Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

tf\ NKGRU

463

IVscmne că, în primele zile, prezenţa mea 1-a inti-l Ic lapt, în casa asta tot ce întîlneşti e uşuratic; văd mi mii sprijinite pe bătrîneţe şi care au avut mare

fir la urma urmei, decît un sentiment de care nu-şi

«.un,)

in i, (îte convertiri n-au început aşa ! Ceea ce mă

I ni)¹ nădejdi bune în privinţa acesteia e deosebirea oului lui si stilul tinerilor ale căror scrisori am avut

I lâ Ic văd. E cu neputinţă să nu recunoşti duioşia riozitate adîncă şi multă convingere în scrisul

| UnAr preot; s-ar putea să aibă blînda virtute a lui

CAPITOLUL XXVII

l« mai înalte demnităţi bisericeşti

Servicii! talente ! merit! haida-de! să faci parte dintr-o clică oare­care !

telemaque²

• i Idcea unui episcopat se contopea pentru prima

mea lui Julien în mintea unei femei care, mai

nai tîrziu, avea să împartă în Franţa cele mai

miui.iţi ale bisericii. Dar norocul acesta nu l-ar fi

| i deloc pe Julien; pentru moment, mintea nu i

i InAlţa la nimic altceva în afară de nefericirea lui

■ 'i nefericirea îi sporea din te miri ce; de pildă,

bmprici lui odăi îi devenise de nesuferit. Seara,

i. \l,milion (1663-1742), predicator francez. IM lilimaque, epopee în proză de scriitorul francez Fenelon ii ire se găsesc numeroase aluzii la persoane şi întîmplări Milei lui Ludovic al XIV-lea.
■ VI NKGRU

465

lulien putea să zărească ochii Mathildei pe sub llirlei doamnei mareşal şi devenea vorbăreţ. Fra-il pitoreşti şi sentimentale începeau să capete ■tui i mai deosebite şi totodată mai elegante, tfAilca perfect seama că ceea ce spunea i se părea Mi (Iii Idei, dar voia s-o uimească prin eleganţa fe-sti cuvintele. „Cu cît are să fie mai fals ceea ce ittl am să-i plac mai mult", gîndea Julien; şi îndrăzneală înspăimîntătoare, exagera unele Mir naturii. Observase destul de repede că, pentru ulgar în ochii doamnei mareşal, trebuia mai rească de ideile simple şi cu judecată. Si o ■lui),i aşa, sau îşi prescurta amplificările, după suc­ii 'lupă indiferenţa pe care le vedea în ochii celor N doamne cărora trebuia să le placă. "■ ral viaţa îi era mai puţin hidoasă în zilele cînd Inimic.

mă transcriindu-1 pe al cincisprezecelea din I Iii isica înfiorătoare, îşi spunea el într-o seară ; paisprezece i-au fost înmînate cu toată grija por-' • nunei mareşal. Voi avea cinstea să-i umplu irclc biroului. Şi totuşi, ea se poartă cu mine

• nul nu i-aş scrie! Cum au să se sfîrşească toate 1101 nicia mea o s-o plictisească la fel de mult pe '■ n «şic şi pe mine? Trebuie să recunosc că

.....'1 'ui Korasoff, îndrăgostit de frumoasa qua-

l( ii'-mond, a fost, la vremea lui, un om nemai-

• I mai plictisitor nici nu se poate închipui."

| ■ 111 n lele mediocre pe care întîmplarea le pune lor unui mare general, Julien nu pricepea MlCUl executat de tînărul rus asupra frumoasei • Primele patruzeci de scrisori n-aveau alt rost m A s;Vi ierte îndrăzneala de a-i scrie. Această ¹ > care poate că se plictisea nespus de mult, 'i insa cu obiceiul de-a primi scrisori poate ceva ■ rbede decît viata ei de toate zilele.

fi NKGRU

467

H. prin josnicele lui calomnii, părea menit să H A salonul palatului La Mole. inul. ml ăsta îi dădu pentru prima oară lui Julien ii putea prea bine ca doamna de Fervaques, lAspundea la scrisorile lui, să privească cu Mii (A sentimentul care le dicta. Sufletul negru al lui iu era zdrobit cînd se gîndea la succesul lui Julien. ■Ii, pe de altă parte, un om de merit, ca şi un ne-P Mit fel, nu poate fi în două locuri deodată, dacă c amantul sublimei doamne mareşal, îşi spu-

.....l profesor, ea îi va găsi un locşor bun în ierar-

Mcrascâ, iar eu aş scăpa de el din palatul La

■liric Pirard îi ţinu şi el lui Julien o nesfîrsită pre-^ succeselor lui în casa de Fervaques. Predica <>iia de sectă dintre austerul jansenist şi salo-nînnoitor şi monarhic, al virtuoasei doamne

( APITOLUL XXVIII

Ylanon Lescaut

Iar odată ce se convinsese de-a binelea de nerozia şi de măgăria stareţului, el o scotea la capăt de o-biţp destul de bine, spunînd negru la ce era alb, şi alb la ce era negru. LICHTEMBERG¹

J

Iţlimilc lui Korasoff recomandau cu toată tăria n i niciodată în discuţii persoana căreia i se | llcluiia sa iasă, sub nici un motiv, din rolul admi-

hy/i l.iiiuanberg (1742-1799), fizician şi scriitor iluminist

NKGRU

limita vreme la doamna de Rdnal, copiind o scri-MoHişită către doamna mareşal.

I < U tn se face, îi spuse ea a doua zi, afectînd o

are lui i se păru prost jucată, cum se face că uni vorbeşti despre Londra şi despre Riche-

! îmi i» scrisoare compusă ieri-seară, pe cît se pare,

■şlii-a de la operă ?

||rn se simţi încurcat; copiase rînd cu rînd scrisoa-c gîndească la ce scria, şi se vede că uitase să

MKil Londra şi Richemond, aflate în original, prin i Cloud. începu două sau trei fraze, dar nu iz-

n ducă pînă la capăt; abia se stăpînea să nu rîdă

bir tn cele din urmă, căutîndu-şi cuvintele, ajunse

■I Idee:

■nfl.iiărat de gîndurile cele mai sublime asupra ce-ici năzuinţe ale inimii omeneşti, sufletul meu, ■ v/l, s-ar fi putut să aibă o clipă de rătăcire. Mi iinprcsionat-o, îşi spuse el, deci pot să-mi cruţ '■'i i din restul serii." Şi părăsi în goană reşedinţa i cară, recitind originalul scrisorii din ajun, t ni nul la pasajul fatal, în care tînărul rus vorbea i"ii(lr;i şi despre Richemond. Julien se miră . i • usoarea era aproape drăgăstoasă, in i iul dintre uşurinţa aparentă a cuvintelor lui şi ■fiii" .1 sublimă, aproape apocaliptică, a scrisorilor înălţase în ochii doamnei mareşal. Ei îi plăcea, lungimea frazelor; nici urmă de stilul acela "iu. Ia modă de Voltaire, omul atît de imoral! ml nostru făcea pe dracu în patru ca să alunge ■ nin de bun-simţ din cuvintele lui, ele mai aveau im mi.i antimonarhică şi ateistă care nu-i scăpa i de Irrvaques. înconjurată de persoane morale l'iu i ii picioare, dar care deseori n-aveau măcar o doamna mareşal era foarte sensibilă la tot

I1 i noutate ; dar, totodată, socotea de datoria ei ii i iii'inl.i de noutăţi. Defectul acesta ea îl numea : a

«i •săbuinţei secolului.