Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

20 
Diferenţe interindividuale 
Subteoria componenţială 
Sternberg consideră că funcţionarea intelectuală, de exemplu 
rezolvarea unei probleme de matematică, implică trei mecanisme sau 
componente fundamentale de prelucrare a informaţiei: 
Metacomponentele
includ procese de ordin superior, implicate 
în identificarea naturii problemei, dezvoltarea unei strategii de 
rezolvare şi evaluarea corectitudinii soluţiei; 
Componentele performanţiale
includ procese de ordin inferior, 
implicate în rezolvarea propriu-zisă a problemei, pe baza strategiilor 
elaborate de metacomponente; 
Componentele de achiziţionare
a cunoştinţelor includ o serie 
de procese implicate în învăţarea unui nou material, aşa cum este 
diferenţierea informaţiilor relevante de cele irelevante. 
Sternberg face referiri şi la alte tipuri de componente, precum 
cele de stocare (înmagazinare) (procese implicate în reactualizarea 
informaţiilor din memorie) şi cele de transfer (implicate în 
generalizări şi transferuri de informaţie dintr-o situaţie în alta). 
Toate aceste componente funcţionează într-o permanentă 
interacţiune şi, de aceea, studierea lor izolată este dificilă de realizat. 
Metacomponentele activează componentele performanţiale şi pe cele 
de achiziţionare, care, la rândul lor, constituie feedback-ul pentru 
metacomponente. 
Sternberg este de părere că înţelegerea acestor componente nu 
este suficientă pentru a cunoaşte natura inteligenţei, deoarece aceasta 
reprezintă mai mult decât o serie de componente de prelucrare a 
informaţiei. De asemenea, este insuficientă evaluarea inteligenţei doar 
prin teste. Celelalte aspecte ale teoriei triarhice încearcă să explice şi 
alte elemente ale inteligenţei, care contribuie la evidenţierea 
diferenţelor individuale într-un comportament inteligent, considerat în 
cadrul sau în afara unei situaţii de testare. 

---

• Inteligenţa şi măsurarea ei 21 
Subteoria experienţială 
Componentele de prelucrare a informaţiilor sunt valabile pentru 
sarcinile şi situaţiile în care persoana dispune de o oarecare experienţă 
anterioară. Esenţa aspectului experienţial al teoriei triarhice constă în 
aceea că inteligenţa unui individ poate fi înţeleasă doar dacă se ţine 
seama şi de nivelul lui de experienţă. 
Inteligenţa poate fi efectiv evaluată atunci când sarcinile pe care 
subiectul urmează să le rezolve sunt fie relativ noi (deci situată într-o 
zonă apropiată limitelor de înţelegere ale subiectului), fie sunt pe cale 
de a deveni operaţii automatizate. 
Noutatea. Există o serie de dovezi care sugerează că evaluarea 
capacităţii de a face faţă unei relative noutăţi este un mijloc eficient de 
măsurare a inteligenţei. In studiile asupra copiilor, Davidson şi 
Sternberg (1984) au arătat că subiecţii înzestraţi intelectual puteau 
face faţă noutăţii într-o situaţie de tip rezolvare de problemă, fără a li 
se furniza indicii, în timp ce subiecţii mai puţin înzestraţi necesitau 
ajutor. Sternberg concluzionează că diferitele componente ale 
inteligenţei, implicate în operarea cu o noutate în cadrul unei situaţii