Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

.1. .St

228

STENDHAl.

în odaia de trecere dintre bucătărie şi sala de mese. Acolo le văzură toţi seminariştii, pe cînd se duceau la masă. Şl stîrniră o vie curiozitate. Mistreţul, aşa mort cum era, îl sperie pe cei mai mici, care îi atingeau colţii. Timp de o săptămînă, nu se mai vorbi despre altceva în seminar.

Darul, care situa familia lui Julien în partea vrednică de respect a societăţii, dădu o lovitură ucigătoare invidiei. Julien deveni o superioritate consfinţită prin avere. Chazcl şi cei mai aleşi dintre seminarişti începură să-i dea tîrcoale, căutîndu-i prietenia; aproape că i se văitau pen« tru faptul că nu le spusese nimic despre averea părinţilor şi-i pusese astfel în situaţia de a nu-şi arăta respectul faţă de bani.

Avu loc, apoi, o recrutare; dar Julien fu scutit de ea, în calitatea lui de seminarist. Lucrul acesta îl mişcă adînc „Va să zică s-a dus pentru totdeauna clipa cînd, cu douăzeci de ani mai înainte, ar fi început pentru mine 11 viaţă eroică!"

Se plimba, singur, prin grădina seminarului şi-i auzi vorbind între ei pe doi dintre zidarii care lucrau la zidul de îngrădire.

— Ei, trebuie iar să ne cărăm; se face o nouă recru­tare.

— Pe vremea ăluilalt, aş fi mers şi eu ! Un zidar pute» să ajungă ofiţer, ba chiar general, după cum s-a şi I întîmplat.

— Acuma, în schimb, să vezi! Doar calicii se duc. Cine are cu ce, rămîne acasă.

— Cine s-a născut pîrlit, pîrlit rămîne, asta e.

— Da' ce credeţi, o fi adevărat zvonul că ălălalt a murii 7 întrebă un al treilea zidar.

— Păi, aşa zic îndopaţii. Că lor le era frică de el.

— Ce deosebire ! Cum mai mergea treaba pe vreme lui! Şi cînd te gîndeşti că mareşalii l-au vîndut! Ce scîrti de trădători!

Convorbirea aceasta mai mîngîie puţin inima lui Inlicn. Şi, depărtîndu-se de zidari, spuse oftînd:

Lui singur, dintre regi, poporul îi păstrează amintirea!

Veni vremea examenelor. Julien răspunse într-un mod utrălucit; şi văzu că însuşi Chazel căuta să-şi arate toată

ţliinţa.

în prima zi, examinatorii, numiţi de faimosul mare u< ;ir de Frilair, se necăjiră grozav fiind nevoiţi să pună Ricreu primul, sau cel mult al doilea pe listă, numele aces­tui lulien Sorel, care le fusese semnalat ca fiu sufletesc al I p.irintelui Pirard. în seminar se făcură pariuri că, pe lista I examenului general, Julien va avea numărul unu, ceea ce I ti va aduce onoarea de a lua masa la înaltpreasfinţia-sa I episcopul. Dar, la sfîrşitul unui examen în care fuseseră I întrebări în legătură cu părinţii bisericii, un examinator I mai dibaci, după ce-1 întrebă pe Julien despre sfîntul Iero-I mm şi despre pasiunea lui pentru Cicero, pomeni de Ho-i .11 ui, de Vergiliu şi de alţi autori profani. Fără ştirea ">l<)>ilor lui, Julien învăţase pe dinafară numeroase pa-»n|c din aceşti autori. Ameţit de succese, uită unde se afla iji, la cererea stăruitoare a examinatorului, recită şi dez­voltă pe larg, cu înflăcărare, mai multe ode ale lui Horaţiu. După ce îl lăsă să se dea de gol vreo douăzeci de minute, ■■«minatorul se schimbă deodată la faţă şi-1 dojeni aspru |icniru vremea pierdută cu învăţăturile acestea profane şi despre ideile deşarte sau criminale pe care şi le vîrîse în cap. Sînt un prost, părinte şi aveţi dreptate, îi răspunse Julien cu modestie, recunoscînd şiretlicul dibaci căruia îi

iii/usc victimă.

Vicleşugul acesta al examinatorului fu socotit josnic

jUna si în seminar, ceea ce nu-1 împiedică deloc pe marele I Vluii de Frilair, omul atît de abil, care organizase cu atîta [liviintlîc reţeaua congreaţiei din Besancon şi ale cărui [ ici isori trimise la Paris făceau să tremure magistraţii, pre-
230