EDUCATION AND CAREER GUIDANCE – LET’S HELP THE STUDENTS CHOOSE A RIGHT CAREER!
Nr. ref: 13-PR-04-DJ-RO,TR
Proiect cofinanţat de Comisia Europeană prin Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii
Programul Sectorial Comenius – Parteneriate Comenius Regio
|
|
PROIECT DE LECŢIE
Clasa: I C
Profesor: Elena Alexie
Aria curriculară: Consiliere şi orientare
Disciplina: Dezvoltare personală
Unitatea de învăţare: Meserii şi meseriaşi
Conţinutul învăţării: Meseria-brăţară de aur
Tipul lecţiei: exersare de capacităţi
Competenţe specifice/Obiective de referinţă:
-
Competenţa de adaptare la situaţii sociale diferite;
-
Competenţa de investigare şi valorizare/valorificare a propriei experienţe;
Obiective operaţionale:
-
să denumească meseriile pe baza unei imagini;
-
să formeze piramida meseriilor, în funcţie de criteriile date;
-
să asocieze imaginea care sugerează o meserie cu imaginea uneltelor necesare în desfăşurarea ei;
-
să identifice pe baza unei ghicitori meseria/unealta indicată;
-
să precizeze produsele sau uneltele specifice unei anumite meserii;
-
să prezinte sugestiv o meserie folosind limbajul non-verbal (mima);
-
să asambleze piese de puzzle pentru a obţine imaginea unei profesii;
-
să descrie meseriile prezentate pe ruleta meseriilor;
-
să colaboreze în rezolvarea sarcinilor;
-
să manifeste spirit de competiţie;
- să mânuiască materialul intuitiv;
- să realizeze un puzzle din piesele primite;
Strategia didactică:
-
Resurse procedurale: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, lucrul pe grupe, turul galeriei, ciorchinele;
-
Resurse materiale: jetoane cu imagini reprezentând meserii, ghicitori despre meserii, fişe de lucru, carioci, piese pentru puzzle, laptop, videoproiector, roata meseriilor, maşina timpului, postit-uri, plicuri cu scrisori;
-
Forme de organizare: frontală, pe grupuri, individual;
Forme de evaluare: observarea sistematică, aprecieri verbale, evaluare reciprocă, stimulente;
Durata: 45 minute
Locul desfăşurării: sala de clasă
Bibliografie:
1. Cosma, T., Ora de dirigenţie în gimnaziu, Ed. “Plumb”, Bacău, 1994;
2. Lemeni,G., Porumb, M., Consiliere şi orientare. Activităţi pentru clasele V-VIII, Editura ASCR, Cluj, 2011;
3. Puia, M., Comşa, F.,M., Îndrumar de dirigenţie, Editura Niculescu, Bucureşti, 2007.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
Etape
|
Descrierea activităţilor
|
1.Moment organizatoric/Pregătirea clasei pentru activitate
(1 minut)
|
Se amenajează spaţiul educaţional.
Se pregăteşte materialul didactic.
Copiii se împart, după preferinţe şi aptitudini, în opt echipe, formate din câte patru elevi: echipa croitorilor, echipa agricultorilor, echipa doctorilor, echipa constructorilor, echipa pompierilor, echipa judecătorilor, echipa bucătarilor, echipa poliţiştilor.
|
2.Reactualizarea cunoştinţelor
(6 minute)
|
Învăţătoarea propune copiilor să descopere, una câte una, imaginile de pe ruleta meseriilor. Imaginile ilustrate pe roată reprezintă meserii.
Copiii vor învârti ruleta şi vor spune ce ştiu despre meseriile aflate pe ea.
Se prezentă în PPT materialul care conţine poezia ”Ce miros au
meseriile” de Gianni Rodari. Elevii vor identifica meseriile sugerate de
imagini şi versuri.
|
3. Discuţie introductivă (pregătitoare)/Captarea atenţiei
(2 minute)
|
Învăţătoarea invită copiii să călătorească cu MAŞINA TIMPULUI, care îi teleportează peste 20 de ani.
Roata vremii se-nvârteşte
Fiecare se gândeşte
Şi va spune la plecare
Ce va fi când va fi mare!
La uşă bate poştaşul care aduce mai multe scrisori pentru copiii din clasa I C, care sunt numerotate, având mesaje diferite, reprezentând calităţile pe care trebuie să le avem în practicarea oricărei meserii, pentru a avea satisfacţie profesională şi financiară:
-
Meserii
-
Pricepere
-
Hărnicie
-
Îndemânare
-
Răsplată.
Le înmânează învăţătoarei, iar aceasta deschide primul plic, pe care scrie cuvântul ”Meserii”, citind elevilor conţinutul:
”Dragi copii, am aflat că în şcoala voastră învaţă elevi foarte buni şi voi vreţi să aflaţi cât mai multe informaţii despre meserii, pentru a vă alege şi voi una. Pentru aceasta, vă propun un joc care se numeşte ”Meseria- brăţară de aur”. V-am pregătit nişte sarcini surpriză foarte interesante. Fiecare plic cuprinde sarcini create de câte un profesor de la şcoala iepuraşilor. Câştigătorii vor avea parte de recompense-surpriză.
Semnează Profesorii de la cea mai bună şcoală de iepuraşi din lume.”
|
4. Anunţarea conţinutului şi a obiectivelor
(1 minut)
|
”Astăzi vom accepta provocarea şi vom participa la un concurs interesant. Deschizând plicurile în ordinea în care sunt numerotate, veţi rezolva sarcinile concursului aplicând ceea ce ştiţi despre meserii şi învăţând de la colegii voştri multe lucruri noi despre acestea. ”
|
5. Dirijarea exersării
(30 minute)
|
Se prezintă regulile şi sarcinile jocului: întrecere între cele opt echipe. Câştigă echipa cu cele mai multe recompense/ouă (simbol pentru sărbătoarea Paştelui, care se apropie).
a) Învăţătoarea deschide următorul plic notat ”Pricepere” şi citeşte:
”Eu am fost ales să vă dau prima sarcină, aşa că voi încerca să nu fie prea grea, pentru a putea să deschideţi şi plicul următor. Vă propun să completaţi următorul ciorchine cu tema ”Meserii”. Mult succes!
Semnează Rilă-Iepurilă, cel mai bun profesor de limba română.”
Se citesc prezentările meseriilor. Câte doi reprezentanţi ai fiecărei echipe, după consultarea cu membrii echipajului, vin în faţa clasei: unul fixează imaginea corespunzătoare la tablă, iar celălalt prezintă meseria cu ajutorul limbajului non-verbal (mimă).
Fiecare sarcină rezolvată corect va primi un punct/ou pe panoul de scor.
b) Se deschide următorul plic - ”Hărnicie” şi se citeşte copiilor scrisoarea:
”Dragi copii, sunt sigur că Rilă-Iepurilă v-a dat sarcini uşoare pentru că aşa face el de obicei. Ei bine, eu nu sunt chiar aşa de drăguţ şi vreau să vă încurc. Doamna învăţătoare vă va explica ce trebuie să faceţi.
Semnează Iepuraşul ţup-ţup, cel mai bun profesor de matematică.”
Cu ajutorul ghicitorilor, elevii vor alcătui ”Piramida meseriilor”, observând criteriul după care a fost alcătuită piramida:
-
meserii care oferă servicii oamenilor;
-
meserii care asigură hrana oamenilor;
-
meserii care asigură educaţia oamenilor;
-
meserii care asigură asistenţa medicală.
Se punctează răspunsurile corecte.
c) Se deschide următorul plic - ”Îndemânare”, prezentând copiilor conţinutul:
”Dragi copii, dacă aţi deschis şi plicul acesta, înseamnă că aţi rezolvat cu succes toate sarcinile propuse de colegii mei. Felicitări!
Acum va trebui să realizaţi un puzzle pentru a descoperi meserii cunoscute şi îndrăgite de voi. De asemenea, va trebui să realizaţi corespondenţa între meseriaş şi uneltele pe care acesta le foloseşte şi să coloraţi imaginile.
Semnează Iepurică, cel mai bun profesor de arte vizuale şi abilităţi practice.”
În timp ce lucrează în echipă, elevii audiază şi interpretează cântece despre meserii (”Bună-dimineaţa” - Grupul ROGVAIV, ”Sunt atâtea meserii îndrăgite de copii”, ”Ce miros au meseriile”, ”Cântecul meseriilor”, ”Mişcă vântul frunzele” etc.)
Se analizează lucrările elevilor şi se acordă corespunzător punctele/ouăle.
|
6. Asigurarea feed-backului
(4 minute)
|
Pe un post it, fiecare copil răspunde la întrebarea adresată la începutul orei de MAŞINA TIMPULUI, notând numele şi meseria pe care vrea să o aibă când va fi mare. Se fixează pe tablă pentru a fi cunoscute şi discutate prin intermediul Turului galeriei.
|
7. Tema pentru acasă/Explicaţii pentru continuarea activităţii acasă
(1 minut)
|
Ca temă pentru acasă, elevii au de realizat ARBORELE PROFESIONAL AL FAMILIEI, precizând pentru fiecare membru al familiei profesia/
ocupaţia pe care a avut-o sau o are în prezent. Trebuie să identifice dacă profesia pe care a scris-o pe post it se regăseşte la vreunul din membrii familiei.
Se fac aprecieri generale şi se stabileşte punctajul fiecărei echipe.
d) Doamna învăţătoare deschide ultimul plic - ”Răsplata”, care va dezvălui recompensa-surpriză pregătită pentru ei.
Directorul de la şcoala iepuraşilor premiază toţi elevii cu diplome şi medalii de AUR, deoarece ”Meseria e brăţară de AUR” şi urează tuturor ”Paşte fericit!”
|
Conţinut informativ
ANEXA 1
PUZZLE
ANEXA 2
PIRAMIDA MESERIILOR
RULETA MESERIILOR
ANEXA 3
CIORCHINELE
ANEXA 4
Uneşte uneltele cu meseriaşii care le folosesc şi colorează imaginile!
ANEXA 5
PIRAMIDA MESERIILOR
ANEXA 6
Sunt atâtea meserii, îndrăgite de copii
Refren: Sunt atâtea meserii, îndrăgite de copii,
Vrem să fim mai curând mari,
Să fim harnici făurari.
Nicio muncă, nicio muncă, nicio muncă nu e grea,
Dacă vesel şti lucra.
Noi visăm, noi visăm, noi visăm să creştem mari,
Să fim meşteri făurari.
E strungar tăticul meu, Iată-mă, pe câmp pornesc,
Vreau să fiu strungar şi eu, Pân’ s-arată soarele,
Să fac piese lucitoare, Cu tractorul românesc,
De maşini şi de tractoare. Voi brăzda ogoarele.
Refren.......................................................................
Tare-s vesel şi ghiduş, Eu constructor mă visez,
Însă ştiu să fac şi eu, Noi oraşe-ntemeiez,
Mobilă pentru păpuşi, Cu şcoli mari şi grădiniţe,
Sunt tâmplar ca tatăl meu. Pentru voi, băieţi, fetiţe!
Refren.......................................................................
Eu din munte scot voios Alb halat peste rochiţă,
Minereul preţios, Eu sunt astăzi doctoriţă,
Şi cu drag, minerii-mi spun: Într-un ceas te scol voios,
“Frăţioare, noroc bun!” Odihnit şi sănătos.
Refren.......................................................................
Albă-i pâinea şi gustoasă, Ciocolată ştiu să fac,
Că-i din grâu de Bărăgan, Prăjituri şi cozonac,
Iese rumenă, pufoasă, Pentru voi, iubiţi copii,
Că-i făcută de brutar. Cofetar vestit voi fi.
Refren.......................................................................
Tare aş vrea şi eu să cos, Draga mea prietenă,
Însă acul e ... ţepos, Acul nu-i greu, crede-mă,
Uite-mi pun şi degetar, Ţine-l frumuşel aşa
Însă totul e-n zadar. Şi-mpreună vom broda.
Refren.......................................................................
Dostları ilə paylaş: |