Psihologie pastorală

2. Efectele „societăţii timpului liber”

Motto: În ultima etapă a vieţii,

nu mai contează atât

„ce faci”, ci ceea „ce eşti”.

O societate a timpului liber s-a putut naşte doar când timpul liber şi inactivitatea au încetat să mai constituie privilegii ale claselor selecte, după ce sindicatele (în America de Nord, în 1866) au obţinut oficial aprobarea unei zile lucrătoare de 8 ore. Diferite cuceriri ale tehnicii au avut un rol fundamental în crearea de timp liber.

Multe persoane îşi extrag sensul autentic al existenţei lor din activităţile pe care le desfăşoară în timpul liber şi din prestigiul pe care îl dobândesc prin sport, artă, munci artizanale, vânătoare sau grădinărit. Serviciul propriu-zis le foloseşte doar pentru a dobândi un salariu pentru susţinerea familiei. Ei nu pun munca în relaţie cu sensul vieţii, chiar dacă muncitorul, în calitatea lui de fiinţă umană, realizează o muncă ce este valoroasă în ea însăşi, care contribuie la binele întregii comunităţi. Munca are, realmente, o valoare pentru autorealizarea omului, de aici născându-se dreptul la muncă al omului.

Calitativ, timpul liber este pus deasupra timpului de muncă, fapt ce în trecut nu era posibil. Într-un studiu al lui Horst W. Opaschowski, cu titlul „Timpul liber al anului 2001”, se spune: „Ne aflăm în faza de tranziţie spre un nou mileniu, care va fi şi o epocă a timpului liber de masă. Aşa am vrut noi să fie. Trebuie să facem astfel ca în viitor să avem nu doar timp pentru a munci, ci şi pentru a ne bucura de viaţă”.