Primul război mondial neutralitatea, 1914-1916
Yüklə 1,51 Mb.
|
I cu excepţia acelor unităţi necesare menţinerii comunicaţiilor cu forţele de ocupaţie sovietice din Austria (de fapt, numeroase forţe terestre şi aeriene sovietice au staţionat în România pînă în 1958). în articolul 3, guvernul român se angaja să apere drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor, inclusiv libertatea cuvîntului, a presei, de asociere şi de întrunire, dar, aşa cum o vor arăta evenimentele, acesta n-a avut nici cea mai mică intenţie de a-şi respecta angajamentele. r—- Un nou guvern român a fost format la 1 decembrie 1946. Cu toate că ministerele au fost împărţite în mod mai mult sau mai puţin egal între 1 partenerii Blocului Partidelor Democratice, Partidul Comunist a păstrat y poziţiile-cheie: prim-ministru (Groza), deţinînd deopotrivă portofoliile Internelor (Georgescu), Justiţiei (Pătrăşcanu) şi Comunicaţiilor (Gheorghiu-Dej). Acestora trebuie să li se adauge Ministerul Invăţămîntului, al Muncii şi Asigurărilor Sociale, Minelor şi Petrolului, precum şi al Artelor, care erau conduse de către sqcial-democraţi de stînga, aliaţi cu comuniştii. Partidul Comunist a păstrat aparenţele unui guvern de coaliţie, repartizînd patru portofolii — Externele, Finanţele, Lucrările Publice şi Cultele — liberalilor lui Tătărescu. Acesta din urmă, în afară de faptul că rămînea ministru de Externe, devenea acum şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Schimbările nu au reprezentat o simplă remaniere de guvern, ci au marcat un pas înainte spţe consolidarea puterii Partidului Comunist. Confruntarea dintre Partidul Comunist şi partidele istorice avea loc şi în viaţa economică. Naţional-ţărăniştii şi liberalii susţineau menţinerea proprietăţii particulare şi a iniţiativei private, statul avînd doar rolul de a încuraja şi de a reglementa, în timp ce comuniştii căutau să dea statului, adică lor înşişi, puterea de a planifica şi de a conduce toate laturile semnificative ale economiei, cu toate că, din raţiuni tactice, s-au abţinut să pledeze pentru imediata naţionalizare a mijloacelor de producţie şi pentru colectivizarea agriculturii. Aşa cum s-a întîmplat în viaţa politică, lupta economică s-a dovedit inegală, întrucît Partidul Comunist, îndrumat de Moscova şi sprijinit de autorităţile de ocupaţie sovietice, a dobîndit iniţiativa în agricultură şi în industrie. Revitalizarea economiei — după greutăţile celor trei ani de război împotriva Uniunii Sovietice, în condiţiile continuării efortului militar de partea Aliaţilor şi ale începerii plăţii reparaţiilor către Uniunea Sovietică — s-a dovedit o sarcină deosebit de grea în toamna anului 1944 şi primăvara anului 1945. în agricultură, atît obţinerea produselor alimentare, cît şi a plantelor industriale înregistrase un declin abrupt, iar de-abia în 1946 ajunsese la 60 la sută din media anuală a ultimilor ani ai deceniului al patrulea. Refacerea economică a fost împiedicată, mai întîi de seceta şi de recolta slabă de porumb din 1946, care au 528
ROMÂNIA, 1866-1947 provocat o foamete îngrozitoare în iarna şi primăvara următoare, şi, apoi, de livrările masive de produse agricole către Uniunea Sovietică, de o descreştere a numărului de animale de povară şi, într-o mai mică măsură, de dezorganizarea provocată de reforma agrară începută în 1945. Industria şi reţeaua de transporturi se aflau şi ele într-o situaţie tot atît de sumbră. Producţia de petrol şi industria metalurgică avuseseră şi ele enorm de suferit. în 1944, producţia de ţiţei scăzuse la 3,5 milioane t, de la 6,6 milioane t în 1938, iar capacitatea de rafinare şi cracare a petrolului se redusese cu peste 80 la sută ca urmare a bombardamentelor aliate. Principalele oţelării funcţionau în 1944 la mai puţin de 50 la sută din capacitatea lor. Industria uşoară şi industria alimentară se aflau într-o situaţie similară din cauza lipsei de materii prime şi a distrugerii şi dezorganizării sistemului de transporturi. O altă greutate care a împovărat economia românească a fost copleşitoarea prezenţă sovietică. Plata reparaţiilor, care includea alimente şi materii prime de toate felurile, capturile de război, în special utilaje industriale, precum şi obligaţia de a furniza armatelor sovietice de pe front tot felul de bunuri, au secătuit România de resursele vital necesare pentru propria sa refacere economică. Autorităţile sovietice procedau la rechiziţionări, fără să ţină seama de posibilitatea României de a le asigura. In acelaşi timp, guvernul sovietic viza monopolizarea producţiei şi a comerţului exterior românesc în perioada postbelică, printr-o serie de tratate economice pe termen lung. Cel ce a avut cele mai mari implicaţii pentru viitoarea dezvoltare politică şi economică a ţării a fost semnat la 8 mai 1945 la Moscova. Acesta prevedea înfiinţarea unor societăţi mixte sovieto-române, sovromurile, care, teoretic, erau bazate pe un parteneriat de membri egali în drepturi, menit să asigure relaţii economice reciproc avantajoase, dar care, în practică, au devenit instrumente ale exploatării sovietice a resurselor economice ale României.28 Au fost înfiinţate sov-romuri în toate sectoarele importante ale economiei româneşti, iar cele mai importante pentru Uniunea Sovietică, Sovrompetrol şi Sovromtrans-port, au intrat în funcţiune imediat. Investiţiile româneşti în astfel de întreprinderi erau disproporţionate faţă de beneficiile primite şi controlul exercitat. Pentru a crea Sovrompetrolul, de exemplu, guvernul român a contribuit cu firme româneşti şi resurse naturale, în timp ce partea sovietică a contribuit cu societăţile germane şi italiene confiscate şi cu utilajele capturate, nu cu capital sau resurse proprii. Conducerea şi administraţia se aflau în mîna sovieticilor. Sovromurile aveau toate avantajele posibile.
TRANZIŢIA 1944-1947 529 Erau scutite de impozit şi nu li se aplicau reglementările restrictive, în timp ce companiile britanice, americane şi olandeze erau nevoite să funcţioneze în condiţiile cele mai vitrege, concepute de guvern special pentru a le închide porţile. Una din consecinţele cele mai nefaste ale masivei penetrări economice sovietice în România a fost întreruperea în 1947 a legăturilor ei tradiţionale cu Occidentul, o izolare mult mai severă decît pe vremea suzeranităţii otomane în secolul al XVIII-lea. De la instalarea sa în august 1944, principala preocupare economică a guvernului Sănătescu a fost agricultura. Trebuia, în primul rînd, asigurată aprovizionarea trupelor angajate în lupta în exteriorul şi interiorul graniţelor ţării cu alimente şi alte produse de primă necesitate. Deşi politicienii tuturor partidelor se luptau să rezolve aceste probleme practice şi să elaboreze un plan pentru reorganizarea pe termen lung a agriculturii, aceştia nu pierdeau nici un moment din vedere avantajele politice şi criteriile ideologice. Dintre toate programele de reformă agrară, cel avansat de către Partidul Comunist a fost cel mâf radical. Acesta cerea confiscarea imediată a tuturor proprietăţilor moşiereşti de peşte 50 ha şi împroprietărirea ţăranilor care nu aveau pămînt sau aveau foarte puţin. Fruntaşii Partidului Naţio-nal-Ţărănesc susţineau şi ei reforma, dar erau mai precauţi. Ei se temeau că o expropriere în masă a moşiilor şi împărţirea pămîntului în loturi de 5 ha sau chiar mai mici vor duce la scăderea producţiei şi vor încuraja noii proprietari de pămînt, ţăranii, să planteze porumb pentru satisfacerea propriilor lor nevoi, consolidînd astfel monocultura în agricultură, care se dovedise în trecut un obstacol extraordinar în calea progresului. Pentru un timp a prevalat moderaţia, întrucît naţional-ţărăniştii au convins guvernul Rădescu să cerceteze situaţia agriculturii înainte de a trece la reformă. în februarie 1945, Partidul Naţional-Ţărănesc a dat publicităţii un plan cuprinzător de reformă agrară care, în esenţă, relua teoriile ţărăniste din perioada interbelică. Acesta s-a afirmat ca apărător al micului producător, ţăran independent, considerat drept „talpa" statului român, şi a insistat ca ţărănimea să fie recunoscută drept clasă conducătoare în stat. Politica agrară, totuşi, se afla în mîinile altora. La două săptămîni după instalarea în funcţie a guvernului Groza, la 20 martie 1945, acesta a emis un decret-lege cu privire la reforma agrară.29 Decretul-lege preve-
528
ROMÂNIA, 1866-1947 provocat o foamete îngrozitoare în iarna şi primăvara următoare, şi, pOj de livrările masive de produse agricole către Uniunea Sovietică, de r> descreştere a numărului de animale de povară şi, într-o mai mică măsură de dezorganizarea provocată de reforma agrară începută în 1945. Industria şi reţeaua de transporturi se aflau şi ele într-o situaţie tot atît de sumbră. Producţia de petrol şi industria metalurgică avuseseră şi ele enorm de suferit. în 1944, producţia de ţiţei scăzuse la 3,5 milioane t de la 6,6 milioane t în 1938, iar capacitatea de rafinare şi cracare a petrei lului se redusese cu peste 80 la sută ca urmare a bombardamentelor aliate. Principalele oţelării funcţionau în 1944 la mai puţin de 50 la sută din capacitatea lor. Industria uşoară şi industria alimentară se aflau într-o situaţie similară din cauza lipsei de materii prime şi a distrugerii si dezorganizării sistemului de transporturi. O altă greutate care a împovărat economia românească a fost copleşitoarea prezenţă sovietică. Plata reparaţiilor, care includea alimente şi materii prime de toate felurile, capturile de război, în special utilaje industriale, precum şi obligaţia de a furniza armatelor sovietice de pe front tot felul de bunuri, au secătuit România de resursele vital necesare pentru propria sa refacere economică. Autorităţile sovietice procedau la rechiziţionări, fără să ţină seama de posibilitatea României de a le asigura. în acelaşi timp, guvernul sovietic viza monopolizarea producţiei şi a comerţului exterior românesc în perioada postbelică, printr-o serie de tratate economice pe termen lung. Cel ce a avut cele mai mari implicaţii pentru viitoarea dezvoltare politică şi economică a ţării a fost semnat la 8 mai 1945 la Moscova. Acesta prevedea înfiinţarea unor societăţi mixte sovieto-române, sovromurile, care, teoretic, erau bazate pe un parteneriat de membri egali în drepturi, menit să asigure relaţii economice reciproc avantajoase, dar care, în practică, au devenit instrumente ale exploatării sovietice a resurselor economice ale României.28 Au fost înfiinţate sov-romuri în toate sectoarele importante ale economiei româneşti, iar cele mai importante pentru Uniunea Sovietică, Sovrompetrol şi Sovromtrans-port, au intrat în funcţiune imediat. Investiţiile româneşti în astfel de întreprinderi erau disproporţionate faţă de beneficiile primite şi controlul exercitat. Pentru a crea Sovrompetrolul, de exemplu, guvernul român a contribuit cu firme româneşti şi resurse naturale, în timp ce partea sovietica a contribuit cu societăţile germane şi italiene confiscate şi cu utilajele capturate, nu cu capital sau resurse proprii. Conducerea şi administraţia se aflau în mîna sovieticilor. Sovromurile aveau toate avantajele posibile-
TRANZIŢIA 1944-1947 529 Erau scutite de impozit şi nu li se aplicau reglementările restrictive, în timp ce companiile britanice, americane şi olandeze erau nevoite să funcţioneze în condiţiile cele mai vitrege, concepute de guvern special nentru a le închide porţile. Una din consecinţele cele mai nefaste ale masivei penetrări economice sovietice în România a fost întreruperea în 1947 a legăturilor ei tradiţionale cu Occidentul, o izolare mult mai severă decît pe vremea suzeranităţii otomane în secolul al XVIII-lea. De la instalarea sa în august 1944, principala preocupare economică a guvernului Sănătescu a fost agricultura. Trebuia, în primul rînd, asigurată aprovizionarea trupelor angajate în lupta în exteriorul şi interiorul graniţelor ţării cu alimente şi alte produse de primă necesitate. Deşi politicienii tuturor partidelor se luptau să rezolve aceste probleme practice şi să elaboreze un plan pentru reorganizarea pe termen lung a agriculturii, aceştia nu pierdeau nici un moment din vedere avantajele politice şi criteriile ideologice. Dintre toate programele de reformă agrară, cel avansat de către Partidul Comunist a fost cel mai râ3ical. Acesta cerea confiscarea imediată a tuturor proprietăţilor moşiereşti de peşte 50 ha şi împroprietărirea ţăranilor care nu aveau pămînt sau aveau foarte puţin. Fruntaşii Partidului Naţio-nal-Ţărănesc susţineau şi e/reforma, dar erau mai precauţi. Ei se temeau că o expropriere în masă a moşiilor şi împărţirea pămîntului în loturi de 5 ha sau chiar mai mici vor duce la scăderea producţiei şi vor încuraja noii proprietari de pămînt, ţăranii, să planteze porumb pentru satisfacerea propriilor lor nevoi, consolidînd astfel monocultura în agricultură, care se dovedise în trecut un obstacol extraordinar în calea progresului. Pentru un timp a prevalat moderaţia, îhtrucît naţional-ţărăniştii au convins guvernul Rădescu să cerceteze situaţia agriculturii înainte de a trece la reformă. în februarie 1945, Partidul Naţional-Ţărănesc a dat publicităţii un plan cuprinzător de reformă agrară care, în esenţă, relua teoriile ţărăniste din perioada interbelică. Acesta s-a afirmat ca apărător al micului producător, ţăran independent, considerat drept „talpa" statului român, şi a insistat ca ţărănimea să fie recunoscută drept clasă conducătoare în stat. Politica agrară, totuşi, se afla în mîinile altora. La două săptămîni după instalarea în funcţie a guvernului Groza, la 20 martie 1945, acesta a emis un decret-lege cu privire la reforma agrară.29 Decretul-lege preve- Cu privire la măsurile agrare ale guvernului Groza, între 1945-1947, vezi aii Rusenescu, „Date privind politica agrară a României (martie 1945-februarie 1949)" Ud m Studii şi materiale de istorie contemporană, 3, 1978, pp. 80-96, şi Traian rea, „Caracterul şi consecinţele social-economice ale aplicării reformei agrare lin 1945", în Revista de istorie, 42/3, 1989, pp. 233-246. , ■..•.-■ >.• . ., 528 ROMÂNIA, 1866-1947 provocat o foamete îngrozitoare în iarna şi primăvara următoare, şi, apoi de livrările masive de produse agricole către Uniunea Sovietică, de â descreştere a numărului de animale de povară şi, într-o mai mică măsură de dezorganizarea provocată de reforma agrară începută în 1945. Industria şi reţeaua de transporturi se aflau şi ele într-o situaţie tot atît de sumbră. Producţia de petrol şi industria metalurgică avuseseră şi ele enorm de suferit. în 1944, producţia de ţiţei scăzuse la 3,5 milioane t de la 6,6 milioane t în 1938, iar capacitatea de rafinare şi cracare a petrec lului se redusese cu peste 80 la sută ca urmare a bombardamentelor aliate. Principalele oţelării funcţionau în 1944 la mai puţin de 50 la sută din capacitatea lor. Industria uşoară şi industria alimentară se aflau într-o situaţie similară din cauza lipsei de materii prime şi a distrugerii şi dezorganizării sistemului de transporturi. O altă greutate care a împovărat economia românească a fost copleşitoarea prezenţă sovietică. Plata reparaţiilor, care includea alimente şi materii prime de toate felurile, capturile de război, în special utilaje industriale, precum şi obligaţia de a furniza armatelor sovietice de pe front tot felul de bunuri, au secătuit România de resursele vital necesare pentru propria sa refacere economică. Autorităţile sovietice procedau la rechiziţionări, fără să ţină seama de posibilitatea României de a le asigura. în acelaşi timp, guvernul sovietic viza monopolizarea producţiei şi a comerţului exterior românesc în perioada postbelică, printr-o serie de tratate economice pe termen lung. Cel ce a avut cele mai mari implicaţii pentru viitoarea dezvoltare politică şi economică a ţării a fost semnat la 8 mai 1945 la Moscova. Acesta prevedea înfiinţarea unor societăţi mixte sovieto-române, sovromurile, care, teoretic, erau bazate pe un parteneriat de membri egali în drepturi, menit să asigure relaţii economice reciproc avantajoase, dar care, în practică, au devenit instrumente ale exploatării sovietice a resurselor economice ale României.28 Au fost înfiinţate sov-romuri în toate sectoarele importante ale economiei româneşti, iar cele mai importante pentru Uniunea Sovietică, Sovrompetrol şi Sovromtrans-port, au intrat în funcţiune imediat. Investiţiile româneşti în astfel de întreprinderi erau disproporţionate faţă de beneficiile primite şi controlul exercitat. Pentru a crea Sovrompetrolul, de exemplu, guvernul român a contribuit cu firme româneşti şi resurse naturale, în timp ce partea sovietica a contribuit cu societăţile germane şi italiene confiscate şi cu utilajele capturate, nu cu capital sau resurse proprii. Conducerea şi administraţia se aflau în mîna sovieticilor. Sovromurile aveau toate avantajele posibile- 28 Ion Alexandrescu, Economia României în primii ani postbelici (1945-I"4''' Bucureşti, 1986, pp. 214-217. . ; TRANZIŢIA 1944-1947 529 Erau scutite de impozit şi nu li se aplicau reglementările restrictive, în timp ce companiile britanice, americane şi olandeze erau nevoite să funcţioneze în condiţiile cele mai vitrege, concepute de guvern special nentru a le închide porţile. Una din consecinţele cele mai nefaste ale masivei penetrări economice sovietice în România a fost întreruperea în 1947 a legăturilor ei tradiţionale cu Occidentul, o izolare mult mai severă decît pe vremea suzeranităţii otomane în secolul al XVIII-lea. De la instalarea sa în august 1944, principala preocupare economică a guvernului Sănătescu a fost agricultura. Trebuia, în primul rînd, asigurată aprovizionarea trupelor angajate în lupta în exteriorul şi interiorul graniţelor ţării cu alimente şi alte produse de primă necesitate. Deşi politicienii tuturor partidelor se luptau să rezolve aceste probleme practice şi să elaboreze un plan pentru reorganizarea pe termen lung a agriculturii, aceştia nu pierdeau nici un moment din vedere avantajele politice şi criteriile ideologice. Dintre toate programele de reformă agrară, cel avansat de către Partidul Comunist a fost cel mai rădicai. Acesta cerea confiscarea imediată a tuturor proprietăţilor moşiereşti de peste 50 ha şi împroprietărirea ţăranilor care nu aveau pămînt sau aveau foarte puţin. Fruntaşii Partidului Naţio-nal-Ţărănesc susţineau şi erreforma, dar erau mai precauţi. Ei se temeau că o expropriere în masă a moşiilor şi împărţirea pămîntului în loturi de 5 ha sau chiar mai mici vor duce la scăderea producţiei şi vor încuraja noii proprietari de pămînt, ţăranii, să planteze porumb pentru satisfacerea propriilor lor nevoi, consolidînd astfel monocultura în agricultură, care se dovedise în trecut un obstacol extraordinar în calea progresului. Pentru un timp a prevalat moderaţia, întrucît naţional-ţărăniştii au convins guvernul Rădescu să cerceteze situaţia agriculturii înainte de a trece la reformă. în februarie 1945, Partidul Naţional-Ţărănesc a dat publicităţii un plan cuprinzător de reformă agrară care, în esenţă, relua teoriile ţărăniste din perioada interbelică. Acesta s-a afirmat ca apărător al micului producător, ţăran independent, considerat drept „talpa" statului român, şi a insistat ca ţărănimea să fie recunoscută drept clasă conducătoare în stat. Politica agrară, totuşi, se afla în mîinile altora. La două săptămîni după instalarea în funcţie a guvernului Groza, la 20 martie 1945, acesta a emis un decret-lege cu privire la reforma agrară.29 Decretul-lege preve-
ţ-u privire la măsurile agrare ale guvernului Groza, între 1945-1947, vezi aii Rusenescu, „Date privind politica agrară a României (martie 1945-februarie
528
ROMÂNIA, 1866-1947 provocat o foamete îngrozitoare în iarna şi primăvara următoare, şi, poj de livrările masive de produse agricole către Uniunea Sovietică, de n descreştere a numărului de animale de povară şi, într-o mai mică măsură de dezorganizarea provocată de reforma agrară începută în 1945. Industria şi reţeaua de transporturi se aflau şi ele într-o situaţie tot atît de sumbră. Producţia de petrol şi industria metalurgică avuseseră şi ele enorm de suferit. în 1944, producţia de ţiţei scăzuse la 3,5 milioane t de la 6,6 milioane t în 1938, iar capacitatea de rafinare şi cracare a petrei lului se redusese cu peste 80 la sută ca urmare a bombardamentelor aliate. Principalele oţelării funcţionau în 1944 la mai puţin de 50 la sută din capacitatea lor. Industria uşoară şi industria alimentară se aflau într-o situaţie similară din cauza lipsei de materii prime şi a distrugerii şi dezorganizării sistemului de transporturi. O altă greutate care a împovărat economia românească a fost copleşitoarea prezenţă sovietică. Plata reparaţiilor, care includea alimente şi materii prime de toate felurile, capturile de război, în special utilaje industriale, precum şi obligaţia de a furniza armatelor sovietice de pe front tot felul de bunuri, au secătuit România de resursele vital necesare pentru propria sa refacere economică. Autorităţile sovietice procedau la rechiziţionări, fără să ţină seama de posibilitatea României de a le asigura. în acelaşi timp, guvernul sovietic viza monopolizarea producţiei şi a comerţului exterior românesc în perioada postbelică, printr-o serie de tratate economice pe termen lung. Cel ce a avut cele mai mari implicaţii pentru viitoarea dezvoltare politică şi economică a ţării a fost semnat la 8 mai 1945 la Moscova. Acesta prevedea înfiinţarea unor societăţi mixte sovieto-române, sovromurile, care, teoretic, erau bazate pe un parteneriat de membri egali în drepturi, menit să asigure relaţii economice reciproc avantajoase, dar care, în practică, au devenit instrumente ale exploatării sovietice a resurselor economice ale României.28 Au fost înfiinţate sov-romuri în toate sectoarele importante ale economiei româneşti, iar cele mai importante pentru Uniunea Sovietică, Sovrompetrol şi Sovromtrans-port, au intrat în funcţiune imediat. Investiţiile româneşti în astfel de întreprinderi erau disproporţionate faţă de beneficiile primite şi controlul exercitat. Pentru a crea Sovrompetrolul, de exemplu, guvernul român a contribuit cu firme româneşti şi resurse naturale, în timp ce partea sovietica a contribuit cu societăţile germane şi italiene confiscate şi cu utilajele capturate, nu cu capital sau resurse proprii. Conducerea şi administraţia se aflau în mîna sovieticilor. Sovromurile aveau toate avantajele posibile-
TRANZIŢIA 1944-1947 529 Erau scutite de impozit şi nu li se aplicau reglementările restrictive, în timP ce companiile britanice, americane şi olandeze erau nevoite să funcţioneze în condiţiile cele mai vitrege, concepute de guvern special nentru a le închide porţile. Una din consecinţele cele mai nefaste ale masivei penetrări economice sovietice în România a fost întreruperea în 1947 a legăturilor ei tradiţionale cu Occidentul, o izolare mult mai severă decît pe vremea suzeranităţii otomane în secolul al XVIII-lea. De la instalarea sa în august 1944, principala preocupare economică a guvernului Sănătescu a fost agricultura. Trebuia, în primul rînd, asigurată aprovizionarea trupelor angajate în lupta în exteriorul şi interiorul graniţelor ţării cu alimente şi alte produse de primă necesitate. Deşi politicienii tuturor partidelor se luptau să rezolve aceste probleme practice şi să elaboreze un plan pentru reorganizarea pe termen lung a agriculturii, aceştia nu pierdeau nici un moment din vedere avantajele politice şi criteriile ideologice. Dintre toate programele de reformă agrară, cel avansat de către Partidul Comunist a fost cel mai rădicai. Acesta cerea confiscarea imediată a tuturor proprietăţilor moşiereşti de peşte 50 ha şi împroprietărirea ţăranilor care nu aveau pămînt sau aveau foarte puţin. Fruntaşii Partidului Naţio-nal-Ţărănesc susţineau şi ejreforma, dar erau mai precauţi. Ei se temeau că o expropriere în masă a moşiilor şi împărţirea pămîntului în loturi de 5 ha sau chiar mai mici vor duce la scăderea producţiei şi vor încuraja noii proprietari de pămînt, ţăranii, să planteze porumb pentru satisfacerea propriilor lor nevoi, consolidînd astfel monocultura în agricultură, care se dovedise în trecut un obstacol extraordinar în calea progresului. Pentru un timp a prevalat moderaţia, întrucît naţional-ţărăniştii au convins guvernul Rădescu să cerceteze situaţia agriculturii înainte de a trece la reformă. în februarie 1945, Partidul Naţional-Ţărănesc a dat publicităţii un plan cuprinzător de reformă agrară care, în esenţă, relua teoriile ţărăniste din perioada interbelică. Acesta s-a afirmat ca apărător al micului producător, ţăran independent, considerat drept „talpa" statului român, şi a insistat ca ţărănimea să fie recunoscută drept clasă conducătoare în stat. Politica agrară, totuşi, se afla în mîinile altora. La două săptămîni după instalarea în funcţie a guvernului Groza, la 20 martie 1945, acesta a emis un decret-lege cu privire la reforma agrară.29 Decretul-lege preve- * Cu privire la măsurile agrare ale guvernului Groza, între 1945-1947, vezi aii Rusenescu, „Date privind politica agrară a României (martie 1945-februarie
528
ROMÂNIA, 1866-1947 provocat o foamete îngrozitoare în iarna şi primăvara următoare, şi, apoi, de livrările masive de produse agricole către Uniunea Sovietică, de o descreştere a numărului de animale de povară şi, într-o mai mică măsură, de dezorganizarea provocată de reforma agrară începută în 1945. Industria şi reţeaua de transporturi se aflau şi ele într-o situaţie tot atît de sumbră. Producţia de petrol şi industria metalurgică avuseseră şi ele enorm de suferit. în 1944, producţia de ţiţei scăzuse la 3,5 milioane t, de la 6,6 milioane t în 1938, iar capacitatea de rafinare şi cracare a petrolului se redusese cu peste 80 la sută ca urmare a bombardamentelor aliate. Principalele oţelării funcţionau în 1944 la mai puţin de 50 la sută din capacitatea lor. Industria uşoară şi industria alimentară se aflau într-o situaţie similară din cauza lipsei de materii prime şi a distrugerii şi dezorganizării sistemului de transporturi. O altă greutate care a împovărat economia românească a fost copleşitoarea prezenţă sovietică. Plata reparaţiilor, care includea alimente şi materii prime de toate felurile, capturile de război, în special utilaje industriale, precum şi obligaţia de a furniza armatelor sovietice de pe front tot felul de bunuri, au secătuit România de resursele vital necesare pentru propria sa refacere economică. Autorităţile sovietice procedau la rechiziţionări, fără să ţină seama de posibilitatea României de a le asigura. în acelaşi timp, guvernul sovietic viza monopolizarea producţiei şi a comerţului exterior românesc în perioada postbelică, printr-o serie de tratate economice pe termen lung. Cel ce a avut cele mai mari implicaţii pentru viitoarea dezvoltare politică şi economică a ţării a fost semnat la 8 mai 1945 la Moscova. Acesta prevedea înfiinţarea unor societăţi mixte sovieto-române, sovromurile, care, teoretic, erau bazate pe un parteneriat de membri egali în drepturi, menit să asigure relaţii economice reciproc avantajoase, dar care, în practică, au devenit instrumente ale exploatării sovietice a resurselor economice ale României.28 Au fost înfiinţate sov-romuri în toate sectoarele importante ale economiei româneşti, iar cele mai importante pentru Uniunea Sovietică, Sovrompetrol şi Sovromtrans-port, au intrat în funcţiune imediat. Investiţiile româneşti în astfel de întreprinderi erau disproporţionate faţă de beneficiile primite şi controlul exercitat. Pentru a crea Sovrompetrolul, de exemplu, guvernul român a contribuit cu firme româneşti şi resurse naturale, în timp ce partea sovietică a contribuit cu societăţile germane şi italiene confiscate şi cu utilajele capturate, nu cu capital sau resurse proprii. Conducerea şi administraţia se aflau în mîna sovieticilor. Sovromurile aveau toate avantajele posibile.
Yüklə 1,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|