Negativismul pedagogic
Consistă într-o obsedantă punere în evidenţă a negativului, făcută cu buna intenţie de a-l stimula pe celălalt spre înaintarea în ceea ce este realmente spre binele său, cu dorinţa de a-l fixa pe o căutare a perfecţionării de sine sau de a-l descuraja. Lipseşte o suficientă ancorare în pozitivul prezent în interlocutor pornind de la care s-ar putea elabora o nouă identitate de sine.
Concluzie:
Pentru a putea evita erorile enumerate până acum, este necesar în primul rând a le cunoaşte, impunându-se o muncă educativă constantă asupra propriului sine. Este necesară deci cunoaşterea mecanismelor psihologice ale raporturilor inter-personale şi a legilor evoluţiei umane şi spirituale. Este contra-productivă în schimb carenţa de empatie faţă de credincios care îl poate determina pe păstor să nu mai vibreze la problemele interioare ale celuilalt.
Preotul desăvârşit este omul care opune constant spiritul critic înregimentărilor de orice fel, care preferă dezbaterea şi respinge rechizitoriul, care optează pentru nuanţă în detrimentul simplificării, pentru moderaţie în defavoarea radicalismului şi – eventual – pentru ironie în locul încrâncenării. El este privit în mod constant cu ostilitate sau măcar cu circumspecţie de toţi practicanţii partizanatelor neţărmurite. Îi irită pe fanatici, îi nelinişteşte pe „posesorii” adevărurilor absolute, îi traumatizează intelectual pe semidocţi.
Dostları ilə paylaş: |
