Psihologie pastorală

Împroprierea dimensiunii contra-sexuale

Biserica a fost în epoca noastră extrem de acuzată că este „maschilistă”. Prin aceasta se dorea spune că în Biserică nu sunt suficient de prezente acele resurse de care sunt purtătoare femeile: receptivitate, disponibilitate, ospitalitate, capacitate de a asculta, intuiţie, inteligenţă contextuală, capacitate de a asuma şi rezolva problemele altora, înclinaţia spre a oferi ajutorul propriu. Ceea ce este valabil la nivel instituţional, este uşor de observat şi la nivel de indivizi: pentru a ajunge integrarea calităţilor contra-sexuale, păstorul trebuie mai înainte de toate să-şi realizeze propria identitate de bărbat, evidenţiind şi dezvoltându-i caracteristicile fundamentale, adică: raţionalitatea, simţul datoriei şi al responsabilităţii, voinţa, iniţiativa, consecvenţa spre împlinirea scopului, puterea de auto-transcendere. Integrarea aspectelor feminine nu constituie nicidecum o diminuare a masculinităţii, ci o îmbogăţire a acesteia, întrucât ajută să fie depăşită unidimensionalitatea comportamentului.

În procesul de creştere şi de formare, individul găseşte adeseori dificilă această sarcină de integrare a dimensiunii contra-sexuale. Această dificultate se poate manifesta în diferite moduri, şi în primul rând atunci când păstorul se demonstrează a fi incapabil să intre în contact şi dialog cu propria dimensiune feminină. Efectele comportamentale sunt diferite: individul se manifestă prin duritate, insensibilitate, superficialitate, gol interior. Chiar atunci când îşi face propria datorie, el simte nelinişte interioară, fugă de sine însuşi, izolare. În relaţiile interpersonale se evidenţiază anumite manifestări de agresivitate, rigiditate, răceală.

La nivel comunitar şi organizativ el depune un accent excesiv pe autoritatea ierarhică, pe ordine, instituţie şi lege. Raportul său cu femeia este caracterizat de răceală şi în acelaşi timp, de impulsuri instinctuale extrem de puternice. Un astfel de păstor poate cădea uşor într-o spiritualitate formalistă, în care este puţin prezentă căldura spiritului iar contemplaţia este puţin apreciată. În exercitarea misiunii preoţeşti el este înclinat să pună un deosebit accent pe activismul practic, în dauna contemplaţiei.³⁰

Un al doilea caz concludent este acela când dimensiunea feminină a individului invadează omul, împiedicându-l să ajungă la autonomia specifică bărbatului. Este cazul preoţilor care nu au abandonat terenul cald şi protejat al copilăriei. Sunt tot timpul în căutare de siguranţă, de susţinere, cu alte cuvinte, în căutarea unui „sân matern” pe care, adesea, îl găsesc în instituţie, în biserică. Dependenţi, incapabili de a înfrunta realitatea, evită permanent opoziţia, refuză să ia decizii importante, nu ştiu să conducă.

Cel care, în schimb, este capabil să-şi integreze „umbra”, beneficiază de pace şi de seninătate. În relaţiile sale interpersonale, curajului şi determinării li se adaugă înţelegere, tandreţe, compasiune. În raport cu femeia, este caracterizat de o evoluţie ce poartă progresiv la utilizarea resurselor interioare oferite de aceasta, reuşind să transceandă apelurile imediate ale impulsurilor. Luările sale de poziţie sunt caracterizate de o atenţie specială la nuanţe. În plan spiritual, el caută contemplaţia (ochiul „inimii” vede şi acolo unde lumina raţiunii nu ajunge sau nu reuşeşte să lumineze suficient).