| Niciodată un verb la infinitiv (e vorba de verbele din aşa-numita conjugare a patra) nu se scrie cu doi „i” (a vorbi, a cleveti, a bârfi, a păstori, a blagoslovi, a desăvârşi, a moşteni) chiar dacă „după auz” se pare că aşa s-ar scrie.
Cuvântul „ai” se scrie legat când face referinţă la posesie (ai mei, ai tăi, ai săi) iar în restul cazurilor, când avem de-a face cu două părţi de vorbire diferite, verbul „a duce” – în cazul de sus şi pronumele „pe ei, îi, -i” se scrie despărţit.
„Îşi” se scrie întotdeauna legat, întrucât este o singură parte de vorbire, pronumele reflexiv.
„Deşi student eminent, ajuns în anul IV, vedea în examenul de licenţă un pericol iminent”.
Cuvintele „iminent” (foarte apropiat, de neevitat) şi „eminent” (strălucit, de excepţie) sunt paronime, deosebindu-se, în afară de sensul lor, printr-o singură literă/sunet (vocalele „e” şi „i”).
Alte paronime: propoziţie – prepoziţie; prenume – pronume;
III. Expresii memorabile, culese din lucrările scrise ale altor generaţii:
„O problemă mare la preoţi este că vorbeşte cu un bolnav sau credincios de rând prea filosofic şi atunci credinciosul se dezamăgeşte în preot”.
„Preotul trebuie să fie cel care lămureşte toate întrebările ce îi vin”.
„Un rol deosebit îl are preotul ca şi căldura cu care î-şi (!!!) tratează credincioşi (!!!) săi. Dacă preotul nu comunică creiază (!!!) o stare de separare care poate apărea oricând conflicte între credincioşi”.
Observaţie:
Verbul „a crea” se conjugă fără nici un fel de „i” intercalat între rădăcină şi terminaţie:
Dostları ilə paylaş: |
