Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

l PoUdori, medicul lordului Byron, pe- care Stendhal 1-a cunoscut 1 Milano. în octombrie 1816.

ŞI NEGRU

95

m tlupă puţinul pe care îl citise în Biblie despre dragoste, Bl întocmi un plan de bătălie foarte amănunţit. Şi fiindcă Bk nespus de tulburat, deşi nu-şi mărturisea asta, îşi Hjtcrnu planul pe hîrtie.

\ doua zi dimineaţă, în salon, doamna de R6nal

(^■wsc o clipă singură cu el. Nu mai ai alt nume în afară de Julien ? îl întrebă [ 1 ,a întrebarea aceasta atît de măgulitoare, eroul nos-lu nu ştiu ce să răspundă. Se afla în faţa unei împrejurări f|iit văzute în plan. Dacă n-ar fi făcut prostia de a-şi piui un plan, mintea lui ageră l-ar fi scos uşor din impas; P^iiul că fusese luat pe neaşteptate n-ar fi făcut decît să-i Horească vioiciunea ideilor.

r A.'ja, însă, fu stîngaci şi-şi exagera stîngăcia. Dar doamna Br KC nai i-o iertă repede. Ea nu văzu în purtarea lui decît «marca unei îneîntătoare nevinovăţii. Şi ceea ce îi lipsea prbatului acestuia, căruia toată lumea îi recunoştea la rea inteligenţă, era tocmai aerul nevinovăţiei.

Micul tău preceptor îmi inspiră multă neîncredere, i punea doamna Derville. Am impresia că se gîndeşte ii11 una şi că tot ce face e calculat. E un prefăcut.

lulien rămase profund umilit de nefericita încurcătură ■■ni iută de întrebarea doamnei de Renal, căreia nu se pri-■pusc să-i răspundă.

„lin bărbat ca mine e dator să nu rabde o asemenea hfilngere!" Şi, folosind clipa cînd treceau dintr-o I Ipcre în alta, se crezu obligat să-i dea o sărutare doam-fci i de R6nal.

Dar gestul lui fu cît se poate de nepotrivit, cît se poate li* neplăcut şi pentru unul şi pentru altul, cît se poate de Ut picvăzător. Cît pe ce să fie văzuţi! Doamna de Renal îl i. ii nebun. Se sperie şi, mai ales, se simţi jignită. Prostia i 11 ii amintea de domnul Valenod.

,< e mi s-ar fi întîmplat dacă aş fi fost singură cu el ?" i i ipunea ea. Şi, fiindcă iubirea îi era întunecată, i se trezi muica.