Psihologie pastorală

Motivaţia interioară egoistă

În această situaţie acţiunea pastorală este dinamizată de dorinţa de a beneficia ulterior de mulţumirea interlocutorului, sau de a se simţi important, de a se simţi în rolul de „binefăcător”. Dacă motivaţia fundamentală este aceasta atunci păstorul urmăreşte de fapt să beneficieze el însuşi de o satisfacţie interioară, punând pe un plan secundar împlinirea de sine a interlocutorului. Atât timp cât păstorul aşteaptă ceva de la interlocutorul său, el nu demonstrează o disponibilitate pastorală realmente gratuită. Nevoile egocentrice îl detaşează de celălalt şi îl fac să se concentreze asupra lui însuşi.

În ordinea firească a lucrurilor, mulţumirea şi satisfacţia interioară trebuie să fie un fruct al dragostei, iar nu un obiectiv al lucrării pastorale. Ceea ce îl înnobilează cu adevărat pe preot este gratuitatea. Trebuie, încet, încet, ca celălalt să fie iubit pentru el însuşi, pentru ceea ce el este, şi aşa cum el este, şi nu pentru noi înşine. (Este foarte interesat un test pe care păstorul şi-l poate face lui însuşi: să se gândească cum reacţionează el însuşi în contact cu o dragoste interesată, ne-gratuită?)

3.