MlA Julien înţelegea că îi povesteşte ceea ce vedea
i in faţa ochilor. Şi îşi dădu seama, cu durere
I Vorbind, Mathilde îşi dezvăluia ei însăşi propria-i
i.....• ■
i Mm marc chin al geloziei nu poate să existe.
kA bflnuieşti că un rival e iubit te doare destul de mult,
B IA auzi povestindu-ţi-se în cele mai mici amănunte
dragostea pentru el, şi asta s-o facă femeia pe care
^Borl, e, fără îndoială, culmea suferinţei.
V O, cit era de lovit în clipele acelea orgoliul care îl
Hfcft? pe Julien să se creadă mai presus decît cei de teapa
Wk (uylus şi a lui Croisenois ! Cu cîtă durere lăuntrică şi
■ i ;i cele mai neînsemnate calităţi ale acestora! Cu
lin luiiA-credinţă plină de înflăcărare se dispreţuia pe
M' însuşi!
Mathilde i se părea fermecătoare; nici un cuvînt n-ar
|l ii> i.ik să exprime imensa lui adoraţie. Plimbîndu-se
Ml Hnu de ca, îi privea pe furiş mîinile, braţele, ţinuta de
111" • Iii gata să-i cadă la picioare, zdrobit de dragoste
lili iluicre, şi să-i strige : „Fie-ţimilă !"
400
STEN DH AL
„Şi fiinţa aceasta atît de frumoasă, atît de superioară tuturor, ea, care m-a iubit odată, în curînd nici vorbă că îl va iubi pe domnul de Caylus !"
Julien era convins de sinceritatea Mathildei; sinceri-tatea spuselor ei era prea vădită. Şi pentru ca nefericirea să-i fie deplină, uneori, descriindu-i simţămintele pe care I le încercase faţă de domnul de Caylus, domnişoara de La Mole îi vorbea ca şi cum l-ar fi iubit acum. în glasul ei răsuna dragostea, fără îndoială. Julien vedea limpede asta.
Dacă i s-ar fi turnat plumb topit pe piept, şi tot ar fi j suferit mai puţin. Cum să poată bănui bietul băiat, ajuns în culmea aceasta a nefericirii, că tocmai fiindcă îi vorbea lui simţea domnişoara de La Mole atîta plăcere să răscolească firavele simţăminte de dragoste avute odinioară pentru domnul de Caylus sau de Luz ?
Nimic n-ar putea să înfăţişeze chinuitorul zbucium al lui Julien. Asculta destăinuirile amănunţite în legătură cu dragostea simţită pentru alţii, pe aceeaşi alee de tei unde, abia cu cîteva zile mai înainte, aşteptase ora unu ca să pătrundă în odaia Mathildei. Nu există suferinţă mai cumplită pe care o fiinţă omenească s-o poată îndura.
Felul acesta de intimitate chinuitoare dură o săptămînă nesfîrşită. Mathilde, cînd părea că nu ocoleşte prilejurile de a-i vorbi, cînd părea că le caută dinadins; iar subiectul la care amîndoi reveneau, cu un soi de voluptate crudă, era povestirea simţămintelor ei pentru alţii: îi povestea despre scrisorile pe care le scrisese, îi reda pînă şi cuvintele folosite în fiecare dintre ele, îi spunea pe dinafară fraze întregi. în ultimele zile, părea că îl priveşte pe Julien cu un fel de bucurie plină de răutate. Chinurile lui erau nespus de plăcute Mathildei.
Se vede limpede că Julien n-avea deloc experienţa vieţii; nici măcar nu citise romane; căci, dacă ar fi fost ceva mai priceput, i-ar fi spus cît de cît liniştit fetei pe care o adora si care îi făcea mărturisiri atît de ciuda ic
Dostları ilə paylaş: |