Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

212 Diferenţe interindividuale 
r 
tratamentul cerut de pacient ca fiind inadecvat; greşeşte, oare, 
refuzând aplicarea lui? Problemele legate de acordarea permisiunii şi 
de etică necesită o atentă clarificare, în condiţiile în care primează 
interesul pacientului. 
Autoevaluare 
1. Ce este tratamentul somatic? 
2. Care sunt categoriile principale de medicamente folosite în 
psihiatrie? 
3. Care sunt problemele ridicate în legătură cu tratamentul 
somatic? 
6.2. TERAPII COMPORTAMENTALE 
Aceste terapii se fundamentează pe teoriile condiţionării 
clasice şi operante, descrise în capitolul 4. Premisa este că orice 
comportament se învaţă; învăţarea greşită este cauza comportamentului 
anormal, astfel încât individul trebuie să înveţe comportamentul corect 
sau acceptabil. Prima secţiune a acestei părţi se referă la terapiile bazate 
pe condiţionarea clasică (în care individul face asociaţii involuntare 
legate de răspunsul la stimul), cunoscute, în general, ca terapiile 
comportamentului. Terapiile bazate pe condiţionarea operantă (descrise 
în a doua secţiune a acestei părţi) se numesc modificări ale 
comportamentului sau tehnici de condiţionare operantă, pentru a fi 
diferenţiate de tehnicile bazate pe condiţionarea clasică (Walker, 
1984). Modificările comportamentului implică utilizarea unor 
răspunsuri voluntare. 

---

Tratamente şi terapii 213 
Terapia comportamentului, bazată pe condiţionarea 
clasică 
Teoria condiţionării clasice susţine că un răspuns este învăţat şi 
repetat prin asociaţii prin contiguitate (asociaţii prin apropiere în timp 
şi spaţiu). Câinii din experimentul lui Pavlov salivau la auzirea unei 
sonerii, deoarece, anterior, acest sunet se suprapunea cu aducerea 
hranei. De ce vă place un anumit nume de persoană? Pentru că, prima 
dată când l-aţi auzit, a fost asociat cu persoana care vă plăcea. 
Condiţionarea clasică consideră că o mare parte a învăţării umane se 
produce în acest mod (chiar dacă nu toate situaţiile sunt la fel de 
inofensive ca exemplele date). 
Terapiile care încearcă să înlocuiască un model (pattern) 
dezavantajos de răspuns, cu unul mai adecvat, includ: desensibilizarea 
sistematică, implozia, tehnica inundării, terapia aversivă, senzaţia de 
acoperire. Toate acestea vor fi descrie în continuare. 
a) Desensibilizarea sistematică. Pacientul este învăţat să se 
relaxeze, după care i se arată poze ale obiectului fricii sau problemelor 
sale, pentru a-1 desensibiliza sau pentru a reduce răspunsurile 
nefavorabile. Aceşti stimuli sistematici, încep de la reprezentări mai 
puţin înfricoşătoare către reprezentări din ce în ce mai înfricoşătoare 
ale obiectului real. Prin această tehnică se tratează cu succes fobiile. 
Expunerea la obiectul sau situaţia care produce teamă (mai mult decât 
evitarea, practicată uzual de fobiei) arată că nu există motive 
întemeiate de anxietate. între şedinţele terapeutice, pacienţilor li se 
dau „teme" cerându-li-se să se pună, gradat, în situaţiile pe care le 
consideră înfricoşătoare. Paul (1966) consideră desensibilizarea 
sistematică mai eficientă pentru fobiei decât terapiile prin înţelegere 
(insight) sau tehnica placebo. 
b) Terapia aversivă este utilizată, în general, pentru comportame­
ntele nedorite sau pentru comportamentele de dependenţă. Scopul constă 
în ataşarea sentimentelor negative la stimulii consideraţi atractivi în 
mod neadecvat. De exemplu, dacă un vomitiv este asociat cu alcoolul, 
viitoarea băutură alcoolică va deveni mai puţin atractivă. A fost 

---

214 Diferenţe interindividuale 
utilizată şi asocierea, cu electroşocuri, dar problemle etice au oprit 
această tehnică (v.fig.6.2). Efectele terapiei aversive pot fi de scurtă 
durată şi, în general, este acompaniată şi de tehnici pozitive. 
Lang şi Melamed (1969) au descris cazul unui copil în vârstă de 9 luni, 
care