Competenţa „relaţională”, adică capacitatea preotului de a instaura relaţii de calitate între oameni este un alt sector în care este chemat preotul să-şi dezvolte angajarea formativă. Importanţa acestui sector derivă din faptul că relaţia pastorală constituie o rezonanţă, un ecou al raportului lui Dumnezeu cu omul. Afirmând că în relaţiile preotului cu persoanele întâlnite trebuie să se exprime o „dragoste autentică pentru oameni”, „o punere în act a lui agapi”, subliniem că acesta este punctul de sosire al unui lung parcurs de auto-educaţie. Omul, prin natura lui căzută în păcat, este egocentric prin tendinţa generală a firii sale, ajungând să se orienteze oblativ numai într-o manieră progresivă, sub impulsul pozitiv al harului.
Prin intermediul unei relaţii autentice, preotul îşi manifestă maturitatea sa afectivă32 în raport cu credinciosul, ajungând să se exprime în acea formă de iubire care se numeşte agapi. Agapi nu depinde în mod cert de nici o lege psihologică, ci este dar gratuit al lui Dumnezeu. Totuşi elementele psihologice pot „dispune” fiinţa umană spre primirea darului divin. Practica iubirii autentice implică abandonul posesivităţii, capacitatea de a da fără a aştepta recompense, disponibilitatea şi deschiderea faţă de toţi. Dacă iubirea agapică nu angajează în mod necesar componenta emotivă şi sentimentală, aceasta nu înseamnă că o exclude.33
Dostları ilə paylaş: |
