Tratamente şi terapii 217
Jenny este o adolescentă cu dificultăţi de învăţare, internată într-o
instituţie specială. Ea nu ştie să se hrănească singură, astfel încât personalul
a elaborat un program de întărire care s-o încurajeze pe Jenny să mănânce
cu lingura. întărirea era reprezentată de jeleul de coacăze preferat de Jenny.
De fiecare dată când Jenny rezolva corect paşii din program, era
recompensată cu o linguriţă de jeleu. Sarcinile pe care Jenny trebuia să le
îndeplinească au fost organizate într-o secvenţă de paşi.
Secvenţa de sarcini
1. Să ridice lingura.
2. Să ia mâncarea din vas cu lingura.
3. Să ridice lingura la gură.
4. Să introducă mâncarea în gură (cu ajutorul lingurii).
5. Să readucă lingura goală la vas.
6. Să păstreze lingura în mână.
7. Repetarea secvenţei până când mâncarea din vas se termină.
Puteţi pune la punct o secvenţă de sarcini pentru a o învăţa pe Jenny
să se spele pe dinţi? Desigur, jeleul de coacăze nu este o întărire adecvată în
această situaţie, dar lui Jenny îi place să se vadă în oglindă.
Fig.6.3. Program de modificare a comportamentului (pe baza condiţionării
operante)
b)
Administrarea simbolului. Un progres natural al condiţionării
operante îl constituie utilizarea ideii de
întărire secundară, în cazul
căreia recompensele nu sunt de uz imediat, dar iau forma unor
simboluri care pot fi schimbate, ulterior, cu o recompensă la alegerea
individului. Una din metode este de a da individului simbolul
respectiv în momentul în care manifestă comportamentul dorit.
Individul poate schimba ulterior acest simbol cu ce doreşte. In spital,
de exemplu, îl poate schimba cu bomboane, ţigări sau alte obiecte de
la magazinul din incintă; simbolul poate fi schimbat şi cu privilegii
speciale, precum urmărirea programelor TV mai mult timp. Această
tehnică este folosită, în general, cu adulţii sau cu copiii mai mari,care
pot face asocierea între întăririle care nu au uz imediat şi recompensa
ulterioară.
Dostları ilə paylaş: