Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Categoria 5. Tulburări nevrotice legate de stress 
a) Fobia este o teamă iraţionlă faţă de un obiect sau o situaţie. 
Cea mai frecventă tulburare de acest gen este arahnofobia (teama de 
păianjeni). Alte fobii des întâlnite includ agorafobia (teama de spaţii 
publice sau teama de a părăsi mediul considerat ca sigur) şi fobia 
socială
(teama de întâlnire cu alţi oameni - aceasta este, uneori, 
confundată cu agorafobia, deoarece, în ambele cazuri, se întâlneşte 
teama de a ieşi din casă). Teama de şerpi, este o altă fobie comună, ca 
şi claustrofobia (teama de spaţii închise), telepafobia (teama de a arde 
de vii) şi acrofobia (teama de înălţime). 

---

Cauze, categorii şi, descrieri ale tulburărilor psihice 181 
Fobiile sunt foarte frecvente, dar oamenii nu le pot ţine sub 
control, preferând să evite situaţiile respective. Dacă ţi-e teamă de 
şerpi şi trăieşti la oraş, nu sunt probleme, dar dacă ţi-e teamă de 
înălţime - aceasta poate fi o adevărată problemă. 
Agras şi colab. (1969) au descoperit că mai puţin de 1% dintre 
fobiei încearcă să-şi trateze problema; tratamentul este necesar atunci 
când individul trebuie să-şi organizeze viaţa în jurul fobiei sale. 
Fobicii îşi dau seama de iraţionalitatea fricii lor. 
Teoreticienii de orientare behavioristă consideră că fobiile se 
originează într-o învăţare greşită, determinată de o condiţionare 
clasică (având la bază o asociaţie prin continuitate: obiectul fricii a 
fost prezent în acelaşi moment cu o teamă reală sau cu o pedeapsă) 
sau de o condiţionare operantă (întărirea fricii faţă de un obiect, mai 
ales în copilărie). (Aceste probleme au fost discutate în capitolul 4, în 
legătură cu modelul behaviorist). Freud şi alţi teoreticieni de orientare 
psihodinamică sugerează că fobiile sunt o apărare împotriva anxietăţii 
produse prin reprimarea impulsurilor id-ului (vezi capitolul 3). 
b) Tulburările obsesiv-compulsive. Obsesiile reprezintă 
gânduri sau idei recurente care domină conştientul unei persoane, fără 
voia acesteia. Compulsia este nevoia de a desfăşura o acţiune sau o 
mişcare stereotipă, pentru a evita o situaţie care provoacă teamă. Dacă 
individul încearcă să reziste compulşiei, intervin stări de anxietate şi 
tensiune. 
c) Tulburările somatoforme (tipul conversiv al nevrozelor 
isterice după DSM III R) implică înlocuirea problemei reale cu o 
problemă acceptabilă. Cazul clasic de tulburare somatoformă a fost 
descris de Freud - este cazul Annei O. care, neputând să accepte 
resentimentele cu care îl îngrijea pe tatăl său invalid, a dezvoltat o 
„paralizie" a braţului, în legătură cu care nu au fost identidficate cauze 
fizice. 
d) Personalitatea multiplă este clasificată, în ICD 10, ca un tip 
disociativ al nevrozei isterice, iar în DSM III R ca o tulburare 
disociativă. Individul cu o tulburare de acest tip prezintă, în acelaşi 
timp, două sau mai multe personalităţi distincte. Uneori, aceste 
personalităţi nu sunt conştiente unele de altele, alteori, există o 

---

182 Diferenţe interindividuale 
personalitate centrală, conştientă de unele dintre celelalte personalităţi 
sau de toate celelalte. 
Unul dintre cele mai interesante cazuri cunoscute este cel al lui 
Sybil, care avea 16 personalităţi diferite (Rheta Shreiber, 1973). 
Răspunsurile autonome înregistrate, de tipul ritmului cardiac, tensiunii 
arteriale, răspunsurilor galvanice ale pielii, au fost foarte diferite 
pentru fiecare personalitate. Cazurile de personalitate multiplă sunt 
rare. 
Teoria psihanalitică consideră personalitatea multiplă ca un 
rezultat al reprimării dorinţelor sexuale infantile; Bliss (1980) 
considera că acest tip de tulburare se structurează în copilărie prin 
autohipnoză. Teoreticienii behavionişti consideră personalitatea 
multiplă ca pe o modalitate de evitare a pedepsei sau de autoprotecţie în 
faţa evenimentelor extrem de stresante. Pierderea memoriei selective 
poate fi atribuită dependenţei dintre individ şi dispoziţie (ceea ce 
înveţi când este vesel, îţi vei aminti mai ales în momentele de veselie). 
Datorită rarităţii lor, tulburările disociative sunt printre cele mai 
puţin înţelese şi studiale sindroame clinice. 
e) Tulburările determinate de stress-ul post-traumatic 
reprezintă un răspuns amânat şi/sau prelungit la un eveniment sau la o 
situaţie stresantă, în care persoana a fost implicată ca martor sau