Scrierea cu unul, cu doi sau cu trei „i” a substantivelor
Ex. „copiii” – ultimul „i” este articolul; penultimul „i” este semnul pluralului; antepenultimul „i” este din rădăcina cuvântului „copil”; (copiii aceia; acei copii).
Ex. membru (cuvânt care nu are nici un „i” în rădăcină)
Membrii (oamenii) sectelor se ajută între ei. Diferiţii membri (oameni) ai Consiliului Parohial nu o fac în schimb, ci se ceartă în public, făcând de ruşine parohia şi biserica!
În acest caz, pentru a identifica scrierea corectă se poate recurge la o stratagemă simplă: substituirea cuvântului „membru” cu un alt cuvânt, pentru a vedea cum se comportă acest nou cuvânt în vechiul context şi aplicarea ortografiei corespunzătoare.
Observaţie: dacă apelăm doar la „cum se aude”, nu primim nici un indiciu referitor la scrierea corectă a acestor cuvinte. Cheia descifrării dilemei noastră stă în analiza logică a situaţiei.
Greşit: Biserica Ortodoxă din Torino este plină în dumineci şi sărbători, se simte aceea căldură spirituală care emană din sufletele credincioşilor noştrii.
Corect: Biserica Ortodoxă din Torino este plină în duminici şi sărbători, simţindu-se în ea acea căldură spirituală care emană din sufletele credincioşilor noştri.
Observaţie: în limba română există minunata soluţie, pentru a facilita şi fluidiza exprimarea, de a folosi un gerunziu într-o a doua parte a comunicării, fapt ce are efecte benefice asupra clarităţii exprimării.
Reguli: Absolut întotdeauna „noştri” şi „voştri” se scriu cu un singur „i”.
Pronumele demonstrativ de îndepărtare „aceea” nu trebuie niciodată confundat cu adjectivul pronominal „acea”. Iată-le declinate:
Pronumele demonstrativ de îndepărtare:
Acela (masculin singular: Pe acela l-am declarat „persona non grata”)
Aceea (feminin singular: Aceea este autentica icoană făcătoare de minune de la Nicula)
Acelea (pentru fete)
Aceia (pentru mai mulţi băieţi) (masculin plural: „Preoţii au fost întotdeauna aceia care au sărăcit norodul...”)
A se opera deci distincţia clară între aceea – aceia
Pronumele demonstrativ de apropiere
Dostları ilə paylaş: |