parte, de rezultatele investigaţiilor practice asupra tipurilor de sarcini
relevante pentru diferenţele interindividuale.
26 Diferenţe intehndividuale
în psihometrie, este fundamentală ideea că diferenţele
psihologice dintre indivizi pot fi cuantificate (asociate unei valori
numerice), aşa cum se întâmplă în cazul înălţimii sau greutăţii.
Această presupunere apare implicit în teoriile factoriale, prezentate în
prima parte a acestui capitol.
Testele menite să măsoare diferenţele interindividuale au fost
elaborate încă de la începutul secolului nostru. Utilizarea testelor de
aptitudini în scopul orientării şcolare şi profesionale a generat foarte
multe controverse. Au existat o serie de păreri care caracterizau aceste
teste ca fiind limitate şi inflexibile; se considera că ele nu pot explica
caracteristici importante, precum motivaţia sau abilităţile sociale şi
nici influenţele culturale la nivelul comportamentului.La polul opus se
situează părerea conform căreia testele de aptitudini reprezintă o
metodă obiectivă şi ştiinţifică de identificare a talentului; ele pot fi un
sprijin important în opţiunile educaţionale şi profesionale.
Prezentăm, în continuare, unele date despre natura şi utilizarea
testelor de aptitudini, ca şi cele mai controversate probleme legate de
aceste aspecte. Ne vom concentra atenţia asupra testelor de aptitudine
intelectuală generală, cunoscute sub numele de teste de inteligenţă,
utilizând acest termen, trebuie să notăm că nu există un acord general
asupra definirii inteligenţei şi că aceste teste pot măsura doar o parte
din ceea ce stă la baza unui comportament inteligent.
Scurt istoric al testelor de inteligenţă
Primele încercări de elaborare a unor teste de inteligenţă
datează de la sfârşitul secolului trecut şi aparţin lui Sir Francis
Galton, în Anglia şi lui JMcK.Cattel, în America. Aceste prime teste,
bazate pe măsurarea unor procese senzoriale simple (ca viteza de
reacţie sau sesizarea diferenţelor între două greutăţi) nu s-au dovedit
relevante pentru evaluarea inteligenţei.
Simon-Binet. Primele teste moderne de inteligenţă au fost
elaborate de psihologii francezi Alfred Binet şi Theodore Simon,
Inteligenţa şi măsurarea ei 27
colaboratorul său. în 1905, guvernul francez i-a cerut lui Binet să
alcătuiască un test care să identifice copiii care necesitau un sprijin
educaţional special. Plecând de la părerile profesorilor şi educatorilor
asupra performanţelor obţinute de copii la o serie de sarcini de tip
raţionament şi judecată, Binet a încercat, mai întâi, să identifice
nivelul mintal al copiilor normali de diferite vârste. Ca urmare, el a
elaborat câteva scale de vârstă, bazate pe conceptul de vârstă mintală.
Asfel, un copil de 7 ani, care putea rezolva toate problemele prevăzute
pentru scala de 8 ani, era considerat ca având vârsta mintală de 8 ani;
un copil de 10 ani, care putea rezolva doar, problemele prevăzute de
scala de 8 ani, era considerat, de asemenea, ca având vârsta mintală de
8 ani.
Coeficientul de inteligenţă. Ulterior, cercetătorii au ajuns la
concluzia că, pentru o evaluare completă a nivelurilor aptitudinale ale
copiilor aparţinând unor grupe diferite de vârstă, dar cu aceeaşi vârstă
mintală, este necesară luarea în considerare a vârstei cronologice sau
actuale a copilului testat. în 1912, Stern a introdus ideea unui
coeficient de inteligenţă (CI), care putea fi calculat după formula:
C [
^ vârsta mintală (VM)
x 1 0 Q
vârsta cronologică (VC)
Se poate observa că, pentru valori egale ale VM şi VC, rezultă,
din formulă, un CI de 100, reprezentând media.
Stanford-Binet. în 1916, testul Binet-Simon a fost revizuit de
Lewis Terman, de la Universitatea Stanford. Testul Stanford-Binet a
fost elaborat, iniţial, pentru copii, dar, ulterior, el a fost extins şi
pentru vârstele adulte. Scala de inteligenţă Stanford-Binet a fost
revizuită în mod repetat, cel mai recent în 1986. înainte de această
ultimă revizuire, scorurile pentru CI devirau dintr-o combinare a
tuturor problemelor şi nu reflectau diferenţele între performanţele
obţinute la problemele numerice şi cele obţinute la problemei©
verbale, de exemplu. ,,,.,.
'
r
H. - f i i ; .
Wechsler. Cel mai folosit test de inteligenţă pentru adulţi este
scala Weschler pentru inteligenţa adulţilor, elaborat în 1939 şi urmat
Se poate observa că, pentru valori egale ale VM şi VC, rezultă,
din formulă, un CI de 100, reprezentând media.
Stanford-Binet. în 1916, testul Binet-Simon a fost revizuit de
Lewis Terman, de la Universitatea Stanford. Testul Stanford-Binet a
fost elaborat, iniţial, pentru copii, dar, ulterior, el a fost extins şi
pentru vârstele adulte. Scala de inteligenţă Stanford-Binet a fost
revizuită în mod repetat, cel mai recent în 1986. înainte de această
ultimă revizuire, scorurile pentru CI devirau dintr-o combinare a
tuturor problemelor şi nu reflectau diferenţele între performanţele
obţinute Ia problemele numerice şi cele obţinute la problemele
verbale, de exemplu.
Wechsler. Cel mai folosit test de inteligenţă pentru adulţi este
scala Weschler pentru inteligenţa adulţilor, elaborat în 1939 şi urmat
28 Diferenţe inter individuale
de scala Weschler pentru inteligenţa copiilor. Ambele teste au fost,
ulterior, revizuite. Deoarece s-a considerat că scala Stanford-Binet era
prea axată pe aptitudinile verbale, scalele Wechsler au prevăzut nu
numai o scală verbală, ci şi o scală de performanţă non-verbală, în
care sarcinile sunt de tipul manipulării sau aranjării unor imagini sau
cuburi.
Dostları ilə paylaş: |