Psihologie pastorală

3. Pe cărările psihologice ale interiorităţii

- Erori frecvente în activitatea pastorală -

Mediocritatea ne îndeamnă să ne facem o onoare din defectele

pe care nu voim să le îndreptăm.

Nous essayons de nous faire honneur des défauts

que nous ne voulons pas corriger.
În exercitarea misiunii pastorale preotul trebuie să evite anumite erori care pot compromite succesul acesteia. În vederea unei activităţi pastorale fertile, este important ca fiecare păstor să acorde o importanţă deosebită acelor sectoare din activitatea pastorală în care există un mai mare risc de a greşi. Erorile curente ar fi următoarele:

1. 
   „Profesionalizarea” pastoraţiei (activitatea pastorală redusă la o simplă obligaţie profesională)
   

În acest caz, relaţia inter-personală care se instaurează între păstor şi credincios nu este dinamizată de patos misionar. Cam aceasta este monologul interior care surprinde situaţia de care vorbim: „Fac ceea ce fac nu din pasiune pentru chemarea de sus pe care o am, ci pentru că aceasta-mi este datoria de preot".

Dragostea păstorului trebuie să-l ajungă pe credincios acolo unde acesta este, şi aşa cum acesta este. Principalele indicatoare ale vocaţiei pastoral-misionare ale preotului sunt: a fi atent la celălalt, a nu trece cu vederea elementele pozitive prezente în el indiferent de gradul de decădere morală în care este posibil să se afle, a-i respecta autonomia, a exprima şi manifesta propria stimă şi disponibilitate în raport cu el. E de datoria preotului să identifice geneza „voinţei” sale de iubire: adeseori – din nefericire – aceasta se naşte din nevoia unei auto-afirmări. Există deci iubire din compasiune şi există iubire din recunoştinţă, tot aşa precum există iubire din egoism.

2.