196
STENDHAI.
la trei paşi de măsuţa de scînduri, acoperită cu hîrtiuu li pătrate.
— Vino mai aproape, îi spuse omul.
Julien mai făcu un pas, întinzînd mîna, de parcă ar fi căutat ceva să se sprijine.
— Cum te cheamă ?
— Julien Sorel.
— Ai întîrziat mult, îi spuse omul, ţintindu-1 din nou cu o privire necruţătoare.
Julien nu putu să-i înfrunte uitătura; întinzînd mîna ca pentru a căuta un reazem, se prăbuşi pe podea.
Omul sună. Julien nu mai vedea şi nu mai putea să m-mişte; dar auzi nişte paşi care se apropiau.
Fu ridicat şi aşezat pe jilţul de lemn. Apoi auzi vocci omului aceluia groaznic spunîndu-i portarului:
— Se vede că 1-a apucat boala copiilor; numai asia mai lipsea.
Cînd Julien izbuti să deschidă ochii, omul cu faţa roşie continua să scrie; portarul dispăruse. „Trebuie să fiu cu rajos, îşi spuse eroul nostru, şi mai ales să ascund ce sitni simţea că-i e îngrozitor de rău; dacă mi se întîmplă ceva, Dumnezeu ştie ce-au să-şi închipuie despre mine." In sfîrşit, omul lăsă scrisul şi, uitîndu-se pieziş la Julien :
— Eşti, sau nu în stare să-mi răspunzi ?
— Sînt, părinte, îi răspune Julien cu o voce slăbită.
— Foarte bine.
Omul negru se ridicase pe jumătate şi căuta i u nerăbdare o scrisorică în sertarul mesei de brad, care se I deschise scîrţîind. O găsi, se aşeză fără grabă şi, uitîndu • din nou la Julien, de parcă ar fi vrut să-i smulgă şi ultima fărîmă de viaţă:
— îmi eşti recomandat de părintele Chelan, caiv .1 fost cel mai bun paroh din eparhie, om de aleasă virtute şi prietenul meu de treizeci de ani.
Dostları ilə paylaş: | 
