut din materia primordială (apa) şi din Duh, tot astfel şi renaşterea sau restaurarea omului după chipul cel dintâi trebuie să se facă „din apă şi din Duh”. Astfel, Botezul creştin înseamnă că „materia însăşi, readusă la mobilitatea ei duhovnicească, devine mediu al Duhului creator, liber, mereu nou în actele Sale” (Ibidem, p. 38). Era firesc deci ca Mântuitorul să unească Duhul cu apa ca bază şi leagăn al vieţii. Numai prin această înţelegere şi spiritualitate se poate concepe apoi că apa Botezului „este în chip ascuns materia veacului viitor, care va purta în ea pe Fiul ca ipostas străveziu şi pe Duhul cu energiile Lui de viaţă dătătoare şi mereu noi” (Idem, Ibidem).