A trăi doar pentru copii este o mare eroare: dăunător pentru toţi. Când aceştia se simt „legaţi” de sacrificiul părinţilor, aceştia nu reuşesc să se autonomizeze, adică să se maturizeze psihologic. În profesia de psihoterapeut se întâlnesc adeseori cazuri când se primeşte vizita unei persoane de 35-40 de ani însoţită de o mamă bătrână care se lamentează astfel: „Mi-ar plăcea să închid ochii şi să ştiu că fiul acesta al meu se va descurca pe propriile picioare!” Este vorba despre părinţi care nu au transmis fiului lor convingerea că poate găsi în sine însuşi soluţiile la propriile probleme. Nu au luat niciodată distanţa faţă de dificultăţile lui. S-au implicat întotdeauna prea devreme, fără să-l lase să-şi rezolve problemele singur.
