Psihologie pastorală

Ele însele

La cazurile Genitiv şi Dativ avem o variaţie (însemi, înseţi, înseşi) a acestui pronume:

Bianca declară: Îmi dădu mie însemi (cui?) cheile de la sicriaşul cu sfinte moaşte!

• 
  Ţie înseţi?
  
• 
  Da! Preoteasa înseşi cred că a devenit invidioasă!
  

Pentru masculin

Eu însumi

Tu însuţi

El însuşi

Noi înşine (folosit şi atunci când un bărbat se află într-un grup alcătuit numai din fete, cu excepţia vorbitorului, întrucât „sexul tare” răstoarnă poziţia de majoritate a femeilor impunând folosirea pronumelui masculin).

Voi înşivă

Ei înşişi
Despărţirea cuvintelor în silabe:

Când un cuvânt nu se termină într-un rând, se vor trece în rândul următor numai silabe întregi. Întrucât calculatorul nu cunoaşte această despărţire, se impune o mare atenţie; calculatorul operează automat despărţiri eronate în cazul prezenţei liniuţei de despărţire (exemplu: M-

aţi fermecat).

Despărţirea în silabe a cuvintelor se face astfel:

1. 
   Dacă vocala este urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge; o-ră;
   
2. 
   Dintre două vocale succesive care nu formează diftong, prima aparţine silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le; lu-a; i şi u între două vocale, trec la silaba a doua: ba-ia; no-uă;
   
3. 
   Dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană trece la silaba dinainte, cealaltă sau celelalte la silaba următoare: ac-tiv, as-tăzi; mul-te; as-pru; con-tra; os-ci-la-tor; mons-tru.
   
4. 
   Excepţie: Când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este l sau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-vi-a; a-cru; co-dru; a-gro-nom; su-plu; a-tlet; li-tru; de-vre-me;
   
5. 
   Grupurile ct, cţ şi pt, pţ precedate de consoane se despart: punc-taj; func-ţi-e; sanc-ţi-u-ne; somp-tu-os.
   
6. 
   Cuvântul jertfă se desparte astfel: jert-fă;
   
7. 
   La cuvintele compuse şi la cele derivate cu prefixe precum şi la unele derivate cu sufixe despărţirea în silabe se face, de preferinţă, ţinându-se seama de părţile componente atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi); in-egal (nu i-negal); ne-stabil (nu nes-tabil); sub-linia (nu su-blinia) vârst-nic (nu vâr-stnic).
   

Scrierea şi pronunţarea numelor proprii şi comune străine:

Numele proprii străine se scriu cu ortografia limbilor respective, atunci când acestea folosesc alfabetul latin: Shakespeare, Nietzsche, Wall Street, Washington, Wagner şi se pronunţă ca în limba din care provin: Şecspir, Nice, Uălstrit, Uaşintăn, Wagner etc.).

Cuvintele străine se scriu potrivit cu vechimea intrării lor în limbă: cele vechi şi cu o circulaţie mai largă se reproduc fonetic: fotbal, lider, miting; cele mai noi şi de circulaţie limitată se scriu şi se pronunţă ca în limba de origine: cow-boy etc.

Scrierea unor cuvinte compuse:

Prepoziţiile, conjuncţiile şi adverbele compuse în care fuziunea părţilor componente e de mult desăvârşită, se scriu într-un cuvânt: înspre, dinspre, despre, împotriva, împrejurul, astfel, deasupra, fiindcă, întrucât, aşadar, astăzi, bunăoară, dedesubt, dinainte, dincoace, devreme, întotdeauna, laolaltă, deopotrivă, înadins, dinadins etc.

Exemplu de scrisoare de dragoste către o curtezană:

Sunteţi unsoare! Maţ fermecat!

Modurile nepredicative ale verbului

Atenţie: o greşeală foarte frecventă este formularea de preot a unor „propoziţii” fără predicat! De fapt o condiţie pentru ca o propoziţie să existe este să aibă predicat şi subiect (cel puţin subînţeles unul dintre acestea) adică verbul ei să fie la unul din modurile predicative. Iată exemple de erori: