Psihiatrie, narcologie
Yüklə 0,96 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Summary Psychopathology of defective conditions in schizophrenia
- Scopul lucrării
- IERARHIA FACTORILOR DE RISC CE FAVORIZEAZĂ UTULUZAREA SUBSTANŢELOR PSIHOACTIVE Mircea Revenco, Svetlana Condratiuc, Larisa Spinei, Anatol Nacu
- Hierarchy of risk factors favoring the use of psychoactive substances
- Obiectivele cercetării
- Rezultatele obţinute şi disciţii
- I grupă II grupă I grupă II grupă
|
PSIHIATRIE, NARCOLOGIE 
PSIHOPATOLOGIA STĂRILOR REZIDUALE ÎN SCHIZOFRENIE Larisa Boronin*, A.A. Nacu, A.G. Nacu, M.Revenco, Igor Nastas, Emilia Boşneaga** Catedra Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală USMF „ Nicolae Testemiţanu” * - IMSP Spitalul Clinic Psihiatrie ** - Centrul Medical „Fluid” Summary Psychopathology of defective conditions in schizophrenia The concept of residual state in schizophrenia doesn’t have a well-established definition according to up-to-date principles. The clinical description limits its attention to the recognition of the classic triad of symptoms revealed by Kraepelin in 1913 as: intellectual decay, aboulia and prostration, pseudo-psychopathic disturbances. In the development of residual states three factors were observed: clinical-dynamic, exogenous and endogenous factors. As syndromes 16 types of residual states were distinguished. The development of the residual states comprises three continuous stages: the primary stage, the stage of determination of “negative” symptoms, the stage of constant residual disturbances. In conclusion, we should remark that this concept needs a continuous investigation, because the present bibliography doesn’t assess the definitive adequate clinical-dynamic for these conditions present in schizophrenia. Rezumat Noţiunea de stare reziduală în schizofrenie, în conceptele actuale nu are o definiţie bine structurată. Descrierea clinică se reduce la constatarea triadei clasice de simptome elaborată de Kraepelin în 1913: Scădere intelectuală, abulie şi anergie, tulburări pseudopsihopatice. În evoluarea stărilor reziduale se pot constata 3 factori: clinico-dinamici, endogeni şi exogeni. Sub aspect sindromologic se deosebesc 16 tipuri de stări reziduale (Leonhard, 1957). Evoluţia stărilor reziduale reprezintă 3 etape consecutive: Etapa iniţială, etapa stabilirii simptomelor „negative” , etapa tulburărilor reziduale constante. În concluzii, sursele bibliografice nu oferă suficiente criterii definitorii şi clinico-evolutive asupra acestor stări evolutive din schizofrenie, fapt pentru care necesită investigaţii în continuare. Actualitatea temei Noţiunea de stare reziduală (defect psihic, defectualitate psihică) în bibliografia de profil nu este suficient de bine evaluată şi are diferite interpretări clinice. Nu s-auconstatat criterii clare care să interpreteze noţiunea de „ defect psihic”. Deasemeni nu există interpretări bine definite şi de diferenţiere în privinţa noţiunilor „ deficit psihic”, „ stare reziduală”, „ schizofrenie reziduală (ICD-10)”, „ defect schizofren”, „ defect psihic”.În ICD-10 există criterii de diagnostic în schizofrenia reziduală (F 20.5) care poate fi echivalată cu noţiunea de „defectualitate psihică” în schizofrenie: a) Simptome schizofrene „negative” ca lentoare psihomotorie, hipoactivitate, tocire afectivă, pasivitate şu slabă comunicare non-verbală prin mimica facială, privire, modulare voce, digficultăţi de autoîngrijire, performanţă socială scăzută. b) Existenţa în trecut a cel puţin unui episod psihotic care întruneşte criteriile pentru schizofrenie. c) O perioadă de minim un an în care intensitatea şi frecvenţa simptomelor cum ar fi delirul sau halucinaţiile au fost minime sau reduse, iar simptomele „negative” prezente. d) Absenţa demenţei, patologiei organice cerebrale, depresiei cronice sau hospitalismului care a explica simptomele negative. Criterii de diagnostic conform DSM-IV: A - Lipsa ideilor delirante, halucinaţiilor, tulburărilor de gândire, tulburări evidente comportamentale sau catatonice. B - Durata simptomelor, simptome negative sau două şi mai multe simptome din p. „A” pentru schizofrenie într-o formă mai atenuată. Aşadar, criteriile avute la dispoziţie pentru stările reziduale par a fi insuficiente. Scopul lucrării Structurarea tabloului clinic şi stabilirea criteriilor de diagnostic a stărilor reziduale în schizofrenie Material şi metode Lucrarea se bazează pe datele bibliografice cu referinţă la psihopatologia, clasificarea, tabloul clinic al stărilor reziduale în schizofrenie. Deasemeni, studiul se bazează pe pe criteriile de diagnostic PANSS, BPRS, SANS, GAF şi propriile investigaţii. Rezultate şi discuţii Starea reziduală în schizofrenie se poate stabili pe parcursul la mulţi ani, având o evoluţie progresivă şi cu predominanţa simptomelor negative. Dar simptomele deficitare se pot manifesta atât în stadiul evolutiv al bolii, cât şi în stadiul final postprocesual, iar noţiunea de stare reziduală (defect psihic) include în asemenea situaţii nu doar simptomele „negative”, dar şi pe cele „ pozitive” (В.Ю. Воробьев, 1988; Bomov, 2007). Huber (1966) evidenţiază noţiunea de „defect pur” adică lipsa simptomelor psihoproductive (pozitive). Noţiunea de „defect mixt” autorul o atribuie stărilor cu simptome „negative” asociate cu simptome reziduale „pozitive”. В.М. Морозов, 1956; Ey 1985 relatează 2 tipuri de stări reziduale, В.А. Внуков, 1937; Снежневский, 1983 – 10 tipuri, Kraepelin, 1913 - 8 tipuri, K. Leonhard, 1957 – 16. В.Ю. Воробьев, 1988 propune următoarea clasificare a stărilor reziduale: 1. tip astenic 2. cu deficit emoţional-volitiv 3. schizoid 4. tip „verschroben” 5. tip oligofren. Г.В. Логвинович, 1996; Акимова, 2005 au divizat simptomele deficitare la pacienţii cu schizofrenie în trei nivele: I nivel – simptome deficitare uşoare emoţional – volitive şi asociative, scăderea gradului de funcţionare socială, dar fără dezadaptare socială; II nivel – simptome enumerate pronunţate care crează dezadaptare socială; III nivel – aplatizare afectivă, tulburări pronunţate de gândire, deficit volitiv sever şi invalidizarea pacienţilor. În conformitate cu relatările diferitor autori (В.А. Жмуров, 1986; А.С.Тиганов, 1988; Jackson, 1958) simptomele deficitare se clasifică în 2 tipuri: 1. Fără simptome psihoproductive 2. Asociate cu simptome psihoproductive. В.А. Жмуров, 1986 relatează că procesul schizofren se dezvoltă conform unor regularităţi cu dezvoltarea simptomelor „negative” care sunt reversibile. Simptomele postprocesuale sau de defectualitate psihică (atât negative cât şi pozitive) sunt mult mai stabile, iar posibilitatea de reducere este puţin probabilă. La ziua de astăzi nu sunt suficiente criterii de stabilire a trecerii de la stadiul procesual la cel postprocesulal. Acest fapt cauzează dificultăţi de diagnosticare clinică a stărilor reziduale. Medicii psihiatri stabilind diagnosticul de stare reziduală se orientează la prezenţa simptomelor deficitare, tabloul clinic în general şi necesitatea protecţiei sociale prin atribuirea gradului de invaliditate. Simptomele deficitare pot fi la toate etapele de evoluţie a schizofreniei: La etapa de debut, floridă sau procesuală şi la etapa stării reziduale. Ca rezultat adeseori starea deficitară constatată la pacient nu reprezintă ca atare etapa reziduală, dar una din etapele precedente. Constituirea tabloului clinic al stărilor reziduale în schizofrenie este cauzat de mai mulţi factori: Conform cu datele bibliografice (С. В. Кузнецов, 2009 ) şi propria experienţă (Larisa Boronin, I.Nastas et al., 2006; Larisa Boronin, 2007) se pot evidenţia următorii factori:1. Factori de aspect clinico-dinamic. Aici se referă etapele de apariţie procesuală, durata şi tipul de evoluţie, progredienţa bolii, etapa de vârsta la care a apărut starea reziduală, forma clinică a schizofreniei, frecvenţa recăderilor, vârsta actuală a pacientului, complianţa terapeutică. Aceşti factori influenţează tabloul clinic şi dinamica evolutivă a bolii. 2. Factori endogeni: Apartenenţa sexuală, prezenţa antecedentelor heredocolaterale, structurare patologică a personalităţii 3. Factori exogeni care ţin de influenţa factorilor sociali ca: Traumatisme, psihogenii, consum substanţe psihoactive, gradul de vulnerabilitate socială a pacientului, spitalizări îndelungate. А.С. Тиганов, 1999 relatează că apariţia stărilor reziduale este mai devreme la bărbaţi decât la femei. Probabil, la aceasta contribuie şi bagajul afectiv iniţial mai bogat în general la sexul feminin decât la cel masculin. La etapa prepubertară, pubertară şi juvenilă stările reziduale se dezvoltă mai rapid comparativ cu perioada adultă. În schizofrenie starea reziduală are anumite particularităţi evolutive: В.Ю. Воробьев, 1988 evidenţiază 3 etape de stabilire: 1. Etapa iniţială (defect tranzitoriu) 2. Etapa de stabilire preponderentă a simptomelor deficitare 3. Etapa de stabilizare a simptomelor ( de manifestare maximă a simptomelor reziduale). Revenind la etapa kraepeliniană starea reziduală presupunea următoarele criterii: 1. scăderea performanţelor intelective 2. Deficit volitiv şi energetic 3. Tulburări pseudopsihopatice. Debutul stării reziduale nu este manifest, iar simptomele deficitare se pot manifesta deja la etapa de debut a schizofreniei : structurare patologică a personalităţii, tulburări de comportament cu regresia abilităţilor comportamentale, infantilism secundar, tulburări prosexice. Снежневский, 1969 relatează că simptomele „negative” în schizofrenie evoluează. La etapa finală ( de stabilire a stării reziduale) se constată simptomele „cheie” a stărilor reziduale de aspect deficitar – scăderea „potenţialului energetic” şi dizarmonizarea structurii de personalitate. G. Huber în cadrul acestor tulburări deficitare relatează scăderea suportului motivaţional, iniţiativei, capacităţii de concentrare şi a vitalităţii în general. În bibliografia de profil (Г.Е. Сухарева, 1933; A.В. Снежневский, (1969, 1983); A.С. Тиганов, 1985; Г.П. Пантелеева, M.Я. Цуцульковская, Б.С. Беляев, 1986) apariţia stărilor reziduale se caracterizează prin instalarea simptomelor deficitare la nivel de structură de personalitate, evoluând spre scăderea performanţelor intelective şi psihice. Sumând datele bibliografice se ajunge la următoarea clasificare a stărilor reziduale în schizofrenie: 1. Tipul apato-abulic (emoâional-volitiv) 2. Astenic 3. Pseudonevrotic 4. Pseudopsihopatic 5. Pseudoorganic 6. Timopat 7. Hiperstenic 8. Autist 9. Cu evoluţie lentă (activitate monotonă) 10. Halucinator (cu simptome halucinatorii neactuale) 11. Paranoid В.Ю. Воробьев, 1988 evidenţiază 2 tendinţe în evoluţia stărilor reziduale în schizofrenie: 1. Modularea structurii de personalitate 2. Diminuarea activităţii psihice. Cu referinţă la stările reziduale autorul invocă următoarele postulate: 1. Starea reziduală (defect psihic) include 2 tipuri de simptome deficitare - schizoide , care sunt specifice schizofreniei şi nespecifice pseudoorganice 2. Asociat simptomelor deficitere se pot constatata simptome pozitive reziduale 3. În starea reziduală se constată polimorfism simptomatic, instabilitatea, dinamicitatea şi nediferenţiere simptomatologică
1. În stabilirea stărilor reziduale se conturează influenţa factorilor endogeni, exogeni şi clinico-dinamici 2. Se constată particularităţi generale comune în apariţia şi evoluţia diferitor tipuri de stări reziduale 3. Starea reziduală are o structură mixtă şi poate include atât simptome deficitare cât şi psihoproductive reziduale Bibliografie 1. Bomov P.O. The appearance of negative symptoms in schizophrenic patients with onset in old age / P.O. Bomov, V.G. Budza // European Psychiatry, March 2007. – Vol. 22. – Suppl. 1. – P. 105. 2. Boronin Larisa, I.Nastas, I. Coşciug, V. Oprea. Particularităţile stărilor reziduale în schizofrenia paranoidă cu debut până la 25 de ani. USMF „ Nicolae Testemiţanu”, Catedra de Psihiatrie şi Narcologie, Facultatea de Perfecţionare a Medicilor, Chişinău, Republica Moldova.Culeg. rezumate „Terapie şi management în psihiatrie ”, Ed. Medicală Universitară, Craiova 2006. pp. 29-31. 3. Larisa Boronin, " Clinica și evoluția schizofreniei paranoid cu debut până la vârsta de 25 de ani", Teza de doctor în medicină, Chișinău, 2007 3. Nacu Al., Nacu An.Psihiatrie judiciară, - Chişinău, 1997, p.106-107. 5. Oprea N., Nacu An., Oprea V. Psihiatrie, - Chişinău, 2007, p.56. 6. Воробьев В.Ю. Шизофренический дефект (на модели шизофрении, протекающей с преобладанием негативных расстройств) - Москва, 1988, канд.дисс. 128 с. 7. Кузнецов С.В., Демчева Н.К.. Негативные расстройства при параноидной форме шизофрении//Ж. Психическое здоровье – 2009 - № 1(32) - С. 38-42 8. Тиганов А.С. с соавт. Руководство по психиатрии в 2-х томах. М. «Медицина», 1999, т. 1. СС. 469-471
Laboratorul de Narcologie pe lângă Catedra de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală USMF „Nicolae Testemiţanu” Summary Hierarchy of risk factors favoring the use of psychoactive substances We examined 2061 adolescents aged 12-17, from 31 secondary schools in Chişunău and Bălţi. We performed a survey made according to international standards of anonymous questioning. The survey included questions which revealed directly of indirectly the risk factors of adolescents’ involvement in using narcotics. A comparative analysis of research data was carried out. By means of the discriminant analysis, the risk factors of adolescents drug - involvement were established. Rezumat Au fost investigaţi 2061 adolescenţi în vârstă de 12-17 ani ai 31 şcolilor de învăţământ mediu general din municipiile Chişinău şi Bălţi. A fost utilizată metoda de anchetare anonimă, întocmită conform cerinţelor internaţionale înaintate pentru respectarea anonimatului. Chestionarul includea seturi de întrebări, care direct sau indirect determinau factorii de risc ai antrenării adolescenţilor în consumul de droguri. A fost efectuată analiza comparativă a datelor cercetării elevilor din ambele municipii. Prin analiza discriminantă au fost stabiliţi factorii de risc în antrenarea consumului de droguri de către adolescenţi. Actualitatea temei În literatură ştiinţifică atenţie deosebită se acordă specificului de utilizarea a narcoticelor de către abiturienţi şi tineret [1, 2, 4, 5]. Problema narcomaniei a devenit o serioasă şi extrem de dificilă problemă de sănătate publică cu consecinţe psihopatologice, somatopatologice, familiale, profesionale, sociale, economice şi foarte frecvent criminogene [3, 6, 10, 11, 12]. Actualmente, utilzarea de SPA manifestă tendinţe de creştere impunătoare, în special evidente, printre reprezentanţii tinerii generaţii - adolescenţi şi chiar copii. Sindromul de dependenţă narcomanică la copii şi adolescenţi, comparativ cu adulţii, se formează considerabil mai rapid, fenomenul fiind explicat de alte particularităţile specifice organismului adolescentului [13]. Cel mai des pentru evaluarea utilizării de către tineret a alcoolului şi narcoticelor se folosesc cercetările asupra contingentelor de elevi [1, 7, 8, 9]. Studiul elevilor în calitate de subgrupă a polulaţiei au priorităţi esenţiale în formă de uşirinţă a creării alegerilor extinse, mediocritatea comportamentului, simplitatea asigurării anonimităţii şi posibilităţii examinării contingentului, pentru reprezentanţii cărora este caracteristică înaltă posibilitate în iniţierea utilizării diverselor substanţe psihoactive [5].
În calitate de obiect de studiu au servit elevii claselor a VI-a XII-a cu vârstă de 12-17 ani ai şcolilor de învăţământ mediu general (şcolilor, liceelor, gimnaziilor) din municipiile Chişinău (1103 adolescenţi) şi Bălţi (958 adolescenţi). În funcţie de apartenenţa sexuală au fost 1036 (50,3 %) persoane de sex feminin şi 1025 (49,7 %) sex masculin. Vârsta persoanelor investigate: la 716 persoane (34,7 %) a fost în limitele a 12-14 ani şi 1345 persoane (65,3 %) în limitele 15-17 ani. Noi am luat pentru cercetare asemena oraşe mari din Moldova cum ar fi Chişinău şi Bălţi, în legătură că conform statisticii oficiale în Bălţi sunt cei mai înalţi indicii a răspândirii narcomaniei în RM şi e cea mai înaltă cotă procentuală de antrenare a adolescenţilor în consumul SPA. Analiza comparativă a ambelor oraşe a permis evidenţierea particularităţilor regionale ale factorilor de risc ai antrenării adolescenţilor în utilizarea SPA şi în baza acestora a elabora recomendări privind profilaxia primară a narcomaniei. Drept instrument de cercetare a fost utilizată ancheta pentru colectarea datelor cu privire la utilizarea SPA propusă de Uniunea Suedeză privind problemele de alcool şi droguri pentru Proiectul European Şcolar de studiu asupra alcoolului şi drogurilor ESPAD, adaptat pentru studiu de către colaboratorii Laboratorului de narcologie a USMF „Nicolae Testemiţanu” în RM. Ancheta include 315 de întrebări care au constituit următoarele capitole principale: date social-demografice, date cu privire la fumatul ţigărilor, date cu privire la consumul băuturilor alcoolice, date cu privire la consumul SPA.
Conform criteriilor (3 întrebări amplasate în diverse părţi ale anchetei în care adolescenţii au fost rugaţi să comunice dacă au „gustat” vre-odată drogurile, să indice vârsta primei probe de SPA precum şi drogul folosit pentru prima probă) a fost evidenţiată o grupă de adolescenţi în număr de 315 persoane (15,3% din numărul total de chestionaţi) (Chişinău – 176 de persoane – 16,1%, Bălţi – 139 de persoane – 14,5%), care au ales 2 răspunsuri pozitive din 3 propuse. Această grupă de adolescenţi noi am însemnat-o ca „cei care au încercat substanţe narcotice” spre deosebire de alţi elevi (2061 de persoane sau 84,7% din numărul total de persoane chestionate), „cei care n-au încercat SPA” sau care în general n-au comunicat despre proba de SPA sau au indicat acest fapt doar într-o întrebare din anchetă. Adolescenţii „care au încercat substanţe narcotice” au constituit lotul de studiu (de bază), adolescenţii „care n-au încercat substanţe narcotice” au constituit lotul martor. În structura de vârstă a adolescenţilor care au încercat SPA poate fi evidenţiată vârsta de 14 ani, începând cu care o cotă tot mai mare de elevi este antrenată în consumul SPA (χ²=75,1; р<0,001). Vârsta medie a adolescenţilor din lotul de bază este 16,2±0,3 ani, vârsta medie a elevilor din lotul martor constituie 14,5±0,4 ani. Analiza comparativă a indicii de vârstă a demonstrat diferenţă statistic semnificativă (р<0,001). Să stabilit, că raţa de consumatori potenţiali de SPA în mun. Chişinău este de 16,0±1,1% (р < 0,001), în mun. Bălţi – 14,5±1,1% (р < 0,001) ce constituie în mijlociu – 15,3±0,8% (р < 0,001) dintre adolescenţi. Datele chestionarului au permis determinarea modelului factorilor ce determină încercarea utilizării substanelor psihoactive la adolescenţi din mun. Chişinău şi mun. Bălţi. Prin analiza discriminantă s-a stabilit un şir de factorii de risc şi ierarhia lor. Aşa dar pe locul I (F=388,54) s-a plasat utilizarea alcoolului (rachiului). În ultimele luni au consumat alcool 94,6% dintre adolescenţii din I grupă (în grupă a II-a – 75,7%). Au consumat bere şi vin în ultimele luni 91,5% şi 81,3% dintre elevi (în a II-a grupă – 69,9% şi 59,0%). Băuturi tari în aceeaşi perioadă au consumat: rachiu – 74,0% dintre elevii care pe parcursul vieţii sale au consumat droguri (printre cei care n-au încercat drogurile – de 2,5 ori mai puţin, 29,4%); coniac – 55,6% dintre elevi (printre cei care nu au încercat – de 2,4 ori mai puţin, 22,8%) (tab.1). Tabelul 1 Consumul băuturi alcoolice de către elevi în ultimele luni (%)
**** - р < 0,001. Pe locul II s-a stabilit ca factor de risc fumatul. E caracteristic că ¼ dintre adolescenţi (24,5%), care au consumat SPA, folosesc până la 10 ţigări pe zi, ceea de 6,1 ori depăşesc indicatorii grupei a II-a (4,0%). Conform indicatorilor care reflectă fumatul ţigărilor, „experimentatorii” îi depăşesc pe semenii săi care nu folosesc droguri (tab.2). Tabelul 2 Fumatul ţigărilor printre elevii din ambele grupe (% dintre elevii chestionaţi)
Yüklə 0,96 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||