Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

UOŞU ŞI NEGRU

231

da celor mai adînci remuşcări. Se gîndea adesea, fără să vrea, la fiinţa ciudată a cărei întîlnire îi răscolise viaţa, dar cu nici un chip nu i-ar fi scris.

Dacă am vorbi limbajul seminarului, am recunoaşte o minune în cei cinci sute de franci trimişi şi am putea Npune că, pentru a-i face un dar lui Julien, Cerul îl folo­sise de data aceasta pe marele vicar de Frilair în persoană.

Cu doisprezee ani în urmă, sfinţia-sa sosise în Besan-(,'on cu un geamantanaş sărăcuţ de tot, în care, după cîte vorbea lumea, i se afla toată averea. Iar acum ajunsese unul dintre cei mai bogaţi proprietari din judeţ. In plină |)iosperitate, cumpărase jumătate dintr-o moşie în timp

• alaltă jumătate se întîmplă să fie moştenită de domnul de l.a Mole. De aici, un mare proces între aceste două personaje.

Cu toată situaţia lui strălucită la Paris, cu toate funcţiile ce le deţinea la curte, domnul marchiz de La Mole simţi că era primejdios să lupte la Besanşon împo-11 Iva unui mare vicar, despre care se vorbea că numeşte şi di muie prefecţii. în loc să ceară însă o gratificaţie de i Incizeci de mii de franci peste leafă, deghizată sub un nume oarecare şi trecută în buget, şi să-1 lase pe marele vicar de Frilair să cîştige fleacul acesta de proces de cinci­zeci de mii de franci, marchizul se încăpăţînă. Credea că urc dreptate : frumoasă dreptate !

Dar, fie-ne îngăduit să întrebăm: ce judecător n-are un fiu sau un văr căruia să vrea să-i facă un rost în lume ?

Ca să deschidă ochii şi celor mai orbi dintre orbi, la o nflplămînă după prima sentinţă căpătată, marele vicar de l i ilair luă caleaşca preasfinţiei-sale episcopului şi se duse ■ i însuşi să-i prindă în piept avocatului său crucea Legiunii di < >noare. Domnul de La Mole, puţin năucit văzînd cît e ilc tare partea adversă şi simţind cum avocaţii lui încep să ik'ii înapoi, ceru sfat părintelui Ch61an, care îl puse în |i «iură cu părintele Pirard.

La vremea cînd se desfăşoară povestirea noastră, i' r.işurile lor aveau o vechime de cîţiva ani. Părintele Pi-i ud pusese în slujba cauzei acesteia tot sufletul lui

232